Decizia nr. 32/2026 — ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justitție, secția penală, condamnatul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 26/RC din data de 23.01.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

În esență, în susținerea contestației în anulare, condamnatul a arătat că prin sentința penală nr. 1482 din data de 29.12.2022, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 1032/A din 03.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost condamnat, printre altele, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului, faptă comisă la data de 11.09.2019, iar prin decizia penală nr. 26/RC din data de 23.01.2025 a Înaltei Curți i-a fost respins, ca nefondat, recursul în casație declarat împotriva deciziei penale pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, fără ca instanța de casație să analizeze incidența cauzei de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de deținere de droguri de mare risc.

Contestatorul a arătat că prin decizia nr. 68/RC din data de 04.11.2025 Înalta Curte și-a modificat jurisprudența în materia prescripției răspunderii penale, în sensul de a analiza incidența cauzei de încetare a procesului penal urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale la momentul judecării recursului în casație, sens în care, termenul de prescripție a răspunderii penale ar curge de la data săvârșirii faptei și până la data judecării recursului în casație; concluzia, în opinia sa, s-ar desprinde din faptul că, urmare a Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, analiza incidenței dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc.

pen. s-a transferat către instanța competentă să judece recursul în casație și, prin urmare, competentă să judece contestația în anulare doar pentru persoanele care au declarat și recurs în casație este instanța supremă, astfel că și termenul de prescripție a răspunderii penale s-a prelungit până la soluționarea definitivă a recursului în casație. A menționat că infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului a fost comisă la data de 11.09.2019, iar recursul în casație s-a soluționat la data de 23.01.2025, când termenul de prescripție a răspunderii penale era împlinit încă de la data de 10.09.2024. Pentru aceste argumente, a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, iar, pe fond, să se constată că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente: Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea contestației în anulare exercitate de contestatorul A. împotriva unei decizii penale pronunțate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, reglementat de art. 433 și următoarele din C. proc. pen., calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul vreunei căi de atac ordinare sau extraordinare. Se reține că examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare este o procedură preliminară de control asupra condițiilor de admitere în principiu a căii extraordinare de atac, care rezultă din prevederile art. 426-428 și ale art. 431 alin. (2) din C. proc.

pen. Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului legal de exercitare a căii extraordinare de atac, apartenența motivului pe care se sprijină cererea la cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul cererii. Acestor condiții de admisibilitate li se adaugă și cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., respectiv aceea ca cererea să vizeze o hotărâre penală definitivă susceptibilă a fi supusă contestației în anulare, precum și cea ca semnatarul ei să figureze printre persoanele care au calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, limitativ prevăzute în cuprinsul art. 427 alin. (1) din C. proc.

pen. În acest context normativ și interpretativ, procedând la verificarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată, prioritar, că aceasta nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 426 din C. proc. pen., fiind exercitată împotriva unei hotărâri penale nesusceptibilă a fi supusă căii extraordinare de atac. În acest sens, reține că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., care reglementează cazurile de contestație în anulare, precum și a dispozițiilor art. 432 din C. proc. pen., care stabilesc procedura de judecare, rezultă că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată exclusiv împotriva hotărârilor penale definitive prin care, în ciclul ordinar, s-a soluționat fondul cauzei (acțiunea penală/civilă), respectiv cele pronunțate în apel sau, după caz, și în funcție de distincțiile de la art. 426 din C. proc.

pen., rămase definitive în primă instanță, în condițiile prevăzute de art. 551 din C. proc. pen. Văzând soluțiile ce pot fi dispuse, potrivit art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., asupra cererii de recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că decizia pronunțată în recurs în casație este una definitivă și nu este supusă niciunei căi de atac. În consecință, hotărârile pronunțate în calea extraordinară a recursului în casație, reglementată de art. 433 și următoarele din C. proc. pen., nu sunt nesusceptibile de a face obiectul vreunei căi de atac ordinare sau extraordinare.

Așadar, Înalta Curte constată că, în cauză, contestația în anulare a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare/extraordinare, demersul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora. Or, îndreptarea contestației în anulare împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac constituie o încălcare a principiului constituțional al legalității căilor de atac, statuat prin art. 129 din Constituție, care atrage sancțiunea inadmisibilității unui atare demers judiciar și face inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 431 alin. (2) din C. proc.

pen. Înalta Curte reamintește că atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 26/RC din data de 23.01.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021. Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc.

pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 26/RC din data de 23.01.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021. Obligă contestatorul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 753 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2026.