Decizia nr. 621/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă

asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă, în data de 02.10.2023, sub nr. x/2023, petenta A. a solicitat instituirea tutelei speciale sau a consilierii judiciare cu privire la intimata B. și numirea acesteia în calitate de tutore. De asemenea, petenta a solicitat internarea medicală nevoluntară a intimatei, indicând faptul că aceasta refuză evaluarea stării de sănătate. În fapt, în esență, petenta a arătat că este mama intimatei, iar aceasta, ca urmare a deteriorării stării de sănătate, nu mai are discernământul pentru a se îngriji de interesele sale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 164 și urm. C. civ., respectiv art. 936 și urm. C. proc.

civ. La termenul din data de 17.11.2023, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de internare medicală nevoluntară a intimatei. La termenul din data de 12.04.2024, judecata a fost amânată față de lipsa de procedură cu pârâta, fiind dispuse verificări cu privire la aceasta, inclusiv în sarcina petentei, sub sancțiunea suspendării judecății pentru neîndeplinirea obligațiilor. La termenul din data de 28.06.2024, instanța, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei. În data de 06.12.2024, petenta A. a formulat cerere de repunere pe rol. În data de 10.02.2025, intimata B. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a solicitării petentei.

La termenul din data de 14.02.2025, a fost prorogată discuția cu privire la repunerea pe rol a cauzei, față de lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru intimată. La termenul din 28.03.2025, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București. II. Hotărârile care au generat conflictul de competență Prin sentința nr. 2629/28.03.2025, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. În fundamentarea soluției pronunțate, instanța sesizată inițial a reținut incidența prevederilor art. 936 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale cu privire la o persoană se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.

A mai arătat și că este adevărat că, din copia cărții de identitate, rezultă că intimata are domiciliul în București, iar potrivit art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, respectiv că, potrivit art. 91 alin. (1) și (2) C. civ., dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea, a arătat că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sensul că reprezintă locuința unde se găsește în fapt acea persoană, astfel că mențiunile din cartea de identitate, referitoare la domiciliul sau reședința unei persoane, nu au caracter constitutiv în ce privește determinarea acestora, ci numai caracter de evidență a persoanei respective, potrivit dispozițiilor art. 91 C. civ. Așa cum s-a arătat, din cuprinsul raportului de anchetă socială efectuat în cauză, precum și din susținerile intimatei, a rezultat că intimata nu mai locuiește în fapt la adresa din cartea de identitate, locuind, la momentul formulării cererii de instituire a măsurii de ocrotire, anterior introducerii acțiunii, în Timișoara, Județul Timiș, iar în prezent avându-și reședința în comuna Giroc, Județul Timiș, ambele aflându-se în circumscripția Judecătoriei Timișoara.

A mai arătat și că este adevărat că, în cauză, Judecătoria Sectorului 6 București a soluționat cererea de internare medicală nevoluntară a intimatei, verificându-și competența strict cu privire la aceasta, însă, ținând cont că, din verificările realizate ulterior, a rezultat că intimata nu a locuit pe raza sectorului 6 București, existând, prin urmare, o lipsă de procedură cu aceasta și la acel termen, instanța a apreciat că soluționarea respectivei cereri s-a realizat în condiții de nelegalitate, ceea ce nu poate atrage extinderea competenței cu privire la cererea principală de instituire a măsurii de ocrotire. Reținând că, pentru soluționarea cererii de instituire a tutelei speciale cu privire la intimată, competența este una exclusivă, neexistând posibilitatea alegerii unei alte instanțe de către petentă, în afara celei de la locuința în fapt a intimatei, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 936 C. proc.

civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu. Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 2514/25.11.2025, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței sesizate inițial, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, la rândul său, incidența prevederilor art. 936 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/2022, potrivit cărora cererea de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale cu privire la o persoană se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.

Instanța a observat că dosarul nr. x/2023 a avut cinci termene de judecată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București. Astfel, la primul termen de judecată, din data de 17.11.2023, Judecătoria Sectorului 6 București s-a declarat competentă general, material și teritorial să judece cauza, consemnându-se, în mod expres, că "instanța se declară competentă în temeiul art. 939 C. proc. civ. să soluționeze cererea". A arătat că acest articol reglementează posibilitatea internării provizorii nevoluntare a celui a cărui punere sub tutelă specială se cere, până la soluționarea cererii de tutelă specială, fiind o cerere incidentală în accepțiunea art. 30 alin. (6) C. proc. civ. Or, în acord cu prevederile art. 123 alin. (1) C. proc.

civ., "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120". Declarându-se competentă la primul termen când părțile sunt legal citate, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la care ambelor părți le-a fost asigurată asistență juridică, Judecătoria Sectorului 6 București nu mai poate reveni asupra acesteia, competența teritorială de soluționare a cauzei fiind câștigată acestei instanțe, care s-a declarat competentă general, material și teritorial.

Mai mult, în măsura în care instanța învestită aprecia că nu este competentă teritorial, avea obligația de a invoca excepția în acest sens la primul termen de judecată, din data de 17.11.2023, invocarea excepției de necompetență teritorială de soluționare a cauzei ulterior acestui moment procesual nemaifiind posibilă, având loc o consolidare a competenței teritoriale procesuale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, conform Deciziei RIL nr. 31/2019. Excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București nu a fost invocată de altfel nici la termenele de judecată ce au urmat primului termen din data de 17.11.2023, respectiv la termenele de judecată din data 12.04.2024, 28.06.2024, 14.02.2025, ci abia la termenul de judecată din data de 28.03.2025, al cincilea termen de judecată acordat în dosar, cu nesocotirea art. 131 alin. (1) C. proc.

civ. și a caracterului interlocutoriu al încheierii din data de 17.11.2023, prin care instanța s-a declarat competentă a judeca pricina din punct de vedere teritorial. Competența asupra unei cereri incidentale de internare provizorie, până la soluționarea cererii de tutelă specială, formulată în dosarul de tutelă specială și grefată pe prevederile art. 939 C. proc. civ. este aceeași ca asupra cererii de tutelă specială, fiind o cerere incidentală formulată în cadrul aceluiași dosar. Dispozițiile art. 131 C. proc. civ.

sunt imperative și stabilesc un termen-limită până la care instanța poate invoca eventuala necompetență teritorială de ordine publică, iar prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale la primul termen la care s-a constat legal îndeplinită procedura de citare, competența teritorială de soluționare a cauzei a fost dobândită în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, cu atât mai mult cu cât această instanță a constatat la termenul de judecată din data de 17.11.2023 că este competentă a soluționa cauza. III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, pentru considerentele expuse în continuare: Deși ambele instanțe aflate în conflict au reținut incidența cazului de competență teritorială exclusivă prevăzut de art. 936 C. proc.

civ., desesizarea reciprocă a acestora a fost determinată, sub un prim aspect, de raportarea, de către Judecătoria Sectorului 6 București, la adresa la care intimata a arătat, prin notele scrise depuse pentru cel de-al cincilea termen de judecată, că locuia efectiv la data sesizării instanței, în timp ce Judecătoria Timișoara a stabilit că prima instanță, declarându-se competentă general, material și teritorial la cel dintâi termen de judecată acordat în cauză, nu mai putea reveni asupra acestora la un moment ulterior. Cererea a cărei soluționare este în dispută sub aspectul competenței teritoriale are ca obiect cererea petentei A. de instituire a tutelei speciale în privința fiicei sale, B., și de numire a sa în calitate de tutore al acesteia.

Referitor la instanța competentă material și teritorial să soluționeze o astfel de cauză, art. 936 C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială de ordine publică, prevăd următoarele: "Cererea de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale cu privire la o persoană se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul." Textul legal precitat se încadrează în "Procedura instituirii consilierii judiciare sau a tutelei speciale", reglementată în Titlul II al Cărții a VI-a, intitulată "Proceduri speciale", motiv pentru care, potrivit regulii de interpretare specialia generalibus derogant, prevederile cuprinse în art. 936 C. proc. civ. au caracterul unor norme speciale care se aplică cu prioritate față de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită." În privința regimului juridic al invocării excepției necompetenței teritoriale de ordine publică, acesta rezultă din prevederile art. 130 alin. (2) C. proc.

civ., conform cărora "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii." Or, în speță, primul termen de judecată, în sensul prevederilor anterior menționate, a fost cel din 17 noiembrie 2023, la care părțile au fost legal citate, astfel cum reiese din conținutul încheierii, moment procesual la care, învestită fiind cu solicitarea petentei de internare provizorie nevoluntară a intimatei, Judecătoria Sectorului 6 București, s-a declarat competentă, conform art. 939 C. proc. civ., să soluționeze respectiva cerere, solicitare pe care a respins-o, ca inadmisibilă.

Constatat printr-o încheiere cu caracter interlocutoriu, de care este ținută, conform art. 235 C. proc. civ., aspectul competenței teritoriale de soluționare a cauzei a rămas câștigat judecății, nemaiputându-se, deci, reveni asupra acestuia. Nu este lipsit de relevanță, din această perspectivă, nici aspectul că ulterior termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. operează o consolidare definitivă a competenței procesuale a instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, invocarea excepției de necompetență teritorială ulterior acestui moment procesual nemaifiind posibilă. Aceasta, întrucât legiuitorul a urmărit, prin actuala reglementare procedural-civilă, o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul, declarat, de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În acest sens sunt și dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a reținut că: "65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ..

(...) 67. În situația în care instanța de judecată inițial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepției în termenul legal, ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenței realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale ar subzista, atât instanța de trimitere, cât și instanța ierarhic superioară care va pronunța regulatorul de competență fiind ținute de această soluție". Tot astfel, în privința verificării propriei sale competențe de către instanța investită în urma declinării de competență, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul că: "68. Răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudența instanțelor naționale vizând posibilitatea instanței căreia i se declină competența de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență.

69. Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudențială în sensul că instanța în fața căreia se ivește conflictul de competență s-ar transforma într-o instanță de control judiciar, deși declinatorul de competență nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanța trebuie să verifice cui îi aparține competența în cauza concretă dedusă judecății. 70. De altfel, legalitatea declinării de competență nu este sustrasă controlului, o atare situație fiind inacceptabilă din perspectiva cerințelor statului de drept. Și aceasta deoarece instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței cu scopul asigurării celerității procesului civil și având în vedere că declinarea de competență nu are caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să își verifice competența și, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanței pe care o consideră competentă. 71. Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc.

civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității, etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară". Deși ținută de propriile statuări, conform celor expuse în precedent, prima instanță învestită, cu nesocotirea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a repus în discuție, la cel de-al cincilea termen de judecată, din 28 martie 2025, chestiunile ce primiseră deja o dezlegare jurisdicțională, invocând din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, cu consecința dispunerii declinării competenței în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Or, având în vedere că în prezenta cauză operează o competență teritorială de ordine publică, cu privire la care instanța era îndrituită să se pronunțe numai la primul termen de judecată, din 17 noiembrie 2023, Judecătoria Sectorului 6 București nu mai putea invoca, ulterior acestui moment, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale întrucât, fiind o competență absolută de ordine publică ea nu poate fi invocată decât in limine litis, momentul procesual până la care putea fi făcut acest lucru fiind depășit, în cauză, odată cu constatarea sa de la acel moment procesual, în sensul că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, chestiuni litigioase cu privire la care nu mai putea reveni.

Prin urmare, chiar și în ipoteza în care intimata a relevat, în speță, adresa la care locuiește efectiv abia cu prilejul depunerii, de către aceasta, a întâmpinării, la 10 februarie 2025, date fiind propriile statuări, de care este ținută, conform art. 235 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 6 București nu mai putea invoca excepția corespunzătoare și să se desesizeze de soluționarea pricinii. Pentru aceste considerente, dată fiind fixarea, cu caracter definitiv, a competenței teritoriale a acesteia prin încheierea din 17 noiembrie 2023, revine Judecătoriei Sectorului 6 București competența de soluționare a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.