Decizie nr. 114 din 28.10.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a următoarelor prevederi din Legea nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătorești:

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 1 iulie 2019 de către completul de judecători al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție (în componența dlor judecători: Valeriu Doagă, Mariana Pitic, Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu, Victor Burduh), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe 3 ianuarie 2018, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, privind contestarea ordinului Ministrului Justiției nr. 924 din 27 octombrie 2017 prin care executorul judecătoresc Andrei Gosic a fost învestit cu împuterniciri de exercitare a activității de executare în circumscripția unei alte instanțe de judecată (în legătură cu transferul din circumscripția raionului Călărași în circumscripția municipiului Chișinău).

Prin hotărârea din 19 februarie 2018 Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis cererea de chemare în judecată depusă de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și a anulat ordinul Ministrului Justiției nr. 924 din 27 octombrie 2017. În motivarea hotărârii, instanța de judecată a notat că ordinul Ministrului Justiției nr. 924 din 27 octombrie 2017 a fost emis cu încălcarea procedurii prevăzute de articolul 14 alin. (6) din Legea nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătorești, care stabilește că învestirea cu împuterniciri în cazul transferului executorului judecătoresc, la cererea acestuia, în circumscripția unei alte instanțe de judecată se face la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Prin decizia din 24 iulie 2018, Curtea de Apel Chișinău a respins apelurile declarate de dl Andrei Gosic și Ministerul Justiției și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 19 februarie 2018.

Pe 24 septembrie 2018, dl Andrei Gosic, în calitate de intervenient accesoriu, a declarat recurs împotriva deciziei din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin încheierea din 6 martie 2019, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a declarat admisibil recursul înaintat de dl Andrei Gosic.

Pe 11 iunie 2019, dl Andrei Gosic a ridicat în fața Curții Supreme de Justiție o excepție de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr.113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătorești.

Prin încheierea din 12 iunie 2019, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătorești sunt următoarele:

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul menționează că textul „învestirea cu împuterniciri în cazul transferului executorului judecătoresc, la cererea acestuia, în circumscripția unei alte instanțe de judecată se face la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești" din alin. (6) al articolului 14 al Legii privind executorii judecătorești nu reglementează în mod clar condițiile de transfer al unui executor judecătoresc dintr-o circumscripție a unei instanțe de judecată în alta. În opinia autorului, Ministerul Justiției este unica autoritate care trebuie să decidă admiterea sau respingerea cererii privind transferul unui executor judecătoresc într-o altă circumscripție, fără implicarea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

De asemenea, autorul menționează că prevederile de la alin. (2) din articolul 40, lit. b) de la articolul 50 și textul „până la constituirea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești" de la lit. c) din articolul 50 și de la alin. (3) din articolul 54 din Legea privind executorii judecătorești contravin articolului 23 din Constituție, deoarece nu stabilesc clar care este statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și rolul acesteia în procesul de transferare a executorului judecătoresc într-o altă circumscripție.

Deși, în textul excepției de neconstituționalitate, invocă încălcarea articolelor 1 alin. (3), 2 alin. (2), 4, 9 alin. (3), 20, 23 alin.(2), 46 alin. (1), 54, 72 alin. (3), 96 alin. (1), 107 alin. (1), 126 din Constituție, în principal, autorul susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în articolul 23.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătorești, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dl Andrei Gosic în dosarul nr. 3ra-12/19, pendinte la Curtea Supremă de Justiție. Sesizarea este formulată de un subiect care beneficiază de acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „Învestirea cu împuterniciri în cazul transferului executorului judecătoresc, la cererea acestuia, în circumscripția unei alte instanțe de judecată se face la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești" de la alin. (6) din articolul 14; textul „Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești este persoană juridică și activează în bază de statut" de la alin. (2) al articolului 40; textul „va exercita funcțiile Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești până la crearea acesteia" de la lit. b) a articolului 50; textul „până la constituirea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești" de la lit. c) a articolului 50 și textul „Până la constituirea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești" de la alin. (3) al articolului 54 din Legea nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia, invocând prevederile criticate, de fapt, contestă procedura legală, precum și modul în care este soluționată cererea sa privind transferul în calitate de executor judecătoresc în circumscripția unei alte instanțe de judecată.

Curtea reține că executarea hotărârilor judecătorești este parte integrantă a dreptului la un proces echitabil și stabilirea regulilor de desfășurare a procesului de executare constituie o obligație pozitivă și o prerogativă exclusivă a statului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, inclusiv referitoare la subiectul responsabil de înfăptuirea acestei executări

Curtea constată că, potrivit dispozițiilor articolului 2 alin. (1) din Legea privind executorii judecătorești, executorul judecătoresc este persoana fizică învestită de stat cu competența de a îndeplini activități de interes public. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, executorul judecătoresc este exponentul puterii de stat. Doar executorul judecătoresc licențiat și învestit legal poate efectua executarea silită. Mai mult, conform prevederilor articolului 21 alin. (1) din Codul de executare, unica persoană autorizată să efectueze executarea silită a documentelor executorii este executorul judecătoresc.

Astfel, Curtea reține că instituția executorilor judecătorești constituie un element al statului de drept, și deoarece aceștia sunt legitimați să aplice forța publică coercitivă, statului îi revine obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, inclusiv referitoare la organizarea și activitatea executorilor judecătorești, pentru ca ei să exercite în mod legal competențele cu care au fost învestiți.

Curtea menționează că întreaga activitate a executorilor judecătorești este supusă controlului profesional exercitat, pe de o parte, de Ministerul Justiției, prin reprezentanții săi în Colegiul disciplinar, și, pe de altă parte, de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, prin consiliul său de conducere, inclusiv sub aspectul calității actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești, precum și al comportării acestora în raporturile de serviciu, cu autoritățile publice și cu persoanele fizice și juridice.

Curtea reține că prin lege pot fi instituite organizații (asociații sau ordine) profesionale, învestite cu competențe din domeniul interesului public, care nu pot fi echivalate cu asociații obștești.

Curtea a reținut în jurisprudența sa că „ordinele profesionale sunt organizații care includ în mod obligatoriu membrii anumitor profesii, și care, datorită puterilor conferite de lege, intervin în reglementarea și controlul accesului în profesie și în exercitarea ei îmbinând activitățile publice și private în organizarea profesiilor. Natura juridică a ordinelor profesionale este aceea de serviciu public, ordinul profesional având în sarcina sa satisfacerea unui interes legitim public al organizării profesiei și de disciplină profesională. Ordinele profesionale sunt organisme profesionale care au prerogative de putere publică, fără a fi însă stabilimente publice" (a se vedea Hotărârea nr. 13 din  15 mai 2015). Existența unui control profesional al executorilor judecătorești nu este contrar Constituției, din contra, va ordona activitatea acestei profesii.

De asemenea, în cauza

Astfel, Curtea constată că, potrivit articolului 40 alin. (1) din Legea nr. 113 din 17 iunie 2010,  Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești este o asociație profesională colegială necomercială din care fac parte toți executorii judecătorești. Executorii judecătorești devin membri ai Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în momentul învestirii în funcție.

Curtea menționează că, potrivit articolului 42 alin. (3) lit. a) din Legea privind executorii judecătorești, Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești îi propune Ministrului Justiției spre aprobare numărul necesar de executori judecătorești și teritoriul de activitate.

Prin urmare, transferul unui executor judecătoresc în circumscripția unei alte instanțe de judecată se face prin ordinul Ministrului Justiției la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care exercită această competență în funcție de cerințele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate și de numărul locuitorilor. Or, legislația națională reglementează activitatea executorului judecătoresc prin prisma principiului competenței materiale raportate la teritoriu, iar potrivit regulii generale stabilite în articolul 30 alin. (1) din Codul de executare, executorul judecătoresc poate întreprinde acțiuni de executare silită doar în circumscripția camerei teritoriale a executorilor judecătorești în care biroul său își are sediul,

Astfel, Curtea nu poate să rețină criticile referitoare la neclaritatea legii în cazul transferului unui executor judecătoresc în circumscripția unei alte instanțe de judecată, atât timp cât legea stabilește în mod previzibil că învestirea cu împuterniciri în cazul transferului executorului judecătoresc se face la propunerea organului executiv din cadrul profesiei, care reprezintă și apără interesele profesionale ale membrilor săi.

Totodată, Curtea reamintește că una dintre condițiile de admisibilitate ale unei excepții de neconstituționalitate este aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepția (a se vedea HCC nr. 2 din 9 februarie 2016, § 82).

Astfel, referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor de la alin. (2) din articolul 40, lit. b) de la articolul 50, a textului „până la constituirea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești" de la lit. c) din articolul 50 și de la alin. (3) din articolul 54, Curtea observă că aceasta vizează o abordare

Curtea nu poate să rețină pentru examinare nici obiecțiile autorului sesizării privind încălcarea articolelor 46 alin. (1) și 54 din Constituție prin normele contestate. Curtea menționează că reglementarea activității executorului judecătoresc, inclusiv prin stabilirea unei proceduri speciale după care acesta poate să exercite transferul în circumscripția unei alte instanțe de judecată, nicidecum nu influențează în sensul restrângerii sau diminuării dreptului său asupra licenței de activitate în calitate de executor judecătoresc. Din considerentele expuse, Curtea reține că prevederile articolelor 46 alin. (1) și 54 din Constituție sunt inoperabile în această cauză.

De asemenea, Curtea menționează că articolele 1 alin. (3), 2 alin. (2), 4, 9 alin. (3) din Constituție, prin care se garantează principiile statului de drept, reprezintă substanța oricăror proceduri de control al constituționalității actelor legislative și nu au o semnificație autonomă (a se vedea,

În concluzie, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.