2ra-910/24 — constatarea incalcarii dreptului la judecarea cauzei in termen rezonabil, repararea prejudiciului

La 15 august 2023, Vitalie Țigănașu, reprezentat de avocatul Igor Conoval, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, solicitând constatarea încălcării dreptului la examinarea cauzei penale în termen rezonabil, încasarea sumei de 10 000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, la 11 decembrie 2013 de către OUP al IP Centru al DP mun. Chișinău a fost pornită cauza penală nr. 2013012320 în baza art. 152 alin. (1) din Codul penal. Prin ordonanța procurorului din 23 aprilie 2014 a fost pus sub învinuire în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) din Codul penal, fiind învinuit de faptul vătămării intenționate medie a integrității corporale, care nu este periculoasă pentru viață, dar care a fost urmată de o dereglare îndelungată a sănătății lui Vasile Margarint.

Totodată, a precizat că, la 15 aprilie 2014 cauza penală a fost expediată în instanța de judecată, iar prin sentința din 09 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost achitat de învinuirea adusă în baza art. 152 alin. (1) din Codul penal, pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

În dezacord cu soluția adoptată de prima instanță, procurorul a declarat apel, prin care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) din Codul penal și liberat de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală. Prin decizia din 17 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respins ca nefondat apelul și a fost menținută sentința.

Decizia instanței de apel a fost contestată cu recurs ordinar de către procuror, motivând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, solicitând casarea totală a deciziei și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel. Prin decizia din 05 aprilie 2021 a Curții Supreme de Justiției a fost admis recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Radu Sîli și a fost casată decizia din 17 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, cu dispunerea rejudecării cauzei, în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată. 1

La 02 iunie 2021, cauza penală a parvenit spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, însă nu a fost adoptată o soluție pe caz de către instanța de apel.

Reclamantul a precizat că începând cu anul 2014 cauza penală menționată supra se află pe rolul instanțelor de judecată, nefiind finalizată până în prezent printr-o decizie definitivă și irevocabilă. La înaintarea acțiunii în instanța de judecată, cauza penală se află pe rolul Curții de Apel Chișinău, fiind numită ședința de judecată pentru data de 06 decembrie 2023. Dosarul se află la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în cadrul acestuia au avut loc mai mult de 6 ședințe de judecată în mai mult de 3 ani. La fel, nu a fost informat despre tergiversarea fără temei a examinării cauzei și nu a fost întreprinsă nici o măsură legală de către acuzatorul de stat sau instanța de judecată în vederea accelerării examinării cauzei penale. Or, infracțiunea de care este învinuit, face parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave, fiind achitat de prima instanță. Prin tergiversarea examinării cauzei în instanța de apel are loc defăimarea personalității în societate a acestuia, precum și în fața familiei, consătenilor, colegilor de serviciu, prietenilor și rudelor. Astfel, i-a fost încălcat dreptul la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale, care durează din 13 decembrie 2013 până în prezent. Acest fapt urmează a fi constatat de către instanța de judecată, or, termenul de peste 10 ani denotă că autoritățile statului au admis grave încălcări procedurale de examinarea cauzei în termen rezonabil.

Reclamantul a mai afirmat că termenul de examinare a cauzei penale mai mult de 10 ani poate fi considerat unul excesiv, în condițiile în care s-au atestat amânări nejustificate ale ședințelor de judecată și nu a fost acordată prioritate bunei administrări a înfăptuirii actului de justiție în termen rezonabil.

În sensul art. 1 din Legea nr. 87/2011, în mod imperativ se stipulează că scopul legii este crearea în Republica Moldova a unui remediu intern, eficient de apărare a dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei și a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Autoritățile statului în procesul penal, inclusiv instanța de judecată nu au întreprins măsurile prevăzute de lege pentru judecarea în termen rezonabil a cauzei.

De asemenea, la examinarea prezentei cereri urmează a se ține cont de prevederile art. 2 alin. (6) din Legea nr. 87/2011 și de faptul că la stabilirea cuantumului, să se conducă de practica CtEDO și recomandarea CSJ nr. 6 care indică că pentru fiecare an de întârziere a examinării cauzei, instanța urmează de a încasa cu titlu de prejudiciu moral suma de 600 de euro. Or, i- a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, iar scopul de bază a unei justiții, îl constituie satisfacerea echitabilă a drepturilor omului în cadrul unui proces judiciar. Astfel repararea unei pagube urmează a fi egală cu cheltuielile suportate pentru remedierea pagubei cauzate. 2

Conform art.24 din Constituție, ca drept fundamental, statul garantează fiecărui om dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, or în prezenta speță autoritățile statului au o atitudine neglijentă, tergiversând examinarea cauzei penale și îi creează pericol și incertitudine pentru siguranța vieții mai mult de 10 ani. Totodată, autoritățile statului contrar prevederilor art. 25 alin. (1) din Constituite, îl țin timp de 10 ani în suspans, incertitudine, defăimare nejustificată a onoarei și demnității, fapt ce confirmă cauzarea prejudiciului moral.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că instanța de fond eronat a dispus respingerea acțiunii, reținând că la judecarea cauzei penale privind învinuirea lui Vitalie Țigănașu, nu a fost încălcat termenul rezonabil de judecare a cauzei.

Or, potrivit materialelor cauzei se constată cu certitudine că începând cu anul 2014 cauza penală nr. 2013012320 de învinuire a lui Vitalie Țigănașu în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) din Codul penal, se 3 află pe rolul în instanțelor de judecată până în prezent, nefiind finalizată cu o decizie definitivă și irevocabilă, iar apelantul/reclamant Vitalie Țigănașu la moment are statutul de persoană achitată.

Conform prevederilor art. 6§1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevede dreptul oricărei persoane la judecare în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale.

Respectiv, scopul art. 6§1 CEDO este de a asigura ca nici o persoană, realizarea sau limitarea drepturilor căreia depinde de desfășurarea unui proces să nu fie nevoită să aștepte un termen nejustificat de mare până la formularea deciziei finale. Acest principiu este atât un drept fundamental al omului, cât și o condiție pentru ca un proces să fie considerat echitabil.

În temeiul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că îndemnizația trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire și se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât acestea să aibă efect compensatoriu și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor.

Potrivit jurisprudenței CtEDO „timpul rezonabil” începe să curgă după parvenirea cauzei în fața instanței de judecată.

Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzei se asigură de către judecător, iar, criteriile de determinare a termenului rezonabil sânt: complexitatea cauzei, comportamentul participanților la proces, conduita instanței judecătorești și a autorităților relevante, importanța procesului pentru cel interesat, iar respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzei se asigură de către instanță.

Noțiunea de rezonabil este definit ca ceva obișnuit, care se menține în limitele normale, nu are nimic ieșit din comun, fără exagerări, potrivit, accesibil, acceptabil, cumpătat. Prin urmare, termenul rezonabil poate fi caracterizat drept un interval de timp convenabil și judicios, stabilit de lege, în limitele căruia are loc judecarea cauzei.

La art. 6 §1 al Convenției Curții Europene a Drepturilor Omului este înscrisă o garanție de ordin general, aceea a „termenului rezonabil”, în care orice persoană are dreptul să fie judecată, fiind formulată drept „principiul celerității procedurilor judiciare”. Prin impunerea respectării unui „termen rezonabil” pentru înfăptuirea actului de justiție, Convenția subliniază importanța faptului că justiția trebuie să fie administrată fără întârzieri de natură să compromită eficacitatea și credibilitatea (CEDH, 23 octombrie 1990 §74, 27 octombrie 1994, Katte Klitsche de la Grange c. Italiei), statul 4 fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru aceea a organelor judiciare. Înalta Curte a subliniat că numai întârzierile imputabile autorităților judiciare competente pot să conducă la eventuala constatare a depășirii unui termen rezonabil în care trebuie să fie judecată orice cauză, depășire contrară dispozițiilor Convenției. Chiar și în sistemele judiciare ce consacră principiul conducerii procesului de către părți, atitudinea acestora nu dispensează pe judecător de a asigura celeritatea lui, impusă de dispozițiile art. 6 §1 din Convenție (CEDH, 26 februarie 1995, §93, 01 iulie 2008 Tașchină c. României), fiind evidențiat astfel rolul activ al judecătorului în materie.

În acest sens, Curtea europeană a decis în repetate rânduri că dispozițiile art.6 parag.1 obligă statele contractante să-și organizeze sistemul judiciar în așa fel încât acesta să corespundă tuturor exigențelor textului, inclusiv aceleia de a soluționa orice litigiu într-un termen rezonabil, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile judiciare naționale (CEDH 27 iunie 2000 Frydlander c. Franța, Recueil 2000- VII, §43; 10 iulie 2003 Hartman c. Republique Tchique, Recueil 2003-VIII, §73). Curtea a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze o asemenea situație, în care apare ca justificată chiar stabilirea unei anumite ordini provizorii în soluționarea cauzelor, întemeiate pe urgența și importanța lor. Curtea europeană notează că urgența soluționării unei cauze crește în timp, astfel, dacă mijloacele folosite se dovedesc insuficiente, statul în cauză este obligat să adopte altele mai eficace, pentru a se conforma exigențelor art.6 parag.1 Or, faptul că situațiile de aglomerare a rolului instanțelor de judecată au devenit curente, nu mai poate justifica durata excesivă a procedurilor judiciare (CEDH, 7 iulie 1989, Union Alimentaria Sandres SA c. Spania, seria A, §157, § 40).

La aprecierea caracterului termenului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare, Înalta Curte a precizat că se impune analiza a fiecărei cauze în parte, în funcție de circumstanțele sale, precum și prin raportarea la criteriile consacrate în materie de jurisprudența Curții: complexitatea cauzei în fapt și în drept: comportamentul părților din proces și comportamentul autorităților statale competente.

Instanța de apel a apreciat că instanța de fond eronat a dispus respingerea acțiunii, or, termenul de peste 10 ani denotă faptul că autoritățile statului au admis grave încălcări procedurale de examinarea cauzei în termen rezonabil, care expres contravine articolelor 1 și 2 din Legea nr. 87/2011.

La fel, instanța de apel a stabilit că în urma analizei raportului prezentat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova și cu referire la criteriile sub aspectul determinării complexității, cauza dată nu prezintă o 5 complexitate sporită și nu poate să determine o justificare a duratei de examinare de aproximativ 10 ani.

Asigurarea judecării cauzelor în termeni rezonabili ține de competența statului de a organiza instanțe, elabora legislația, condiții de activitate, a numi suficienți judecători pentru activitate ce ar asigura cetățeanul la un proces în termen rezonabil și cu proceduri ce ar respecta termenii rezonabili.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a constatat că Vitalie Țigănașu a întreprins acțiunile necesare, a manifestat un comportament activ, fiind prezent la ședințele de judecată, inclusiv a înaintat cerere de accelerare a examinării cauzei, ceea ce denotă că reclamantul deține o miză de o importanță deosebită în examinarea cauzei. Astfel, se atestă că încălcarea termenului rezonabil de examinare a procedurii judiciare nu poate fi imputată lui Vitalie Țigănașu și, în consecință, urmează a fi analizat comportamentul autorităților judecătorești implicate la examinarea cererii de chemare în judecată. Or, sarcina probațiunii lipsei de încălcare a termenului rezonabil de examinare a cauzei și a lipsei suportării unui prejudiciu moral, revine în exclusivitate statului.

Referitor la comportamentul instanțelor de judecată, instanța de apel a constatat că autoritatea responsabilă de examinarea cauzei în termen rezonabil a procedurilor judiciare, care este statul Republica Moldova, nu a întreprins toate măsurile corespunzătoare în vederea examinării cu celeritate a cererii de chemare în judecată, ceea ce constituie în sine o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 parag.1 al Convenției Curții Europene a Drepturilor Omului, or, o întârziere în examinarea cauzei ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, însă nu este admisibil ca întârzierea să prejudicieze esența dreptului protejat și garantat de art.6 parag.1 din Convenție (Immobiliare vs Italy, nr. 22774/93, § 74).

Distinct din cele constatate, se atestă că cerința reclamantului/apelant Vitalie Țigănașu cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei penale, este întemeiată, urmând a fi constatată încălcarea dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale de învinuire a lui Vitalie Țigănașu. Or, Ministerul Justiției nu a exercitat sarcina probațiunii lipsei nerezonabilității termenului de examinare a cauzei nominalizate și a lipsei suportării unui prejudiciu moral.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 87/2011, sarcina probațiunii lipsei de încălcare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și a lipsei suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului Justiției, iar sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această încălcare și suportarea costurilor și cheltuielilor de judecată îi revine reclamantului. 6

Redând prevederile art. 5 alin. (1) al Legii nr. 87/2011, art. 2037 alin. (1) din Codul civil, instanța de apel a relevat că unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire.

În temeiul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Instanța de apel a punctat că în speță, este cert faptul că Ministerul Justiției nu a exercitat sarcina probațiunii lipsei nerezonabilității termenului de examinare a cauzei nominalizate și a lipsei suportării unui prejudiciu moral, iar, în consecință, se constată încălcarea dreptului la judecare în termen rezonabil a reclamantului în cauza penală de învinuire a lui Vitalie Țigănașu.

Aprecierea prejudiciului moral se face în raport cu criteriile de mai sus (miza pentru reclamant, comportamentul părților, bună/reaua credință, durata, etc.) și se ia obligatoriu în considerare principiul general al echității, și suma nu trebuie să fie vădit disproporționată cu sumele acordate de Curtea Europeană în spețe similare.

La fel, sarcina probării prejudiciului moral nu poate fi pusă pe seama reclamantului și se apreciază individual pentru fiecare caz, luându-se în considerare argumentele ambelor părți în proces și ecluzându-se pretenții excesive și vădit exagerate.

Astfel, reieșind din criteriile prevăzute de lege pentru determinarea unei reparații echitabile a prejudiciului invocat, în funcție de circumstanțele cauzei în cadrul căreia a survenit încălcarea examinării în termen rezonabil, precum și de pretențiile invocate, de complexitatea cauzei, de comportamentul părților, de conduita instanțelor de judecată, de durata încălcării și de importanța obiectului examinării cauzei în termen rezonabil pentru Vitalie Țigănașu, urmează a fi admis parțial cerința reclamantului cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea cauzei penale în termen rezonabil, prin încasarea în beneficiul reclamantului din contul bugetului de stat a sumei de 50 000,00 de lei, iar în rest, pretențiile ce exced suma adjudecată, urmând a fi respinse.

În aceeași ordine de idei, reținând dispozițiile art. 82, art. 90 lit. i), art. 94 alin. (1), art.96 alin.(1) și (11) din Codul de procedură civilă, în legătură cu faptul că cererea de apel urmează a fi admisă, cu casarea hotărârii instanței de fond și emiterea unei noi hotărâri de admitere parțială a acțiunii depuse de Vitalie Țigănașu, instanța de apel a dispus încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Vitalie Țigănașu, suma de 5 000,00 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de asistență juridică, proporțional pretențiilor 7 admise, cheltuieli de judecată pe care instanța le consideră ca fiind necesare și rezonabile.

În susținerea recursului, recurentul a invocat că prin exercitarea căii de atac, ca drept constituțional (art. 119 din Constituție), urmărește obținerea unei noi hotărâri cu desăvârșită corectitudine, eficacitate și efectivitate. Problema juridică invocată în recurs este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței. Prin admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel si menținerea hotărârii primei instanțe, se va schimba și se va consolida jurisprudența. Decizia instanței de apel este arbitrară și se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor. Decizia instanței de apel este neîntemeiată, bazată pe aprecierea incorectă a circumstanțelor cauzei și pe interpretarea eronată a normelor de drept material și procedural, arbitrară.

Totodată, a pretins încălcarea esențială prin aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Or, este evident și clar că nu a fost auzit în instanța de apel, nu au fost constatate și elucidate pe deplin toate circumstanțele de fapt și de drept importante pentru soluționarea justă a cauzei, concluziile instanței de apel expuse în decizie sunt în contradicție cu probatoriu prezentat. Aprecierea probelor de către instanța de apel a fost arbitrară, iar erorile comise au dus la soluționarea greșită a cauzei.

Recurentul a declarat că decizia instanței de apel nu este explicit de clară și înțeleasă, nu răspunde în mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate, cuprinde mult text lipsit de claritate. Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea trebuie să fie motivată, astfel încât justițiabilul să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să adopte una sau altă soluție, lipsa motivării unei decizii judiciare punând în pericol dreptul la un proces echitabil. Jurisprudența CtEDO în repetate rânduri a statuat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau respinse.

Din probatoriului prezentat este cert faptul că intimatul nu poate să impute statului răspundere pecuniară în situația când din materialele dosarului și faptele constatate de prima instanță rezultă cu certitudine că solicitările ultimului sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse, așa cum în mod incontestabil s-a stabilit că la judecarea cauzei penale privind învinuirea lui Țigănașu Vitalie în baza art. 151 alin (1) din Codul penal nu a fost încălcat 8 termenul rezonabil de judecare a cauzei date. Or, prima instanța a reținut că termenul total de examinare a cauzei penale constituie perioada începând cu data de 15 aprilie 2014 - până în prezent, motivele potrivit raportului Curții de Apel Chișinău sunt că ședințele de judecată au fost amânate fie din cauza lui Vitalie Țigănașu și a apărătorului său, care de mai multe ori nu s-au prezentat în ședințele de judecată, fie din cauza procurorului, care, la fel, nu s-a prezentat, mai mult au fost amânate ședințele de judecată și din motivul neprezentării părții vătămate și a apărătorului acestuia. Sau cum ar fi delegarea prin dispoziția CSM la curs organizat de INJ sau în activitatea didactică în cadrul INJ, precum și în legătură cu starea de urgență în sănătatea publică și regim special de activitate a instanțelor de judecată.

De asemenea, a menționat că nu este clar și cert de ce instanța de apel în astfel de circumstanțe a constatat încălcare și a acordat de la bugetul de stat satisfacții pecuniare morale în mărime de 50 000 de lei și asistență juridică de 5 000 de lei. Or, fiecare caz este aparte. Probele doveditoare ce duceau la netemeinicia cererii au fost ignorate și de ce doar anumite argumente au fost acceptate și puse la temeinicia parțială a acțiunii în a doua instanță, fiind injust apreciată de instanța de apel în limitele judecării apelului, prin acordarea de sume. Instanța de apel a desconsiderat importanța probelor prezentate și faptele stabilite prin hotărârea judecătorească a primei instanțe, care erau obligatorii pentru instanța care judecă cauza și nu se cer a fi dovedite din nou. Decizia contestată este dictată de concluzii nemotivate și arbitrare. Or, motivarea este un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, o condiție a procesului echitabil, exigență a prevederilor art.236 din Codul de procedură civilă, aplicabil conform art.6 alin.(1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Garanțiile implicite ale art. 6 § 1 includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (Suominen împotriva Finlandei, pct. 36; Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79). Deși art. 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; Garcia Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81).

În opinia recurentului, instanța de apel a încălcat grav, nedorind să audă și ignorând în totalitate obiecțiile înaintate și raportul motivat al Curții de Apel. Or, nu în zadar o cauză penală se apreciază potrivit art. 2 alin. (5) Legea nr. 87/2011 reieșind din toate circumstanțele cauzei, precum și de pretențiile invocate, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanței de 9 judecată și a autorităților relevante, de durata încălcării și de importanța procesului pentru reclamant. Aspecte nemotivate nici de Curtea de Apel Chișinău.

O altă încălcare a instanței de apel, în opinia recurentului, este că nu s-a luat în calcul diligența instanțelor de judecată, greșit a apreciat că întreaga durată a examinării cauzei penale poate fi apreciată ca fiind nerezonabilă. Se observă în mod vădit că instanța de apel a dat apreciere arbitrară probelor, încălcând drepturile participanților la proces care nu au fost auziți. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, contrar art. 373 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Durata de examinare nu este rezultatul intenției directe a instanței de judecată, ci de circumstanțele cauzei ce duceau la respingerea cererii ca neîntemeiate, și anume: scopul Legii nr. 87/2011 este crearea în Republica Moldova a unui remediu intern eficient de apărare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești; conduita instanței de judecată de judecare a cauzei penale privind învinuirea lui Vitalie Țigănașu în baza art. 151 alin (1) din Codul penal a fost una conformă cu legislația în vigoare; conduita instanței de judecată nu relevă indicii privind lipsa de diligență; judecarea cauzei penale s-a realizat într-un termen rezonabil și nu au adus atingere drepturilor și libertăților lui Vitalie Țigănașu; constatările instanței de apel de încălcare a drepturilor lui Vitalie Țigănașu că autoritățile statului au admis grave încălcări procedurale de examinarea cauzei în termen rezonabil pe fonul că dosarul penal a fost examinat la 09 decembrie 2019, ulterior casată, inclusiv decizia instanței de apel, trimisă spre rejudecare, în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, amânări, redistribuiri- automat aleatorii, sunt depășite și în afara cadrului legal; instanța de apel a ignorat prevederile legale apreciind greșit încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei penale.

Instanța de apel prin memoriul deciziei sale, nu oferă putere de convingere. Or, aceasta trebuia temeinic motivată și să cuprindă raționamentul logico-juridic al magistratului care pronunță hotărârea. Soluția greșită dată în speță de instanța inferioară nu-1 îndreptățește pe intimat să se prevaleze de incidența unui moment subiectiv (examinarea în termen rezonabil a cauzei penale) și a obține beneficii pecuniare în locul celui obiectiv prevăzut de lege lege (judecarea în termen rezonabil a cauzei în ansamblu).

Recurentul a considerat că încălcarea termenului rezonabil de judecare a cauzei penale, intrată în instanță la 15 aprilie 2014, repartizat repetat și primit la 31 martie 2017, sentința instanței de fond la 09 decembrie 2019, decizia instanței de apel din 17 noiembrie 2020, decizia instanței de recurs din 05 aprilie 2021, remiterea spre rejudecare și aflarea la apel la zi în curs de examinare, nu poate fi imputată exclusiv instanței de judecată, durata a fost afectată reieșind din obiectul solicitărilor, circumstanțele cauzei, pretențiile contradictorii invocate, complexitatea cauzei, comportamentul 10 reclamantului, de conduita instanței de judecată și de importanța procesului pentru reclamant. La caz, nu au existat indici cerți imputabili direct vinovăției statului. La conduita instanțelor de judecată nu sunt întâlnite încălcări, or, diligența judecătorilor în asigurarea finalizării cauzei a fost respectată, iar efectul întreruptiv, provizoriu și condiționat al examinării acesteia a depins de circumstanțele obiective. Instanța de apel nu a motivat prejudiciile morale suferite. În esență, judecătorii instanței inferioare nu au cercetat multiaspectual, complet, nepărtinitor și nemijlocit probatoriul administrat, fixând la bază argumente iluzorii, bazate pe ipoteze de ordin subiectiv. Reclamantul nu a indicat și prezentat vreun factor care ar putea fi considerat ca cerând o diligență specială și o judecare cât mai rapidă a cauzei penale. Instanța de apel, la fel, nu a motivat.

Recurentul a menționat că pentru a solicita în special repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului pretins a fi încălcat în speță, reclamantul în cererea de chemare în judecată urma să dovedească prejudiciul moral sub aspectul existenței (care suferințe fizice sau psihice) si prin care probe, se confirmă argumentele invocate de acesta (art. 117-119 din Codul de procedură civilă), or, nerespectarea principiului probațiunii statuat la art.118 din Codul de procedură civilă va constitui o încălcare flagrantă a prevederilor art. 6 CEDO.

La 29 august 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului copia recursului declarat, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, extrasul din poșta electronică, anexate la materialele dosarului (f.d.153-154).

La 24 septembrie 2024, prin intermediul poștei electronice (f.d.156), Vitalie Țigănașu, reprezentat de avocatul Igor Conoval, a depus referință la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca fiind inadmisibil cu menținerea deciziei instanței de apel.

Recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova va fi examinat prin prisma temeiurilor stipulate în redacția art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare de la 01 septembrie 2023.

Art. 434 din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.”

Din analiza prevederilor legale precitate supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate. 12

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Se reține că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art.432 din Codul de procedură civilă, în redacția legii în vigoare la data declarării recursului.

Din analiza recursului declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova rezultă că s-a invocat în final ca temei de admisibilitate prevederile art. 432 alin. (1) lit. b), e) din Codul de procedură civilă, citate supra.

Argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma în vigoare la data declarării recursului, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate și prin urmare recursul este vădit neîntemeiat. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea repetată a situației, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în instanța de apel în modul garantat de art.6§1 CEDO.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data declarării recursului. Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

La fel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea 13 cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, statuează că, dreptul de acces la instanță nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p. 38, cauza Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996- 1,11p.141,§39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, este vădit neîntemeiat și urmează a fi considerat inadmisibil.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova împotriva deciziei din 27 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 14