- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 aprilie 2022
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 1, Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Beseda împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
CAUZA DE BESEDA / RUSSIA (Declarația nr. 60699/11) JUDGMENT STRASBOURG 14 aprilie 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Beseda v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Peeter Roosma, președinte, Andreas Zünd, Mikhail Lobov, judecători și Viktoriya Maradudina, judecători Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 10 martie 2022, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cauza a fost inițiată într-o cerere împotriva Rusiei depusă la Curte în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”) la 20 decembrie 2005. Guvernul rus („Convenția rusă”) Reclamantul s-a plâns de aplicare a deciziei interne și de lipsa oricărui remediu eficace în legislația internă.
HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 ȘI ARTICOLUL 1 ȘI PROTOCOLUL nr. 1 la convenția Reclamantul s-a plâns în principal de aplicarea întârziată a deciziei interne în favoarea sa și de lipsa unui remediu eficace în legislația internă. El a invocat, în mod expres sau în substanță, la art. 6 § 1 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care a citit, în măsura în care este cazul după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Hotărârile din 25 aprilie și 22 decembrie 2006 În ceea ce privește aplicarea presupusă întârziere a hotărârilor dictate în favoarea reclamantului de către Curtea Militară Rostov-on-Don la 25 aprilie și 22 decembrie 2006, Curtea constată că, atunci când au fost comunicate părților această parte a cererii, au fost invitate să răspundă la o întrebare specifică adresată de Curte. Reclamantul nu a formulat niciun argument sau niciun motiv în legătură cu această chestiune.
În plus, se pare că, în timp ce menționează cele două hotărâri în formularul său de cerere, nu a intenționat cu adevărat să se plângă în legătură cu aceste hotărâri, deoarece se pare că au fost executate. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul nu mai dorește să urmărească această parte a cererii, în sensul articolului 1 litera (a) din Convenție. 37 § 1 în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a plângerilor reclamantei referitoare la hotărârile din 25 aprilie 2006 și 1 ianuarie 2007 (compară Yakovlev c. Rusia [Comitetul], nr. 44240/12 și altele 2, §§ 97-102, 17 decembrie 2019). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se elimine această parte a aplicării din listă.
Hotărârea din 14 iunie 2001 privind presupusa aplicare întârziere a hotărârii rendue în favoarea reclamantului de Curtea Militară Rostov-on-Don Garrison la 14 Iunie 2001, Curtea reiterează că executarea unei hotărâri din partea oricărei instanțe trebuie considerată o parte integrantă a unei „audieri” în sensul articolului 6. Se referă, de asemenea, la jurisprudența sa privind neexecuția sau aplicarea întârziere a hotărârilor interne finale (a se vedea Hornsby c. Grecia, nr. 18357/91, § 40, Raporturi de hotărâri și decizii 1997 II). 10. Gerasimov și alții c. Rusia (n. 29920/05 și alte 10, 1 iulie 2014), Curtea a constatat deja o încălcare în ceea ce privește chestiunile similare cu cele din acest caz.
11. Având în vedere natura atribuirii judiciare în favoarea reclamantului (a se vedea tabelul anexat pentru mai multe detalii), Curtea consideră că, în temeiul prezentei hotărâri, reclamantul avea o „așteptare legitima” pentru a dobândi un bun pecuniar, care a fost suficient de stabilit pentru a constitui o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. 12. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestor plângeri. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, autoritățile nu au desfășurat toate eforturile necesare pentru aplicarea integrală și în timp util a deciziei în favoarea reclamantului.
13 Aceste plângeri sunt, prin urmare, admisibile și dezvăluie încălcarea art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
ARTICOLUL 13 ALEGAT DE CONVENȚIE 14. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește neexecutarea hotărârii în favoarea sa în contravenția articolului 13 din Convenție, care se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 15. Curtea a recunoscut deja existența unui nou recurs intern împotriva neexecuției hotărârilor interne care impun obligații de natură pecuniară și morală pentru autoritățile ruse, introdus în urma hotărârii pilot Gerasimov și alții prin Legea Federală nr. 450-FZ de modificare a Legii de compensare din 2010. Statutul respectiv, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017, permite celor implicați să solicite compensații pentru daune suportate ca urmare a întârzierilor excesive în executarea hotărârilor judecătorești care ordonă autorităților interne să îndeplinească diferite obligații în natură (a se vedea Kamneva și alții c. Rusia c. (dec.), nr. 35555/05 și altele 6, 2 mai 2017). Curtea a constatat că, în principiu,
Legea modificată privind compensarea îndeplinește criteriile prevăzute în hotărârea pilotă Gerasimov și alții și oferă reclamanților un remediu potențial eficace pentru plângerea lor de neexecuție (a se vedea Shtolts și alții c. Rusia (dec.), nr. 77056/14 și altele 2, §§§ 87-116 și § 123, 30 ianuarie 2018). 16. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a făcut o utilizare a remediului intern existent. Faptul că rezultatul nu a fost favorabil pentru el nu înseamnă că remediul a fost, în principiu, ineficient. Conform articolului 13 nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil pentru un reclamant (Ramirez Sanchez c. Franța [GC], nr. 59450/00, § 159, CEDO 2006-IX].
Astfel, având în vedere faptele cazului și având în vedere tot materialul în posesia sa, precum și concluziile sale în temeiul articolului 6 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea consideră că plângerea este admisibilă, dar că nu este necesară o hotărâre separată cu privire la aceasta (a se vedea, Centrul pentru Resurse Legale, în numele lui Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDH 2014, cu alte trimiteri; și, pentru o abordare similară, Korotyayeva și alții c. Rusia , nos.
13122/11 și altele 2 §§§ 36-40, 27 iunie 2017; Kamneva și alții , citate mai sus și, mutatis mutandis, Tkhyegepso și alții c. Rusia , nr. 44387/04 și altele 11 §§§§ 21-24, 25 octombrie 2011). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălții Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă pentru partea vătămată.” 18. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Gerasimov și alții , §§ 187-200 , citat mai sus), Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei indicate în tabelul adăugat.
19. Curtea consideră, de asemenea, oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, decide să scoată din lista reclamațiilor reclamantului în temeiul articolului § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind aplicarea întârziere a hotărârilor din 25 aprilie și 22 decembrie 2006; Declară plângerile privind aplicarea întârziere a hotărârii din 14 iunie 2001 și lipsa oricărei soluții eficace în dreptul intern admisibile; Declară că aceste plângeri dezvăluie încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind aplicarea întârziere a hotărârii din 14 iunie 2001; deține că nu este necesar să se pronunțe o decizie separată cu privire la plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma indicată în tabelul adăugat, care urmează să fie convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 14 aprilie 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Președintele adjunct al Registrului interimar APENDIX Cererea de a formula plângeri în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (neexercitare sau întârziere de aplicare a deciziilor interne și lipsa oricărui remediu eficace în legislația internă) Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Decizie interioare relevantă Data de începere a perioadei de neexecuție Data de încheiere a perioadei de neexecuție Durata procedurii de executare Ordinea internă (în euro) Procedură de compensare Denumire a instanței Data hotărârii Premiul Suma atribuită pentru daune și cheltuieli și morale (în euro) [1] 60699/11 20/12/2005 Vladislav Vasilyevich BESEDA 1957 Curtea Militară Rostov-on-Don Garrison, 14/06/2001 24/06/2001 30/08/2018 17 ani(s) și 2 luni(s) și 7 zile(a) (a) declară o decizie de 25/12/2000 ilegală în partea privind supunerea numelui reclamantului din lista personalului militar; (b) reintroduce numele său în liste și plătește-i 17.185.29 ruble ruse (RUB) în compensație (c) plătește o alocație de relocare; (d) rambursarea cheltuielilor de călătorie ale familiei sale pentru 1999 și 2000; (e) acordă-i concediu neutilizat pentru 2000 și emite documente de călătorie; (f) după reintegrarea listelor, plătește în 2001 o alocație monetară pentru perioada până la excluderea sa ulterioară din liste,
compensarea în ceea ce privește alocația alimentară, alocația medicală și cheltuielile de închiriere; emite un document care să-și certifice dreptul la diferite prestații sociale; (g) acordă-i concediu pentru 2001; și (h) furnizează reclamantului și familiei sale sedii de locuință. (05/06/2012 Departamentul de aprovizionare pentru locuințe al Ministerului Apărării a declarat succesor legal; 21/08/2018 hotărârea impusă în subvenția pentru locuințe plătită în parte). 08/04/2019 Curtea militară de circuit din Caucazul de Nord RUB 100.000 6.700 [1] Plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului.
THIRD SECTION
CASE OF BESEDA v. RUSSIA (Application no. 60699/11) JUDGMENT STRASBOURG 14 April 2022 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Beseda v. Russia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Peeter Roosma, President, Andreas Zünd, Mikhail Lobov, judges, and Viktoriya Maradudina, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 10 March 2022, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application against Russia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 20 December 2005.
The Russian Government (“the Government”) were given notice of the application. THE FACTS
The applicant’s details and information relevant to the application are set out in the appended table.
The applicant complained of the delayed enforcement of domestic decision and of the lack of any effective remedy in domestic law. THE LAW
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE
6 § 1 AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 to the convention
The applicant complained principally of the delayed enforcement of the domestic decision in his favour and of the lack of any effective remedy in domestic law. He relied, expressly or in substance, on Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which read, in so far as relevant as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” Judgments of 25 April and 22 December 2006
As regards the allegedly delayed enforcement of the judgments rendered in the applicant’s favour by the Rostov-on-Don Garrison Military Court on 25 April and 22 December 2006, the Court notes that when notice of this part of the application was given to the parties, they were invited to answer a specific question raised by the Court. The applicant made no submissions or any plea in relation to that issue. Furthermore, it appears that while mentioning the two judgments in his application form, he did not truly intend to complain about these judgments, as they appear to have been enforced.
In such circumstances, the Court considers that the applicant no longer wishes to pursue this part of the application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the applicant’s complaints related to the judgments of 25 April 2006 and 1 January 2007 (compare Yakovlev v. Russia [Committee], no. 44240/12 and 2 others, §§ 97-102, 17 December 2019).
In view of the above, it is appropriate to strike this part of the application out of the list. Judgment of 14 June 2001
As to the alleged delayed enforcement of the judgment rendered in the applicant’s favour by the Rostov-on-Don Garrison Military Court on 14 June 2001, the Court reiterates that the execution of a judgment given by any court must be regarded as an integral part of a “hearing” for the purposes of Article 6. It also refers to its case-law concerning the non-enforcement or delayed enforcement of final domestic judgments (see Hornsby v. Greece , no. 18357/91, § 40, Reports of Judgments and Decisions 1997 II).
In the leading case of Gerasimov and Others v. Russia (nos. 29920/05 and 10 others, 1 July 2014), the Court has already found a violation in respect of the issues similar to those in the present case.
Having regard to the nature of the judicial award in the applicant’s favour (see the appended table for further detail), the Court considers that the applicant had, by virtue of this judgment, a “legitimate expectation” to acquire a pecuniary asset, which was sufficiently established to constitute a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1.
Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the admissibility and merits of these complaints. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the authorities did not deploy all necessary efforts to enforce fully and in due time the decision in the applicant’s favour.
These complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION
14. The applicant also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the non-enforcement of the judgment in his favour in contravention of Article 13 of the Convention, which reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
The Court has already acknowledged the existence of a new domestic remedy against the non-enforcement of domestic judgments imposing obligations of a pecuniary and non-pecuniary nature on the Russian authorities, introduced in the wake of the Gerasimov and Others pilot judgment by Federal Law No. 450-FZ amending the Compensation Act of 2010. That statute, which entered into force on 1 January 2017, enables those concerned to seek compensation for damage sustained as a result of excessive delays in the enforcement of court judgments ordering the domestic authorities to fulfil various obligations in kind (see Kamneva and Others v. Russia (dec.), nos. 35555/05 and 6 others, 2 May 2017). The Court has found that the amended Compensation Act in principle meets the criteria set out in the Gerasimov and Others pilot judgment and provides the applicants with a potentially effective remedy for their non-enforcement complaint (see Shtolts and Others v. Russia (dec.), nos.77056/14 and 2 others, §§ 87-116 and § 123, 30 January 2018).
The Court further observes that the applicant made use of the existing domestic remedy. The fact that the outcome was not favorable for him does not mean that the remedy was in principle ineffective. Compliance with Article 13 does not depend on the certainty of a favorable outcome for an applicant ( Ramirez Sanchez v. France [GC], no. 59450/00, § 159, ECHR 2006-IX). That said, having regard to the facts of the case and in the light of all the material in its possession, as well as its findings under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the Court considers that the complaint is admissible but that there is no need to give a separate ruling on it (see, Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v. Romania [GC], no. 47848/08, § 156, ECHR 2014, with further references; and, for similar approach, Korotyayeva and Others v. Russia , nos. 13122/11 and 2 others, §§ 36-40, 27 June 2017; Kamneva and Others , cited above, and, mutatis mutandis, Tkhyegepso and Others v. Russia , no. 44387/04 and 11 others, §§ 21-24, 25 October 2011).
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
17. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
Regard being had to the documents in its possession and to its case ‑ law (see, in particular, Gerasimov and Others , §§ 187-200, cited above), the Court considers it reasonable to award the sum indicated in the appended table.
The Court further considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Decides to strike out of its list the applicant’s complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention concerning the delayed enforcement of the judgments of 25 April and 22 December 2006; Declares the complaints concerning the delayed enforcement of the judgment of 14 June 2001 and the lack of any effective remedy in domestic law admissible; Holds that these complaints disclose a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention concerning the delayed enforcement of the judgment of 14 June 2001; Holds that it is not necessary to give a separate ruling on the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the amount indicated in the appended table, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Done in English, and notified in writing on 14 April 2022, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Viktoriya Maradudina Peeter Roosma Acting Deputy Registrar President APPENDIX Application raising complaints under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 (non-enforcement or delayed enforcement of domestic decisions and lack of any effective remedy in domestic law) Application no. Date of introduction Applicant’s name Year of birth Relevant domestic decision Start date of non-enforcement period End date of non-enforcement period Length of enforcement proceedings Domestic order (in euros) Compensation proceedings Name of the court Date of the judgment Award Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses per applicant (in euros) [1] 60699/11 20/12/2005 Vladislav Vasilyevich BESEDA 1957 Rostov-on-Don Garrison Military Court, 14/06/2001 24/06/2001 30/08/2018 17 year(s) and 2 month(s) and 7 day(s) (a) declare a decision of 25/12/2000 unlawful in the part concerning striking of the applicant’s name out of the lists of the military personnel; (b) reinstate his name in the lists and pay him 17,185.29 Russian roubles (RUB) in compensation (c) pay a relocation allowance; (d) reimburse his family’s travel expenses for 1999 and 2000; (e) grant him unused leave days for 2000 and issue travel documents; (f) after the reinstatement in the lists, pay in 2001 a monetary allowance for the period until his subsequent exclusion from the lists, compensation in respect of food allowance, health allowance and rent expenses; issue a document certifying his entitlement to various social benefits; (g) grant him leave for 2001; and (h) provide the applicant and his family with living premises. (05/06/2012 the Housing Provision Department of the Ministry of Defence declared legal successor; 21/08/2018 judgment enforced in part- housing subsidy paid). 08/04/2019 North Caucasus Circuit Military Court RUB 100,000 6,700 [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicant.