ÎCCJ, Secția penală, decizia din 29.01.2026 — apel împotriva sentinței nr. 74/2025 a Curții de Apel Brașov

Asupra apelului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Hotărârea pronunțată de prima instanță. Prin sentința penală nr. 74/F din data de 4 decembrie 2025 a Curții de Apel Brașov, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2025, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov formulată în dosarul nr. x/2025. În temeiul art. 140 și urm. din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută sentința penală definitivă pronunțată de Curtea Coroanei Birmingham la data de 28 aprilie 2025, caz nr. x, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, tâlhărie și tentativă la tâlhărie. S-a dispus transferarea condamnatului A., în prezent deținut în Regatul Unit al Marii Britanii, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viață.

S-a dedus din pedeapsa închisorii pe viață perioada de la 19.04.2024 la 27.04.2025 (375 zile) și de la 28.04.2025 la zi, deja executate. S-a dispus, la data rămânerii definitive a sentinței, efectuarea comunicărilor legale. În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2025 în data de 31.10.2025, s-a solicitat Curții de Apel Brașov, în baza art. 140 și următoarele din Legea nr. 302/2004 respingerea recunoașterii sentinței penale definitive pronunțată de Curtea Coroanei Birmingham la data de 28 aprilie 2025, caz nr. x, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, tâlhărie și tentativă la tâlhărie, precum și respingerea transferului acestuia în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Sesizarea parchetului a avut la bază adresa nr. x/20.10.2025 a Ministerului Justiției - Direcția Drept internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, fiind atașate adresei certificatul emis de către autoritățile britanice, hotărârea judecătorească de condamnare, rechizitoriul, ordinul de deportare nr. x, chestionar privind consimțământul persoanei condamnate și mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Verificând condițiile de admisibilitate, procurorul a învederat că, potrivit art. 142 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, "Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când: j) persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România". Astfel, din analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, procurorul a apreciat că cererea formulată de autoritățile britanice, de transfer a persoanei condamnate A., este neîntemeiată, raportat la pedeapsa aplicată acestuia - detențiune pe viață și infracțiunile pentru care acesta este condamnat - omor, tâlhărie, tentativă la tâlhărie, infracțiuni de o gravitate deosebită, cu un grad ridicat de pericol social, de natură să creeze în comunitate o stare de tensiune, de panică, de insecuritate.

Mai mult, s-a învederat că instanțele române trebuie să se asigure că executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, condiție care nu ar fi îndeplinită în contextul declarației date de condamnatul A. în fața autorităților britanice, în care a menționat că "eu nu pot să merg înapoi in România deoarece nu este în siguranță ca eu să mă întorc acolo. Dacă mă întorc acolo, viața mea va fi în mare pericol datorită grupului local de crimă organizată, și anume clanul țigănesc rival.

Dacă eu o să fiu trimis înapoi în România, sângele meu este pe mâinile dumneavoastră." Adițional, procesul-verbal din data de 30.10.2025 încheiat de organele de cercetare penală reprezintă în opinia procurorului un argument suplimentar pentru a întări susținerea că executarea pedepsei în România, de către condamnatul A., nu ar duce la reintegrarea sa socială, în contextul în care părinții acestuia sunt divorțați, la domiciliul activ al condamnatului locuind doar tatăl său, B., cu care A. nu ține legătura. Față de cele expuse, s-a conchis că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983 și Protocolul adițional la convenție, adoptat la Strasbourg la 18.12.1997, precum și dispozițiile art. 140 și următoarele din Legea 302/2004.

Analizând cererea, curtea de apel a reținut că prin sentința penală definitivă pronunțată de Curtea Coroanei Birmingham la data de 28 aprilie 2025, caz nr. x, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, tâlhărie și tentativă la tâlhărie.

În fapt, s-a reținut prin sentința de condamnare că: - la data de 16 martie 2024 condamnatul l-a omorât pe C., în localitatea Birmingham, infracțiune pentru care a fost condamnat la detențiune pe viață - la data de 14 martie 2024, l-a jefuit pe C. de bijuterii, un card bancar și o lanternă, infracțiune pentru care a fost condamnat la 8 ani închisoare - la data de 15 ianuarie 2024 a încercat să îl jefuiască pe D. de bunuri personale de o valoare necunoscută, infracțiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aspecte care rezultă din mandatul de executare a pedepsei din data de 28 aprilie 2025, referința cazului 20BW1482624, ID 20220396323V, emis de autoritățile judiciare din Marea Britanie - Curtea Coroanei Birmingham.

Împotriva condamnatului s-a emis la data de 25 iulie 2025, în baza art. 5 (1) din Legea imigrației 1971, ordinul de deportare nr. x de către Ministerul de Interne din Marea Britanie, pe perioada în care acesta este în vigoare fiindu-i cerut numitului A. să părăsească teritoriul statului britanic, fiindu-i interzis să mai intre în Regatul Unit. Din documentele transmise de autoritățile judiciare din Marea Britanie rezultă că numitul A. a petrecut 374 zile în arest preventiv, înainte de a fi condamnat, fiind în continuare în detenție, ulterior condamnării sale, din 28.04.2025 până în prezent. Totodată, sus numitul a fost condamnat definitiv la detențiune pe viață cu un termen minim de închisoare pe care trebuie să îl execute de 23 de ani și 356 de zile, data de expirare fiind calculată a fi 19.04.2049.

Persoana condamnată A. nu și-a dat consimțământul la transferul într-un penitenciar din România. Conform verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, s-a stabilit că sus numitul figurează ca cetățean român, cu domiciliul activ în jud. Brașov. Fiind verificat în baza de date ECRIS GPS, s-a constatat că numitul A. nu are afaceri judiciare în România. Prin adresa nr. x/20.10.2025, Ministerul Justiției a relevat contextul în care autoritățile britanice au formulat cererea, prin raportare la dispozițiile Convenției europene de 21.03.1983 asupra transferării persoanelor condamnate și ale Protocolului adițional la aceasta adoptat la Strasbourg la 18.12.1997, aplicabile în cauză. În relația cu Marea Britanie nu există reciprocitate în privința recunoașterii și punerii în executare a sentințelor penale române de condamnare, indiferent dacă acestea privesc cetățeni români sau străini.

Ca atare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 142 și urm. din Legea nr. 302/2004, care prevăd: (1) O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România.

Dacă este necesar, în raport, cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate; e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate. Analizând îndeplinirea condițiilor mai sus menționate, instanța a constatat că sentința penală prin care numitul A. a fost condamnat este definitivă, iar faptele de omor și tâlhărie comise sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea română.

Deși instanțele britanice și-au exprimat consimțământul pentru adaptarea pedepsei, instanța a constatat că faptele comise sunt susceptibile de aplicare a pedepsei cu închisoare pe viață și conform legislației române, întrunind elementele constitutive ale tentativei de tâlhărie (victima D.) și omor calificat pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni (victima C.), întrucât, deși s-a reținut ca dată a faptei de tâlhărie asupra victimei C. 14.03.2025, iar ca dată a comiterii omorului asupra aceleiași victime 16.03.2025, fapta în sine prezintă o evidentă omogenitate structurală, diferența constând în faptul că organele judiciare britanice au considerat data decesului ca fiind data comiterii infracțiunii de omor, acesta survenind la două zile ulterior agresiunii.

În ceea ce privește condiția prevăzută la lit. c), instanța a constatat că nu este necesară exprimarea consimțământului persoanei condamnate, întrucât aceasta ar fi expulzată în România după executarea pedepsei, împotriva sa fiind emis ordinul de deportare nr. x de către Ministerul de Interne din Marea Britanie.

Potrivit condiției prevăzute la lit. d), respectiv inexistența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2), situație în care instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate, instanța a constatat că Ministerul Public a invocat drept un astfel de motiv pe cel prevăzut la art. 142 alin. (2) lit. j), respectiv « persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România ». Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, infracțiunea gravă este definită ca fiind infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 4 ani, precum și următoarele infracțiuni: supunerea la muncă forțată sau obligatorie, prevăzută la art. 212 din C. pen., 2. divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută la art. 304 din C. pen., 3. ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, prevăzută la art. 344 din C. pen., 4. infracțiuni privind concurența neloială, 5. infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora,

precum și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, 6. infracțiuni privind traficul de droguri, 7. infracțiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri, 8. infracțiuni privind nerespectarea dispozițiilor privind introducerea în țară de deșeuri și reziduuri, 9. infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. În concluzie, potrivit definiției conferite de lege, condamnatul a comis o infracțiune gravă, cea de a doua cerință atașată condiției, respectiv să "alarmeze societatea", nefiind condiționată și de cerința de a face îndoielnică reintegrarea sa socială în România, urmare a colaborării cu structuri criminale, separarea ultimei teze a prevederii prin virgulă urmată de conjuncția "sau" făcând trimitere la o condiție premisă distinctă în integralitatea ei și fără legătură cu cea stipulată în prima parte.

Ca atare, instanței îi revine să analizeze în ce măsură infracțiunea comisă de către inculpat este de natură să alarmeze societatea, precum și a condiției prevăzute la art. 142 alin. (1), lit. e), respectiv "executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii (..) este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate". Curtea de apel a reținut că aceste condiții prevăd o doză relativ mare de subiectivism, alarmarea societății române rămânând un concept vag, imposibil de dovedit practic și neputând fi cuantificabilă urmare a comiterii unei fapte penale pe teritoriul Marii Britanii, de care cel mai probabil nu avea cum să ia cunoștință. Pe de altă parte, în pofida susținerilor condamnatului potrivit cărora transferul său în România, în vederea executării pedepsei, l-ar expune unui "pericol de moarte" din cauza rivalității cu un alt clan de etnie rromă, aceste alegații nu beneficiază de niciun suport probator.

Mai mult, condamnatul nu are antecedente penale și nici alte afaceri judiciare în România, ceea ce este în acord cu prezumția că temerile exprimate sunt inconsistente și lipsite de suport probator, fiind de notorietate că în marea majoritate a cazurilor, rivalitatea invocată ar fi condus la acuzații penale de ambele părți. Mai mult, potrivit procesului-verbal atașat la fila x, tatăl condamnatului locuiește în continuare la adresa care reprezintă și domiciliul celui dintâi, executarea pedepsei în România putând facilita astfel vizitarea sa de către familie și cei apropiați, constituind ulterior un mediu de suport care să faciliteze reintegrarea sa socială. Pentru aceste considerente, instanța a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov formulată în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 140 și urm. din Legea nr. 302/2004 a recunoscut sentința penală definitivă pronunțată de Curtea Coroanei Birmingham la data de 28 aprilie 2025, caz nr. x, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, tâlhărie și tentativă la tâlhărie. A dispus transferarea condamnatului A., în prezent deținut în Regatul Unit al Marii Britanii, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viață, urmând a deduce din pedeapsa închisorii pe viață perioada de la 19.04.2024 la 27.04.2025 (375 zile) și de la 28.04.2025 la zi, deja executate. S-a dispus, la data rămânerii definitive a sentinței, efectuarea comunicărilor legale.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi supurtat din fondurile Ministerului Justiției. II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, criticând-o pentru netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel, procurorul a criticat netemeinicia soluției de recunoaștere a hotărârii străine prezentate privind persoana condamnată A., întrucvât raportat la gravitatea faptelor comise și la gradul precar de integrare în societatea românească a condamnatului nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii de condamnare.

În relația cu Marea Britanie nu există reciprocitate în privința recunoașterii și punerii în executare a sentințelor penale române de condamnare, indiferent dacă acestea privesc cetățeni români sau străini. Ca atare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 142 și urm. Din Legea nr. 302/2004, care prevăd:1. O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă fecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în Românie, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România.

Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; d) nu este incidente vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Potrivit art. 142 alin. (2) lit. J) din Legea nr. 302/2004, "Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când: j) persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România." Deși este un motiv facultativ de refuz, așa cum rezultă din interpretarea art. 142 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, procurorul a apreciată că instanța nu poate avea convingerea că executarea pedepsei în România de către persoana condamnată cetățean român A. ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a acesteia în condițiile în care, aparent, condamnatul nu are legături cu familia sa și, în plus, se teme pentru viața sa din persoanelor rivale.

Un indiciu că sunt reale temerile persoanei condamnate este tocmai împrejurarea că, deși în prezent are o vârstă fragedă de 21 de ani acesta a părăsit statul român, inclusiv pe părinții ăi, pentru a se integra în Regatul Unit al Marii Britanii. Din verificările efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a reieșit faptul că la domiciliul activ din România al persoanei condamnate trăiește doar unul dintre părinții săi - tatăl, părinții au divorțat, iar condamnatul nu mai menține legături cu tatăl acestuia.

Acest motiv de refuz al recunoașterii hotărârii străine este documentat, atât în fapt, prin cele anterior arătate, cât și în drept prin dispozițiile art. 142 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004 potrivit căroroa hotărârea judecătoreasă străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când persoana condamnată a comis o infracțiune gravă de natură să alarmeze societtea și de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România. Astfel, din analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, procurorul a apreciat că cererea formulată de autoritățile britanice, de transfer a persoanei condamnate A., este neîntemeiată, raportat la pedeapsa aplicată acestuia - detențiune pe viață și infracțiunile pentru care acest este condamnat - omor, tâlhărie, tentativă la tâlhărie, infracțiuni de o gravitte deosebită, cu un grad ridicat de pericol social, de natură să creeze în comunitate o stare de tensiune, de panică, de insecuritate.

Starea de alarmare este incidentă, atât având în vedere cea mai gravă dintre infracțiunile comise - infracțiunea de omor, cât și persevernța infracțională de intensitate ascensionată, în contextul în care se prefigura traseul criminal al condamnatului. Astfel, inițial condamnat săvârșeșete o primă faptă de tâlhărie în formă tentată în luna ianuarie 2024, iar apoi în martie ajunge să comită o infracțiune de tâlhărie în formă consumată împotriva unei alte persoane vătămate. La doar două zile de la comiterea infracțiunii de tâlhărie, condamnatul comite cea mai gravă dintre infracțiuni - omorul împotriva aceleiași victime a infracțiunii de tâlhărie comisă în formă consumată. Chiar dacă opinia publică nu are la dispoziție detaliile crimelor, inclusiv aceste date care arată succesiunea faptelor, pluralitatea victimelor sunt de natură să o alarmeze, întrucât arată periculozitatea deosebită a persoanei condamnate.

Pe de altă parte, standardul probator al condiției ca prin fapta gravă societatea să fie alarmată nu impune dovedierea că societatea a luat efectiv la cunoștință despre faptele săvârșite - o interpretare care excedează textului legal. Această condiție se raportează la publicitatea unui proces penal - fie integral, fie doar în etapa pronunțării hotărârii în condiții de publicitate, fiind de notorietate că o soluție de condamnare poate ajunge la cunoștința publicului prin orice mijloace, mai ales în societatea globală din care și România face parte, intens digitalizată. Instanțele române trebuie să se asigure că executarea în România a pedepsei detențiunii pe vială este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, condiție care nu este îndepliniată în contextul declarației date de condamnatul A. în fața autorităților britanice, în care menționează că "eu nu pot să merg înapoi în România deoarece nu este în siguranță ca eu să mă întorc acolo.

Dacă mă întorc acolo, viația mea va fi în mare pericol datorită grupului de crimă organizată și anume clanul țigănesc rival. Dacă eu o să fiu trimit în România, sângele meu este pe mâinile dumneavoastră." Față de cele expuse, procurorul a conchis să nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adopttă la Strasbourg la 21.03.1983 și Protocolul adițional la convenție, adoptat la Strasbourg la 18.12.1997, precum și dispozițiile art. 140 și următoarele din Legea nr. 302/2004.

Pe cale de consecință, procurorul a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare, să se constate că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a refuza recunoașterea hotărâriiși punerea în executare a acesteia privind persoana condamnată A.. Pentru aceste considerente, în baza art. 172 alin. (7) raportat la art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, procurorul a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 74/F/04.12.2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2025 privind persoana condamnată A., desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinicie, ținânt cont de criticile formulate.

III. Judecata apelului.

La termenul de astăzi, 29 ianuarie 2026 în ședință de cameră de consiliu, în debutul ședinței, cu titlu prealabil, Înalta Curte a adus la cunoștința audienței că prin Hotărârea nr. 137/17.12.2025 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit schimbarea indicativului prezentului complet de judecată, din nr. 10 în nr. 9, cauzele deja repartizate completului nr. 10 urmând a fi soluționate, în continuare, de membrii aceluiași complet de judecată care, începând cu data de 01.01.2026, alcătuiesc compunerea completului de judecată nr. 9. Deopotrivă, președintele completului de judecată a precizat că, potrivit Hotărârii nr. 139/17.12.2025 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, toate completurile de judecată care activează pe rolul secției penale din anul 2026 sunt specializate în judecarea infracțiunilor de corupție și vor judeca cauze cu minori, conform dispozițiilor art. 507 alin. (2) din C. proc.

pen., criteriile de specializare fiind menținute așa cum au fost stabilite prin hotărârile anterioare ale Colegiului de Conducere al instanței supreme . Nefiind cereri prealabile de formulat, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, incidența unui motiv de nelegalitate, respectiv dispozițiile de asistență obligatorie în prezenta procedură vizată de art. 140 și următoarele din Legea nr. 302/2004, prin raportare la art. 90 lit. a) din C. proc. pen. și art. 6 pct. 3 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, asistența judiciară fiind obligatorie în cazul în care persoana solicitată și transferabilă este arestată în altă cauză, dar și prin raportare la practica constantă a instanței supreme cu privire la asigurarea asistenței judiciare obligatorii.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată A. au fost consemnate în detaliu, în partea introductivă a prezentei decizii. IV. Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, în raport, cu motivul de nelegalitate invocat din oficiu de către Înalta Curte ce se va analiza prin prisma dispozițiilor art. 141 alin. (11) cu referire la art. 421, art. 90 lit. a) și art. 91 alin. (1) și alin. (3), art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și art. 6 pct. 3 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Înalta Curte constată că apelul declarat de parchet este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Înalta Curte, cu titlu prealabil reamintește conținutul dispozițiilor legale invocate și incidente în cauză, astfel: În Capitolul II Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, Secțiunea 1 Transferarea persoanelor condamnate, deținute în state terțe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, în articolul 140-142 din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 27 mai 2019 sunt reglementate condițiile de procedură cu privire la măsurile premergătoare sesizării instanței, durata și obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine, condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine.

În conținutul art. 141 alin. (2) și (3) din actul normativ mai sus menționat se prevede că " alin. (2) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie. (3) Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

Dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanța de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunță și cu privire la recunoașterea și punerea în executare a altor dispoziții penale din hotărârea judecătorească străină." Potrivit art. 141 alin. (11) din același act normativ se statuează că "Sentința prevăzută la alin. (6) se redactează în cel mult 5 zile de la pronunțare și se transmite direcției de specialitate a Ministerului Justiției în vederea comunicării persoanei condamnate.

Sentința poate fi atacat cu apel, în termen de 10 zile, de procuror, precum și de către persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie." În dispozițiile art. 142 din același act normativ sunt reglementate condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine astfel: "(1) O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune.

În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în României, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România.

Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate; e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

(2) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când: a) recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român; b) hotărârea judecătorească se referă la o infracțiune de natură politică sau o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun; c) pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social; d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale.

În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; e) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România; f) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; g) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române; h) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România sau, după caz, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative; j) persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România; k) există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale,

în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancționa persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanțe în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanțe internaționale. (3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine dacă: a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate.

În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 140 alin. (1). (4) În cazul în care persoana condamnată este cercetată în România pentru infracțiunea pentru care a fost condamnată în străinătate, în loc să refuze recunoașterea, instanța poate dispune fie recunoașterea hotărârii judecătorești străine, fie suspendarea cauzei până la luarea unei decizii în procesul penal aflat pe rolul autorităților judiciare române. (5) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută nu va fi pusă în executare, atunci când potrivit legii penale române, a intervenit amnistia, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege." În dispozițiile art. 421 din C. proc.

pen. sunt reglementate soluțiile la judecata în apel, astfel: "(1) Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: 1. respinge apelul, menținând hotărârea atacată: a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; b) dacă apelul este nefondat;2. admite apelul și: a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond.

Instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile art. 374 alin. (7)-(12) și ale art. 383 alin. (3) și (4) aplicându-se în mod corespunzător; b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

(2) Dispozițiile art. 406 alin. (1), (2) și/5) sunt aplicabile." Potrivit art. 90 din C. proc. pen. referitor la asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului se prevede că "Asistența juridică este obligatorie: a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege; b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea; c) în curul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani." În conținutul dispozițiilor art. 91 din C. proc.

pen. privind avocatul din oficiu se prevede la alin. (1) și respectiv alin. (3) următoarele: "(1) În cazurile prevăzute în art. 90, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. (…) alin. (3) Avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă și efectivă în cauză." În conformitate cu art. 281 din C. proc. pen. referitor la nulitățile absolute, respectiv în alin. (1) lit. f), alin. (2), alin. (4) lit. b) se statuează că: "(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (…) lit. f) asistarea de către avocat a suspectului și a persoanei vătămate, respectiv a inculpatului și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie; alin. (2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.

(…) alin. (4) lit. b) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b) 1 ), e) și f) poate fi invocată: (…) b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura camerei preliminare sau în cursul judecății; (…). Dispozițiile art. 6 pct. 3 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevăd că "3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul: (…) c. să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer (…)." În contextul concret al cauzei, Înalta Curte verificând sentința atacată constată că în încheierea de la 10 noiembrie 2025 prin care s-a și amânat pronunțarea cauzei se menționează următoarele: "Procedura - fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care: Instanța pune în discuție, raportat la dispozițiile art. 140 din Legea nr. 302/2004, necesitatea asigurării asistenței juridice. Reprezentantul Ministerului Public având în vedere că nu este o procedură contradictorie nu apreciază că este necesară asistența juridică…" (dosarul primei instanțe). Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 141 alin. (2), (3) și (11), art. 142 din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea internațională în materie penală, cu celelalte dispoziții legale invocate, art. 90 lit. a), art. 91 alin. (1) și alin. (3), art. 281 alin. (1) lit. f) și alin. (4) lit. b) din C. proc.

pen., precum și a suplimentului analogic, admisibil în dreptul procedural penal român, Înalta Curte consideră că în cadrul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, procedură contencioasă, chiar dacă persoana condamnată nu se citează, dar se află în executarea unei pedepse într-un loc de deținere în străinătate, situația acestuia se circumscrie cazului de asistență juridică obligatorie referitoare la suspectul sau inculpatul care se află reținut sau arestat, chiar într-o altă cauză, pentru a putea fi verificate condițiile prevăzute de art. 140 și art. 142 din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Înalta Curte constată față de obiectul procedurii și condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine, că acestea presupun un proces de verificare și evaluare contextuală a situației persoanei condamnate, în raport, cu hotărârea străină pronunțată față de aceasta, printre altele față de motivele de nerecunoaștere și neexecutare, prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, ceea ce presupune analiza multiplelor situații, precum și dacă executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Altfel spus această procedură nu presupune un simplu examen de corespondență între hotărârea străină pronunțată și condițiile legale, ci a unei verificări și evaluări concrete a situației persoanei condamnate, în raport, cu aspectele mai sus menționate, așa încât în mod echitabil, în situația persoanei condamnate aflate în executarea pedepsei într-un penitenciar din străinătate care nu se citează, se impune să existe o apărare efectivă, în condițiile în care acesta se află, arestat, respectiv în detenție în cauza în care a fost condamnat, ce reprezintă o altă cauză, în procedura de recunoaștere și executare a unei hotărâri străine. Un argument suplimentar constă în faptul că în condițiile în care procurorul participă în mod obligatoriu la această procedură, în mod echitabil se impune și asigurarea asistenței obligatorii din partea unui apărător din oficiu, care să asigure o apărare efectivă, atât în primă instanță, cât și calea de atac a apelului.

Înalta Curte în contextul concret al cauzei a constatat din oficiu motivul de nelegalitate, în sensul lipsei unui apărător desemnat din oficiu la data de 10 noiembrie 2025 în ședința de cameră de consiliu, de la prima instanță, în judecarea cauzei privind persoana condamnată A., ce a fost condamnat de către Curtea Coroanei Birmingham la data de 28 aprilie 2023, caz nr. 20BW 1482624, la pedeapsa închisorii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, tâlhărie și tentativă la tâlhărie, aflat în executarea pedepsei într-un penitenciar din Marea Britanie, participând numai procurorul, ceea ce în condițiile argumentelor menționate, reprezintă o încălcare ce se sancționează cu nulitatea absolută, în condițiile art. 281 alin. (1) lit. f) și alin. (4) lit. b) din C. proc.

pen. Totodată, instanța de control judiciar reamintește practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de recunoaștere a unei hotărâri străine și de transfer a persoanei condamnate, în calea ordinară de atac a apelului de a desemna un apărător din oficiu și asigurarea astfel, în lipsa apelantului persoană condamnată, ce nu se citează și care execută pedeapsa într-un penitenciar din străinătate, a unei apărări efective, cu respectarea principiului contradictorialității cu procurorul a cărui participare este obligatorie, ceea ce conferă un caracter echitabil apelului.

În acest sens, cu caracter exemplificativ menționăm decizia nr. 362/A din 05 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2003; decizia nr. 326/A din 1 noiembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023; decizia nr. 4/A din 3 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2023; decizia nr. 5/A din 4 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2023; decizia nr. 104/A din 7 mai 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2025.

De altfel, chiar și din perspectiva art. 6 pct. 3 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care nu exclude în mod absolut aplicabilitatea convenției în procedura de transfer a persoanelor condamnate (cauza Buijen c. Germania) în scopul unei apărări efective când interesele justiției o cere se impune desemnarea unui apărător din oficiu. În raport cu cele menționate față de motivul de nelegalitate mai sus menționat, Înalta Curte, în raport, cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței penale nr. 74/F din data de 04 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Brașov.

Astfel, în rejudecarea cauzei, prima instanță va desemna un apărător din oficiu, în procedura cu care este sesizată, având în vedere faptul că persoana condamnată A. se află în executarea pedepsei detenției pe viață într-un penitenciar din Marea Britanie, aplicată prin hotărârea instanței menționate, urmând asigurarea caracterului echitabil al procedurii cu respectarea principiului contradictorialității, în evaluarea contextuală efectivă a obiectului și procedurii prevăzute de art. 140-142 din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea internațională în materie penală cu privire la hotărârea supusă analizei și situației persoanei condamnate, urmând a fi avute în vedere și motivele de netemeinicie expuse în apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în vederea pronunțării unei sentințe legale și temeinice sub toate aspectele.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 1217 RON. Se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței penale nr. 74/F din data de 04 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală. Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Brașov. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 1217 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2026.