3ra-614/24 — obligarea emiterii actului administrativ favorabil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea emiterii actului administrativ favorabil
- Temei legal
- Recursul este vadit neîntemeiat, art. 246 alin.2 lit.h din Codul administrativ
3ra-614/24 — obligarea emiterii actului administrativ favorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de El Abboud
Hatem, reprezentat de avocatul Rodica Șpac,
în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de
chemare în judecată depusă de El Abboud Hatem împotriva
Inspectoratului General pentru Migrație cu privire la obligarea emiterii
actului administrative favorabil,
împotriva deciziei din 28 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău,
(Dosarul nr. 3ra-614/24
PIGD 2-22090405-01-3ra-12072024)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul
administrativ. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu
constituie un temei de casare a ei.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – jud. G. Cazacu
Curtea de Apel Chișinău – jud. V. Negru, I. Dutca, E. Palanciuc
23 iulie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursul depus de El Abboud Hatem,
reprezentat de avocatul Rodica Șpac,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Munteanu,
Diana Stănilă, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La data de 25 iunie 2022 El Abboud Hatem a înaintat acțiune în instanța de
judecată împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, solicitând anularea
Deciziei nr. 595/22/DAI din 7 aprilie 2022 și obligarea acordării protecției
umanitare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a relatat că este născut la data de 2 aprilie
1981 în municipiul Tripoli, Liban, are cetățenie libaneză și este de religie creștin-
ortodoxă, fapt dovedit prin certificatul de botez.
La data de 13 septembrie 2021 reclamantul a adresat Direcției Generale
Migrație o cerere de azil, invocând temerea de a reveni în țara de origine, motivată
de convertirea sa la religia creștină, fapt care, în opinia sa, îi pune în pericol viața.
Acesta a declarat că locuia în orașul Tripoli, într-o regiune majoritar musulmană
(sunniți și șiiți), iar din cauza convertirii sale nu ar fi acceptat de societate, riscând,
potrivit cutumelor musulmane, să fie ucis. În aceste condiții, reclamantul a susținut
că nu dorește să se întoarcă în Liban, deoarece viața sa ar fi pusă în pericol.
În susținerea cererii, reclamantul a invocat prevederile art. 43 alin. (2) din
Legea nr. 270-XVI privind azilul în Republica Moldova, potrivit cărora, la
examinarea cererii de azil se vor lua în considerare informații precise și actualizate,
provenite din surse diferite, referitoare la situația generală din țara de origine a
solicitantului, în vederea evaluării situației sale personale.
De asemenea, în conformitate cu art. 42 din aceeași lege, autoritățile
competente au obligația de a cerceta toate aspectele relevante ale cererii de azil, în
colaborare cu solicitantul, după caz, sau la solicitarea acestuia. Art. 48 prevede că,
la evaluarea temerii bine întemeiate de persecuție sau de a fi expus la un risc serios,
autoritățile trebuie să ia în considerare atât evenimentele care au avut loc anterior
părăsirii țării de origine, cât și cele care s-au desfășurat ulterior.
Totodată, reclamantul face trimitere la prevederile art. 19 din Constituția
Republicii Moldova, conform cărora cetățenii străini și apatrizii beneficiază de
aceleași drepturi și îndatoriri ca și cetățenii Republicii Moldova, cu excepțiile
stabilite de lege, iar extrădarea acestora poate avea loc doar în temeiul unei
convenții internaționale, în condiții de reciprocitate, sau în baza unei hotărâri
1
judecătorești. Dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu
respectarea tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.
Reclamantul invocă, de asemenea, art. 33 din Convenția privind statutul
refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, care prevede principiul non-
refoulement, în conformitate cu care niciun stat contractant nu va expulza sau
returna, în niciun mod, un refugiat în teritoriile unde viața sau libertatea acestuia ar
fi amenințate pe motiv de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup
social sau opinii politice.
În ceea ce privește temeiul juridic pentru protecția solicitată, reclamantul
invocă dispozițiile art. 17 din Legea privind azilul în Republica Moldova nr. 270-
XVI din 18 decembrie 2008, potrivit cărora statutul de refugiat se recunoaște
străinului care, în baza unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de
rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică,
se află în afara țării de origine și nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește
să se pună sub protecția statului respectiv. De asemenea, art. 19 din aceeași lege
prevede că protecția umanitară se acordă străinului care nu întrunește condițiile
pentru recunoașterea statutului de refugiat, dar cu privire la care există motive
serioase și întemeiate de a crede că, în cazul returnării în țara sa de origine, ar fi
expus unui risc real de a suferi vătămările grave definite la art. 45 alin. (3), și nu
poate sau, din cauza acestui risc, nu dorește să obțină protecția statului respectiv.
Prin urmare, reclamantul concluzionează că decizia contestată este nelegală,
întrucât nu reflectă o cercetare completă a tuturor aspectelor relevante ale cererii
de azil, astfel cum prevede art. 42 al Legii privind azilul; nu se bazează pe
informații precise și actualizate despre situația generală din Liban, contrar art. 43,
și nu analizează în mod adecvat evenimentele relevante atât anterioare, cât și
ulterioare părăsirii țării de origine, aspect imperativ conform art. 48 din aceeași
lege.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin Hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 19 septembrie 2023,
acțiunea înaintată de reclamantul El Abboud Hatem împotriva Inspectoratului
General pentru Migrație a fost respinsă ca neîntemeiată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La data de 20 septembrie 2023 avocatul Rodica Șpac, acționând în interesele
reclamantului El Abboud Hatem, a declarat apel împotriva Hotărârii Judecătoriei
Chișinău, sediul Rîșcani din 19 septembrie 2023, apel care inițial a fost nemotivat.
Ulterior, la data de 13 noiembrie 2023, a fost depus apelul motivat, prin care s-a
solicitat casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi decizii prin care
acțiunea reclamantului să fie admisă.
2
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 28 martie 2024, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul
declarat de El Abboud Hatem împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani din 19 septembrie 2023, menținând hotărârea instanței de fond ca fiind
legală și temeinică.
În motivarea soluției sale, Curtea de Apel Chișinău a reținut că nu au fost
stabilite motive care să justifice anularea Deciziei nr. 595/22/DAI din 07 aprilie
2022, emisă de Direcția azil și integritate a Biroului de Migrație și Azil din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne privind respingerea cererii de azil și a solicitării de
acordare a protecției umanitare în Republica Moldova, care să se încadreze în
prevederile art. 224 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ.
Instanța a constatat că, atât în fața instanței de fond, cât și în apel, s-a stabilit
că El Abboud Hatem, născut la 2 aprilie 1981, este cetățean al Republicii Libaneze,
conform copiei documentului de identitate temporară eliberată de Biroul de
Migrație și Azil la data de 26 mai 2022.
Totodată, instanța de apel a reținut că în cauză nu poate fi identificată, într-o
măsură rezonabilă, existența unei situații în care rămânerea reclamantului în țara sa
de origine ar deveni intolerabilă pentru sine, din motivele enumerate în definiția
refugiatului. De asemenea, nu s-a constatat că întoarcerea sa în Liban ar genera o
intolerabilitate similară, astfel încât să rezulte o temere bine întemeiată în sensul
legii. Or, nu au fost prezentate probe suficiente pentru a susține existența unei
probabilități rezonabile ca reclamantul să fie supus unor acțiuni ce ar duce la
încălcarea drepturilor sale fundamentale, susceptibile de a constitui acte de
persecuție, în sensul prevederilor art. 45 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 270/2008
privind azilul în Republica Moldova.
Mai mult decât atât, în urma examinării declarațiilor făcute de solicitantul de
azil, coroborate cu informațiile relevante din țara de origine, instanța a apreciat în
defavoarea acestuia că: informația potrivit căreia ar putea fi ucis în Liban de către
persoane de confesiune musulmană nu a fost considerată plauzibilă, întrucât
reclamantul nu a oferit date veridice privind pretinsa neacceptare a sa în societate.
De asemenea, s-a reținut că, în perioada 2014–2021, solicitantul nu a depus nicio
cerere de azil la Biroul Migrație și Azil, ceea ce a fost interpretat ca o lipsă de
necesitate de protecție internațională în această perioadă.
Totodată, s-a constatat că reclamantul a părăsit legal teritoriul statului de
origine, având contact direct cu autoritățile de stat libaneze, aspect care, în opinia
instanței, demonstrează că acesta nu era perceput de autoritățile naționale ca fiind
o persoană care ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică sau securitatea
națională, și prin urmare nu se afla în atenția acestora.
3
Contrar prevederilor art. 93 alin. (1) din Codul administrativ, El Abboud
Hatem nu a prezentat probe pertinente și concludente care să susțină existența unei
probabilități rezonabile ca, în cazul returnării în țara de origine, să fie supus unor
acțiuni ce ar conduce la încălcarea drepturilor sale fundamentale, de natură a
constitui acte de persecuție în sensul art. 45 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 270-
XVI din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova.
În aceeași ordine de idei, completul de judecată constată că autoritatea
publică pârâtă a analizat și posibilitatea acordării protecției umanitare, în
conformitate cu art. 19 din Legea nr. 270-XVI privind azilul în Republica Moldova.
Potrivit acestui articol, protecția umanitară se acordă străinului care nu întrunește
condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, dar în privința căruia există
motive serioase și întemeiate de a crede că, în cazul returnării în țara sa de origine,
ar fi expus unui risc real de a suferi vătămări grave, astfel cum sunt definite la art.
45 alin. (3), și care nu poate sau, din cauza acestui risc, nu dorește să obțină
protecția statului respectiv. [Art. 19 în redacția Legii nr. 151 din 1 iulie 2016,
Monitorul Oficial nr. 265–276 din 19 august 2016, art. 572].
În sensul Legii nr. 270-XVI din 18 decembrie 2008 privind azilul în
Republica Moldova, prin „vătămări grave” se înțelege prezența uneia dintre
următoarele situații [art. 45 alin. (3), modificat prin Legea nr. 151 din 1 iulie 2016,
Monitorul Oficial nr. 265–276 din 19.08.2016, art. 573]: a) existența unei
condamnări la pedeapsa capitală sau pericolul execuției; b) tortura, tratamentele ori
pedepsele inumane sau degradante aplicate solicitantului în țara sa de origine; c) o
amenințare gravă și individuală la viață sau la integritatea corporală a unui civil,
rezultată din violență generalizată în contextul unui conflict armat internațional sau
intern.
În urma analizei acestui element juridic, efectuată pe baza afirmațiilor
reclamantului din nota de interviu și în acord cu cele reținute de instanța de fond,
completul de judecată a concluzionat că El Abboud Hatem nu este expus unui risc
serios de a fi condamnat la moarte sau de a executa o astfel de pedeapsă, întrucât
nu a săvârșit vreo infracțiune care să atragă urmărirea penală din partea autorităților
statului de origine.
La acest capitol, instanța de apel a reținut Convenția împotriva torturii și altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York
la 10 decembrie 1984, ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea
Parlamentului nr. 473-XIV din 31 mai 1998. Potrivit dispozițiilor acesteia,
termenul „tortură” desemnează orice act prin care se provoacă, cu intenție, unei
persoane o durere sau suferință intensă, fizică ori psihică, în special în scopul
obținerii de informații sau mărturisiri, pedepsirii acesteia pentru un act comis ori
presupus a fi comis, intimidării, constrângerii sau discriminării, atunci când astfel
4
de fapte sunt săvârșite de un agent al autorității publice sau de o altă persoană ce
acționează cu titlu oficial, ori cu instigarea ori consimțământul expres sau tacit al
unei asemenea persoane.
În raport cu prevederile acestei Convenții, instanța de apel a constatat că
solicitantul de azil, El Abboud Hatem, nu a fost supus unor astfel de tratamente în
statul de origine, având în vedere faptul că acesta a părăsit în mod voluntar și legal
teritoriul Libanului, fără a invoca sau proba existența unor acte de tortură,
tratamente inumane sau degradante în sensul definit de instrumentul internațional
menționat.
În continuare, instanța a concluzionat că situația generală din Liban nu relevă
un pericol real și individualizat pentru viața sau securitatea reclamantului în ipoteza
returnării sale. Prin urmare, autoritatea competentă – Biroul Migrație și Azil,
învestit cu atribuții legale privind regimul străinilor și gestionarea evidenței
persoanelor cărora li se acordă drept de ședere în Republica Moldova – a aplicat
corect dispozițiile legale incidente, emițând în mod legal și justificat Decizia nr.
595/22/DAI din 7 aprilie 2022.
Analizând circumstanțele de fapt ale cauzei prin raportare la normele legale
aplicabile, instanța de apel a reținut temeinicia soluției instanței de fond, care a
respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de El Abboud Hatem. În motivare, s-a
constatat că argumentele invocate de reclamant au un caracter preponderent
declarativ, fiind contrazise de înscrisurile aflate la dosar și de lipsa unor probe apte
să fundamenteze temerile exprimate.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 30 iunie 2024, Sanchez Dominguez Brenda Dunia, reprezentată de
avocatul Adam Alexandru a depus recurs împotriva deciziei din 28 martie 2024 a
Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței
de apel și a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri prin care să fie
admisă integral cererea sa de chemare în judecată.
ARGUMENTELE RECURSULUI
Recurentul a susținut că instanțele de fond și de apel nu au examinat integral
și sub toate aspectele cererea formulată de El Abboud Hatem. Nu s-a ținut cont de
faptul că autoritățile competente, în temeiul art. 42 alin. (2) din Legea nr. 270/2008,
aveau obligația să cerceteze toate aspectele relevante ale cererii în colaborare cu
solicitantul. Totodată, în conformitate cu art. 43 alin. (2) din aceeași lege, cererea
trebuia evaluată pe baza unor informații precise și actualizate, provenite din surse
diferite, referitoare la situația generală din țara de origine a solicitantului. De
asemenea, conform art. 48 alin. (2), o temere bine întemeiată poate fi fundamentată
5
și pe acțiuni exercitate de solicitant după părăsirea țării de origine, mai ales în cazul
în care aceste acțiuni reflectă convingerile sau orientările sale anterioare.
În recurs se mai subliniază faptul că, chiar dacă nu ar fi întrunite condițiile
legale pentru recunoașterea statutului de refugiat, solicitarea lui El Abboud Hatem
se încadrează în dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 270/2008 privind
acordarea protecției umanitare. Această formă de protecție se acordă persoanei care
nu îndeplinește condițiile pentru statutul de refugiat, dar în privința căreia există
motive serioase și întemeiate de a crede că, în cazul returnării în țara sa de origine,
ar fi expus unui risc real de a suferi vătămări grave, astfel cum sunt definite la art.
45 alin. (3) din aceeași lege. Aceste vătămări includ existența unei condamnări la
pedeapsa capitală sau pericolul execuției, tortura sau tratamentele inumane sau
degradante, precum și amenințarea gravă și individuală la viață sau integritatea
corporală în contextul unui conflict armat.
Se mai arată că hotărârile instanței de fond și de apel sunt lipsite de
temeinicie, întrucât au fost motivate în mod formal, fără a analiza realitatea socială,
religioasă și culturală a regiunii Tripoli, fără a examina pericolul real la care este
expus recurentul și fără a evalua individual situația sa personală și familială. În
acest sens, instanțele nu au aplicat corect dispozițiile art. 93 din Codul
administrativ, care obligă fiecare participant să probeze faptele pe care își
întemeiază pretențiile, iar prin derogare, fiecare participant trebuie să probeze
faptele care cad exclusiv în sfera sa.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) din Codul administrativ:
„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi
contestate cu recurs.”
Art. 245 din Codul administrativ:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 2451 alin. (1) din Codul administrativ:
„Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este
contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se
schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia
vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară
sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis
neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a
fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) din Codul administrativ:
„Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă
recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea
privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul
6
inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică
părților.
Recursul se declară inadmisibil în special când: recursul este vădit neîntemeiat.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată al
Curții Supreme de Justiție atestă că decizia motivată a instanței de apel a fost
notificată avocatului Rodica Șpac la data de 20 iunie 2024, prin intermediul poștei
electronice, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la dosar.
Astfel, cererea de recurs depusă de El Abboud Hatem, reprezentat de
avocatul Rodica Șpac la data de 30 iunie 2024, este în termen. Prin urmare, recursul
a fost formulat în conformitate cu prevederile art. 245 din Codul administrativ.
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea sau
inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească, în condițiile Codului
administrativ, exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil, bazat pe
temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele pre citate oferă un drept exclusiv
al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare
suficient de serioasă.
În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului,
dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și
esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile
instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă
instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de
admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și
întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii
de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recursul depus de
El Abboud Hatem, reprezentat de avocatul Rodica Șpac, nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la
dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de Curtea de Apel Chișinău și nu
relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material
sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul
depus, conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de
7
chemare în judecată și cererea de apel, care au fost analizate de către Curtea de
Apel Chișinău, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există
aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor
cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de
art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul
arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia
hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul
administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind
necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se
bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar
exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea
tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat
o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică
determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă argumentare
a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste
critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări
și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Chișinău, nu
echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins
argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui
autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că
admisibilitatea recursului trebuie analizată în contextul rolului și funcției legale
atribuite instanței judecătorești supreme, care constau, în principal, în asigurarea
aplicării și interpretării unitare a legii în soluționarea cauzelor de contencios
administrativ. În acest sens, orice cerere de recurs trebuie să fie motivată în
concordanță cu aceste principii fundamentale, pentru a trece filtrul de admisibilitate
și a avea succes.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de
acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea
hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC],
2012, §230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se
bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea
CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs
8
pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages
Prestations Services c. Franței, 1996, §45).
Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO
procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor
proceduri, urmând a se ține cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept
național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea
hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform jurisprudenței
CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care
implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele
articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin. (2) lit. h) din
Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de El Abboud Hatem, reprezentat de avocatul
Rodica Șpac.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Ion Munteanu
Diana Stănilă
9