ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 119 din 28 aprilie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Cluj, în baza art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., aflat în Penitenciarul Gherla, la următoarele pedepse:

- pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) (dreptul de a participa la festivalurile de muzică B., C., D.), n) (dreptul de a comunica cu E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată prev de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii deținere de droguri de risc și de mare risc fără drept pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai mare, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, adică 2 luni închisoare, astfel încât inculpatul va avea de executat pedeapsa rezultantă principală de trei ani și opt luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) (dreptul de a participa la festivalurile de muzică B., C., D.), n) (dreptul de a comunica cu E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.) C. pen.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) (dreptul de a participa la festivalurile de muzică B., C., D.), n) (dreptul de a comunica cu E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 5 martie 2020 și până la zi.

Conform art. 112 alin. (1) din C. pen. s-a confiscat de la inculpat: un bong cu urme de THC (proba nr. 6a), un bong cu urme de THC (proba nr. 6b), un grinder cu urme de THC (proba nr. 6c2), un grinder cu urme de THC (proba nr. 6d), o pipă cu urme de THC (proba nr. 6e), un cântar electronic cu urme de THC (proba nr. 9a) - toate ambalate și sigilate cu sigiliul MAI nr. x, potrivit p.v. nr. x din 17 martie 2020.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 5,6 grame canabis (proba nr. 1a), 9,6 grame canabis (proba nr. 1b), 0,2 grame substanță ce conține cocaină și Levamisol (proba nr. 2), 0,6 grame substanță ce conține MDMA (proba nr. 3) - rămase în urma analizelor de laborator, care au fost ambalate și sigilate cu sigiliul tip MAI nr. x, potrivit p.v. nr. x din 17 martie 2020. De asemenea, confiscă de la inculpat 7 comprimate cu MDMA (proba nr. 1), 2 comprimate cu MDMA (proba nr. 2), 0,6 grame pulbere cu MDMA (proba medie M1), 0,4 grame pulbere cu MDMA (proba medie M2) - rămase în urma analizelor de laborator, care au fost ambalate și sigilate cu sigiliul tip MAI nr. x, potrivit p.v. nr. x din 10 decembrie 2019.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 46.490 RON, precum și un telefon mobil x, cu husă de culoare neagră, cu seria x și cele două cartele SIM cu seria x și y, ambalate în plic cu sigiliul DIICOT nr. x.

Conform art. 330 raportat la art. 249 din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător cu privire la suma de 2.190 RON ridicată de la inculpat.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 7500 RON cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale și 400 cu titlu de cheltuieli judiciare din cursul judecății.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 592/A/2020 din data de 22 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 119 din 28 aprilie 2020 a Tribunalului Cluj, care a fost desființată, în parte, doar în ceea ce privește conținutul pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen. și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

A fost înlăturat din conținutul pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., dispusă pe o durată de 3 ani, interzicerea dreptului de a comunica cu K.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului preventiv începând cu 05 martie 2020 la zi.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel și-a însușit situația de fapt reținută de instanța de fond în sensul că inculpatul A., în baza unei rezoluții infracționale unice, prin acte materiale infracționale repetate, săvârșite la diferite intervale de timp, în perioada 2018 - 05 martie 2020, a procurat și a deținut în vederea propriului consum droguri de risc și de mare risc, fără drept, respectiv cannabis, inclusiv fragmente vegetale (tulpinițe) care conțin tetrahidrocannabinol (THC), ketamină, cocaină și MDMA, precum și că în baza unei rezoluții infracționale unice, prin acte materiale infracționale repetate, săvârșite la diferite intervale de timp, în perioada 2018 - 5 martie 2020, a procurat, a deținut, a vândut și respectiv a oferit cu titlu gratuit droguri de risc (cannabis) și de mare risc (amfetamina și MDMA sub formă de comprimate și pulbere) către numiții: E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V., iar la data de 14 noiembrie 2019 i-a vândut colaboratorului autorizat cu nume de cod "W." contra sumei de 500 RON cantitatea de 14 comprimate cu logo "x" având în compoziție 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) substanță care se regăsește pe Tabelul Anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul A. a avut o poziție procesuală neechivocă exprimată de acesta în ședința publică din data de 27 aprilie 2020, în fața primei instanțe, când, în condiții de oralitate și contradictorialitate, asistat de apărător, a arătat că recunoaște în întregime acuzația formulată împotriva sa, cunoaște probele administrate și nu le contestă, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 374 și următoarele din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 592/A/2020 din data de 22 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a formulat recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 octombrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 592/A din 22 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori și a dispus trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea pe fond a recursurilor în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Înalta Curte a reținut că, prin motivele de recurs în casație formulate de inculpatul A., prin apărător ales, s-a solicitat în temeiul art. 440 alin. (4) și art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și, pe fond, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel- Curtea de Apel Cluj.

În susținerea acestui caz de casare recurentul inculpat a susținut că prin Rechizitoriul nr. x/2018 din data de 23 martie 2020 a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin Sentința penală nr. 119 din 28 aprilie 2020 a Tribunalului Cluj, pronunțată în cauză, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, respectiv la o pedeapsă de 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc. Prin decizia penală a instanței de apel, pronunțată la data de 22 iunie 2020, apelul formulat de către inculpat a fost respins sub aspectul cuantumului pedepselor, sens în care soluția primei instanțe a fost menținută.

De asemenea, s-a arătat că în etapa apelului, la unicul termen acordat pentru data de 22 iunie 2020, apărătorul inculpatului A. a invocat faptul că D.I.I.C.O.T. - S.T. Cluj nu i-a comunicat un răspuns legat de aplicabilitatea înjumătățirii limitelor de pedeapsă, ca urmare a formulării unui denunț, sens în care apărarea a solicitat instanței de control judiciar să emită o adresă către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Apărarea a menționat că instanța de apel a respins această cerere, reținând că aspectele privind existența denunțului și data depunerii acestuia nu sunt contestate de către părți, urmând ca instanța să stabilească dacă acest denunț îndeplinea condițiile pentru aplicabilitatea art. 15 din Legea nr. 143/2000.

În opinia recurentului, eroarea este una flagrantă, în condițiile în care denunțul putea fi valorificat ori prin prisma dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, ori prin prisma dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Astfel, s-a apreciat de către recurent că pedeapsa aplicată se află în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. În concret, s-a subliniat că, deși inculpatul a formulat un denunț în condițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța de control judiciar a omis să efectueze demersurile necesare verificării incidenței textului de lege, cu efect direct asupra limitelor legale de pedeapsă.

S-a mai arătat, în cuprinsul cererii de recurs în casație, că instanța supremă a statuat în sensul incidenței motivului de casare în cazul unor situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă (Î.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 84/RC din 8 martie 2019; Decizia nr. 77/RC din 27 februarie 2019).

Tot astfel, în doctrină, s-a subliniat că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sunt incidente inclusiv în situația în care s-au aplicat pedepse mai mari sau mai mici decât limitele de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, dacă nu s-a aplicat o cauză care permite aplicarea unei pedepse mai mici sau mai mari decât aceste limite.

În acest sens, s-a arătat că odată depus acel denunț și odată constatate îndeplinite condițiile cerute de textul legal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea care formează obiectul judecății trebuiau reduse cu jumătate.

Or, raportat la cauza judecății, recurentul a apreciat că instanța de apel a omis efectuarea primului celui mai important pas în stabilirea pedepsei concrete, și anume determinarea limitelor de pedeapsă aplicabile în situația sa particulară.

Referitor la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-a arătat că prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat asupra faptului că natura juridică a instituției este aceea a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei. De asemenea, prin această hotărâre s-a stabilit cu titlu de principiu faptul că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, nu constituie o cauză de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și nu pot fi invocate pe calea contestației la executare.

Cu privire la denunțul formulat de inculpatul A. s-a arătat că acesta întrunește condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât a denunțat o persoană care se ocupa de procurarea vânzarea de canabis pe raza mun. Cluj-Napoca. În consecință, pe rolul unității de parchet competente s-a înregistrat un dosar penal și s-a început urmărirea penală in rem. Mai mult decât atât, recurentul inculpat A. a fost audiat în calitate de martor cu privire la denunțul formulat și a asigurat, totodată, prin intermediul unei cunoștințe, o dublă cumpărare autorizată de la persoana denunțată. În sensul celor menționate, a fost atașată cererii de recurs în casație corespondența purtată cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - ST Cluj.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A., în raport cu dispozițiile prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport, cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În speță, astfel cum s-a reținut prin încheierea din data de 21 octombrie 2020 de admitere în principiu a cererii de recurs în casație, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., arătând că a fost condamnat la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece, deși în cursul judecății în apel, a susținut că formulat un denunț la DIICOT și ar trebui să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța nu i-a aplicat acest beneficiu.

Verificând din această perspectivă hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel, după ce a analizat situația de fapt și încadrarea juridică, raportat și la poziția procesuală a acestuia care a ales să parcurgă procedura simplificată, a apreciat că inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și respectiv trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 din C. pen. și a dispus condamnarea inculpatului, fără a reține incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Referitor la acest motiv de recurs formulat de inculpatul A. prin care critică faptul că instanța de apel, în mod greșit, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte constată că nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei constituie un aspect de apreciere a instanței de apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Recursul în casație nu poate tinde spre reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar instanța de recurs nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator. Ca atare, nici chestiunile care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator, nu pot fi supuse controlului judiciar pe calea recursului în casație.

Prin Decizia nr. 3/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că instituția prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Instituția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are efect direct asupra procesului judiciar de individualizare a pedepsei, natura sa juridică, de cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, fiind enunțată și în Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015 a Curții Constituționale.

În considerarea celor anterior expuse, se reține, așadar, că ceea ce urmărește inculpatul A. prin recursul în casație formulat este, în realitate, reindividualizarea pedepsei, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

Constituie o chestiune ce ține de temeinicia deciziei recurate interpretarea probelor în baza cărora se stabilește dacă inculpatul beneficiază sau nu de cauza de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Or, față de scopul recursului în casație prin care se urmărește realizarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanța de recurs nu poate reaprecia probele administrate în legătură cu comportamentul procesual al inculpatului pentru a verifica dacă a denunțat și a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a unor persoane cercetate și trimise în judecată de DIICOT.

Prin urmare, chestiunea în discuție referitoare la aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce conturează conduita procesuală a inculpatului care se reflectă în individualizarea pedepsei, a intrat în puterea lucrului judecat.

În consecință, Înalta Curte nu poate examina prin intermediul acestei căi extraordinare de atac incidența cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere că, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nu poate fi cenzurată individualizarea pedepsei, acest aspect vizând temeinicia hotărârii. În acest sens, este relevantă jurisprudența Înaltei Curți (Decizia penală nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a ICCJ, secția penală, Decizia penală nr. 37/RC din 31 ianuarie 2017 a ICCJ, secția penală, Decizia penală nr. 467/RC din 23 noiembrie 2017 a ICCJ, secția penală, Decizia penală nr. 75/RC din 9 martie 2018 a ICCJ, secția penală, Decizia penală nr. 155/RC din 2 mai 2018 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 92/RC din 14 martie 2019 a ICCJ, secția penală, Decizia penală nr. 166/RC din 10 mai 2019 a ICCJ, secția penală).

Înalta Curte mai reține că, motivul de recurs al inculpatului A. vizând neaplicarea cauzei de reducere a pedepsei în baza art. 19 din Legea nr. 682/2002, reprezintă o critică adusă modului în care instanța de apel a analizat motivele de apel.

Astfel, motivul de recurs al inculpatului A. constând în împrejurarea că instanța de apel nu a examinat dacă inculpatul a denunțat și a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a unor inculpați în Dosarul x/2020 al DIICOT - ST Cluj și, implicit, nu a aplicat cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, echivalează cu omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unui motiv de apel, situație care nu se circumscrie cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., după cum nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În condițiile în care, pe calea recursului în casație, conform art. 447 din C. proc. pen., Înalta Curte este limitată la a verifica legalitatea deciziei exclusiv prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 438 din C. proc. pen., excedează analizei omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra solicitării inculpatului de a reține în beneficiul său dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Deopotrivă, se subliniază că, în calea extraordinară a recursului în casație nu se poate verifica, pentru prima dată, incidența unei cauze legale de reducere a pedepsei, cum este cea prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 592/A din 22 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 592/A din 22 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM