ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 646/2024
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 646/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra contestației de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar:
Prin sentința penală nr. 51 din 28 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva executării sentinței penale nr. 73 din 28.05.2015 a Curții de Apel Bacău.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței, petentul condamnat A. a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciind că, în mod greșit, nu s-a clarificat problema legii penale mai favorabile, care ar fi atras o pedeapsă rezultantă mult mai mică decât cea de 22 ani închisoare aplicată petentului condamnat prin sentința penală nr. 73 din 28.05.2015 a Curții de Apel Bacău.
Totodată, s-a arătat că există o cauză de micșorare a pedepsei prin aplicarea legii penale naționale mai favorabile care ar conduce la pronunțarea unei pedepse mai reduse.
Fiind prezent la termenul de judecată din data de 13.06.2024, petentul condamnat a menționat că temeiul contestației este reprezentat de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., privind existența unei cauze de micșorare a pedepsei.
Analizând cererea formulată de condamnatul A., precum și înscrisurile aflate în dosar Curtea a constatat că există identitate de persoană, temei legal, motive și apărări între contestațiile la executare soluționate prin sentințele penale nr. 154/30.12.2016 și nr. 81/03.07.2018 și contestația ce formează obiectul cauzei pendinte.
Prin urmare, constatând că persoana condamnată a reiterat o nouă contestație în care a invocat temeiuri legale, motive și apărări care au mai fost invocate anterior în cadrul altor contestații la executare anterioare, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat contestație condamnatul A., învederând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, că pedeapsa de 22 ani închisoare, aplicată contestatorului, este nelegală, întrucât a fost stabilită cu nerespectarea obligației de examinare a duratei prevăzute de legislația română pentru infracțiuni similare, obligație care impunea instanței să dea eficiență cauzei legale de micșorare a pedepsei.
Examinând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.
Totodată, conform dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile, daca există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.
În speță, contestația la executare soluționată prin sentința penală nr. 154/30.12.2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a întemeiat pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., invocându-se existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută în legătură cu legea penală mai favorabilă, lege care ar atrage aplicarea unei pedepse rezultante persoanei condamnate mult mai mici decât cea de 22 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 73/28.05. 2015 a Curții de Apel Bacău.
Totodată, contestația la executare soluționată prin sentința penală nr. 81 din 03.07.2018 a Curții de Apel Bacău s-a întemeiat pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., invocându-se existența unei nelămuriri în sensul în care există o cauză de micșorare a pedepsei prin aplicarea legii penale naționale mai favorabile, care ar conduce la pronunțarea unei pedepse mai reduse.
Examinând motivele invocate în contestațiile la executare formulate și soluționate anterior prin sentințele penale nr. 154/30.12.2016 și nr. 81 din 03.07.2018 ale Curții de apel Bacău, precum și apărările formulate de contestator, Înalta Curte constată existența identității de persoană, de temei legal, de motive și de apărări între acestea și contestația ce formează obiectul cauzei pendinte.
În atare situație, observând că persoana condamnată a reiterat o nouă contestație în care a invocat temeiuri legale, motive și apărări care au mai fost invocate anterior în cadrul altor contestații anterioare, fiind incidente dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bacău a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A..
Față de considerentele mai sus expuse, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 51 din 28 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, pe care, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,., îl va obliga la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 51 din 28 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2024.