2ra-389/25 — restabilirea in functie si incasarea prejudiciului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- restabilirea in functie si incasarea prejudiciului
- Temei legal
- art. 433 al. 1 lit. a Cpc
2ra-389/25 — restabilirea in functie si incasarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de avocatul Igor
Craveț în interesele Larisei Herescu,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de
Larisa Herescu împotriva IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A.
Prisacari” privind anularea ordinului de încetare a raportului de
muncă, restabilirea în funcție, încasarea prejudiciului și cheltuielilor
de judecată,
împotriva deciziei din 18 martie 2025 a Curții de Apel Nord,
(Dosarul nr. 2ra-389/25
NR. PIGD 2-24029594-01-2ra-09072025)
Recurs declarat după 01 septembrie 2023. Argumentele recursului nu se
încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 Cod de procedură civilă.
Judecătoria Soroca, sediul central, jud. G. Mîțu,
Curtea de Apel Nord, jud. E. Grumeza, N. Costaș, I. Parii
20 august 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului declarat de avocatul
Igor Craveț în interesele Larisei Herescu,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Gheorghe Stratulat,
Ion Munteanu, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 18 martie 2024, Larisa Herescu a depus cerere de chemare în judecată
împotriva IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A. Prisacari” cu privire la anularea
ordinului de încetare a raportului de muncă nr.394-p din 26 decembrie 2023,
restabilirea în funcție, repararea prejudiciului moral în mărime de trei salarii medii
și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, a indicat că la 31 decembrie 2022, între Herescu Larisa
și IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A. Prisacari” a fost încheiat contractul individual
de muncă nr.106/22, prin care Larisa Herescu a fost angajată în calitate de medic
obstetrician- ginecolog perioada determinată, până la data de 31 decembrie 2023.
A explicat că, la 27 decembrie 2023 Larisa Herescu a suferit un accident,
fractură la picior. În urma investigațiilor medicale i s-a acordat concediu medical
pentru incapacitate temporară de muncă pe un termen de până la 01 februarie 2024.
Între timp, în mod verbal, după adresarea către angajator, i s-a comunicat că,
contractul individual de muncă a fost încetat la 31 decembrie 2023, în legătură cu
expirarea termenului. La rugămintea Larisei Herescu de a i se elibera ordinul de
încetare a contractului individual de muncă, angajatorul, Ella Ursu, a refuzat
eliberarea acestuia, motivând că așa ordin nu există, iar la data de 19 februarie 2024
a primit răspunsul cu nr. 90, prin care i-a fost comunicat faptul încetării raporturilor
de muncă, la care au fost anexate extrasul din ordin, emis la data de 26 decembrie
2023 cu nr. 394-p și copia contractului individual de muncă nr. 106/22 din 31
decembrie 2022.
A menționat că, conform tabelului de evidență, la data de 26 decembrie 2023,
când a fost emis ordinul de încetare a contractului individual de muncă, Larisa
Herescu se afla la serviciu, iar despre decizia luată (ordinul de încetare a
contractului individual de muncă), instituția nu a informat-o.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 27 iunie 2024 a Judecătoriei Soroca, sediul central s-a
admis integral acțiunea, s-a anulat ordinul nr. 394-p din 26.12.2023 cu privire la
încetarea raportului de muncă, s-a restabilit Larisa Herescu în funcția de medic
1
obstetrician-ginecolog la IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A. Prisacari”, s-a dispus
de a încasa de la IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A. Prisacari” în beneficiul Larisei
Herescu prejudiciul moral în mărime de 37 830 lei.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 01 iulie 2024, IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A. Prisacari” a declarat
apel împotriva hotărârii din 27 iunie 2024 a Judecătoriei Soroca, sediul central,
solicitând casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de
respingere a acțiunii.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 18 martie 2025 a Curții de Apel Nord, s-a admis cererea de
apel declarată de IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A. Prisacari”, s-a casat integral
hotărîrea din 27 iunie 2024 a Judecătoriei Soroca, sediul central și s-a emis o nouă
hotărâre, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de Larisa
Herescu către IMSP Spitalul Raional Soroca „A. Prisacari” privind anularea
ordinului de încetare a raportului de muncă, restabilirea în funcție, încasarea
prejudiciului și cheltuielilor de judecată.
În motivarea soluției, instanța de apel raportând dispozițiile legale la
circumstanțele cauzei, evaluând soluția primei instanțe prin prisma raționalismului
pretențiilor înaintate în raport cu circumstanțele de fapt și de drept invocate, a
conchis că soluția primei instanței este neîntemeiată.
Instanța de apel a reținut că, în cazul de față, contractul individual de muncă
nr.106/22 din 31 decembrie 2022 a fost încheiat în formă scrisă și semnat de ambele
părți, ceea ce dovedește existența consimțământului la încheierea raportului de
muncă și prin urmare, reclamanta/intimata Larisa Herescu a cunoscut despre faptul
că, durata contractului de muncă este determinată, adică pînă la 31 decembrie 2023.
Astfel, deși prin răspunsul nr.696 din 04 martie 2024, eliberat de către
Inspecția teritorială de muncă Drochia la petiția cet. Larisa Herescu sub nr.H-208
din 14.02.2024, este indicat că la încheierea contractului individual de muncă
nr.106/22 din 31.12.2022, angajatorul nu a indicat temeiul încheierii contractului
individual de muncă pe perioada determinată în contract, prin ce a încălcat
prevederile art. 54 alin. (2) din Codul muncii, această constatare nu poate fi reținută
și pusă la baza hotărîrii de anulare a ordinului nr.394-p din 26.12.2023 privind
încetarea raportului de muncă cu Larisa Herescu. Instanța de apel a reiterat că, la
încheierea contractului individual de muncă, reclamanta/intimata Herescu Larisa a
realizat și a cunoscut despre faptul că contractul este încheiat pe o perioadă
determinată, iar încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 82 lit. (f) Codul
muncii, poate avea loc în circumstanțe ce nu depind de voința părților, adică
prevederile art. 55 alin. (1) lit. f) Codul muncii au fost respectate de către angajator.
2
Instanța de apel a evidențiat că, Larisa Herescu a atins vârsta de pensionare
începând cu anul 2006, aici intervenind opțiunea angajatorului de a aprecia
deliberativ oportunitatea încetării raporturilor de muncă cu salariatul ce deține
statutul de pensionar pentru limită de vârstă sau voința de a modifica termenul
contractului, folosindu-se de dreptul de a negocia clauza contractuală cu privire la
termenul contractului cu salariatul. Mai mult ca atât, s-a constatat că la sfârșitul
anului 2023, în urma solicitării înaintate de către IMSP SR Soroca „A. Prisacari”,
Ministerul Sănătății Republicii Moldova a îndreptat la funcția de obstetrician
ginecolog în SR Soroca un tânăr specialist.
În continuare, instanța de apel a relevat că în cazul încetării contractului
individual de muncă pe motiv de expirare a termenului contractului individual de
muncă pe durată determinată, reprezintă un caz de încetare a contractului individual
de muncă în circumstanțe ce nu depind de voința părților. Respectiv, la examinarea
legalității actului de încetare a contractului individual de muncă în circumstanțe ce
nu depind de voința părților, instanța se limitează la verificarea existenței și
incidenței circumstanțelor arătate.
În conexiunea celor relatate, instanța de apel a conchis că urmează a fi
diferențiată procedura de încetare a contractului individual de muncă în
circumstanțe ce nu depind de voința părților, aplicată în situația din speță, de
procedura de încetare a contractului individual de muncă la inițiativa uneia dintre
părți.
Subsecvent, instanța de apel a notat că încetarea contractului de muncă, în
circumstanțe ce nu depind de voința părților, are loc necondiționat, la o dată
concretă care nu poate fi prelungită prin acordul părților și nici chiar dacă, la data
încetării raporturilor de muncă, angajatul se afla în concediu medical.
Prin urmare, instanța de apel a reiterat că în cazul prevăzut de art. 82 lit. f)
Codul muncii, legiuitorul nu impune angajatorului alte careva obligații sau
formalități de preavizare sau de acordare a altor beneficii sau garanții pentru
persoanele angajate pe perioadă determinată și a cărui termen expiră la data expres
prevăzută în contractul individual de muncă, or, instanța de apel a subliniat că,
încetarea contractului individual de muncă în legătură cu expirarea termenului
acestuia se admite fără obstacole, indiferent de aflarea salariatului în ultima zi de
lucru, în concediu medical sau în concediu anual de odihnă.
Instanța de apel a constatat că, prima instanță nu a făcut distincția dintre
instituția încetării contractului individual de muncă, în circumstanțe ce nu depind
de voința părților, și instituția încetării contractului individual de muncă, la
inițiativa uneia dintre părți. Or, nu se admite concedierea salariatului, în perioada
aflării lui în concediu medical, doar în cazul încetării contractului individual de
muncă, la inițiativa angajatorului, adică concedierii, în temeiul art. 86 alin. (1) din
3
Codul muncii. Pe când, în speță, contractul individual de muncă a fost încetat în
circumstanțe ce nu depind de voința părților, adică la expirarea termenului
contractului individual de muncă, pe durată determinată, și anume, la data stabilită
expres în contract.
Cu referire la argumentul reprezentantului intimatei că angajatorul nu avea
dreptul să înceteze raporturile de muncă cu Larisa Herescu, deoarece intervin
prevederile art. 83 alin. (3) și art. 55 alin. (1) lit. a) Codul muncii, iar încetarea
raporturilor de muncă în aceste cazuri, poate avea loc doar în ziua reîntoarcerii
salariatului la muncă și nu în timpul concediului medical, instanța de apel a punctat
că, reprezentantul intimatei eronat interpretează norma de drept numită, or, garanția
prevăzută la art. 83 alin. (4) Codul muncii se referă la cazurile când raporturile de
muncă continuă de fapt și nici una dintre părți nu a cerut încetarea lui.
În concluzie, instanța de apel a relevat că prezentului litigiu nu-i sunt
aplicabile reglementările art. 86 alin. (2) Codul muncii, din motiv că, norma
enunțată se aplică doar în cazul încetării contractului individual de muncă, la
inițiativa uneia dintre părți, și anume, la inițiativa angajatorului, garanțiile acesteia
nefiind aplicabile și cazurilor prevăzute la art. 82 din Codul muncii.
Instanța de apel a apreciat critic poziția primei instanțe privind neaducerea
la cunoștință a ordinului de încetare a contractului individual de muncă ca temei de
ilegalitate a acestuia, or, în măsura în care salariatul cunoștea data încetării
raporturilor de muncă, faptul respectiv nu constituie temei de anulare a ordinului.
Respectiv, instanța de apel a concluzionat că, Ordinul nr.394-p din 26
decembrie 2023 emis de IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A. Prisacari” cu privire la
încetarea raportului de muncă conform art. 82 lit. f) Codul muncii, pe motivul
expirării termenului contractului individual de muncă pe durată determinată a fost
emis cu respectarea prevederilor imperative ale legii.
Din cele ce preced, instanța de apel a constatat fără echivoc, legalitatea
ordinului cu nr.394-p din 26 decembrie 2023 emis de IMSP Spitalul Raional Soroca
,,A. Prisacari” cu privire la încetarea raportului de muncă cu Larisa Herescu din 31
decembrie 2023.
În consecință, odată ce Ordinul nr.394-p din 26 decembrie 2023 emis de
IMSP Spitalul Raional Soroca ,,A. Prisacari” cu privire la încetarea raportului de
muncă conform art. 82 lit. f) Codul muncii cu Larisa Herescu, s-a constatat a fi unul
legal, a fost exclusă obligația angajatorului de a o restabili în funcție pe Larisa
Herescu, inclusiv la repararea prejudiciului moral pretins, pretenții ce au fost
respinse ca fiind pretenții subsecvente celei dintîi, or, asemenea cerințe își găsesc
temeiul doar în cazul în care se constată că încetarea contractului individual de
muncă a salariatului a fost ilegală, fapt neîntrunit în speța dată.
4
Reiterând prevederile art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă și reieșind din
soluția adoptată asupra fondului cauzei, instanța de apel a respins solicitarea
reclamantei/intimate cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 19 iunie 2025, avocatul Igor Craveț în interesele Larisei Herescu declară
recurs împotriva deciziei din 18 martie 2025 a Curții de Apel Nord, solicită
admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărîrii din
27 iunie 2024 a Judecătoriei Soroca, sediul central.
ARGUMENTELE RECURSULUI
În motivarea recursului, indică că instanța de apel nu a oferit o motivarea
reală și coerentă, limitându-se la reproducerea unor norme de drept fără a le corela
cu situația de fapt.
Invocă că, instanța de apel a reținut că expirarea contractului justifică de
drept eliberarea, făcând trimitere la art. 82 lit. f) Codul muncii, însă nu a analizat
excepțiile expres prevăzute la art. 83 alin. (3) Codul muncii, care interzic
concedierea în perioada concediului medical. Evidențiază că, d-na Larisa Herescu
se afla în incapacitate temporară de muncă, fapt dovedit medical. Aplicarea art. 82
lit. f) Codul muncii este condiționată de lipsa acestor excepții, lucru complet ignorat
de instanța de apel.
Notează că, instanța de apel nu s- a pronunțat asupra necomunicării ordinului
privind încetarea raportului de muncă, d-nei Larisei Herescu, deși acest aspect a
fost invocat expres și susținut cu probe. Potrivit art. 81 alin. (3) Codul muncii, se
impune în mod expres comunicarea ordinului la data încetării.
Consideră că, este cert faptul că acest atașament din partea administrației
IMSP SR Soroca, este doar o răfuială personală, iar mișcările cu atragerea
specialistului și cu nedorința de a continua raporturile de muncă și concedierea
intenționat ”gălăgioasă” sunt făcute pentru a o înjosi pe recurentă, toate acestea în
loc de mulțumirea ce trebuia să fie manifestată.
Se subliniază faptul că instanța de apel a manifestat o atitudine părtinitoare,
concretizată prin restrângerea dreptului la apărare în cursul ședinței de judecată.
Participanților la proces nu li s-a asigurat un tratament echitabil și egal, partea fiind
împiedicată să susțină pledoaria în mod liber, să formuleze întrebări și să își
exprime argumentele în mod complet. În mod abuziv, intervențiile au fost reduse
strict la formularea de solicitări, fără ca instanța să acorde posibilitatea unei reale
ascultări, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, precum și a prevederilor art. 373 din Codul de
procedură civilă.
5
În final, relevă că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de
fundamentare și motivare juridică adecvată. Deși, atât în fața primei instanțe, cât și
în instanța de apel, au fost expuse în mod detaliat argumente susținute prin temeiuri
legale relevante, instanța de apel s-a limitat la a le respinge fără a oferi o justificare
coerentă și explicită privind aplicarea normelor de drept. Simpla negare a
susținerilor părții, fără o analiză juridică aprofundată, nu satisface exigențele unei
motivări efective, iar în lipsa acesteia, hotărârea pronunțată nu poate fi considerată
legitimă.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă:
„(1) Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de instanțe
de apel, cît și hotărârile pronunțate de curțile de apel.”
Art. 431 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanțelor de apel ține de competența
Curții Supreme de Justiție.
(2) Asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.”
Art. 432 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții
Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme
de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel
depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost
invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”
Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă:
„(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit
neîntemeiat.”
Art. 434 alin. (1) – (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”
6
Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433,
completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară
recursul inadmisibil.
(2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei,
motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme
de Justiție și se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată al
Curții Supreme de Justiție conchide că recurentul s-a conformat dispozițiilor
art.434 Cod de procedură civilă, indicat la pct. 35, și a depus în termen recursul la
data de 19 iunie 2025, în condițiile în care a recepționat copia deciziei din 18 martie
2025 a Curții de Apel Nord, la 11 iunie 2025 (f.d. 146).
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că
admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile
Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate
veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un
drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o
motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al
recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor
veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne
deciziile instanței de apel contestate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece
testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate,
motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe
care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de
admisibilitate.
Completul de judecată atestă că, în condițiile speței, motivele de casare
invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de
procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată
de Curtea de Apel Nord și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea
eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod
determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie
temei de casare a deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul
depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în fața Curții de
Apel Nord și cărora le-a fost dată apreciere în mod corespunzător. În consecință,
nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor
7
argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este
garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul
arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia
hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 Cod de
procedură civilă.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind
necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se
bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar
exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea
tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat
o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică
determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Nord și o minimă argumentare a
criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste
critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări
și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Nord, nu
echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins
argument, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui
autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a
instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea
uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de
recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes,
de aceste însușiri de ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de
acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea
hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC],
2012, §230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se
bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea
CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs
pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages
Prestations Services c. Franței, 1996, §45).
Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO
procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor
proceduri, urmând a se ține cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept
național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea
hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform jurisprudenței
CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care
implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele
articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).
8
În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. a) și art. 440
alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de avocatul Igor Craveț în interesele
Larisei Herescu.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Gheorghe Stratulat
Ion Munteanu
9