Decizie nr. 8 din 26.01.2021

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 21 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 113 din 17 iulie 2010 privind executorii judecătorești, ridicată de executorul judecătoresc Andrei Gosic, reclamant în dosarul nr. 3a-354/2020, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecători ai Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău (domnul Anatolie Minciuna și doamnele Ecaterina Palanciuc și Victoria Negru), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

Pe 5 octombrie 2018, Colegiul Disciplinar al Executorilor Judecătorești de pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a întocmit procesul-verbal și Decizia nr. 387/336Dfa. Potrivit acestei decizii, s-a constatat că executorul judecătoresc Andrei Gosic a comis o abatere disciplinară prevăzută de articolul 21 alin. (2) lit. f) din Legea privind executorii judecătorești, fiind sancționat cu mustrare și obligat să se instruiască, pe cheltuială proprie, pe o durată de 24 ore academice.

Pe 12 decembrie 2018, dl executor judecătoresc Andrei Gosic a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, o cerere de chemare în judecată împotriva Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, Colegiului Disciplinar al Executorilor Judecătorești de pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, intervenient accesoriu Consiliul Concurenței, privind anularea procesului-verbal și a deciziei menționate supra .

Prin Hotărârea din 19 decembrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de dl Andrei Gosic privind contestarea actelor administrative.

Pe 14 ianuarie 2020, executorul judecătoresc Andrei Gosic a depus un apel la Curtea de Apel Chișinău împotriva hotărârii menționate supra .

Pe 17 iunie 2020, dl Andrei Gosic a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 21 alin. (2) lit. f) din Legea privind executorii judecătorești.

Prin Încheierea din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „[…] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.” Articolul 22 Neretroactivitatea legii ,,Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle ,,[…] (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.”

Prevederile relevante ale Legii nr. 113 din 17 iulie 2010 privind executorii judecătorești sunt următoarele: Articolul 21 Răspunderea disciplinară „ (1 ) Executorul judecătoresc răspunde disciplinar pentru săvârșirea unei abateri disciplinare. (2) Constituie abatere disciplinară: […] f) încălcarea gravă a Codului deontologic ; […] (3) În caz de suspendare sau de încetare a activității, executorul judecătoresc rămâne subiectul răspunderii disciplinare în ceea ce privește acțiunile sau omisiunile prevăzute la alin. (1), săvârșite în perioada în care activa în calitate de executor judecătoresc.” Articolul 24 Sancțiunile disciplinare „( 1) Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptei și constau în: a) avertisment, cu obligația de a se instrui, pe cheltuială proprie, pe o durată de la 4 până la 8 ore academice; b) mustrare, cu obligația de a se instrui, pe cheltuială proprie, pe o durată de la 8 până la 24 de ore academice; c) amendă; d) suspendarea activității executorului judecătoresc pe un termen de la o lună până la 6 luni; e) retragere a licenței. […].” ÎN DREPT A. Argumentele autorului sesizării privind excepția de neconstituționalitate

În argumentarea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, autorul susține că prevederile articolului 21 alin. (2) lit. f) din Legea privind executorii judecătorești nu respectă exigențele calității legii.

Așadar, autorul sesizării consideră că cuvântul ,,gravă” din această prevedere este imprevizibil, deoarece nici Legea privind executorii judecătorești, nici Codul deontologic sau Codul de etică nu stabilesc vreun criteriu în baza căruia să se evalueze gravitatea încălcării. Imprevizibilitatea prevederilor permit interpretarea lor abuzivă și discreționară de către Colegiul Disciplinar al Executorilor Judecătorești de pe lângă Uniunea Executorilor, care aplică sancțiunile disciplinare.

Totodată, autorul sesizării menționează că Codul deontologic al executorilor judecătorești a fost abrogat în anul 2015 prin adoptarea Codului de etică. În acest sens, autorul sesizării subliniază că prevederile contestate stabilesc în mod expres că răspunderea disciplinară se aplică doar pentru încălcarea gravă a Codului deontologic, nefiind menționat Codul de etică.

Sub acest aspect, autorul menționează că deși Codul deontologic a fost abrogat totuși, ulterior, el a fost sancționat pentru încălcarea gravă a prevederilor acestuia.

Autorul sesizării susține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene, pentru ca o lege să îndeplinească exigența previzibilității, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, având în vedere scopul legitim urmărit. O putere discreționară care nu este delimitată, chiar dacă face obiect al controlului judiciar, din punct de vedere formal, nu trece testul clarității.

Prin urmare, autorul sesizării susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 alin. (2) din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea privind executorii judecătorești, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate este ridicată de către o parte din proces (a se vedea § 1-2 supra ). Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 21 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 113 din 17 iulie 2010 privind executorii judecătorești. Această prevedere stabilește că încălcarea gravă a Codului deontologic constituie o abatere disciplinară.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care, inclusiv în baza dispozițiilor contestate, s-a respins o cerere de contestare a procesului-verbal și a deciziei de sancționare (a se vedea §§ 5-7 supra ). Prin urmare, Curtea admite că instanța de apel va verifica modul în care au fost aplicate prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

Curtea observă că prevederile legale contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept constituțional. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 56 din 2 iunie 2020, § 21; DCC nr. 61 din 11 iunie 2020, § 35; DCC nr. 107 din 29 septembrie 2020, § 25; DCC nr. 116 din 13 octombrie 2020, § 18; DCC nr. 125 din 22 octombrie 2020, § 22; DCC nr. 135 din 24 noiembrie 2020, § 18).

Autorul sesizării a susținut că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) [ preeminența dreptului ], 22 [ neretroactivitatea legii ] și 23 alin. (2) [ calitatea legii ] din Constituție .

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că articolele 1 alin. (3) și 23 alin. (2) din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Acestea pot fi invocate, în special, dacă se constată aplicabilitatea lor împreună cu alte dispoziții din Constituție (a se vedea HCC nr. 3 din 18 ianuarie 2019, § 18; HCC nr. 19 din 24 septembrie 2019, § 16; HCC nr. 29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr. 6 din 10 martie 2020, § 25; HCC nr. 13 din 21 mai 2020, § 41; HCC nr. 25 din 29 octombrie 2020, § 29).

Totodată, Curtea a stabilit că nu există o problemă de constituționalitate din perspectiva calității unei legi atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (DCC nr. 56 din 2 iunie 2020, § 23; DCC nr. 61 din 11 iunie 2020, § 37; DCC nr. 95 din 4 august 2020, § 21).

Dispozițiile articolului 22 din Constituție garantează neretroactivitatea legii, inclusiv principiul legalității incriminării și a pedepsei penale ( nullum crimen, nulla poena sine lege ).

În jurisprudența sa referitoare la articolul 22 din Constituție, Curtea a precizat că principiul legalității incriminării și a pedepselor interzice interpretarea extensivă și aplicarea prin analogie a legii penale, în defavoarea acuzatului. Curtea a reiterat că acest articol interzice extinderea câmpului de aplicare al infracțiunilor existente asupra unor fapte care nu constituiau infracțiuni la momentul comiterii lor (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 22 din 1 octombrie 2018, § 37; DCC nr. 25 din 25 februarie 2019, § 16; DCC nr. 77 din 2 iulie 2020, § 21).

Așadar, Curtea notează că principiul nullum crimen, nulla poena sine lege prevăzut de articolul 22 din Constituție este incident în materie penală și contravențională.

Pentru a stabili incidența articolului 22 din Constituție raportat la articolul 21 alin. (2) lit. f) din Legea privind executorii judecătorești, Curtea va aprecia dacă măsura prevăzută de lege și contestată de către autorul sesizării poate constitui o acuzație în materie penală.

Pentru a analiza acest aspect, Curtea va face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din cazuri similare.

Potrivit jurisprudenței sale, Curtea Europeană a stabilit că existența unei „acuzații în materie penală” trebuie evaluată pe baza a trei criterii, denumite „criteriile Engel ” ( Engel și alții v. Olanda , 8 iunie 1976, § 82). Primul constă în caracterizarea juridică a încălcării în dreptul intern, al doilea în natura încălcării și al treilea în gradul de severitate al sancțiunii care îi poate fi aplicată persoanei. Al doilea și al treilea criteriu sunt alternative și nu neapărat cumulative. Acest fapt nu exclude cumularea lor, dacă analiza separată a fiecărui criteriu nu conduce la o concluzie clară cu privire la existența unei acuzații în materie penală (a se vedea Jussila v. Finlanda [MC], 23 noiembrie 2006, §§ 30-31).

Curtea Europeană a analizat în mai multe cauze aplicabilitatea articolului 6 § 1 din Convenție sub aspectul său penal în privința procedurilor disciplinare. În unele cazuri, Curtea Europeană a considerat că procedurile disciplinare nu se încadrează, ca atare, în categoria „acuzațiilor în materie penală”. Au fost vizate mai multe categorii profesionale, cum ar fi: avocații ( Müller-Hartburg v. Austria , 19 februarie 2013, §§ 41-48; Helmut Blum v Austria , 5 aprilie 2016, § 59; Biagioli v. San Marino , 13 septembrie 2016, §§ 51-57); lichidatorii judiciari ( Galina Kostova v. Bulgaria , 12 noiembrie 2013, § 52); judecătorii ( Oleksandr Volkov v. Ucraina , 9 ianuarie 2013, §§ 92-95; Di Giovanni v. Italia , 9 iulie 2013, § 35; Sturua v. Georgia , 28 martie 2017, § 28; Kamenos v. Cipru , 31 octombrie 2017, §§ 50-53); notarii ( Durand v. Franța (dec.) , 31 ianuarie 2012, §§ 55-60; Peleki v. Grecia , 5 martie 2020, §§ 35-41).

Așadar, într-o cauză privind excluderea din profesie a unui executor judecătoresc pentru numeroasele încălcări comise, Curtea Europeană a reținut că procedurile interne desfășurate în privința executorului judecătoresc „nu au implicat stabilirea unei acuzații în materie penală”. De asemenea, Curtea Europeană a observat că demiterea reclamantului reprezintă o măsură disciplinară. Totodată, Curtea Europeană a subliniat că reclamantul a avut dreptul să conteste măsurile disciplinare aplicate în privința sa în fața instanțelor de contencios administrativ (a se vedea Bayer v. Germania , 16 iulie 2009, §§ 37-38). Prin urmare, Curtea Europeană a stabilit că este aplicabil articolul 6 din Convenție, sub aspectul său civil, în privința procedurilor disciplinare în cauză (a se vedea Melek Sima Yılmaz v. Turcia , 30 septembrie 2008, § 19; Olujić v. Croația , 5 februarie 2009, §§ 34, 44; Bayer v. Germania , 16 iulie 2009, § 39).

Într-o altă cauză, pentru a stabili dacă excluderea din profesie a unui judecător ca urmare a comiterii unei abateri disciplinare reprezintă o acuzație în materie penală, Curtea Europeană a aplicat criteriile Engel . Aplicând aceste criterii, Curtea Europeană a observat că fapta comisă de judecător constituie o abatere disciplinară și este legată de exercitarea acestei funcții, iar sancțiunea pentru această abatere disciplinară constă în excluderea din profesie. În această cauză, pentru conduita inadecvată, judecătorul a fost demis din funcția de președinte al instanței și exclus din sistemul judiciar. De asemenea, Curtea Europeană a observat că excluderea reclamantului din sistemul judiciar nu l-a împiedicat pe acesta să exercite funcția de avocat. Prin urmare, Curtea a reținut că procedurile în privința judecătorului aveau doar un caracter disciplinar și nu reprezentau o acuzație în materie penală ( Kamenos v. Cipru , 31 octombrie 2017, §§ 50-53).

De asemenea, într-o altă cauză privind excluderea din profesie a unui judecător, Curtea Europeană a reținut că reclamantul a fost sancționat pentru nerespectarea atribuțiilor sale profesionale – pentru o faptă reglementată de legea privind procedurile disciplinare. Sancțiunea aplicată reclamantului a reprezentat o măsură disciplinară pentru abateri profesionale și, din punctul de vedere al dreptului național, a fost diferențiată de sancțiunile legale penale aplicate pentru adoptarea unei decizii ilegale cu rea-credință de un judecător. Prin urmare, Curtea a considerat că fapta comisă de reclamant nu se referă la stabilirea unei acuzații în materie penală, în sensul articolului 6 al Convenției ( Oleksandr Volkov v. Ucraina , 9 ianuarie 2013, §§ 93, 95).

În prezenta cauză, Curtea observă că articolul 21 alin. (2) lit. f) din Legea privind executorii judecătorești califică încălcarea gravă a Codului deontologic comisă de către executorul judecătoresc ca o abatere disciplinară, pentru care se va aplica sancțiune disciplinară în condițiile Legii contestate.

Curtea subliniază că, potrivit articolului 24 alin. (1) din Legea privind executorii judecătorești, sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptei și constau în: a) avertisment, cu obligația de a se instrui, pe cheltuială proprie, pe o durată de la 4 până la 8 ore academice; b) mustrare, cu obligația de a se instrui, pe cheltuială proprie, pe o durată de la 8 până la 24 de ore academice; c) amendă; d) suspendarea activității executorului judecătoresc pe un termen de la o lună până la 6 luni; e) retragerea licenței.

Sub acest aspect, Curtea observă că în cauza în care a fost ridicată această excepție de neconstituționalitate, pentru abaterea disciplinară stabilită de prevederea contestată, executorului judecătoresc i s-a aplicat o mustrare, cu obligația de a se instrui pe cheltuială proprie, pe o durată de 24 ore academice.

Aplicând raționamentele Curții Europene, Curtea observă că sancțiunile pentru comiterea faptei de încălcare gravă a Codului deontologic au un caracter disciplinar, atât prin reglementarea lor, cât și prin prisma autorității care le aplică ( i.e. Colegiul Disciplinar de pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești), precum și prin prisma procedurilor pe care le inițiază autoritatea (a se vedea articolele 23-23 1 din Legea privind executorii judecătorești).

Cu privire la natura abaterii disciplinare din prevederea contestată, Curtea notează că aceasta nu este aplicabilă unui public larg, ci, în exclusivitate, doar membrilor unui grup profesional, care posedă un statut special, i.e. executorii judecătorești.

În acest sens, Curtea relevă că în jurisprudența sa Curtea Europeană a menționat că persoanele care au o activitate profesională trebuie să dea dovadă de o prudență mai mare în cadrul activității lor și este de așteptat ca aceștia să-și asume riscurile inerente activității lor ( Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy v. Finlanda [MC], 27 iunie 2017, § 145; Sekmadienis Ltd. v. Lituania , 30 ianuarie 2018, § 65).

Sub acest aspect, Curtea reține că faptele care pot conduce la inițierea procedurii disciplinare constau în nerespectarea standardelor stricte de conduită prescrise pentru profesia lor. Scopul procedurii disciplinare este să asigure integritatea, demnitatea și reputația profesiei de executor judecătoresc, precum și asigurarea încrederii persoanelor în profesia de executor judecătoresc.

Curtea mai observă că examinarea acestor abateri disciplinare se desfășoară în cadrul procedurii prevăzute de articolul 23 din Legea privind executorii judecătorești . Conform acestui articol, la sesizarea subiectelor competente, Colegiul stabilește ședința de examinare a cauzei disciplinare. În cadrul ședinței, executorul judecătoresc , avocatul acestuia sau reprezentantul au dreptul să dea explicații, să prezinte probe și să formuleze demersuri (articolul 23 din Lege). De asemenea, Curtea subliniază că decizia Colegiului disciplinar poate fi contestată, fără a fi necesară procedura prealabilă, în contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare persoanei sancționate (articolul 24 alin. (7) din Lege).

Cu privire la natura și gradul de severitate al sancțiunilor aplicabile, Curtea constată caracterul lor redus ca gravitate în comparație cu cel al pedepselor penale. Așadar, Curtea reține că încălcarea gravă a Codului deontologic de către executorii judecătorești, care, potrivit reglementărilor contestate, este o abatere disciplinară, nu constituie o acuzație în materie penală și, prin urmare, articolul 22 din Constituție nu este incident în prezenta cauză.

În condițiile în care autorul sesizării nu a argumentat existența unor ingerințe în alte drepturi fundamentale garantate de Legea Supremă, Curtea nu poate examina prevederile contestate din perspectiva preeminenței dreptului și a standardului calității legii prevăzute de articolele 1 alin. (3) și 23 alin. (2) din Constituție.

Mai mult, Curtea observă că, sub aparența unor critici referitoare la imprevizibilitatea prevederilor contestate, autorul sesizării privind excepția de neconstituționalitate își exprimă, prin argumentele invocate, dezacordul cu felul în care au fost interpretate și aplicate prevederile contestate în cauza sa. Curtea reamintește că aspectele legate de interpretarea și aplicarea legii nu țin de competența Curții Constituționale. Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 5 din 20 ianuarie 2020, § 22; DCC nr. 28 din 12 martie 2020, § 56; DCC nr. 38 din 7 aprilie 2020, § 31; DCC nr. 6 din 11 ianuarie 2021, § 26).

Prin urmare, în baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. g) și 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională D E C I D E: 1 . Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 21 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 113 din 17 iulie 2010 privind executorii judecătorești, ridicată de executorul judecătoresc Andrei Gosic, reclamant în dosarul nr. 3a-354/2020, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 26 ianuarie 2021 DCC nr. 8 Dosarul nr. 154g/2020