Decizie nr. 95 din 04.08.2020

La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituționalității articolului 58 alineatul (5) punctele 1) și 2) din Legea nr. 10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, depusă de către deputații în Parlament Marina Tauber, Petru Jardan, Denis Ulanov, Vadim Fotescu, Igor Himici, Reghina Apostolova, Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională pe 30 iunie 2020, în baza articolelor 135 alin. (1) litera a) din Constituție , 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale. A. Motivele sesizării

Motivele sesizării, așa cum au fost expuse de către autorii acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

Articolul 58 alin. (5) din Legea nr. 10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice stabilește competențele Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și ale comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică, în perioada stării de urgență, în domeniul sănătății publice . Astfel, potrivit alineatului (5) punctele 1) și 2) din articolul menționat, Comisia poate crea condiții speciale de activitate, de viață și de deplasare pentru persoanele fizice și juridice și poate utiliza toate resursele și mijloacele disponibile pentru organizarea măsurilor de răspuns.

În argumentarea sesizării, autorii pretind că dispozițiile contestate sunt imprevizibile, nefiind stabilită competența Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică de a adopta măsuri determinate pentru realizarea sarcinii de bază, i.e. prevenirea și managementul urgențelor în sănătate publică. De asemenea, autorii susțin că această Comisie nu are competența de a adopta norme juridice primare care să diminueze sau să restrângă exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție. Competența de a adopta legi îi aparține doar Parlamentului.

În opinia lor, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 23 și 54 alin. (2) din Constituție. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova ,,[…] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.” Articolul 6 Separația și colaborarea puterilor în stat ,, În Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sînt separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituției .” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle ,,[…] (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.” Articolul 54 Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ,,(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului. (2) Exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional și sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției. […].” Articolul 60 Parlamentul, organ reprezentativ suprem și legislativ ,,(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova și unica autoritate legislativă a statului. […].” Articolul 72 Categorii de legi ,,(1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare. […].”

Prevederile relevante ale Legii nr. 10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice sunt următoarele: Articolul 58 Declararea stării de urgență în sănătate publică ,,(1) Starea de urgență în sănătatea publică se declară de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică și/sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică, la propunerea directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică sau a conducătorilor centrelor de sănătate publică responsabile pentru teritoriul respectiv. (2) Starea de urgență în sănătatea publică este declarată prin emiterea unei hotărâri a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică sau a unei comisii teritoriale extraordinare de sănătate publică. […] (5) În perioada stării de urgență în sănătatea publică, Comisia națională extraordinară de sănătate publică sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică are dreptul: 1) să creeze condiții speciale de activitate, de viață și deplasare pentru persoanele fizice și juridice; 2) să utilizeze toate resursele și mijloacele disponibile pentru organizarea măsurilor de răspuns; […].” ÎN DREPT A. Argumentele autorilor sesizării

În argumentarea sesizării, autorii susțin că prevederile articolului 58 alin. (5) punctele 1) și 2) din Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice sunt vagi și imprecise. În acest sens, autorii menționează că Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică nu are competența de a adopta norme juridice care să diminueze sau care să restrângă exercițiul drepturilor și libertăților garantate de Constituție, fapt contrar principiului separării puterilor în stat.

Autorii menționează că imprevizibilitatea prevederilor contestate determină preluarea unei competențe de la Parlament, prin adoptarea de către Comisie a unor norme juridice primare.

Autorii mai afirmă că, în perioada stării de urgență în domeniul sănătății publice, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a adoptat hotărâri care restricționează desfășurarea unor activități, fapt contrar articolelor 54 alin. (2), 60 alin. (1) și 72 alin. (1) din Constituție. Aceste restricții s-ar datora lipsei de previzibilitate a articolului 58 alin. (5) punctele 1) și 2) din Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice.

De asemenea, autorii sesizării subliniază că, în Hotărârea nr. 17 din 23 iunie 2020, § 84, Curtea Constituțională a reținut că executivul rămâne limitat în alegerea măsurilor de urgență, deoarece legislatorul a utilizat cuvântul „necesare” în textul prevederilor contestate [articolele 20 lit. k), 22 alin. (1) lit. i), 24 lit. g) și 25 lit. j) din Legea nr. 212 din 24 iunie 2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război și textul „altor acțiuni necesare” de la articolul 2 pct. 12) din Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020 privind declararea stării de urgență]. Sensul acestui cuvânt trebuie interpretat prin prisma textului „în măsura strictă în care situația o impune” din articolul 15 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care nu presupune altceva decât adoptarea unor măsuri proporționale.

Sub acest aspect, autorii susțin că prevederile contestate nu conțin cuvântul ,,necesare” și, prin urmare, legislatorul nu i-a acordat Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică flexibilitatea de a reacționa la diversitatea situațiilor de urgență prin reglementarea la nivel de lege a restricționării unor activități. Așadar, în acest caz nu sunt valabile argumentele Comisiei de la Veneția privind abordarea dinamică a autorităților.

Autorii sesizării menționează că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 23 alin. (2) și 54 alin. (2) din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

Curtea observă că, potrivit articolelor 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale, deputații posedă prerogativa sesizării Curții Constituționale.

Curtea reține că obiectul sesizării îl constituie articolul 58 alineatul (5) punctele 1) și 2) din Legea nr. 10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor ține de competența Curții Constituționale.

Curtea reține că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Deși autorii sesizării au susținut că dispozițiile contestate sunt imprevizibile, fapt contrar articolelor 1 alin. (3) [ preeminența dreptului ], 23 alin. (2) [ calitatea legii ] și 54 alin. (2) [ restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ] din Constituție, aceștia prezintă și argumente referitoare la încălcarea principiului separației ramurilor puterii în stat și la asumarea de către autoritatea executivă a competenței Parlamentului de a adopta legi . Din acest motiv, Curtea va examina incidența prevederilor articolelor 1 alin. (3), 6, 23 alin. (2), 54 alin. (2), 60 alin. (1) și 72 alin. (1) din Constituție .

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că articolele 1 alin. (3), 23 alin. (2) și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței în drepturile fundamentale garantate de Constituție, Curtea poate pune în operă aceste articole (HCC nr. 15 din 28 mai 2020, § 25; HCC nr. 18 din 31 iulie 2020, § 30; DCC nr. 3 din 16 ianuarie 2020, § 22; DCC nr. 8 din 24 ianuarie 2020, § 28; DCC nr. 28 din 12 martie 2020, § 18; DCC nr. 33 din 19 martie 2020, § 21). De asemenea, Curtea a stabilit că nu există o problemă de constituționalitate din perspectiva calității unei legi atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (DCC nr. 56 din 2 iunie 2020, § 23; DCC nr. 61 din 11 iunie 2020, § 37).

Sub acest aspect, Curtea constată că autorii sesizării nu au argumentat existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Așadar, Curtea nu va examina prevederile contestate din perspectiva standardului valorilor preeminenței dreptului și proporționalității.

Invocând incidența articolelor 6, 60 și 72 alin. (1) din Constituție, autorii sesizării consideră că prevederile contestate sunt imprevizibile, fapt care îi acordă Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică competența de a legifera în perioada stării de urgență, în domeniul sănătății publice .

În acest sens, Curtea observă că articolul 58 alineatul (5) punctele 1) și 2) din Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice stabilește competențele Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și ale comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică, în perioada stării de urgență, în domeniul sănătății publice, i.e. crearea condițiilor speciale de activitate, de viață și de deplasare pentru persoanele fizice și juridice și utilizarea tuturor resurselor și mijloacelor disponibile pentru organizarea măsurilor de răspuns.

Așadar, Curtea reține că textele de lege contestate nu conțin prevederi care i-ar permite să legifereze Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și comisiilor teritoriale responsabile de gestionarea stării de urgență în domeniul sănătății publice.

De altfel, ca în cazul stării de urgență, de asediu sau de război, autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență în domeniul sănătății publice fac parte, prin natura lor, din puterea executivă și nu dispun de atribuțiile puterii legislative, i.e. de competența de a adopta, modifica sau abroga legi. În conformitate cu prevederile articolului 60 alin. (1) din Constituție, Parlamentul rămâne a fi în toate situațiile organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova și unica autoritate legislativă a statului. Parlamentul nu poate renunța la acest statut constituțional nici în cazul situației de urgență și nici o altă autoritate nu-i poate schimba acest statut, pentru că altfel s-ar atenta la suveranitatea poporului (a se vedea, mutatis mutandis , HCC nr. 17 din 23 iunie 2020, § 110, § 112).

În ceea ce privește actele administrative adoptate de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică și de către comisiile teritoriale responsabile de gestionarea stării de urgență în domeniul sănătății publice, legalitatea acestora poate fi contestată în fața instanțelor de judecată în procedura de contencios administrativ.

Astfel, Curtea nu atestă, în prezenta cauză, vreo problemă de constituționalitate.

Prin urmare, în baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolului 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituționalității articolului 58 alineatul (5) punctele 1) și 2) din Legea nr. 10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, depusă de către deputații în Parlament Marina Tauber, Petru Jardan, Denis Ulanov, Vadim Fotescu, Igor Himici, Reghina Apostolova, Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 4 august 2020 DCC nr. 95 Dosarul nr. 104a/2020