ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 828 din 28.06.2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 28.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția I Penală, printre altele, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata A. la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani și 6 (sase) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

(...)

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Structura Centrală și inculpata A..

Prin decizia penală nr. 263/A din 08.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Structura Centrală și de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 828/F/28.06.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.

(...)

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

(...)

Împotriva hotărârii instanței de apel, printre alții, inculpata A. a declarat recurs în casație.

În motivarea recursului în casație, inculpata A., prin apărător ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greșit, instanța de apel, deși a admis apelul inculpatei și a reținut incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, i-a agravat acesteia situația în propria cale de atac prin orientarea pedepselor spre maximul prevăzut de lege, în condițiile în care apelul Parchetului nu a vizat-o pe inculpată.

S-a menționat, așadar, că, reținerea în calea de atac a incidenței unor cauze de reducere a pedepsei conduce la o diminuare proporțională a sancțiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea principiului non reformatio in pejus și menținută, sub aspectul proporționalității, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanță și care nu poate fi agravată.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2022, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A., împotriva deciziei penale nr. 263/A din 8 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

În cauză, inculpata A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, susținând că instanța de apel i-a admis apelul și a reținut incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, însă i-a agravat situația în propria cale de atac prin orientarea pedepselor spre maximul prevăzut de lege, în condițiile în care apelul Parchetului nu a vizat-o.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Dispozițiile care reglementează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică reținută sau menținută prin hotărârea atacată și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

Așadar, cazul de casare invocat vizează situațiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

În ceea ce privește legalitatea pedepsei aplicate în cauză, Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 828 din 28.06.2023, Tribunalul București, secția I Penală, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata A. la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani și 6 (sase) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar prin decizia penală nr. 263/A din 08.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, limitele pedepsei cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc erau de la de la 5 la 12 ani.

Ambele instanțe au reținut incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că limitele de pedeapsă prevăzute de lege s-au redus cu o treime, noile limite fiind de la 3 ani, 4 luni la 8 ani închisoare.

Ulterior, prin decizia recurată s-a reținut incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, în temeiul cărora recurenta inculpată a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, astfel cum au fost reduse în baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen., noile limite speciale fiind cuprinse, astfel, între 1 an, 8 luni și 4 ani închisoare.

Prin urmare, examinând criticile recurentei inculpate, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată susținerea că s-a stabilit o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege în raport de incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, constatând că pedeapsa aplicată de instanța de apel, de 3 ani închisoare, este stabilită în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc reglementată de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 143/2000.

În acest sens, învederând că efectul aplicării legale a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 îl reprezintă reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, iar nu reducerea la jumătate a pedepsei aplicate de instanța de fond, Înalta Curte constată că motivele recurentei inculpate sunt neîntemeiate, având în vedere că nu s-a încălcat principiul non reformatio in pejus, prin aplicarea unei pedepse în limitele legale, de 3 ani închisoare, față de pedeapsă aplicată la fond, de 4 ani,6 luni închisoare, situația juridică a inculpatei nefiind agravată în propria cale de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 263/A din 8 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 263/A din 8 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2025.