ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 77/2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 88 din 29 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 597 C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva executării sentinței penale nr. 103 din 19.09.2019 pronunțate Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că împotriva executării sentinței penale nr. 103 din 19.09.2019 pronunțate Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2019 a fost formulată contestație la executare de către A.. În motivarea contestației, contestatorul a arătat că, prin sentința de recunoaștere s-a dedus perioada pe care a executat-o în Marea Britani, de la 23.03.2018 până la pronunțarea sentinței de recunoaștere din data de 19.09.2019, motiv pentru care a solicitat în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) rap. la art. 15 și art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302 2004 deducerea perioadei cât s-a aflat în custodia autorităților britanice, din data de 20.09.2019 și până la data la care a fost transferat în penitenciarele din România în vederea continuării pedepsei.

De asemenea, contestatorul a susținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, întrucât există o cauză de micșorare a pedepsei ca urmare a faptului că, în conformitate cu legislația din Marea Britanie, trebuie să beneficieze de liberare condiționată la momentul executării 1/2 din totalul pedepsei la care a fost condamnat. În acest sens, a precizat că, în cuprinsul hotărârii de condamnare pronunțată de Tribunalul Warwick - Marea Britanie se menționează că va fi eligibil pentru eliberare la jumătatea termenului respectivei sentințe. În cazul în care nu poate să beneficieze de liberare condiționată la momentul executării a 1/2 din pedeapsă, consideră că se încalcă prevederile alin. (9) ale art. 166 din Legea 302/2004, întrucât pedeapsa stabilită de instanța britanică prevedea și liberarea condiționată în momentul executării a jumătate din totalul pedepsei la care a fost condamnat, context în care situația sa juridică s-ar agrava.

Examinând contestația la executare formulată în cauză, Curtea a constatat că este nefondată.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, titlul împotriva căruia s-a formulat contestația la executare de către contestatorul A., în temeiul art. 598 lit. d) C. proc. pen.., este reprezentat de sentința penală nr. 103 din 19.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2019.

Prin această din urmă sentință a fost admisă sesizarea formulată de autoritățile din Marea Britanie cu privire la recunoașterea hotărârii de condamnare din 28.03.2018, cu nr. T20177036 a Tribunalului Penal Warwick, în baza art. 166 lin. 6 lit. a) din Legea nr. 302/2004 și s-a dispus ca persoana condamnată să fie transferată în România în vederea executării restului de pedeapsă de 18 ani și 6 luni, pedeapsa ce ar urma să fie considerată executată la data de 22.09.2036.

Prin decizia penală 417/A din 23.12.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis apelul condamnatului și a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen. pentru cele două infracțiuni de viol săvârșite asupra aceleiași persoane vătămate.

Referitor la primul motiv de contestație, Curtea a reținut că instanța de fond a dedus din pedeapsa de 18 ani și 6 luni închisoare, inclusiv perioada ulterioară datei de 19.09.2019 până la data la care a fost transferat într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana condamnată A. a început executarea pedepsei de 18 ani și 6 luni închisoare (6.759 zile de închisoare) la data de 23.03.2018, iar pedeapsa urmează a fi considerată executată la data de 22.09.2036.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată si art. 72 C. pen., s-a constatat că a fost dedusă perioada executată de la data de 23.03.2018 la zi.

S-a consemnat că aceeași situație rezultă și din nota telefonică efectuată la Penitenciarul Bacău, potrivit căreia contestatorul a început executarea la data de 23.03 2018, aceasta urmând a se încheia după 18 ani și 6 luni, la data de 22.09.2036.

Referitor la cel de-al doilea motiv de contestație, prima instanță a susținut că nu poate reanaliza pedeapsa aplicată în Marea Britanie și, eventual, adaptarea duratei acesteia în concordanță cu anumite limite, întrucât ar presupune analiza modalității în care Curtea de Apel Bacău (și ulterior ICCJ, în calea de atac) a judecat cererea formulată de autoritățile judiciare britanice și, prin urmare, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței de recunoaștere și transfer, împotriva căreia contestatorul avea la dispoziție calea de atac a apelului, pe care a și exercitat-o la acel moment.

Or, contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat. Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, s-a menționat că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.

Modificarea modalității de soluționare a unei cereri de recunoaștere a unei hotărâri străine și transfer într-un penitenciar din România, astfel cum a solicitat contestatorul, nu se poate face pe calea contestației la executare, întrucât prin intermediul acesteia nu se poate schimba modalitatea de soluționare a cauzei, în sensul schimbării modalității de adaptare a pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din Marea Britanie, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea 302/2004, având în vedere că, legiuitorul a prevăzut expres, la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, posibilitatea instanțelor de a deduce din pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare străine și recunoscută în România nu doar a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul de condamnare, ci și numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent. Totodată, art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 acordă instanței posibilitatea de a avea în vedere inclusiv hotărârile judecătorești sau actele judiciare emise de autoritățile statului de condamnare prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România.

În aceste condiții, s-a arătat că nu există nici un impediment ca, în situația în care persoana condamnată într-un stat străin și transferată ulterior în România, în vederea executării pedepsei, să beneficieze de perioade considerate ca executate de autoritățile judiciare ale statului de condamnare - ca urmare a muncii prestate și a bunei conduite avute pe parcursul executării pedepsei în străinătate, aceste perioade urmând să fie deduse din pedeapsa pe care aceasta o execută.

În speță, Curtea a constatat că, contestatorul nu a beneficiat de o reducere de pedeapsă. Autoritățile din Marea Britanie nu au transmis o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care contestatorului i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România. Reducerea de pedeapsă invocată de contestator se referă la mențiunea cuprinsă în hotărârea de condamnare, prin care s-a stabilit că A. va fi eligibil pentru a fi considerat în vederea eliberării după ce va fi executat jumătate din durata pedepsei.

În opinia Curții, stabilirea condițiilor liberării condiționate de către statul emitent nu echivalează cu o reducere de pedeapsă și nu poate produce efecte în România, având în vedere că executarea pedepsei este guvernată de legea română, autoritățile statului de executare fiind singurele competente să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiționată.

Împotriva sentinței nr. 88 din 29 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație A..

Prin motivele de contestație formulate în scris și susținute oral, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 598 lit. d) C. proc. pen.., susținând că pedeapsa de 18 ani și 6 luni aplicată de autoritățile judiciare din Marea Britanie și recunoscută de instanța română trebuie redusă cu 1/2, conform beneficiului menționat în cuprinsul hotărârii pronunțate de instanța britanică.

În esență, contestatorul a susținut că există o cauză de micșorare a pedepsei, ca urmare a faptului că, în conformitate cu legislația din Marea Britanie trebuia să beneficieze de liberare condiționată la momentul executării a 1/2 din totalul pedepsei la care a fost condamnat.

Examinând sentința penală contestată prin prisma dispozițiilor legale și raportat la cererea formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care persoana condamnată A., în esență, a solicitat recunoașterea beneficiului liberării condiționate la momentul executării a 1/2 din totalul pedepsei la care a fost condamnat în Marea Britanie, prin hotărârea nr. T20177063 din 28.03.2018 a Tribunalului Penal Warwick, recunoscută de autoritățile judiciare române prin sentința penală nr. 103 din 19.09.2019 a Curții de Apel Bacău, modificată prin decizia penală nr. 417/A din 23.12.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza a finală C. proc. pen.. raportat la dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.

Conform art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător.

Deopotrivă, potrivit art. 156 alin. (1) din Legea 302/2004, în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

Analizând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei cauze de reducere a pedepsei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., ci pun în discuție chiar legalitatea hotărârii în baza căreia se face executarea.

Astfel, contestatorul critică însăși sentința penală nr. 103 din 19 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 417/A din 23.12.2019 pronunțată de Înalta Curte, secția penală, prin care instanța română a recunoscut condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 18 ani și 6 luni închisoare (6.759 zile de închisoare), având în vedere susținerea contestatorului că instanța trebuia să recunoască și beneficiul liberării condiționate aplicabil potrivit legislației statului de condamnare.

Chestiunile antamate de contestator, referitoare la recunoașterea hotărârii penale străine cu luarea în considerare a condițiilor de liberare condiționată în statul străin de condamnare, reprezintă aspecte de fond, așa cum în mod corect s-a constatat prin sentința atacată, ce nu se încadrează motivelor contestației la executare.

Apoi, după transferarea persoanei condamnate A. și preluarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, pedeapsa se execută potrivit legii române, inclusiv sub aspectul regimului de acordare a liberării condiționate, care din punct de vedere juridic constituie o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării.

Înalta Curte mai subliniază că acordarea liberării condiționate reprezintă o instituție distinctă ce urmează o altă procedură, care nu poate fi solicitată pe calea contestației la executare.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivul pe care se fundamentează prezenta contestație nu se încadrează în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., după cum nu se circumscrie nici unui alt caz dintre cele prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.., Înalta Curte, în baza art. 597 alin. (7) raportat la art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 88 din 29 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 88 din 29 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 februarie 2025.