ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2017

Decizia nr. 349/2017

Asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 154

din 30 decembrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 alin. (1) C. proc.

pen., a respins contestația la executare formulată de contestatorul A.

în Dosarul nr. x/32/2015 al Curții de Apel Bacău, ca nefondată.

În baza art. 275

C. proc. pen. a obligat contestatorul la plata a 300 lei, cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/32/2016*,

după trimiterea spre rejudecare, contestatorul A. a solicitat reducerea

pedepsei de 22 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.

73 din 28 mai 2015 a Curții de Apel Bacău, mandat de executare nr. 87/D,

emis la data de 11 august 2015, prin care s-a recunoscut sentința

penală nr. T20137218 pronunțată în la data de 17 iulie 2014 de

Curtea Coroanei din Chelmsford - Regatul Unit al Marii Britanii,

rămasă definitivă la data de 17 iulie 2014.

În motivarea

contestației întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen. s-a solicitat să se constate că există o

nelămurire cu privire la hotărârea care condamnatul o execută,

în sensul în care nu s-a clarificat problema legii penale mai favorabile, lege

care a atras aplicarea unei pedepse rezultante persoanei condamnate mult mai

mici decât cea de 22 ani închisoare stabilită prin sentința

penală nr. 73 din 28 mai 2015 a Curții de Apel Bacău, respectiv

10 ani închisoare.

Analizând

cererea contestatorului, actele și lucrările dosarului, instanța

a reținut următoarele:

Prin

sentința penală nr. 72 din 28 mai 2015, pronunțată în Dosarul

nr. x/32/2015 al Curții de Apel Bacău s-a dispus, în baza art. 154 alin.

(6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată recunoașterea

sentinței penale nr. T20137218 pronunțată în la data de 17 iulie

2014 de Curtea Coroanei din Chelmsford - Regatul Unit al Marii Britanii,

rămasă definitivă la data de 17 iulie 2014 prin care persoana

transferabilă A., a fost condamnată la 22 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunilor de viol prevăzută de art. 218

alin. (1) C. pen. român și furt, prevăzută de art. 228 alin. (1)

cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.

S-a dispus

transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea

executării pedepsei de 22 ani închisoare.

În baza art. 72

C. pen. s-a dedus perioada executată de 684 de zile până la 16 martie

2015 și de la data de 17 martie 2015 la zi.

În baza art. 275

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Hotărârea

a rămas definitivă prin neapelare, atât de către contestator,

cât și de procuror.

Efectul

pozitiv al acestei hotărâri constă în aceea că se presupune

că ea exprimă adevărul, iar efectul negativ, că cele deja

hotărâte nu mai pot fi puse în discuție.

În

considerentele sentinței Curtea de Apel Bacău nu a făcut

referire la cuantumul pedepsei rezultante sau la pedepsele aplicate pentru

fiecare infracțiune în parte, nu a făcut aprecieri cu privire la

depășirea, sau nu, prin pedeapsa aplicată de instanța

britanică a limitelor maxime de pedeapsă ce i-ar fi putut fi aplicate

pentru comiterea acelorași fapte de o instanță română, la

necesitatea sau nu a adaptării pedepsei.

Potrivit

dispozițiilor art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, aplicabil

în cauză având în vedere statul în care s-a pronunțat hotărârea

de condamnare, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de

instanța străină nu corespunde cu natura sau cu durata pedepsei

prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni

similare, instanța, în speță Curtea de Apel, adaptează,

prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului

emitent, mai exact, potrivit alin. (8), când durata ei

depășește, după caz, limita maximă a pedepsei

prevăzute de legea penală română pentru aceeași

infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii

prevăzute de legea penală română, adaptarea constând în

reducerea pedepsei la limita maximă admisă de legea română

pentru infracțiuni similare.

Analizând

cuprinsul sentinței penale nr. 73/2015 a Curții de Apel Bacău,

instanța a constatat că această instanță nu a analizat

compatibilitatea pedepsei aplicate de instanța străină persoanei

transferabile și, implicit, măsura în care se impunea aplicarea

dispozițiilor expuse mai sus cu privire la adaptarea acestei pedepse, nu

și-a exprimat un punct de vedere în sensul lipsei unei

incompatibilități în această privință. Cu toate

acestea, instanța a reținut o anumită încadrare juridică a

faptelor pentru care a fost dispusă condamnarea contestatorului de instanța

britanică, dispunând transferarea condamnatului pentru executarea pedepsei

de 22 de ani închisoare și deducerea, din această pedeapsă, a

perioadei deja executate.

Instanța

a apreciat că nu poate analiza pedeapsa a cărei executare a fost

dispusă de Curtea de Apel Bacău și necesitatea reducerii

acesteia în concordanță cu dispozițiile textelor de incriminare

identificate drept corespondente în legislația penală română

chiar prin sentința respectivă fără a analiza

însăși modalitatea în care Curtea de Apel Bacău a verificat

compatibilitatea pedepsei aplicate de instanța britanică cu legea

penală română, mai exact eventuala omisiune a Curții de Apel

Bacău în acest sens, fără a încălca prin urmare autoritatea

de lucru judecat a sentinței de recunoaștere și de dispunere a

transferării, împotriva căreia contestatorul avea la dispoziție

calea de atac a apelului, pe care nu a exercitat-o.

Instanța

a considerat că a trece la analiza solicitată în cuprinsul

contestației la executare formulate, prin care se invocă, în

esență, erori de judecată din partea Curții de Apel

Bacău, pornind de la omisiunea adaptării pedepsei, ar însemna a se

substitui instanței care ar fi avut competența funcțională

și materială să soluționeze apelul împotriva sentinței

Curții de Apel Bacău, dacă acesta ar fi fost formulat, ceea ce

este inadmisibil. Competența de a adapta pedeapsa pe care condamnatul o

avea de executat revenea Curții de Apel Bacău sau, cel mult,

instanței de apel, dacă ar fi fost exercitat operațiunea

neputând fi realizată pe calea contestației la executare care, chiar

dacă nu are în mod explicit acest obiect, urmărește în

esență tocmai un asemenea demers. Pe calea contestației la

executare pot fi invocate cauze de micșorare a pedepsei care intervin

după rămânerea definitivă a sentinței prin care este

stabilită pedeapsa, pe când în cauza de față cauza de

micșorare a pedepsei, mai exact prevederile textelor de incriminare din

legea română și limitele maxime pe care le prevedeau, existau la data

pronunțării sentinței Curții de Apel Bacău.

Pe de

altă parte, eventualele inadvertențe își au punctul de plecare

în lipsa traducerii hotărârii engleze în dosarul primit la

instanță și, astfel, într-o încadrare juridică

defectuoasă efectuată prin referatul procurorului și apoi prin

hotărârea de recunoaștere.

Analiza

faptelor descrise în hotărârea supusă recunoașterii ne

dezvăluie existența a 5 infracțiuni prevăzute de legea

penală română: o tentativă la viol, un viol consumat și

trei infracțiuni de tâlhărie, nicidecum de furt. O adunare a

limitelor maxime prevăzute de legea penală română dă un

rezultat de 36 de ani.

Prin urmare,

adaptarea pedepsei primită în Marea Britanie nu se impunea nici la

momentul recunoașterii.

Pentru toate

aceste considerente, în baza art. 598, alin. (1) C. proc. pen., s-a respins

contestația la executare formulată de contestatorul A. în Dosarul nr.

x/32/2015 al Curții de Apel Bacău, ca nefondată.

În baza art. 275

C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata a 300 lei, cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Împotriva

acestei sentințe a formulat contestație la executare condamnatul A.,

la data de 12 ianuarie 2017, invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit.

c) din N.C.P.P., solicitând admiterea contestației la executare astfel cum

a fost formulată și, în esență, aplicarea legii penale mai

favorabile și reducerea pedepsei aplicate potrivit legislației penale

române.

Analizând

contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată

că este nefondată.

Examinând

actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale

în materie, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art.

598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocate de petent în susținerea

prezentei cereri, contestația împotriva hotărârii penale se poate

face „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea

care se execută sau vreo împiedicare la executare”.

Astfel,

împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale

prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua

executarea acesteia.

Prin urmare,

lipsa de precizie a dispozitivului hotărârii, caracterul său echivoc

pot justifica formularea unei contestații la executare.

Or, în

speța dedusă judecății, se solicită, de fapt,

aplicarea legii penale mai favorabile și adaptarea pedepsei la dispozițiile

C. pen. român, aspecte ce nu pot fi soluționate pe calea contestației

la executare întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.

Dispozițiile

art. 6 C. pen. nu au aplicabilitate în speța de față, având în

vedere că hotărârea instanței de fond a fost

pronunțată la data de 28 mai 2015, adică după intrarea în

vigoare a noilor coduri penale; ori aceste prevederi se aplică

situațiilor în care hotărârea a fost pronunțată anterior

intrării în vigoare a noilor coduri și în cursul executării se

constată că există o lege penală mai favorabilă,

aspect statuat și prin Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pe de

altă parte, motivul invocat de contestator nu vizează vreo

nelămurire a hotărârii pe care o execută sau vreo împiedicare la

executare.

În

consecință, Înalta Curte constată că motivul invocat de

contestator nu se subsumează cazului de contestație la executare

prevăzut de art. 598 lit. c) C. proc. pen. și, prin urmare,

constatând că nu s-a ivit nici o nelămurire cu privire la hotărârea

care se execută sau vreo împiedicare la executare, va respinge, ca

nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva

sentinței penale nr. 154/2016 din data de 30 decembrie 2016 a Curții

de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva

sentinței penale nr. 154/2016 din data de 30 decembrie 2016 a Curții

de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă

de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 31 martie 2017.