Decizie nr. 175 din 12.12.2023

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 25 alin. (1) lit. f) și 55 din Legea cu privire la avocatură, ridicată de dl avocat Stanislav Ciobanu, în interesele dlui Igor Popa, parte în dosarul nr. 3-1282/2021, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna Tatiana Avasiloaie, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Dl avocat Igor Popa a fost sancționat de Comisia de Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților din Republica Moldova, după ce a participat la o emisiune televizată în care ar fi divulgat informații confidențiale despre un client al său. Sancțiunea Comisiei a constat în retragerea licenței de avocat a dlui Igor Popa, pentru că acesta ar fi comis o abatere disciplinară gravă.

După ce a formulat o cerere prealabilă fără succes, dl Igor Popa a contestat decizia Comisiei la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. În ședința de judecată, dl avocat Stanislav Ciobanu, în interesele dlui Igor Popa, a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 25 alin. (1) lit. f) și 55 din Legea cu privire la avocatură.

Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2022, dna Tatiana Avasiloaie, judecătorul de caz, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002 sunt următoarele:

Autorul excepției menționează că în Legea cu privire la avocatură nu există repere fixe în funcție de care să poată fi apreciat conținutul noțiunii de „încălcare gravă” de la articolul 25 alin. (1) lit. f) din Lege. Potrivit acestuia, Legea nu stabilește niciun criteriu material care să cuantifice „gravitatea” unei încălcări. Calificarea gravități unei încălcări ar fi lăsată la puterea discreționară a Comisiei pentru etică și disciplină, iar persoana căreia i s-a aplicat o sancțiune pe această bază s-ar afla într-o stare de incertitudine.

Acesta subliniază că licența de avocat constituie un bun, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, și este apărată de dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituție.

Autorul excepției susține că legislatorul a omis să reglementeze în Legea cu privire la avocatură criterii clare de punere în balanță a drepturilor concurente,

Autorul afirmă că prevederile legale contestate încalcă articolele 1 alin. (3) (

Curtea mai reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile criticate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental invocat (DCC nr. 132 din 12 august 2021, § 28).

Autorul excepției consideră că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) (

Cu privire la incidența articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituție, autorul excepției susține că textul articolului 25 alin. (1) lit. f) din Legea cu privire la avocatură nu stabilește niciun criteriu material care să cuantifice „gravitatea” unei încălcări a normelor Codului deontologic al avocatului. În jurisprudența sa, Curtea a notat că nu există o problemă de constituționalitate din perspectiva calității unei legi atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 8 din 26 ianuarie 2021, § 26 și jurisprudența citată acolo). Articolul 54 din Constituție nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr. 8 din 5 aprilie 2022, § 26).

Dispozițiile articolului 22 din Constituție garantează neretroactivitatea legii, inclusiv principiul legalității incriminării și a pedepsei penale. Acest articol este incident în materie penală și contravențională (a se vedea DCC nr. 8 din 26 ianuarie 2021, §§ 27 și 29). Pentru a stabili incidența acestui articol, Curtea va aprecia dacă măsura contestată de către autorul excepției poate constitui o acuzație în materie penală.

Curtea reamintește că, în Decizia nr. 8 din 26 ianuarie 2021, ea a examinat un caz similar în care a constatat că procedurile disciplinare desfășurate în privința unui executor judecătoresc, care au condus la sancționarea acestuia pentru încălcarea gravă a Codului deontologic, nu au constituit o acuzație în materie penală în sensul articolului 22 din Constituție. În acea cauză, Curtea a considerat că sancțiunile pentru comiterea faptei de încălcare gravă a Codului deontologic au un caracter disciplinar, atât prin reglementarea lor, cât și prin prisma autorității care le aplică, a procedurilor pe care le inițiază autoritatea și a severității sancțiunii (a se vedea §§ 40 și 45).

În această cauză, Curtea observă că articolele 25 alin. (1) lit. f) și 57 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la avocatură califică încălcarea gravă, de o singură dată, a normelor Codului deontologic al avocaților comisă de către avocat ca o abatere disciplinară, pentru care legea prevede sancțiunea retragerii licenței pentru exercitarea profesiei de avocat.

Curtea constată că, potrivit articolului 57 alin. (2) din Lege, la aplicarea sancțiunii disciplinare se ține cont de gravitatea abaterii, de circumstanțele în care a fost comisă, de activitatea și comportamentul avocatului.

Curtea observă că sesizările referitoare la acțiunile avocaților, precum și informația cu privire la abaterile disciplinare comise de avocat în timpul exercitării atribuțiilor profesionale, se examinează de către Comisia pentru etică și disciplină (a se vedea articolul 56 alin. (2) din Lege).

Cu privire la natura abaterii disciplinare din prevederea contestată, Curtea notează că aceasta nu este aplicabilă unui public larg, ci, în exclusivitate, doar membrilor unui grup profesional, care posedă un statut special,

Sub acest aspect, Curtea reține că faptele care pot conduce la inițierea procedurii disciplinare constau în nerespectarea standardelor stricte de conduită prescrise pentru profesia lor. Scopul procedurii disciplinare este să asigure integritatea, demnitatea și reputația profesiei de avocat, precum și asigurarea încrederii persoanelor în profesia de avocat (a se vedea,

Curtea mai observă că Comisia pentru etică și disciplină trebuie să solicite avocatului căruia i-a fost intentată procedura disciplinară explicații în scris, acte și alte materiale necesare pentru adoptarea unei decizii obiective. Decizia Comisiei pentru etică și disciplină se face publică. Avocatul căruia i s-a intentat o procedură disciplinară este în drept să asiste la examinarea chestiunii privind tragerea lui la răspundere disciplinară, să dea explicații și să conteste în contencios administrativ decizia Comisiei pentru etică și disciplină privind aplicarea sancțiunii disciplinare (articolele 56 alineatele (3), (7) și (8) și 57 alin. (3) din Lege).

Așadar, Curtea reține că, potrivit reglementărilor contestate încălcarea gravă, de o singură dată, a Codului deontologic al avocaților de către avocați nu constituie o acuzație în materie penală și, prin urmare, articolele 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituție nu sunt incidente în prezenta cauză.

Cu privire la incidența articolului 32 din Constituție, autorul consideră că obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor care i-au fost comunicate de client în timpul asistenței juridice este absolută și nu admite derogări, fapt care îi încalcă libertatea de exprimare.

Sub acest aspect, Curtea notează că problema divulgării de către avocat a informațiilor care i-au devenit cunoscute despre client în legătură cu acordarea asistenței juridice a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene din perspectiva altor drepturi fundamentale, precum dreptul la un proces echitabil sau dreptul la viața privată sub aspectul protecției privilegiului profesional al avocaților.

De exemplu, în cauza

În acest sens, Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene a notat că avocatul nu ar fi în măsură să își îndeplinească misiunea de consiliere, de apărare și de reprezentare a clientului său într‑un mod corespunzător, iar acesta ar fi, prin urmare, lipsit de drepturile care îi sunt conferite prin articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dacă avocatul, în cadrul unei proceduri judiciare sau al pregătirii acesteia, ar fi obligat să coopereze cu autoritățile publice, transmițându‑le informații obținute cu ocazia consultațiilor juridice acordate în cadrul unei asemenea proceduri (§ 32).

Analizând prevederile Directivei 91/308, Curtea a observat că obligațiile de informare și de cooperare nu se aplică avocaților decât în măsura în care aceștia îi asistă pe clienții lor la planificarea sau la realizarea anumitor tranzacții de natură preponderent financiară sau imobiliară sau atunci când acționează în numele și pentru clientul lor în orice tranzacție financiară sau imobiliară. Curtea a apreciat că, în general, aceste activități, datorită chiar naturii lor, se situează într‑un context care nu are nicio legătură cu o procedură judiciară și, în consecință, în afara sferei de aplicare a dreptului la un proces echitabil. Suplimentar, Curtea a notat că în cazul în care asistența unui avocat pentru o tranzacție este solicitată pentru exercitarea apărării sau a reprezentării în justiție sau pentru consilierea privind inițierea sau evitarea unei proceduri judiciare, Directiva îl exonerează pe respectivul avocat de obligațiile de raportare. Curtea a considerat că o asemenea exonerare permite respectarea dreptului clientului la un proces echitabil (a se vedea §§ 33-34 din hotărârea citată).

De asemenea, în cauza

În această cauză, autorul excepției consideră că legea ar trebui să le permită avocaților să comunice informații despre client care ar putea reprezenta chestiuni foarte importante într-o societate democratică despre care publicul ar avea un interes legitim de a fi informat.

Curtea observă că articolul 55 alin. (1) din Lege prevede că avocatul nu este în drept să divulge informațiile confidențiale ce i-au fost comunicate în timpul acordării asistenței juridice. Alineatul (2) din același articol prevede că această obligație nu este limitată în timp.

Curtea notează că domeniul de aplicare al normei contestate se limitează la informațiile comunicate de client „în timpul acordării asistenței juridice”. În acest sens, ține de instanțele de judecată să stabilească dacă avocatul a comunicat o informație care i-a devenit cunoscută în timpul acordării asistenței juridice clientului.

Curtea reține că corespondența între avocat și client se bucură de o protecție consolidată în baza privilegiului profesional al avocaților, garantat de articolul 28 din Constituție. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a notat că avocaților li se atribuie un rol fundamental într-o societate democratică, acela de a apăra justițiabili. Avocații nu pot îndeplini această sarcină esențială dacă nu sunt în măsură să garanteze celor pe care îi apără că corespondența lor va rămâne confidențială. Este în joc relația de încredere dintre ei, esențială pentru îndeplinirea acelei misiuni. De aceasta depinde indirect, dar în mod necesar, dreptul fiecăruia la un proces echitabil, inclusiv dreptul persoanelor acuzate de a nu se autoincrimina (

Pe de altă parte, Curtea reține că secretul profesional al avocatului nu reprezintă un principiu absolut, așa cum susține autorul excepției. De exemplu, atunci când avocații au suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului cu privire la unele tranzacții ocazionale ale clienților lor aceștia sunt obligați să raporteze aceste informații Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (articolele 4 alin. (1) lit. j), 5 alineatele (1) și (3

Astfel, Curtea observă că legislatorul a asigurat avocaților posibilitatea de a comunica autorităților informații despre clienții lor atunci când aceste informații creează suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. Totuși, pentru a asigura un echilibru între libertatea de exprimare a avocatului și drepturile clientului la un proces echitabil și așteptarea legitimă a clientului că informațiile comunicate de el vor rămâne confidențiale, legislatorul a stabilit informațiile care nu pot fi comunicate de avocat despre clientul său la articolul 55 alin. (1) din Legea cu privire la avocatură și la articolul 11 alineatul (11) din Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Prin urmare, Curtea nu consideră că articolul 32 din Constituție este incident.

Cu privire la incidența articolului 46 din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea a recunoscut că aplicabilitatea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție se extinde la exercițiul efectiv al profesiei de avocat și la clientela aferentă, avându-se în vedere că acestea sunt chestiuni de o anumită valoare, care au, în multe privințe, natura drepturilor private și constituie astfel beneficii, adică bunuri (a se vedea DCC nr. 155 din 22 noiembrie 2022, § 36). Totuși, în această cauză, autorul excepției invită Curtea să analizeze dacă retragerea licenței sale de avocat a fost proporțională din perspectiva informațiilor comunicate la un post de televiziune. În acest sens, Curtea reamintește că nu analizează cazuri concrete (a se vedea DCC nr. 155 din 22 noiembrie 2022, § 40). În contextul excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională judecă legea, nu situații de fapt sau persoane concrete. De principiu, proporționalitatea retragerii licenței de avocat, ca urmare a comunicării unor informații de către avocat, nu poate fi analizată la modul abstract, ci doar în baza unor fapte concrete. Analiza faptelor care au stat la baza acestei măsuri îi revine în primul rând instanței de judecată pe rolul căreia se află cazul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Așadar, pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.