ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 553/2024

HOTĂRÂRE

28.02.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 553/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 22.03.2023, sub nr. x/2023, petenta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună instituirea tutelei speciale ca măsură de ocrotire a intimatei B., numirea petentei în calitate de tutore și numirea unui curator special.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 6161 pronunțată la data de 19.10.2023 Judecătoria Ploiești, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a analizat incidența prevederilor art. 936, art. 114 alin. (1) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 87, art. 88, art. 91 C. civ. și a reținut că noțiunea de domiciliul trebuie interpretată în sensul că reprezintă locuința unde se găsește în fapt acea persoană, în același sens fiind și practica și doctrina judiciară.

A reținut instanța că reclamanta a învederat prin cererea de chemare în judecată- aspect ce reiese și din Ancheta sociala efectuata de către autoritatea tutelară- că la data formulării cererii intimata era internată în C. S.R.L., aflat în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București. Astfel, mențiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul sau reședința unei persoane nu au caracter constitutiv în ce privește determinarea acestora, ci numai caracter de evidență a persoanei respective, potrivit dispozițiilor art. 91 C. civ.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentința nr. 8811 din 4.12.2023, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, instanța a statuat în sensul că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată –ce vizează o măsură de ocrotire a persoanei fizice majore, în sensul art. 106 C. civ.- este incidentă regula de competență reglementată de art. 114 C. proc. civ. referitoare la domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, anume domiciliul intimatei B..

Instanța a reținut incidența prevederilor art. 87 și art. 91 alin. (1) C. civ. și faptul că pârâta domiciliază la adresa din jud. Prahova, fapt ce atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În cererile având ca obiect puneri sub interdicție, nu poate fi avută în vedere ca reședință un cămin în care este internată o persoană incapabilă, ci domiciliul stabil din cartea de identitate. Instanța a reținut că persoanele își pot modifica locul în care acestea sunt internate la perioade constante de timp, acest lucru neputând echivala cu o schimbare a reședinței care să atragă, în mod constant, competența unor alte instanțe judecătorești.

Întrucât atât instanțele judecătorești, cât și justițiabilii trebuie să beneficieze de caracterul previzibil al legii, inclusiv prevederile care stabilesc instanța competentă să soluționeze un dosar trebuind să aibă această caracteristică, este necesar să se determine un element constant care să atragă instanța competentă, și anume un domiciliu stabil, nu un cămin.

Față de prevederile art. 89 din C. civ., instanța a apreciat că pentru a ne putea raporta la reședința persoanei puse sub interdicție, și nu la domiciliul prevăzut de cartea de identitate, trebuie să avem în vedere intenția persoanei în cauză de a-și stabili locuința principală în alt loc decât cel prevăzut în buletin, or, având în vedere lipsa discernământului interzisului, nu se poate considera că acesta a avut intenția de a se stabili într-un centru specializat, respectiv de a-și alege reședința principală în respectiva locație. Pentru acest motiv, nu se poate considera că, ținând seama de dispozițiile legale de reglementează noțiunea de reședință și de locuință de fapt, căminul în care este internată o persoană pusă sub interdicție este reședința acesteia.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, pentru următoarele argumente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, petenta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună instituirea tutelei speciale ca măsură de ocrotire a intimatei B., numirea petentei în calitate de tutore și numirea unui curator special.

Față de obiectul acțiunii, în raport de care se stabilește competența instanței, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 936 C. proc. civ., conform cărora "cererea de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale cu privire la o persoană se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul".

În speță, instanțele aflate în conflict au apreciat în mod concordant că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reședința persoanei ocrotite" în cauza dedusă judecății, cu privire la o persoană care nu se poate îngriji singură de interesele sale, aflată internată pe o durată nedeterminată într-un centru de îngrijire și furnizare de servicii sociale.

Înalta Curte observă că art. 91 din C. civ. prevede modalitățile în care se face dovada domiciliului și a reședinței. Astfel, primul alineat - dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate - stabilește regula conform căreia dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, în timp ce alineatul al treilea - dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune - instituie excepția, prevederile acestuia avându-și fundamentul în împrejurarea că mențiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul și reședința persoanei nu au caracter constitutiv în ce privește determinarea acestora, ci numai caracter de evidență a persoanei respective. Ca urmare, domiciliul sau reședința vor putea fi dovedite cu orice mijloc de probă, chiar și atunci când prin aceasta se combat mențiunile corespunzătoare făcute în actul de identitate.

Totodată, art. 87 C. civ. prevede că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că în accepțiunea C. civ., prin noțiunea "domiciliu" trebuie să se înțeleagă locuința unde se găsește în fapt în mod statornic persoana ocrotită, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare.

Prin raportare la scopul pentru care legiuitorul a stabilit competența instanței de tutelă de la domiciliul persoanei reprezentate în soluționarea cererii având ca obiect instituirea tutelei speciale, anume de a facilita accesul acestor persoane aflate în situații speciale la instanță, precum și la semnificația noțiunii "domiciliu" dată de normele C. civ., rezultă că aspectul relevant pentru determinarea competenței teritoriale este reprezentat de locuința efectivă a persoanei ocrotite.

Conform aspectelor factuale relevate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, confirmate de înscrisurile depuse la dosar (Contractul pentru acordare servicii sociale nr. 73/23.02.2023- filele x, Ancheta socială nr. 7194/2023- fila x), intimata este internată din 3 martie 2023 (art. 4 din contract)- acțiunea fiind înregistrată la 22 martie 2023-, pentru o perioadă nedeterminată în C. S.R.L., cu sediul în București.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte va ține seama de locuința efectivă a persoanei ocrotite, prin raportare la necesitățile probatorii și la măsurile de ocrotire ce trebuie dispuse în cauză, având în vedere că pârâta se află pentru o perioadă nedeterminată în centrul de îngrijire, nefiind beneficiara unei internări obișnuite, ci a uneia impuse de deficiențele cauzate de boala de care aceasta suferă.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte urmează a stabili competența de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă.