Secțiunea a patra Cerere nr. 59920/18 Gheorghe-Cornel Sava împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 17 mai 2022 într-un comitet compus din Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, și Crina Kaufman, adjunctă a secțiunii f.f. cererea nr. 59920/18 împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe-Cornel Sava ( decizia de a aduce la cunoștința guvernului român (adică a reprezentantului său, dl Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, a celui privind art. 6 din Convenție, în ceea ce privește refuzul Tribunalului de Primă Instanță al societății Oranea, de a avea acces la cererea reclamantului de a asculta patru martori cu descărcare de gestiune și de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus; Observațiile părților, după ce au făcut acest lucru în mod deliberat, face următoarea hotărâre privind hotărârea: Tribunalul privește, la nivel local, art. 6 alineatul (1) din convenție, condamnarea reclamantului, fost comisar de poliție, printr-o hotărâre din data de 6 Iunie 2018 al Tribunalului de apel din Oradea, la o pedeapsă cu închisoarea pentru abuz de putere, după o achitare în primă instanță. Reclamantul, în concediu și înarmat, a dezarmat un paznic în exercițiu în timpul nopții, pe teren în care acesta din urmă își exercită funcțiile. Instanța care a judecat cazul în primă instanță s-a bazat pe un set de probe, inclusiv mărturii, probe scrise, procese verbale de constatare și transcrieri ale convorbirilor telefonice și l-a acuzat pe reclamant de faptul că faptele care i-au fost reproșate nu puteau fi calificate drept abuz de putere (abuz in serviciu) ) în sensul legii penale, deoarece nu s-a dovedit că ar fi vrut să profite de ea pentru sine. Curtea a Tribunalului din Oradea, care l-a condamnat pe reclamant la 6 iunie 2018, prin recurs la Parchet, reexaminează cazul în conformitate cu art. 103 din Codul de procedură penală, pe baza ansamblului de probe reținute atât în fața organelor de anchetă, cât și în fața instanței de primă instanță și pe baza noilor dovezi scrise propuse de reclamant și discutate în fața acesteia. Instanța de apel a indicat că nu era obligată să colecteze din nou toate dovezile din dosarul instanței de primă instanță, ci numai cele pe care le considera cele mai relevante. De asemenea, Comisia a decis să-l audieze pe reclamant, pe victimă și pe paisprezece martori propuși de Parchet, la audierea căruia avocatul reclamantului nu i s-a adresat, și a respins cererea reclamantului de a prezenta patru martori, care se aflau cu el în momentul faptelor. În această privință, Curtea de apel a subliniat, după examinarea depozițiilor făcute în fața Parchetului și în fața instanței de primă instanță, că trei dintre acești martori, și anume C.L., R.A. și T.F., au făcut obiectul unei urmăriri penale a șefului mărturiei mincinoase (mageturie mincinoase) ) și a judecat declarația celui de-al patrulea martor, neochial, lipsit de relevanță în ceea ce privește celelalte declarații. Acțiunea în Casație formulată de reclamant împotriva deciziei instanței de judecată, întemeiată pe aplicarea în mod direct a legii penale, a fost respinsă ca fiind vădit nefondată de Înalta Curte de Casație și Justiție (denumită în continuare "înălțimea Curții"). Prin hotărârea din 23 noiembrie 2018, L.A.P.R.A.C. a Curții a Uniunii Europene cu privire la condamnarea reclamantului la apel, este necesar să se examineze acest spătar din perspectiva articolului 6 Õ 1 din convenție. Principiile generale relevante au fost rezumate în hotărârea Júlíus ήór Sigurþórsson c. Islanda 38797/17, § 30-38, 16 iulie 2019. Din elementele din dosar reiese că reclamantul a fost informat cu privire la recursul interjudiciat de reprezentantul Parchetului și că a fost prezent și asistat de avocați la alegerea sa în fiecare etapă a procedurii. Astfel, el a fost conștient de posibilitatea de a fi condamnat de către instanța de judecată, având în vedere dreptul intern aplicabil în speță (a se vedea mutatis mutandis Lamatic c. România, 55859/15, § 33 și 49, 1 decembrie 2020). Curtea de apel l-a condamnat pe reclamant după ce a auzit despre faptele reproșate (a contraro, Júlíus ήór Sigurþórsson, citată anterior, § 43) ; a ascultat mulți martori, pe care reclamantul a putut, de asemenea, să-i interogheze; a reținut noi dovezi și după examinarea celor de mai sus, instanță. Toate aceste probe au fost dezbătute în fața instanței judecătorești (a se vedea alineatul (3) de mai sus). În special în ceea ce privește cei patru martori propuși de reclamant în fața instanței judecătorești, Curtea ia notă, pe de o parte, că aceasta din urmă a furnizat motive serioase pentru refuzul său de a le asculta (a se vedea §3 de mai sus), și pe de altă parte, ea a examinat declarațiile lor făcute în fața Parchetului și în fața instanței de primă instanță. Curtea constată că: spre deosebire de cauza Nițulescu c. România 16184/06, §§ 53-57, 22 septembrie 2015), în care recurenta a fost condamnată în ultimă instanță pentru corupție pe baza depozițiilor pe care judecătorii de ultimă instanță n sus) ; prin urmare, acesta din urmă și-a putut prezenta propria versiune a faptelor în fața instanței care l-a condamnat; prin urmare, condamnarea sa s-a bazat pe un set de probe dezbătute de părți, inclusiv mărturii, pe care Curtea de apel le-a putut aprecia direct (Ignat c. România, nr. 17325/96, § 59, 9 noiembrie 2021). În lumina tuturor acestor elemente, Curtea consideră că condamnarea reclamantului în procedura în recurs nu și-a ignorat dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, rezultă că restul cererii trebuie respins pentru neatenție vădită de temei în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 16 iunie 2022. Crina Kaufman Gabriele Kucsko-Stadlmayer Grefier Adjunct f.f. președinte
Requête n
o
59920/18
Gheorghe-Cornel SAVA
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 17 mai 2022 en un comité composé de
:
Gabriele Kucsko-Stadlmayer,
présidente,
Iulia Antoanella Motoc,
Pere Pastor Vilanova,
juges,
et de Crina Kaufman,
greffière adjointe
de section f.f.
,
Vu
:
la requête n
o
59920/18 contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Gheorghe-Cornel Sava («
le requérant
») né en 1967 et résidant à Satu Mare, représenté par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement roumain («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M
me
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1
.
La requête concerne, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la condamnation du requérant, ancien commissaire de police, par un arrêt du 6
juin 2018 de la cour d’appel d’Oradea, à une peine de prison pour abus de pouvoir, après un acquittement en première instance. Le requérant, en congé et armé, avait désarmé un garde-chasse en exercice pendant la nuit, sur le terrain où ce dernier exerçait ses fonctions.
2.
Le tribunal qui jugea l’affaire en première instance se fonda sur un ensemble de preuves dont des témoignages, des preuves écrites, des procès
‑
verbaux de constatation et des transcriptions de conversations téléphoniques et acquitta le requérant au motif que les faits qui lui étaient reprochés ne pouvaient pas être qualifiés d’abus de pouvoir (
abuz în serviciu
) au sens de la loi pénale, car il n’avait pas été prouvé qu’il aurait voulu en tirer un profit pour soi-même.
3
.
La cour d’appel d’Oradea qui condamna le requérant le 6 juin 2018, sur appel du parquet, réexamina l’affaire conformément à l’article 103 du Code de procédure pénale, en se fondant sur l’ensemble de preuves retenues tant devant les organes d’enquête que devant la juridiction de première instance et sur de nouvelles preuves écrites proposées par le requérant et débattues devant elle. La juridiction d’appel indiqua qu’elle n’était pas obligée de recueillir à nouveau toutes les preuves du dossier de la juridiction de première
instance, mais seulement celles qu’elle jugeait les plus pertinentes. Elle décida aussi d’entendre le requérant, la victime et quatorze témoins proposés par le parquet, à l’audition desquels l’avocat du requérant ne s’opposa pas, et rejeta la demande du requérant d’auditionner quatre témoins, qui se trouvaient avec lui au moment des faits. À cet égard, la cour d’appel souligna, après avoir examiné les dépositions faites devant le parquet et devant la juridiction de première instance, que trois de ces témoins, à savoir C.L., R.A. et T.F. avaient fait l’objet de poursuites pénales du chef de témoignage mensonger (
mărturie mincinoasă
) et jugea la déposition du quatrième témoin, non-oculaire, dépourvue de pertinence au regard des autres témoignages.
4.
Le recours en cassation formé par le requérant contre la décision de la cour d’appel, fondé sur l’application erronée de la loi pénale, fut rejeté comme manifestement mal-fondé par la Haute Cour de Cassation et de Justice (ci-après «
la Haute Cour
») par un arrêt du 23 novembre 2018.
5.
S’agissant de la condamnation du requérant en appel, il convient d’examiner ce grief sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention. Les principes généraux pertinents ont été résumés dans l’arrêt
Júlíus Þór Sigurþórsson c. Islande
(n
o
38797/17, §§ 30-38, 16 juillet 2019).
6.
Il ressort des éléments au dossier que le requérant fut informé de l’appel interjeté par le représentant du parquet et qu’il a été présent et assisté par des avocats de son choix à chacune des étapes de la procédure. Il était ainsi conscient de la possibilité d’être condamné par la cour d’appel, compte tenu du droit interne applicable en l’espèce (voir,
mutatis mutandis
,
Lamatic c.
Roumanie
, n
o
55859/15, §§
33 et 49, 1
er
décembre 2020).
7.
La cour d’appel condamna le requérant après l’avoir entendu au sujet des faits reprochés (
a contrario, Júlíus Þór Sigurþórsson,
précité, § 43)
; avoir entendu de nombreux témoins, que le requérant a pu également interroger
; avoir retenu de nouvelles preuves, et après avoir examiné celles de première
instance. L’ensemble de ces preuves furent débattues devant la cour d’appel (voir paragraphe 3 ci-dessus).
8.
S’agissant en particulier des quatre témoins proposés par le requérant devant la cour d’appel, la Cour note, d’une part, que cette dernière a fourni des motifs sérieux pour son refus à les entendre (voir paragraphe
3 ci-dessus), et d’autre part, qu’elle a examiné leurs dépositions faites devant le parquet et devant la juridiction de première instance.
9.
La Cour constate qu’à la différence de l’affaire
Nițulescu c. Roumanie
(n
o
16184/06, §§ 53-57, 22 septembre 2015), dans laquelle la requérante avait été condamnée en dernière instance pour corruption sur la base des témoignages que les juges de dernière instance n’avaient jamais entendus directement, ainsi que sur la base d’un enregistrement de conversations effectué par un témoin en privé, que les tribunaux n’ont pu faire expertiser, en l’espèce, la condamnation du requérant a été prononcée sur la base d’un réexamen des témoignages et des preuves écrites se trouvant dans le dossier du fond, mais après l’audition par la cour d’appel de nombreux témoins et du requérant lui-même (paragraphe 3 ci
‑
dessus)
; ce dernier a donc pu fournir sa propre version des faits devant la juridiction qui l’a condamné. Sa condamnation reposait donc sur un ensemble de preuves débattues par les parties, dont des témoignages, que la cour d’appel a pu apprécier directement (
Ignat c. Roumanie
, n
o
17325/16, §§
47
‑
59, 9
novembre 2021).
10.
À la lumière de l’ensemble de ces éléments, la Cour considère que la condamnation du requérant dans la procédure en appel n’a pas méconnu son droit à un procès équitable.
Il s’ensuit que le restant de la requête doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 16 juin 2022.
Crina Kaufman
Gabriele Kucsko-Stadlmayer
Greffière adjointe f.f.
Présidente