ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 564/2019
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 564/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 111 din data de 1 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A., cu privire la Sentința penală nr. 15 din 15 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2019.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin contestația la executare formulată se invocă faptul că persoana condamnată a fost judecată în lipsă, fără apărător, nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul să formuleze apel, nu s-a luat în considerare recunoașterea faptei și nu s-au aplicat dispozițiile privitoare la procedura simplificată care prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, iar formal, motivele invocate se circumscriu cazurilor de contestație prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a), d) C. proc. pen.
S-a reținut că cererea de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare engleze a fost soluționată în lipsa contestatorului, în condițiile în care acesta era deținut în Marea Britanie, dar în prezența unui apărător desemnat din oficiu. Persoana condamnată a formulat apel, soluționat de către ICCJ. Așadar, nu se poate nega faptul că hotărârea contestată este definitivă.
În ceea ce privește cauza de micșorare a pedepsei, ca efect al recunoașterii vinovăției, aplicarea dispozițiilor privitoare la procedura simplificată, cu efectul reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu 1/3, în lipsa unei proceduri similare în legislația penală a statului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, ar echivala cu o ingerință adusă judecății efectuată de autoritatea judecătorească străină.
Or, așa cum s-a menționat și în decizia pronunțată de ICCJ, prin care a fost respins apelul formulat de contestator împotriva hotărârii de recunoaștere, atribuția de adaptare a pedepsei sub aspectul cuantumului ei, recunoscută de legea specială instanțelor naționale, se limitează exclusiv la reducerea acesteia până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiunea similară.
În consecință, s-a constatat caracterul nefondat al motivelor de contestația la executare.
Împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 1 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație condamnatul A., la data de 7 octombrie 2019.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 17 octombrie 2019.
Examinând contestația formulată de condamnatul A., în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază contestația formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Astfel, contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.
Contestatorul a invocat faptul că a fost judecat în lipsă, fără apărător, nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul să formuleze apel, nu s-a luat în considerare recunoașterea faptei și nu s-au aplicat dispozițiile privitoare la procedura simplificată care prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
Prin memoriul depus la dosarul cauzei de către contestatorul condamnat la termenul de judecată, a mai arătat că prin aducerea abuzivă din Marea Britanie, încălcându-i-se prevederile legale, i s-a agravat perioada în care trebuia fi pus în libertate.
Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța fondului a reținut că în cauză nu subzistă niciunul din cazurile de contestație la executare prev. de art. 598 C. proc. pen., pe calea contestației la executare formulată în baza art. 598 C. proc. pen., neputând fi pusă în discuție legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare dintr-un alt stat în condițiile în care această hotărâre a fost recunoscută pe cale principală de o instanță din România.
În acest sens, se constată că motivele pentru care instanța, prin Sentința penală nr. 15 din 15 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2019, (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 109/A din 29 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de persoana condamnată), a reținut că petentul are de executat o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (2) C. pen. român., sunt indicate cu claritate în sentința de recunoaștere a hotărârii străine. Totodată, s-a precizat că petentul va fi transferat în România pentru executarea pedepsei de 10 (zece) ani închisoare fiind dedusă din pedeapsa de executat durata privării de libertate a persoanei condamnate cât timp s-a aflat în arest preventiv și în stare de detenție în custodia autorităților judiciare britanice calculată de la data de 9 aprilie 2016 și până la zi.
În aceste condiții, în mod corect, s-a stabilit că nu este incident niciun caz de contestație la executare dintre cele prevăzute la art. 598 C. proc. pen.
În ceea ce privește criticile contestatorului referitoare la faptul că a fost judecat în lipsă și fără a-i fi asigurată apărarea, precum și faptul că a fost privat de a apela hotărârea de recunoaștere a hotărârii, se constată că cererea de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare engleze a fost soluționată în lipsa contestatorului, în condițiile în care acesta era deținut în Marea Britanie, dar în prezența unui apărător desemnat din oficiu, iar apelul formulat de către condamnat a fost soluționat de către Înalta Curte prin Decizia penală nr. 109/A din 29 martie 2019, astfel încât criticile contestatorului sunt nefondate.
De asemenea, Înalta Curte constată că instanța națională nu poate micșora pedeapsa aplicată de către instanța străină care a dispus condamnarea inculpatului ca urmare a aplicării dispozițiilor privind procedura simplificată, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege întrucât aceasta ar echivala cu o ingerință adusă judecății efectuată de autoritatea judecătorească străină.
În consecință, solicitarea contestatorului de a face aplicarea legii penale mai favorabile ca urmare a recunoașterii faptei nu poate fi primită întrucât atribuția de adaptare a pedepsei sub aspectul cuantumului ei, recunoscută de legea specială instanțelor naționale, se limitează exclusiv la reducerea acesteia până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiunea similară, neputând fi combinate dispozițiile legale din legea străină (în Marea Britanie trebuia pus în libertate la data de 14 iulie 2021) și cele din legea națională (prin reținerea dispozițiilor privind recunoașterea învinuirii și reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege), astfel cum a solicitat contestatorul.
Pentru aceste considerente. Înalta Curte, în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b), va) respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 1 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 1 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2019.
Procesat de GGC - LM