3ra-760/24 — anularea actului administrativ

La 14 martie 2023, Oleg Gherman a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, solicitând anularea Deciziei Casei Naționale de Asigurări Sociale, Oficiul Teritorial Bălți nr.02/2023/3381, data de creare 10.02.2023, data tipăririi 23.02.2023 și data de semnare 13.02.2023 și refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr.499/23 din 10.03.2023, obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale de a emite actul administrativ favorabil privind stabilirea lui Gherman Oleg pensia pentru vechime în muncă, reieșind din vechimea în muncă de 25 ani, 06 luni și 24 zile, începând cu data de 03.02.2023, încasarea de la Casa Națională de Asigurări Sociale în beneficiul lui Gherman Oleg cheltuielile de judecată suportate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul IGP nr. 57ef din 31.01.2023, raportul său de serviciu a încetat începând cu 02.02.2023, ca urmare a acumulării vechimii necesare pentru pensionare, fapt confirmat de certificatul Inspectoratului de Poliție Bălți din 07.02.2023, care atestă o vechime totală în muncă de 25 ani, 6 luni și 24 zile, în conformitate cu art. 13 lit. a) din Legea nr. 1544/1993.

În opinia reclamantului, Casa Națională de Asigurări Sociale a calculat greșit vechimea sa în muncă, întrucât nu a aplicat înlesnirea prevăzută de pct. 8 lit. d) din H.G. nr. 78/1994, conform căreia pentru activitatea prestată în cadrul Serviciului detenție și escortă al IP Bălți, se acordă două luni vechime pentru fiecare lună de serviciu efectuată. Fără aplicarea acestui beneficiu, CNAS a reținut o vechime mai mică, respectiv de doar 23 ani, 7 luni și 8 zile, și a refuzat stabilirea pensiei.

Contestând această decizie, reclamantul a formulat o cerere prealabilă, insistând că perioada 02.02.2021 – 02.02.2023 trebuia calculată cu aplicarea coeficientului 2:1, ceea ce ar confirma că deține vechimea minimă necesară pentru acordarea pensiei. 1

Prin răspunsul nr. 499/23 din 10.03.2023, Casa Națională de Asigurări Sociale a respins cererea prealabilă.

Reclamantul Gherman Oleg susține că neaplicarea corectă a dispozițiilor legale referitoare la înlesnirile privind calculul vechimii îi încalcă dreptul la pensie și generează un tratament inegal față de alte persoane aflate în situații similare, invocând în sprijinul poziției sale pct. 8 lit. d) din H.G. nr. 78/1994, Avizul consultativ al Plenului Curții Supreme de Justiție din 29 septembrie 2014, precum și jurisprudența CtEDO, inclusiv cauza Ștefanică și alții c. României, care subliniază că soluțiile divergente în cazuri similare afectează securitatea raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică în ceea ce privește anularea deciziilor emise 2 de Casa Națională de Asigurări Sociale și obligarea acesteia să emită o nouă decizie de stabilire a pensiei lui Gherman Oleg pentru vechimea în muncă de 25 ani, 6 luni și 24 zile. Instanța a constatat că activitatea desfășurată de acesta în cadrul Serviciului detenție și escortă al IP Bălți se încadrează în prevederile pct. 8 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21.02.1994, beneficiind de înlesnirea de calcul 2:1.

Instanța a observat, de asemenea, că ulterior, la 11.01.2024, însăși Casa Națională de Asigurări Sociale a emis decizia nr. 02/2024/437, prin care i-a stabilit lui Gherman Oleg pensia pentru vechime în muncă, confirmând astfel temeinicia pretențiilor acestuia.

Cu privire la cheltuielile de asistență juridică, instanța de apel a apreciat că suma de 10 000 lei stabilită de prima instanță este excesivă în raport cu complexitatea cauzei, durata ședințelor de judecată și volumul efectiv de muncă al avocatului, considerând rezonabilă suma de 3 000 lei.

Instanța a subliniat că obligația de compensare a cheltuielilor de asistență juridică există doar în măsura în care acestea sunt reale, necesare și rezonabile, iar reducerea cuantumului nu afectează convenția dintre client și avocat, vizând exclusiv suma care poate fi impusă părții care a pierdut procesul.

Recurenta a susținut că, la data soluționării cererii inițiale, Gherman Oleg nu întrunea vechimea necesară de 25 ani pentru stabilirea pensiei, fiind confirmată o vechime de doar 23 ani, 07 luni și 08 zile, iar emiterea ulterioară a deciziei din 11.01.2024, prin care i-a fost stabilită pensia, nu înlătură caracterul legal al refuzului inițial exprimat prin decizia din 10.02.2023. 3

De asemenea, Casa Națională de Asigurări Sociale a arătat că instanțele de fond și de apel au apreciat în mod arbitrar și nejustificat cuantumul cheltuielilor de asistență juridică, fără a verifica realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al sumei solicitate. A susținut că partea intimată nu a demonstrat aportul efectiv al avocatului la soluționarea cauzei, timpul și munca depusă, complexitatea litigiului sau eventualele limitări ale activității avocatului în alte dosare.

În sprijinul poziției sale, CNAS a invocat Hotărârea explicativă a Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 25 din 28.06.2004 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora cheltuielile de judecată pot fi compensate doar în măsura în care sunt dovedite, necesare și rezonabile, fiind obligatorie prezentarea de acte justificative și de argumente privind complexitatea cauzei, aportul avocatului și timpul efectiv lucrat.

Art. 245 Cod administrativ relevă că: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. (3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”

Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că: 4 „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în 5 cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi 6 mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară ca inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc 7