ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1410 din data de 14.11.2024, Tribunalul București, secția I Penală, printre altele, În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc și de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, termen ce va începe să curgă conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a stabilit că pedeapsa închisorii se va executa în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.

Prin decizia penală nr. 861/A din data de 03.06.2025, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., B. și C. împotriva sentinței penale nr. 1410/14.11.2024 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul penal nr. x/2023

Decizia penală nr. 861/A din data de 03.06.2025 Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală la data de 11 iunie 2025, inculpatei A. la data de 16 iunie 2025 la adresa din București, fiind afișată înștiințarea, destinatarul fiind lipsă și la data de 18 iunie 2025 la adresa din București, fiind afișată înștiințarea, destinatarul fiind lipsă, precum și celorlalte părți din dosar.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpata A. la data de 01 iulie 2025, prin avocat ales, D..

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală la data de 30 iulie 2025, precum și celorlalte părți din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 16 octombrie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 28 octombrie 2025.

În cererea scrisă, recurenta, prin apărător ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., solicitând admiterea recursului în casație, casarea in parte a deciziei penale nr. 861/A din data de 03.06.2025 - în ceea ce o privește pe recurenta și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel, respectiv Curtea de Apel București.

Apărarea a arătat că în prin rechizitoriul nr. x/2023 inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, arătându-se în actul de inculpare că din analiza probatoriului administrat în cauză a reieșit o serie de elemente de fapt care sunt de natură a confirma deținerea de către inculpată a drogurilor de risc și de mare risc în vederea vânzării.

S-a precizat că în cuprinsul sentinței penale nr. 1410/F din data de 14.11.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, instanța de fond a reținut că, fiind audiată în calitate de suspect, A. a precizat că a deținut drogurile de risc și de mare risc găsite cu prilejul efectuării percheziției domiciliare la locuința sa și că aceste droguri îi aparțin. Totuși, inculpata declarat că drogurile erau deținute în vederea consumului propriu și nu pentru vânzare. Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpata și-a menținut declarațiile formulate cursul urmăririi penale și a susținut că este consumatoare de droguri.

Apărarea a arătat că în cursul judecății fondului, la termenul din data de 13.08.2024, recurenta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de trafic intern de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/200 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului si consumului ilicit de droguri (deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu). Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă, ca neîntemeiată la același termen.

S-a precizat că instanța de apel nu a pus în discuția contradictorie a părților soluția adoptată de către instanța de fond prin Încheierea interlocutorie din data de 13.08.2024, deși potrivit art. 408 alin. (3) C. proc. pen.., apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor.

Cu privire la recurentă, apărarea a susținut că nu a fost administrat niciun mijloc de probă care să obiectiveze vreun act de vânzare/comercializare/trafic de droguri de risc sau de mare risc. Astfel, aceasta nu a fost indicată în vreo declarație a persoanelor audiate în cauză ca fiind traficantă de droguri, iar în "evidența" organelor judiciare nu figura ca având o astfel de activitate. Recurenta, în perioada de interes, era consumatoare de droguri de risc (marijuana), ocazional consumând și droguri de mare risc. În urma percheziției domiciliare la data de 18.05.2023, la locuința lui B., acesta nu a fost găsit, fiind găsită prietena acestuia, A.. Aceasta a comunicat faptul ca B. nu mai locuiește la aceasta adresa de câteva zile, fără a cunoaște unde se afla. În cuprinsul declarației de inculpat din data de 22.05.2023 din cursul urmăririi penale, inculpatul B. a arătat: "Cannabis-ul putea fi al meu, dar nu știu sigur. A. consuma ciuperci, dar mai fuma și cannabis". S-a mai arătat că inculpatul B., condamnat în aceeași cauză pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc și de mare risc și pentru constituirea unui grup infracțional organizat alături de alți inculpați, a locuit o perioadă scurtă (aproximativ 2 săptămâni) cu recurenta la domiciliul acesteia, pe care l-a părăsit ca urmare a unor certuri cu câteva zile înainte de efectuarea percheziției domiciliare. În acest context, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, în motivarea soluțiilor de condamnare, au folosit prezumții și raționamente, în locul unor elemente de fapt apte să fundamenteze vreuna din variantele normative prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Apărarea a susținut că, fără a contesta situația de fapt reținută în cauza, fără a solicita să se reaprecieze asupra probatoriului, încadrarea juridică dată faptelor a fost greșită, iar răspunderea penală a fost atrasă în mod nerezonabil, prin prezumții.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen..:

(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen.., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

(4) În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza alte critici decât cele pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanța deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

Deși în cauză sunt îndeplinite condițiile de formă ale unui recurs în casație, nu există corespondență între cazul de recurs în casație invocat și motivele de fapt susținute de recurent în dezvoltarea criticilor sale, ceea ce face ca solicitările recurentului să depășească competența instanței care soluționează un recurs în casație.

În ceea ce privește cerințele de formă, se constată că cererea de recurs în casație cuprinde numele și prenumele părții care exercită calea de atac (inculpata A.), a fost formulată prin avocat ales (D.), este indicată decizia penală atacată (decizia penală nr. 861/A din data de 03.06.2025 Curtea de Apel București, secția a II-a Penală), semnătura avocatului.

Având în vedere că decizia penală nu a fost comunicată inculpatei la locul de detenție, recursul în casație este formulat în termenul legal, prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurenta a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnată, întrucât drogurile de risc și de mare risc găsite cu prilejul efectuării percheziției domiciliare la locuința sa îi aparțin și erau deținute în vederea consumului propriu și nu pentru vânzare. S-au făcut referiri la probatoriul administrat, respectiv declarația inculpatului B. și s-a solicitat a se observa că încadrarea juridică dată faptelor a fost greșită.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de recurentă, nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Încadrarea juridică a faptei invocată de către recurent în cererea de recurs în casație excedează analizei recursului în casație, motivele invocate reprezentând chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este și jurisprudența instanței supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

De asemenea, starea de fapt reținută cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare. Recursul în casație nu are drept scop soluționarea cauzei penale prin reaprecierea probelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Prin urmare, se constată că motivele recursului în casație nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., acestea vizând chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel, pe baza materialului probator administrat, aspecte ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 861/A din 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 861/A din 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2025.