- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 decembrie 2021
- Stat pârât
- MDA
- Articole
- Articolul 1, Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Munteanu împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MUNTEANU c. REPUBLICA MOLDOVA (Documentul nr. 522/13) HOTĂRÂREA STASBOURG 14 decembrie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Munteanu c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Aleš Pejchal, Președinte, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, judecători, și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 522/13) împotriva Republicii Moldova a depus Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 29 noiembrie 2012 de către un național moldoven, dl Petru Munteanu, născut în 1950 și care locuiește în Chișinău („ reclamantul”); hotărârea de a anunța cererea către Guvernul Moldovei („ Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl M. Gurin și mai târziu de agentul lor ad-interim dna R. Revencu observațiile părților; după deliberarea în particular la 23 noiembrie 2021, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: La 12 noiembrie 2003, reclamantul a obținut o hotărâre finală care a obligat o societate privată să-i plătească 30.207.87 de dolari SUA.
Hotărârea nu se aplică până în prezent. Reclamantul a inițiat o procedură împotriva Ministerului Finanțelor în conformitate cu Legea nr. 87, cerând compensație pentru neexecuție. La 12 martie 2014 prin o hotărâre finală, Curtea Supremă de Justiție a recunoscut o încălcare a drepturilor reclamantului din cauza întârzierii de opt ani a executării. Curtea a acordat reclamantului 20.000 lei (MDL) (echivalent cu 1.061,94 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciile morale și a respins cererile sale pentru prejudiciu material ca nefondate. DISJOINDER AL APLICARII Având în vedere plângeri similare privind întârzierea executării hotărârilor finale, în 2015 Curtea a hotărât să se alăture acestei cereri cu alți șaizeci (a se vedea Ialtexgal Aurica S.A.
și alții c. Republica Moldova (dec.), nr. 16000/10 și nr. 60 alte cereri, § 10, 1 septembrie 2015) și a declarat cererile parțial inadmisibile. Curtea consideră acum că este necesar să se dispună de această cerere de la ceilalți șaizeci și să se examineze în mod separat. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIUNEA Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Principiile generale privind neexecuția hotărârilor finale împotriva debitorilor privați au fost rezumate în Cebotari și alții c. Moldova c. (n. 37763/04 și altele 4, §§ 39-40, 27 ianuarie 2009). Instanța internă a recunoscut încălcarea dreptului reclamantului de a fi pusă în aplicare hotărârea din 12 noiembrie 2003 într-un timp rezonabil datorită inacțiunii judecătorului.
Curtea nu consideră niciun motiv să nu fie de acord cu această concluzie. Cu toate acestea, după constatarea respectivă, instanța internă nu a atribuit reclamantului nicio compensație pentru prejudiciile materiale suferite, respingerea acestor afirmații ca fiind nefondate și i-a acordat numai compensații pentru prejudiciu moral. Utilizarea remediului în temeiul Legii nr. 87 nu a avut ca rezultat o soluție adecvată: hotărârea din 12 noiembrie 2003 nu a fost pusă în aplicare până în prezent și reclamantul nu a recuperat niciodată banii acordate de această hotărâre. 10. Din aceste motive, Curtea consideră că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă și că Guvernul nu a prezentat niciun argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.
11. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, inactivitatea judecătorului a implicat responsabilitatea statului pentru neexecutarea datoriei hotărârii împotriva unei societăți private. Prin urmare, nerespectarea măsurilor adecvate de către autoritățile de stat în vederea punerii în aplicare a hotărârii în favoarea reclamantului constituie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. ALTE COMPLAINTE 12. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție cu privire la lungimea și ineficacitatea remediului în temeiul Legii nr. 87. Având în vedere faptele cauzei, argumentele părților și concluziile sale de mai sus, Curtea consideră că a examinat principalele chestiuni juridice prezentate în prezenta cerere.
Prin urmare, consideră că încă reclamațiile reclamantei sunt admisibile, dar că nu este necesar să se pronunțe o hotărâre separată asupra acestora (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridice în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDO 2014). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 13. Reclamantul a solicitat 80.000 USD (echivalent cu 71.759,20 EUR) în ceea ce privește prejudiciu material, reprezentând aproximativ datoria hotărârii (USD) 30.207.87, echivalent cu 27.096.20 EUR, pe care instanțele interne le-au refuzat să le atribuie și dobânzile nejustificate (53.726). Reclamantul a solicitat 1000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și nu a făcut reclamații în ceea ce privește costurile și cheltuielile.
14. Guvernul a susținut că cererile pentru prejudiciu material nu au fost justificate. 15. În ceea ce privește prejudiciile materiale, Curtea atribuie reclamantului 45 000 EUR, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. 16. Având în vedere suma deja primită de reclamant la nivel intern și suma atribuită de Curte în cazuri analoge, Curtea acordă reclamanților în totalitate în ceea ce privește prejudiciile morale ( Botezatu c. Republica Moldova, citată mai sus, §§ 38-41). 17. Curtea consideră în continuare oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, CURTEA, UNANIMOUS, dezacordă cererea de la ceilalți la care s-a aderat; Declarații cererea este admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; susține că nu este necesară examinarea încălcărilor; Deține litera (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei moldoveni la rata aplicabilă la data decontare: (i) 45 000 EUR (cuarenta-cincă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 14 decembrie 2021, în conformitate cu art. 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bakırcı Aleš Pejchal Președintele de secretar adjunct
SECOND SECTION
CASE OF MUNTEANU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (Application no. 522/13) JUDGMENT STRASBOURG 14 December 2021 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Munteanu v. the Republic of Moldova, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Aleš Pejchal, President, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 522/13) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 29 November 2012 by a Moldovan national, Mr Petru Munteanu, born in 1950 and living in Chișinău (“the applicant”) ; the decision to give notice of the application to the Moldovan Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr M. Gurin and later by their Agent ad-interim Ms R. Revencu ; the parties’ observations; Having deliberated in private on 23 November 2021, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT-MATTER OF THE CASE
1. The case concerns the non-enforcement of a final judgment.
On 12 November 2003 the applicant obtained a final court judgment obliging a private company to pay him 30,207.87 US dollars. The judgment is not enforced to date.
The applicant initiated proceedings against the Ministry of Finance in accordance with Law No. 87, claiming compensation for non-enforcement. On 12 March 2014 by a final judgment the Supreme Court of Justice acknowledged a violation of the applicant’s rights on account of the eight ‑ year delay in the enforcement. The courts awarded the applicant 20,000 Moldovan lei (MDL) (equivalent to 1,061.94 euros (EUR)) in respect of non ‑ pecuniary damage and rejected his claims for pecuniary damage as unsubstantiated.
THE COURT’S ASSESSMENT
DISJOINDER OF THE APPLICATION
4. In view of similar complaints on the delay in the enforcement of final judgments, in 2015 the Court decided to join this application with sixty others (see Ialtexgal Aurica S.A. and others v. the Republic of Moldova (dec.) , nos. 16000/10 and 60 other applications, § 10, 1 September 2015) and declared the applications partially inadmissible.
The Court now considers that it is necessary to disjoin this application from the other sixty and to examine it separately. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The general principles concerning the non-enforcement of final court judgments against private debtors have been summarised in Cebotari and Others v. Moldova (nos. 37763/04 and 4 others, §§ 39-40, 27 January 2009).
The domestic courts acknowledged the breach of the applicant’s right to have the judgment of 12 November 2003 enforced within a reasonable time due to the inaction of the bailiff. The Court sees no reason to disagree with that finding. Nevertheless, after making that finding, the domestic courts failed to award the applicant any compensation for the pecuniary damage suffered, rejecting those claims as unsubstantiated, and only awarded him compensation for non-pecuniary damage.
The use of the remedy under Law No. 87 did not result in adequate redress: the judgment of 12 November 2003 has not been enforced to date and the applicant never recovered the money awarded to him by that judgment.
For these reasons, the Court considers that the applicant did not lose his victim status and that the Government have not put forward any argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.
Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the inactivity of the bailiff engaged the State responsibility for the non-enforcement of the judgment debt against a private company. Therefore, the failure by the State authorities to take appropriate measures in order to have the judgment in favour of the applicant enforced constitutes a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
OTHER COMPLAINTS
12. The applicant also complained under Article 6 and 13 of the Convention about the length and ineffectiveness of the remedy under Law No. 87. Having regard to the facts of the case, the submissions of the parties, and its findings above, the Court considers that it has examined the main legal questions raised in the present application. It thus considers that the applicant’s remaining complaints are admissible but that there is no need to give a separate ruling on them (see Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v. Romania [GC], no. 47848/08, § 156, ECHR 2014).
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
13. The applicant claimed USD 80,000 (equivalent to EUR 71,759.20) in respect of pecuniary damage, representing roughly the judgment debt (USD 30,207.87, equivalent to EUR 27,096.20), which the domestic courts refused to award to him and the default interest (USD 53,726). The applicant claimed EUR 1,000 in respect of non-pecuniary damage and made no claims in respect of costs and expenses.
The Government submitted that the claims for pecuniary damage were unsubstantiated.
Making its own assessment, the Court awards the applicant EUR 45,000 in respect of pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to the applicant.
Taking into account the amount already received by the applicant at domestic level and the amount awarded by the Court in analogous cases, the Court grants the applicant’s claims in full in respect of non ‑ pecuniary damage ( Botezatu v. the Republic of Moldova, cited above, §§ 38-41).
The Court further considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Disjoins the application from the others to which it was joined; Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 6 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; Holds that there is no need to examine the remaining complaints; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into Moldovan lei at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 45,000 (forty-five thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary damage; (ii) EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 14 December 2021, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Hasan Bakırcı Aleš Pejchal Deputy Registrar President