2ra-241/21 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului restant, a salariului pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă și a indemnizației de eliberare din serviciu, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-241/21 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului restant, a salariului pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă și a indemnizației de eliberare din serviciu, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-241/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. R. Berdilo)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, V. Mihaila, Iu. Cotruță)

ÎNCHEIERE

07 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Ludmila Cebotari,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Ludmila

Cebotari împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Paxis-Audit” cu privire la

anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului restant, a

salariului pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă și a indemnizației de

eliberare din serviciu, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 06 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de către Ludmila Cebotari și a fost menținută hotărârea din

21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

constată:

La data de 25 aprilie 2018, Ludmila Cebotari a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SRL „Paxis-Audit” cu privire la anularea ordinului de concediere,

restabilirea în funcție, încasarea salariului restant, a salariului pentru întreaga perioadă

de absență forțată de la muncă și a indemnizației de eliberare din serviciu, repararea

prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că în temeiul contractului individual

de muncă nr. 03/16 din 04 ianuarie 2016, încheiat cu SRL „Praxis-Audit”, a fost

angajată în funcția de consultant, cu salariul lunar de 3000 de lei. Pe parcursul executării

contractului și-a îndeplinit conștiincios și responsabil obligațiunile de serviciu, fără

încălcări sau abateri.

A susținut că, începând cu 04 ianuarie 2016 și până în septembrie 2017, nu a primit

efectiv salariul pentru munca prestată, fiind obligată de către conducerea pârâtului să

semneze pe bon, precum că ar fi primit salariu, cu mențiunea că salariul se va lua în

1

considerare la stabilirea pensiei.

Ludmila Cebotari a precizat că a primit primul salariu abia în septembrie 2017, iar,

în perioada 28 septembrie 2017 - 20 noiembrie 2017 s-a aflat în concediu medical. La

data de 24 octombrie 2017 a suportat o intervenție chirurgicală, iar la 30 octombrie 2017

a expediat prin poștă în adresa SRL „Praxis-Audit” o scrisoare, prin care a informat

despre necesitatea unei perioade de timp pentru recuperare în urma intervenției

chirurgicale suportate, ce a fost recepționată la 01 noiembrie 2017.

A indicat că la 01 noiembrie 2017, pârâtul a emis ordinul nr. 06/C prin care a dispus

reducerea funcției de consultant peste 2 luni, calculate din 01 noiembrie 2017, ordin de

care a luat cunoștință la 20 noiembrie 2017, când a revenit din concediul medical.

A afirmat că la 22 decembrie 2017, printr-o cerere a solicitat pârâtei eliberarea

exemplarului contractului său individual de muncă și a acordurilor adiționale la acesta,

însă, nu a primit răspuns. Astfel, la 31 ianuarie 2018 a fost semnat ordinul de concediere

nr. 01-C, fiind concediată cu desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art.

86 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Reclamanta consideră că la emiterea ordinului de concediere, urma să i se achite

plata salarială restantă pentru lunile ianuarie 2016 - septembrie 2017, care nu i-a fost

achitată și restanța acumulată pe parcursul celorlalte luni, indemnizația pentru

eliberarea din serviciu și indemnizația pentru concediul anual nefolosit. La 05 februarie

2018, s-a adresat la angajator cu o cerere, prin care a solicitat plata indemnizației de

eliberare din serviciu și a penalităților la suma indemnizației, iar, la 13 februarie 2018

pârâta a emis dispoziția de plată nr. 4, prin care i-a acordat cu titlu de compensație de

reducere a statelor de personal pentru o lună suma de 2349, 30 lei.

Ludmila Cebotari a invocat că potrivit legii, dispune de dreptul de a primi

indemnizație de eliberare din serviciu pentru primele 3 luni, iar, alte plăți/indemnizații

nu a primit. Plățile care îi sunt datorate de către pârâtă depășesc suma oferită, calculul

efectuat de către angajator fiind greșit.

A susținut că ordinul de concediere nu este motivat din punct de vedere juridic și

economic, fiind emis cu încălcarea termenului de preavizare de două luni, or, la

20 noiembrie 2017 a fost preavizată în legătură cu reducerea funcției sale și

imposibilitatea oferirii unui alt post de muncă, motivându-se că posturi vacante nu sunt.

Termenul de 2 luni prevăzut la art. 88 alin. (2) din Codul muncii este un termen de

decădere, după expirarea căruia, angajatorul nu este în drept să concedieze salariatul și

nici să purceadă repetat la procedura concedierii acestuia în cadrul aceluiași an

calendaristic. La caz, termenul limită de concediere a fost 20 ianuarie 2018, pe când

ordinul a fost emis abia la 31 ianuarie 2018. Prin urmare, SRL „Paxis-Audit” nu era în

drept să o concedieze, ordinul nr. 01-C din 31 ianuarie 2018 urmând a fi anulat.

Mai mult ca atât, deși a indicat că posturi vacante nu sunt, SRL „Paxis-Audit” ar

fi avut posibilitatea de a-i propune reclamantei un alt post de muncă. De asemenea,

angajatorul nu a prezentat Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă informația privind

disponibilizarea reclamantei și nici nu s-a adresat organului sindical în vederea obținerii

opiniei consultative privind concedierea acesteia.

Ludmila Cebotari a mai declarat că angajatorul nu i-a acordat o zi lucrătoare pe

săptămână pentru a căuta un alt loc de muncă.

2

A invocat că, a fost concediată ilegal, fiind privată de dreptul de a munci, fapt ce

i-a cauzat deficiențe financiare și totodată, neliniște și stres că nu are un post de muncă.

Aceste circumstanțe i-au afectat grav starea de sănătate, având până în prezent dureri

de cap și de inimă.

A solicitat anularea ordinului de concediere nr. 01-C din 31 ianuarie 2018,

restabilirea în funcția de consultant, încasarea salariului restant pentru perioada ianuarie

2016 - septembrie 2017 în sumă de 45 000 de lei, a salariului pentru întreaga perioadă

de absență forțată de la muncă (31 ianuarie 2018 – 25 aprilie 2018), a indemnizației de

eliberare din serviciu și a cheltuielilor de judecată, repararea prejudiciului moral în sumă

de 100 000 de lei.

Prin hotărârea din 21 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

acțiunea depusă de Ludmila Cebotari a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 04 martie 2020 Ludmila Cebotari a declarat apel împotriva hotărârii

primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii din 21 februarie 2020 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să

fie admisă integral.

Prin decizia din 06 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de către Ludmila Cebotari și a fost menținută hotărârea din 21 februarie 2020

a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că actele cauzei indică cu

certitudine că angajatorul SRL „Praxis-Audit” a respectat procedura prevăzută de lege

la eliberarea salariatului în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal

din unitate.

În acest sens, instanța de apel a reținut că SRL ,,Praxis Audit” a emis un ordin

motivat din punct de vedere economic privind reducerea funcției de consultant la

întreprindere, în legătură cu încheierea contractului de prestare a serviciilor privind

gestionarea resurselor umane cu SRL ,,Profistaff” din 01 noiembrie 2017, prin care a

înștiințat salariatul Cebotari Ludmila despre reducerea funcției de consultant, peste 2

luni calculate din 01 noiembrie 2017, cu acordarea săptămânal, la cererea angajatului,

a unei zile libere cu menținerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă.

De asemenea, angajatorul a respectat procedura de preavizarea a Ludmilei Cebotari

privind încetarea contractului individual de muncă în legătură cu reducerea statelor de

personal, i-a comunicat că nu dispune de un alt post de muncă vacant și a informat

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă despre faptul disponibilizări salariatei

Cebotari Ludmila, în legătură cu reducerea statelor de personal.

Curtea de Apel Chișinău a indicat că, conform certificatelor medicale seria 01 nr.

2240239, seria 01 nr. 2595330 și seria 01 nr. 2240767, reclamanta a revenit din

concediul medical la 20 noiembrie 2017, iar, conform certificatului medical seria 01 nr.

3000456, Cebotari Ludmila s-a aflat în concediu medical în perioada 27 decembrie 2017

- 05 ianuarie 2018. Prin urmare, nu poate fi reținut argumentul reclamantei precum că

ordinul de concediere a fost emis cu încălcarea termenului de preavizare de două luni,

or, în termenul de preavizare nu se include perioada aflării salariatului în concediul

anual de odihnă, în concediul de studii și în concediul medical.

3

La data de 15 decembrie 2020 Ludmila Cebotari a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei

din 06 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 21 februarie 2020 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului s-a invocat că instanțele ierarhic inferioare nu au aplicat

legea care trebuia să fie aplicată și au interpretat în mod eronat legea.

Recurenta a indicat că intimata nu a respectat procedura de concediere în cazul

reducerii statelor de personal, prevăzută de art. 88 din Codul muncii. Reducerea de

personal s-a făcut în mod fictiv, dânsa era singurul salariat care îndeplinea funcția de

manager serviciu personal, fiind de fapt unica persoană în cadrul societății care

îndeplinea această funcție. Societatea nu poate activa fără această funcție, chiar dacă a

redus-o din statele de personal. Aceasta se demonstrează și prin faptul încheierii

contractului de externalizare a acestei funcții de către SC „Profistaff” SRL.

Consideră că, încheierea contractului de prestări servicii cu SC „Profistaff” SRL a

urmărit scopul concedierii ei.

A afirmat că ordinul de concediere a fost emis cu încălcarea termenului de

preavizare de 2 luni, deoarece a fost preavizată la 20 noiembrie 2017, respectiv,

termenul limită de concediere a acesteia este data de 20 ianuarie 2018 (2 luni din

momentul preavizării). Contrar acestor prevederi, angajatorul a emis ordinul de

concediere la 31 ianuarie 2018. Prin urmare, intimata nu era în drept să o concedieze,

ordinul de concediere urmând a fi anulat.

Recurenta a susținut că intimata nu i-a oferit un alt loc de muncă în cadrul unității,

nu i-a acordat o zi lucrătoare pe săptămână pentru a-și căuta un loc de muncă. Mai mult

ca atât, preavizarea din 29 ianuarie 2018 și ordinul de concediere nr. 01-C din 31

ianuarie 2018 nu corespund exigențelor legale, în preaviz este indicată altă funcție decât

cea pe care o deținea, conține ștersături și corectări.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 06 octombrie

2020.

La 02 noiembrie 2020, decizia motivată a instanței de apel a fost expediată în

adresa recurentei și a avocatului Andrei Briceac (f.d. 37, volumul II), lipsind date cu

privire la recepționarea acesteia.

Astfel, recursul, declarat la data de 15 decembrie 2020, este în termen.

La data de 13 ianuarie 2021, copia recursului a fost expediată în adresa intimatei

SRL „Paxis-Audit”, cu înștiințarea despre depunerea referinței (f.d. 52).

La data de 26 februarie 2021, SRL „Paxis-Audit” a depus referință, prin care a

solicitat respingerea recursului.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, Completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

4

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ludmila Cebotari nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are

caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de

drept material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia ei în fapt.

5

În acest context, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza

Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de Ludmila

Cebotari asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, Completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Ludmila Cebotari, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de Ludmila Cebotari se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

6