2ra-353/23 — cu privire la anularea ordinului privind încetarea contractului individual de muncă, restabilirea la locul de muncă, compensarea cheltuililor de judecată, s.a

2ra-353/23 — cu privire la anularea ordinului privind încetarea contractului individual de muncă, restabilirea la locul de muncă, compensarea cheltuililor de judecată, s.a (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ra-353/23

2-21005154-01-2ra-03032023

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – D. Tricolici

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – I. Țurcan, I. Cotruță, L. Pruteanu

ÎNCHEIERE

24 aprilie 2024 mun. Chișinău

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

Completul de judecată, în componența

Președinte, judecător Stela Procopciuc

Judecători Ion Malanciuc

Diana Stănilă

examinând admisibilitatea recursului declarat de Victor Cebotari, contrasemnat

de avocatul Eduard Hadei,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Victor

Cebotari împotriva Instituției Publice ,,Agenția Servicii Publice”, intervenient

accesoriu Angela Belobrov, cu privire la anularea ordinului privind încetarea

contractului individual de muncă, anularea ordinului de modificare a ordinului privind

încetarea contractului individual de muncă, restabilirea la locul de muncă în funcția

anterior deținută și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din data de 11 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de Victor Cebotari, s-a menținut hotărârea din data de

15 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

constată:

La 28 iunie 2019 Victor Cebotari a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Instituției Publice ,,Agenția Servicii Publice” (în continuare IP ,,Agenția Servicii

Publice”), prin care a solicitat anularea ordinului nr. 833p din 06 octombrie 2020

privind încetarea contractului individual de muncă, anularea ordinului nr. 916p din 27

octombrie 2020 privind modificarea ordinului nr. 833p din 06 octombrie 2020,

restabilirea la locul de muncă în funcția deținută anterior și compensarea cheltuielilor

de asistență juridică în mărime de 12 500 lei.

În motivarea cererii de chemare în judecată Victor Cebotari a indicat că la 23

august 2017, în temeiul contractului individual de muncă 2538/17, a fost angajat în

funcția de șef de Departament la IP ,,Agenția Servicii Publice”. Ulterior, la numirea

lui Vladislav Zara, în calitate de conducător al IP ,,Agenția Servicii Publice”, i s-au

adus la cunoștință informații ce sugerau părăsirea postului de muncă și de a-și prezenta

demisia pe motive subiective. Reclamantul a susținut că la o întrevedere cu

conducătorul instituției i s-ar fi spus cu text deschis că trebuie să plece din postul

ocupat.

La 24 septembrie 2020 prin ordinul IP ,,Agenția Servicii Publice” nr. 793p

reclamantul a fost preavizat despre încetarea contractului individual de muncă în baza

art. 86, alin. (1), lit. y1) din Codul Muncii și anume din motivul deținerii statutului de

pensionar pentru limită de vârstă.

La 06 octombrie 2020 a fost emis ordinul nr. 833p, prin care s-a încetat contractul

1

individual de muncă încheiat cu Victor Cebotari, șef al Departamentului înregistrare și

licențiere a unităților de drept, începând cu 8 octombrie 2020, în temeiul art. 86, alin.

(1), lit. у1) din Codul muncii.

Victor Cebotari a menționat că în perioada 07 octombrie - 26 octombrie 2020 s-a

aflat în concediu medical. Astfel, la 27 octombrie 2020 a fost emis ordinul nr. 916p,

prin care s-a modificat ordinul nr. 833p din 06 octombrie 2020 privind încetarea

contractului individual de muncă cu Victor Cebotari, șef al Departamentului

înregistrare și licențiere a unităților de drept și s-a considerat contractul individual de

muncă încetat din data de 27 octombrie 2020.

În opinia reclamantului ordinele contestate sunt ilegale și pasibile de a fi anulate

din următoarele considerente.

Potrivit pct.6, lit. c) din contractul individual de muncă 2538/17, semnat la 23

august 2017, sunt indicate exhaustiv temeiurile de încetare a contractului, ce presupune

inițiativa angajatorului - art. 86 din Codul muncii.

Reclamantul a menționat că aparent și formal, angajatorul a utilizat la încetarea

raporturilor de muncă dispoziția legală, confirmată și prin contractul individual de

muncă semnat de părți, cu rezerva de ilegalitate, ori la momentul încheierii actului

juridic și anume la 23 august 2017, art. 86 din Codul muncii nu prevedea situația de

încetare a raporturilor de muncă din inițiativa angajatorului pe motivul deținerii de

către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă.

Prin urmare, prevederea legală invocată de IP ,,Agenția Servicii Publice” la

încetarea raporturilor de muncă și anume deținerea de către salariat a statutului de

pensionar pentru limită de vârstă, a devenit efectiv operațională la data de 20 octombrie

2017, ulterior semnării contractului individual de muncă nr. 2538/17 din 23 august

2017.

În condițiile expuse, Victor Cebotari a susținut că efectele legii defavorabile,

modificate ulterior semnării contractului individual de muncă nr. 2538/17 din 23 august

2017, nu pot să se răsfrângă asupra convenției încheiate între părți până la intrarea

acesteia în vigoare - 20 octombrie 2017, finalmente fiindu-i inopozabile de drept, având

în vedere neretroactivitatea legii, dar și limitele contractuale acceptate, în virtutea

principiului libertății contractuale.

Totodată, reclamantul a evidențiat principiul libertății contractuale, angajatorul și

angajatul au convenit exhaustiv asupra clauzelor convenției prin semnarea contractului

individual de muncă, inclusiv și cele care se referă la motivele concedierii valabile la

momentul semnării încheierii raportului de muncă, reieșind din normele legale

operaționale la acel moment. Modificarea ulterioară a Codului muncii, prin care se

înrăutățește situația juridică a angajatului, nu a fost convenită de părți și legal nu avea

cum să-i fie opozabilă angajatului, având în vedere dispozițiile ce se referă la acțiunea

în timp a actului normativ.

În același context, reclamantul a explicat că pct. 7.3. al contractului individual de

muncă prevede că toate anexele, actele, modificările sau completările la contract

trebuie să fie perfectate în formă scrisă, semnate de către reprezentanții autorizați ai

părților și constituie părți integrante ale prezentului contract. La caz, acte adiționale,

care ar fi dispus acceptarea de către angajat a modificării contractului individual de

muncă, nu au fost consemnate, iar invocarea unei dispoziții de modificare a legii nu

poate avea relevanță asupra angajatului, în condițiile în care nu a fost perfectată în

formă scrisă și semnată de angajat.

Reclamantul, pe lângă invocarea viciului de drept la concediere, a accentuat

2

durata nedeterminată a contractului individual de muncă nr. 2538/17 încheiat la 23

august 2017, clauză care reiese din prevederile pct. 1.1. al contractului. Or, anume din

considerentul imposibilității modificării unilaterale a raporturilor de muncă pe un

motiv neprevăzut de contract și de lege, la data semnării, determină ilegalitatea în

consecință a ordinului nr. 833p din 06 octombrie 2020 de încetare a contractului de

muncă și incident a ordinului nr. 916p din 27 octombrie 2020 cu privire la modificarea

ordinului privind încetarea contractului individual de muncă încheiat cu Victor

Cebotari.

Victor Cebotari a relatat că la 07 octombrie 2020 a depus o declarație adresată IP

,,Agenția Servicii Publice” în vederea angajării în funcția de șef al Departamentului

înregistrare și licențiere a unităților de drept al IP ,,Agenția Servicii Publice”, având în

vedere eventuala acceptare a angajării pe termen limitat, însă angajatorul a răspuns

formal și irelevant.

Un alt argument invocat de reclamant este că, prin ordinul nr. 833p din 06

octombrie 2020 și prin ordinul nr. 916p din 27 octombrie 2020, care au stat la baza

eliberării ilegale din cadrul serviciului s-a produs o discriminare pe criteriu de vârstă.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 15 februarie 2022 s-a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Victor Cebotari

împotriva IP ,,Agenția Servicii Publice” cu privire la anularea ordinului privind

încetarea contractului individual de muncă, anularea ordinului de modificare a

ordinului privind încetarea contractului individual de muncă, restabilirea la locul de

muncă în funcția anterior deținută și compensarea cheltuielilor de judecată. (f.d.

126,130-138, vol. I)

Hotărârea instanței de fond a fost contestată cu apel, în termen, de către Victor

Cebotari, reprezentat de avocatul Eduard Hadei. (f.d.128, vol. I)

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 11 octombrie 2022 a respins

apelul declarat de către Victor Cebotari, a menținut hotărârea din data de 15 februarie

2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. (f.d.182,183-193, vol. I)

Instanța de apel a menționat că prin prezenta acțiune Victor Cebotari solicită

revendicarea încălcării dreptului său la muncă, protejat de art.43, alin.(1) din

Constituția Republicii Moldova.

Totodată, Curtea de Apel Chișinău a reținut că potrivit pct. 6.1, lit. c) al

contractului individual de muncă nr. 2538/17 din 23 august 2017 încheiat între IP

„Agenția Servicii Publice” și Victor Cebotari, prezentul contract individual de muncă

poate înceta la inițiativa angajatorului (art. 86 din Codul muncii).

Instanța de apel a subliniat că la art. 86 din Codul muncii, legiuitorul a definit

concedierea ca desfacerea din inițiativa angajatorului a contractului individual de

muncă pe durată nedeterminată și a celui pe durată determinată.

Astfel, în temeiul art. 86, alin. (1), lit.y1) din Codul muncii, instanța de apel a

considerat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, deoarece angajatorul

este în drept oricând să concedieze salariatul care deține statutul de pensionar pentru

limită de vârstă. Deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limita de

vârstă constituie temei de sine stătător pentru concedierea acestuia.

Instanța de apel a menționat că din cuprinsul notei-informative la Legea nr. 188

din 21 septembrie 2017 rezultă că stabilirea temeiului de concediere prevăzut la

articolul 86, alin. (1) lit. y 1 ) din Codul muncii a avut drept scop gestionarea optimă a

forței de muncă în condițiile economiei de piață, încetarea raporturilor de muncă cu o

parte din persoanele care și-au stabilit pensia pentru limită de vârstă sporind

3

oportunitățile de angajare pentru persoanele tinere, care în prezent nu-și pot găsi un loc

de muncă potrivit calificării.

Prin urmare, libertatea muncii, în coroborarea dispozițiilor art. 54, alin. (2) din

Constituția Republicii Moldova cu art. 6 din Codul muncii, nu poate fi una absolută și

nelimitată, deoarece condiționează încadrarea în câmpul muncii de întrunirea anumitor

condiții, precum și stabilește situațiile de încetare a raporturilor de muncă.

Astfel, Codul muncii prevede temeiurile de încetare a contractului individual de

muncă în circumstanțe ce nu depind de voința părților, precum și la inițiativa uneia

dintre părți (demisia sau concedierea).

La acest segment Curtea de Apel Chișinău a reținut ca fiind relevante constatările

Curții Constituționale din Hotărârea nr. 30 din 23 decembrie 2010 unde curtea a

menționat că în vederea asigurării funcționării eficiente a unor sfere de activitate,

fixarea unui prag de vârstă este necesară pentru menținerea persoanelor cu capacități

profesionale adecvate pentru desfășurarea unor activități de interes major pentru

întreaga societate. Impunerea unei limite de vârstă nu exclude posibilitatea persoanelor

de a-și continua munca în alte segmente care au tangență cu profesia lor.

În aceste circumstanțe instanța de apel a subliniat că conjunctura ipotezelor

relevate reliefează concluzia potrivit căreia dispoziția legală a art. 86 alin. (1), lit. y1)

din Codul muncii a învestit angajatorul cu dreptul de a concedia oricând salariatul care

deține statutul de pensionar pentru limită de vârstă. Această limitare este justificată

doar de natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, fiind o opțiune de

sine stătătoare a angajatorului.

Tratamentul diferențiat bazat pe vârstă, în condițiile art. 86, alin. (1), lit. y1) din

Codul muncii, urmăresc un obiectiv justificat și în mod rezonabil un scop legitim, în

special preocuparea de a asigura ocuparea forței de muncă.

În acest context instanța de apel a reținut art.4 din Convenția cu privire la încetarea

raporturilor de muncă din inițiativa patronului, adoptată de Adunarea Generală a

Organizației Internaționale a Muncii la 22 iunie 1982, în vigoare pentru Republica

Moldova din 14 februarie 1998, care statuează că raporturile de muncă ale unui lucrător

nu vor înceta decât dacă există un motiv valabil pentru o asemenea încetare legat de

capacitatea sau conduita lucrătorului sau bazat pe cerințele operaționale ale

întreprinderii, instituției sau serviciului. Organizația Internațională a Muncii a subliniat

în repetate rânduri că, diferențierile sau preferințele bazate pe cerințe și pe condiții

speciale pentru exercitarea anumitor activități nu constituie discriminare.

Astfel, Organizația Internațională a Muncii a notat în pct. 5, lit. b) din

Recomandarea nr. 62 cu privire la lucrătorii în vârstă, că în cazuri excepționale, limitele

de vârstă pot fi stabilite în baza unor cerințe, condiții și norme speciale pentru anumite

tipuri de profesii, iar la punctul 22 al Recomandării prevede posibilitatea fixării prin

acte normative a unei vârste la atingerea căreia raporturile de muncă pot înceta.

De altfel, articolul 6 din Directiva Consiliului Europei nr. 2000/78/CE din 27

noiembrie 2000 „cu referire la crearea unui cadru general în favoarea egalității de

tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă”

stipulează că statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de

vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și

rezonabil, în cadrul dreptului național, de un scop legitim, care ține în special de

politica ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar

mijloacele de realizare a acestui scop sunt unele corespunzătoare și necesare.

Finalmente instanța de apel a constatat că încetarea raporturilor de serviciu ale lui

4

Victor Cebotari, prin ordinul nr. 833p din 06 octombrie 2020 și prin ordinul nr. 916p

din 27 octombrie 2020, în baza ar.86 alin. (1). lit. y1) din Codul muncii nu constituie o

încălcare a dreptului la muncă.

Totodată, Curtea de Apel Chișinău a menționat că exercitarea acestui drept a

angajatorului este edictată prin lege și nu comportă un caracter imperativ. Încheierea

contractului individual de muncă pe durată nedeterminată nu exclude dreptul

angajatorului de a înceta raporturile de muncă din inițiativă proprie, dacă salariatul

deține statutul de pensionar pentru limită de vârstă.

Desfacerea contractului individual de muncă pe acest temei este opțiunea

angajatorului, care apreciază deliberativ oportunitatea încetării raporturilor de muncă

cu salariații ce dețin statutul de pensionar pentru limită de vârstă, având în vedere atât

cerințele profesionale și condițiile speciale impuse de anumite tipuri de locuri de

muncă, cât și reieșind din faptul atingerii vârstei generale de pensionare.

Instanța de apel a mai menționat că coroborarea prevederilor art. 86 alin. (1), lit.

y1) și nota la această normă legală rezultă că litera y1) se aplică numai dacă contractul

individual de muncă este încheiat cu o persoană care nu are statut de pensionar, iar

după desfacerea acestuia poate fi încheiat un alt contract individual de muncă pe

perioadă determinată. Acest fapt se profilează și în decizia Curții Constituționale nr.

61 din 19 iunie 2018.

Prin urmare, legislatorul nu a urmărit obligarea angajatorului de a concedia

salariatul, care deține statutul de pensionar pentru limita de vârstă, dar i-a oferit în

temeiul literei y1) a art. 86, alin. (1) din Codul muncii dreptul de a desface contractul

individual de muncă încheiat pe o perioadă nedeterminată, totodată a acordat

angajatorului, în temeiul art.55, alin. (1), lit. f), posibilitatea de a angaja persoanele

concediate pe motivul deținerii statutului de pensionar pentru limita de vârstă pe o

perioadă determinată.

Curtea de Apel Chișinău a relatat că art. 55, alin. (1), lit. f) din Codul muncii nu

dictează o obligație a angajatorului, iar continuarea raporturilor de muncă poate avea

loc la discreția angajatorului.

Respectiv instanțele ierarhic inferioare au reținut că prin eliberarea din funcție a

lui Victor Cebotari nu s-a produs o discriminare pe criteriu de vârstă.

Dat fiind faptul că instanțele ierarhic inferioare au concluzionat că ordinele

contestate sunt legale, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate și pretențiile subsecvente

cu privire la restabilirea în funcție.

Împotriva deciziei instanței de apel a depus recurs Victor Cebotari, contrasemnat

de avocatul Eduard Hadei, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu pronunțarea unei noi hotărâri privind

anularea ordinului nr. 833p din 06 octombrie 2020, anularea ordinului nr. 916p din 27

octombrie 2020 privind modificarea ordinului nr. 833p din 06 octombrie 2020,

restabilirea la locul de muncă în funcția deținută anterior și compensarea cheltuielilor

de asistență juridică în mărime de 12 500 lei. (f.d. 196-209, vol.I)

În motivarea recursului Victor Cebotari a menționat că instanța de apel a

interpretat în mod eronat legea. Erorile admise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, iar admiterea recursului, justificat, în esență, de

necesitatea imperativă a apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

raportat la suprimarea discriminării pe motiv de vârstă și îngrădirea dreptului la muncă.

A mai menționat că instanța de apel în decizia contestată a formulat concluzii

bazate pe o apreciere unilaterală și arbitrară a materialului probator, a omis să motiveze

5

argumentele nefavorabile părții oponente în legătură cu decizia adoptată, fapt ce vine

în contradicție cu normele de drept procedural.

Recurentul a relatat că instanțele ierarhic inferioare au acceptat deliberat

marginalizarea ilegalității admise la concedierea acestuia, în detrimentul materialului

probator și confirmările tranșante ale reprezentantului intimatei, precum că pensionarii

sunt eliminați din sistem pentru a face loc tinerilor, care demonstrează fără drept de

tăgadă acțiunile discriminatorii ale angajatorului, ori a fost aplicată debarasarea de

persoanele incomode, sub paravanul normei de lege a intervenirii temeiului

pensionării, prevăzut de art.86, alin. (1), lit. y1) din Codul muncii.

Victor Cebotari a susținut că ordinul prin care s-a dispus eliberarea din serviciu a

acestuia, în mod cert este unul ilegal și pasibil de anulare, având ca temei aplicarea de

către IP ,,Agenția Servicii Publice” a măsurii de discriminare pe criteriu de vârstă

aplicate lui Victor Cebotari, interzis și statuat prin art. 8 din Codul muncii.

La caz, apare inadmisibil tratamentul discriminatoriu mai puțin favorabil al

salariaților ce dețin statutul de pensionar, care au o calificare similară, lipsită de obiecții

ce ție de raporturile de muncă, de natură disciplinară, în raport cu salariați care au statut

de pensionar, dar în privința cărora nu s-a dispus în mod similar aplicarea art. 86, alin.

(1), lit.y1), fără a fi oferită o argumentare incidența deciziei pentru care sunt menținuți

în funcții, criterii și diferențieri de natură obiectivă și legală.

Politica de cadre de discriminare are un caracter permanent și sistemic, de

favorizare a unora și discriminare pe criteriul de vârstă a altora, persistă la IP ,,Agenția

Servicii Publice”, care sub pretextul aplicării normei de lege, discreționar au fost

desfăcute contractele de muncă doar cu unii angajați pensionați, dar cu alți angajați

pensionați raporturile de serviciu au continuat, aceste aspecte urmând a fi examinate

intransigent de către instanța de apel prin prisma art. 130, alin. (1) din Codul de

procedură civilă, ori trecerea sub tăcere a unor explicații, chiar și defavorabile părții

declarate câștigătoare pe dosar, determină încălcarea drepturilor la un proces echitabil

pentru cealaltă parte în speță Victor Cebotari.

Recurentul a specificat că din primul enunț al răspunsului IP ,,Agenția Servicii

Publice” se atestă că în anul 2020, anul în care a fost dat afară Victor Cebotari de la

lucru, și înțelegem că 325 de pensionari nu au fost disponibilizați, au continuat

raporturile de muncă încheiate anterior pensionării, iar ceilalți 14 nefericiți, în mod

inexplicabil și inechitabil, cu aplicarea mijlocului aparent legal, dar discriminatoriu, au

ajuns să fie vizați de dreptul discreționar al angajatorului, de a desface unilateral

contractele individuale de muncă. Victor Cebotari a atras atenția că este foarte

important în contextul speței, faptul că angajatorul, intenționat nu a enumerat

profesiile, ocupațiile și criteriile care ar fi determinat discriminarea prin pensionare a -

14 angajați și favorizarea celorlalți – 325 angajați.

În contextul diferențierii politicii de cadre, raportând numărul angajaților

concediați pe criteriu de vârstă la numărul angajatelor pe același criteriu rămași în

funcție, consideră recurentul că este tratament discriminatoriu a lui în raport cu alți

angajați rămași în funcție, neindicând recurentul în acest sens niciun criteriu anumit de

diferență de tratament.

Recurentul a mai menționat că atribuțiile instanțelor de judecată în ceea ce

privește exercitarea rolului pozitiv în cadrul examinării litigiului, au fost minimizate,

iar la motivarea hotărârii instanța de apel s-a referit declarativ la normele dreptului

material pe care le-a considerat aplicabile speței, fără a se fi adus în evidență

circumstanțele concrete ale cauzei, raportat la probele învederate de către Victor

6

Cebotari, nefiind indicate motivele pentru care anumite argumente nu au fost reținute.

Victor Cebotari a evidențiat că, efectele legii defavorabile modificate ulterior

semnării contractului individual de muncă nr. 2538/17 din 23 august 2017, nu pot să

se răsfrângă asupra convenției încheiate între pârți, care s-a perfectat până la intrarea

acesteia în vigoare, fiindu-i inopozabile de drept, având în vedere neretroactivitatea

legii, dar și limitele contractuale acceptate, în virtutea principiului libertății

contractuale.

La intrarea în vigoare a dispozițiilor modificate a Codului muncii și anume

deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă, devenită

efectiv operațională la data de 20 octombrie 2017 nu este indicată vreo precizare

conexă raporturilor de muncă ce erau în derulare la 20 octombrie 2017, ceea ce,

semnifică inopozabilitatea legii noi aplicat raporturilor contractuale încheiate între

Victor Cebotari cu IP ,,Agenția Servicii Publice”.

În acest context recurentul a specificat că este injustă și ilegală concedierea sa,

reieșind și din lipsa de acțiune diligentă a angajatorului la începerea producerii de

concediere, ori anterior acestei proceduri ar fi fost necesar să modifice contractul

individual de muncă încheiat cu Victor Cebotari, prin suplinirea motivele concedierii

în condițiile Codului muncii modificat, situație care clar determină încălcarea dreptului

la muncă al angajatului și plasarea în derizoriu juridic a contractului individual de

muncă.

Acte adiționale, care ar fi dispus acceptarea de către angajat a modificării

contractului de muncă, nu au fost consemnate, fiind inexistente, iar invocarea unei

dispoziții de modificare a legii, nu poate avea relevanță asupra angajatului, în condițiile

în care nu a fost perfectată în formă scrisă și semnată de către Victor Cebotari, partea

semnatară a contractului individual de muncă.

La 10 aprilie 2023 IP ,,Agenția Servicii Publice” a depus referință la recursul

înaintat de către Victor Cebotari, prin care a solicitat respingerea recursului ca

neîntemeiat, menționând că la caz se atestă lipsa temeiurilor de declarare a recursului

precum și temeiurilor de casare a deciziei contestate, ori recurentul nu a prezentat

argumente care ar demonstra aplicarea eronată a normelor de drept material sau

normelor de drept procedural sau încălcarea acestora. (f.d.217-221, vol.I)

IP ,,Agenția Servicii Publice” a susținut că concedierea lui Victor Cebotari nu

poate fi considerată discriminare, ori a fost efectuată în conformitate cu art. art. 86,

alin. (1), lit.y1) din Codul muncii, care permite concedierea unui salariat care are statut

de pensionar pentru limita de vârstă. Mai mult această prevedere a fost declarată

constituțională de către Curtea Constituțională.

La 13 aprilie 2023 intervenientul accesoriu Angela Belobrov a depus referință,

prin care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil, ori recursul nu se

încadrează în temeiul de declarare a recursului. (f.d. 223-231, vol.I)

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 11

octombrie 2022, expediată participanților la proces, prin intermediul poștei electronice,

la 26 decembrie 2022.(f.d.194, vol.I)

Recursul declarat de către Victor Cebotari, contrasemnat de avocatul Eduard

Hadei, la 26 februarie 2023 este în termen.

Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (

modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) au fost

7

operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat în vigoare la 01

septembrie 2023.

În conformitate cu prevederile art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023

recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a

prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii

recursului.

Verificând temeiurile recursului completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Victor Cebotari, contrasemnat de

avocatul Eduard Hadei, este inadmisibilă, pentru motivele ce succed.

Urmează a fi reiterat că procedura admisibilității recursului constă în verificarea

existenței unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433 din Codul de procedură civilă,

în vigoare la momentul depunerii recursului, 26 februarie 2023.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Conform art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procesual.

Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, consideră că recursul

declarat de către Victor Cebotari nu se încadrează în temeiul prevăzut la art. 432 din

Codul de procedură civilă, or nu a stabilit că normele aplicate suscită îndoieli la

aplicare sau instanța de apel, aplicând normele respective, ar fi extins norma juridică

dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers, nu a aplicat legea care trebuia să fie

aplicată.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, verificând din

oficiu, existența circumstanțelor expuse în art.432 alin.(3) din Codul de procedură

civilă, în vigoare la 26 februarie 2023, și anume, dacă cauza a fost judecată de un

judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; în judecarea cauzei au fost

încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat

problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește

procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

competenței jurisdicționale, nu a stabilit asemenea circumstanțe.

Potrivit art.442 alin.(2) din Codul de procedură civilă, în vigoare din 01

septembrie 2023, în recurs nu pot fi administrate noi dovezi, cu excepția celor care

dovedesc cheltuielile de judecată. Aprecierea probelor dată de prima instanță și de

instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului când se

invocă temeinic art.432 alin.(1) lit. e) din Codul de procedură civilă, în vigoare din 01

septembrie 2023, sau când Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere

la rejudecare. Totodată, urmează de reiterat că prevederile art.372 alin.(1) din Codul

8

de procedură civilă se aplică doar în situația în care se examinează recursul într-o cauză

care a fost trimisă anterior la rejudecare.

În acest context, Completul de judecată reține că recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului,

recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.

În speță, Completul de judecată menționează că recursul în cauză conține obiecții

de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de apel,

primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurenților la

soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în

care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Drept urmare, Completul de judecată reține că argumentele invocate de către

Victor Cebotari , nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu

denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a

normei de drept procesual, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

apreciază recursul declarat de către Victor Cebotari, contrasemnat de avocatul Eduard

Hadei, ca fiind inadmisibil.

Conform celor expuse, în temeiul art. 431 alin. (1), (2), art. 433 lit. a) din Codul

de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art.440 alin. (1), (2) din

Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Victor Cebotari, contrasemnat

de avocatul Eduard Hadei, împotriva deciziei din data de 11 octombrie 2022 a Curții

de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Stela Procopciuc

Judecători Ion Malanciuc

Diana Stănilă

9