Nițulescu împotriva României

Reclamantul s-a născut în 1964 și locuiește în Moreni. La 17 iulie 2000, R.C.A. a fost angajat ca inspector de către Consiliul Municipal Moreni pe recomandarea reclamantului și a altor persoane, G.A. Ea a avut un contract pentru o perioadă limitată de timp, și anume trei luni, care a fost prelungit pentru încă trei luni. Pentru a obține un contract permanent, ea a participat la un concurs organizat de Consiliul Municipal în februarie 2001. A reușit, fiind singura candidată. După câteva luni, atmosfera de la locul de muncă a devenit tensă. R.C.A. a fost în curs de probă în noul său post și, prin urmare, a fost monitorizat și ținut sub strânsă control. Potrivit declarațiilor R.C.A., ea a fost persecută de superiorii ei și chiar hartuită sexual de primar.

Prin urmare, ea solicită protecția reclamantului, la care se presupune că a dat 1000 de mărci germane (DEM). Potrivit declarației reclamantului, banii au fost acordati ca împrumut, fără o dată prealabilă a rambursării în vara anului 2001. De asemenea, reclamantul a afirmat că un alt coleg, C.M., a împrumutat bani de la R.C.A., iar practicile de împrumutare a banilor erau comune în locul de muncă. Declarațiile reclamantului au fost confirmate de colegul ei, care a fost auzit ca martor în fața instanței. La 24 ianuarie 2002 R.C.A. a denunțat reclamantul la poliție pentru influență peddling. Ea a susținut că reclamantul i-a cerut 1000 DEM pentru a convinge primarul să-i dea o poziție permanentă în cadrul Consiliului Municipal.

10. La 29 ianuarie 2002 R.C.A. a obținut autorizarea biroului procurorului atașat de Curtea de Apel Ploiești pentru a înregistra conversații între ea și reclamanta. După aceea, toate discuțiile care au avut loc între reclamant și ei înșiși între 29 ianuarie și 2 februarie 2002 au fost înregistrate. Înregistrarea a fost efectuată folosind două dispozitive de înregistrare, unul aparținând R.C.A. și celălalt către un ofițer de poliție. 11. În urma unei cereri de către R.C.A. pentru returnarea banilor, reclamantul și R.C.A. s-au întâlnit la 2 februarie 2002 într-o prăjitură aproape de casa reclamantului. Reclamantul a declarat că ea a fost însoțită de un coleg, D.C. Potrivit versiunii R.C.A., reclamantul era singur, în timp ce ea însăși a fost însoțită de soțul și fratele ei, care a așteptat în afara magazinului de torturi.

Reclamantul a predat R.C.A. 400 de dolari americani (USD) (echivalentul de 1000 DEM). 12. La 4 aprilie 2002, a fost inițiată o anchetă penală împotriva reclamantului cu privire la acuzația de influență a trăsăturii. 13. La 12 iunie 2002 R.C.A. a fost invitat la biroul procurorului atașat de Curtea județului Dâmbovița pentru a clarifica înregistrările. După o discuție despre transcripcionele conversațiilor, ea a spus că are durere de cap și a plecat, promițând să se întoarcă în aceeași zi. Cu toate acestea, nu s-a întors niciodată să continue discuția cu procurorul. Acest lucru a fost menționat în dosarul ședinței redactate de procuror. 14. La 24 septembrie 2002, Divizia Ploiești a Direcției Naționale de Anticorrupție a hotărât să întrerupă ancheta împotriva reclamantului din cauza lipsei actului reus al infracțiunii.

15. La 9 decembrie 2002, procurorul șef a decis să redeschidă ancheta penală împotriva reclamantului. El a remarcat că ancheta a fost incompletă și că există mai multe aspecte care trebuie clarificate în legătură cu acuzațiile împotriva reclamantului. El a ordonat, de asemenea, o anchetă preliminară împotriva primarului Moreni. 16. La 27 martie 2003 R.C.A. A întrebat procurorul șef cu privire la progresul anchetei. Ea a exprimat îngrijorare cu privire la integritatea transcripcionelor înregistrărilor, deoarece ea a remarcat că părțile conversațiilor au fost șterse. 17. Dosarul a fost prezentat reclamantului la 5 iunie 2003. minutul de certificare a conversațiilor înregistrate a fost redactat după, la 13 iunie 2003. 18. Prin un proiect de lege de inculpare din 20 iunie 2003, biroul procurorului a angajat reclamantul pentru judecată cu o acuzație de influență care a încălcat art. 257 § 1 din Codul Penal din România și articolele 1 a) și 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin aceeași decizie procurorul a decis să nu deschidă o anchetă penală împotriva primarului, fără a da motive. 19. Mai multe audieri au fost desfășurate în fața Tribunalului județului Dâmbovița. 20. Potrivit unei declarații de martor formulate de primarul Moreni în fața instanței județului la 4 noiembrie 2003, R.C.A. era cunoscută ca o persoană care și-a înregistrat conversațiile private la locul de muncă, despre care mulți colegi s-au plâns. Un aspect similar a fost dezvăluit de un alt martor, G.A. Ea a declarat că R.C.A. și-a schimbat comportamentul la locul de muncă după ce a obținut un contract permanent. Ca G.A. a fost persoana care a recomandat R.C.A. pentru slujbă, alți angajați i-au informat că R.C.A.

i-a părăsit biroul în timpul orelor de muncă. G.A. a încercat să-l sfătuiască pe R.C.A. pentru a schimba comportamentul ei; ea a remarcat că aceasta din urmă a fost înregistrarea conversației lor. 21. La 16 decembrie 2003, instanța a acordat o cerere a reclamantului de un raport tehnic privind conținutul înregistrărilor. La 4 ianuarie 2004, avocatul reclamantului a cerut să vadă autorizația de înregistrare a conversațiilor și minutul redactat al ocaziei în care R.C.A. Am predat înregistrările. De asemenea, ea a depus o cerere scrisă pentru o evaluare expertă a autenticității și integrității înregistrărilor. 22. La 4 februarie 2004, Institutul Național pentru Avizele Forensice de Expert, care se ocupă de pregătirea raportului, a solicitat instanței să-i trimită toate echipamentele tehnice folosite pentru înregistrarea casetelor audio.

23. La 30 martie 2003 R.C.A. a prezentat note scrise prin care ea a informat instanța că, la 12 iunie 2002, a refuzat să confirme că transcriptionele conversațiilor înregistrate prezentate de procuror corespundeau înregistrărilor efectuate de ea (a se vedea punctul 17 de mai sus). 24. La 11 mai 2004, instanța a impus o amendă R.C.A. întrucât ea a refuzat să furnizeze instanței casete și echipamentele originale utilizate pentru înregistrarea reclamantului. 25. Ca R.C.A. a refuzat să participe la audieri sau să depună casete originale, două ordine pentru ca ea să fie adusă înaintea instanței au fost eliberate de instanța județului. 26. Prin o hotărâre dictată la 2 iulie 2004, Curtea județului Dâmbovița a achitat reclamantul din cauza faptului că elementele necesare pentru infracțiune nu au fost prezente.

27. Curtea județului a susținut că versiunea evenimentelor R.C.A. a fost susținută numai de mărturia soțului și fratelui ei și de conversațiile înregistrate, ale căror autenticitate și integritate nu au putut fi stabilite de un expert, în principal din cauza R.C.A. au refuzat să furnizeze expertului echipamentele tehnice utilizate pentru înregistrare. În plus, declarațiile R.C.A. conțin multe contradicții. În acest sens, tribunalul județului a declarat: „... cu toate că R.C.A.

a declarat că banii au fost acordati reclamantului înaintea concurenței care urma să aibă loc la 6 februarie 2001, în timpul procedurii dinaintea instanței, ea a declarat că a fost dat mai târziu, după concurență, apoi și-a schimbat declarația anterioară numai atunci când a fost solicitată de procurorul care a participat la audiere în legătură cu logica unei astfel de acțiuni ... În concluzie, declarațiile menționate mai sus nu sunt confirmate de faptele sau circumstanțele rezultate din toate dovezile determinate în acest caz și nu pot fi confirmate prin înregistrarea audio a conversațiilor, deoarece acestea nu au fost executate în conformitate cu dispozițiile art. 911 sau cu Codul de Procedură Penală (în vigoare până la 1 ianuarie 2004, în conformitate cu Legea 281/2003) ... Spre deosebire de dispozițiile legale menționate mai sus, în dosar există trei minute, toate din 13 iunie 2003, care menționează doar că discuțiile dintre R.C.A.

și acuzatul a fost autorizat în temeiul nr.502 la 29 ianuarie 2002 (deși transcriptionele din paginile 75-78 din dosar indică o dată anterioară, și anume 22 ianuarie 2002), și după ce casetele au fost auzite, s-a confirmat că conținutul lor a fost menționat în tranșele. În plus, în conformitate cu scrisoarea din 8 aprilie 2004 de la Departamentul de Poliție Dâmbovița și declarațiile R.C.A. și martorul B.M., înregistrarea conversațiilor a fost făcută de dispozitive aparținând R.C.A., care a prezentat înregistrări la organismul de anchetă penală făcute înainte de a face acuzațiile ei, și astfel înainte de a obține autorizarea de la procuror. În ciuda faptului că un raport legist intenționat să stabilească conținutul casetelor audio a fost comandat la cererea inculpatului ... nu s-a putut adăuga în fața instanței în absența echipamentelor tehnice (microfon și înregistrator de bandă) utilizate pentru înregistrarea caselor.

Departamentul de Poliție Dâmbovița a declarat în scrisoarea menționată anterior că dispozitivul de înregistrare al ofițerului de poliție a fost pierdut, iar celălalt a fost în posesia R.C.A., care a refuzat să-l predea.” 28. Oficiul procurorului a apelat împotriva hotărârii dictate de Curtea județului Dâmbovița. Acesta a susținut că vina reclamantului a fost demonstrată prin declarațiile acuzatorului, R.C.A., și confirmată prin înregistrările audio ale conversațiilor dintre R.C.A. și reclamantul. 29. La 14 octombrie 2004, Curtea de Apel din Ploiești a ordonat un raport tehnic de experți privind autenticitatea sau altfel a înregistrărilor de bandă. La ședința din 7 martie 2005, instanța a revocat acest ordin din cauza că „R.C.A.

nu mai are originalele casete audio”. 30. La 15 martie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins recursul din cauza faptului că reclamantul nu a putut fi condamnat pe baza înregistrărilor obținute în încălcarea dispozițiilor juridice aplicabile. Acesta a remarcat faptul că procurorul nu a observat dispozițiile legale referitoare la atestarea autenticității înregistrărilor și a considerat că nu au fost respectate procedurile corecte de contact telefonic. În ceea ce privește declarațiile R.C.A. Curtea de Apel a ajuns la aceeași concluzie cu instanța de primă instanță. Aceasta a susținut că majoritatea declarațiilor ei au fost contradictorii și au fost confirmate numai de soțul și fratele ei. Cu toate acestea, declarația reclamantului că a primit banii de la R.C.A.

ca împrumut a fost confirmat de declarațiile altor patru colegi. Doi dintre ei au declarat că au auzit R.C.A. amenințarea reclamantului că va susține că banii acordati ca împrumut sunt, de fapt, o mită. 31. Avocatul privind punctele de drept prezentate de procuror a fost permis de Curtea Înaltă de Casare și Justiție la 14 octombrie 2005. Această instanță a anulat hotărârile primelor două instanțe interne și a condamnat reclamantul de influență peddling, condamnând-o la doi ani de închisoare, suspendat, cu garanție. Fără a auzi dovezi direct de la solicitant, R.C.A. sau orice martor, instanța a ajuns la concluzia că declarațiile R.C.A. nu au fost contradictorii și că, de fapt, declarațiile reclamantei au fost confirmate numai de mărturia unui martor, C.M., coleg al reclamantului și unul dintre persoanele care au persecut și R.C.A.

32. Acesta a bazat în principal decizia sa pe declarațiile R.C.A., mărturia soțului și fratele R.C.A. și casetele audio care conțin conversațiile dintre R.C.A. și reclamantul.

5. The applicant was born in 1964 and lives in Moreni. 6. On 17 July 2000, R.C.A. was hired as an inspector by the Moreni City Council on the recommendation of the applicant and another person, G.A. She had a contract for a limited period of time, namely three months, which was extended for another three months. In order to obtain a permanent contract she took part in a competition organised by the City Council in February 2001. She succeeded, being the only candidate. After a few months, the atmosphere at the workplace became tense. R.C.A. was on probation in her new post and was therefore monitored and kept under close scrutiny. 7. According to R.C.A.’s statements, she was persecuted by her superiors and even sexually harassed by the mayor.

Therefore, she asked for the protection of the applicant, to whom she allegedly gave 1,000 German marks (DEM). 8. According to the applicant’s statement, the money was given to her as a loan with no prearranged date of reimbursement in the summer of 2001. The applicant also stated that another colleague, C.M., had borrowed money from R.C.A., and that the practice of borrowing money from each other was common in their workplace. The applicant’s statements were confirmed by her colleague, who was heard as a witness before the court. 9. On 24 January 2002 R.C.A. denounced the applicant to the police for influence peddling. She claimed that the applicant had asked her for DEM 1,000 in order to persuade the mayor to give her a permanent position within the City Council.

10. On 29 January 2002 R.C.A. obtained the authorisation of the prosecutor’s office attached to the Ploiești Court of Appeal to record conversations between herself and the applicant. Subsequently, all the conversations that took place between the applicant and herself between 29 January and 2 February 2002 were recorded. The recording was carried out using two recording devices, one belonging to R.C.A. and the other to a police officer. 11. Following a request by R.C.A. for the return of the money, the applicant and R.C.A. met in a cake shop close to the applicant’s home on 2 February 2002. The applicant stated that she was accompanied by a colleague, D.C. According to R.C.A.’s version, the applicant was alone, while she herself was accompanied by her husband and brother, who waited outside the cake shop.

The applicant handed over to R.C.A. 400 United States dollars (USD) (the equivalent of DEM 1,000). 12. On 4 April 2002 a criminal investigation was initiated against the applicant on the charge of influence peddling. 13. On 12 June 2002 R.C.A. was invited to the prosecutor’s office attached to the Dâmbovița County Court to give clarification on the recordings. After some discussion of the transcripts of the conversations she said she had a headache and left, promising to come back the same day. However, she never came back to continue the discussion with the prosecutor. This was mentioned in the record of the meeting drafted by the prosecutor. 14. On 24 September 2002 the Ploiești Division of the National AntiCorruption Directorate decided to discontinue the investigation against the applicant on the ground that the actus reus of the offence was missing.

15. On 9 December 2002 the chief prosecutor decided to reopen the criminal investigation against the applicant. He noted that the investigation had been incomplete and that there were several aspects to be clarified in connection with the charges against the applicant. He also ordered a preliminary investigation against the mayor of Moreni. 16. On 27 March 2003 R.C.A. enquired the chief prosecutor about the progress of the investigation. She expressed concern about the integrity of the transcripts of the recordings, as she had noted that the parts of the conversations had been erased.

17. The file was presented to the applicant on 5 June 2003. The minute certifying the taped conversations was drafted afterwards, on 13 June 2003. 18. By a bill of indictment of 20 June 2003, the prosecutor’s office committed the applicant for trial on a charge of influence peddling in violation of Article 257 § 1 of the Romanian Criminal Code and Articles 1 (a) and 6 of Law no. 78/2000. By the same decision the prosecutor decided not to open a criminal investigation against the mayor, without giving any reasons. 19. Several hearings were held before the Dâmbovița County Court. 20. According to a witness statement given by the mayor of Moreni before the county court on 4 November 2003, R.C.A.

was well known as a person who recorded her private conversations at work, about which many colleagues had complained. A similar aspect was revealed by another witness, G.A. She stated that R.C.A. had changed her behaviour at work after she had obtained a permanent contract. As G.A. was the person who had recommended R.C.A. for the job, other employees informed her that R.C.A. was leaving her office during working hours. G.A. had tried to advise R.C.A. to change her behaviour; she noted that the latter was recording their conversation. 21. On 16 December 2003 the court granted a request by the applicant for a technical report on the contents of the tape recordings. On 4 January 2004 the applicant’s lawyer asked to see the authorisation for the recording of the conversations and the minute drafted of the occasion when R.C.A.

handed over the recordings. She also lodged a written request for an expert assessment of the authenticity and integrity of the recordings. 22. On 4 February 2004 the National Institute for Forensic Expert Opinions, which was in charge of the preparation of the report, asked the court to send it all the technical equipment used for the recording of the audio tapes. 23. On 30 March 2003 R.C.A. submitted written notes by which she informed the court that on 12 June 2002 she had refused to confirm that the transcripts of the recorded conversations presented by the prosecutor corresponded to the recordings performed by her (see paragraph 17 above). 24. On 11 May 2004, the court imposed a fine on R.C.A.

as she had refused to provide the court with the original tapes and equipment used for recording the applicant. 25. As R.C.A. refused to attend the court hearings or to submit the original tapes, two orders for her to be brought before the court were issued by the county court. 26. By a judgment rendered on 2 July 2004, the Dâmbovița County Court acquitted the applicant on the ground that the elements required for the offence were not present. 27. The county court held that R.C.A.’s version of events was supported only by the testimony of her husband and brother and by the taped conversations, whose authenticity and integrity could not be established by an expert, mainly because R.C.A. had refused to provide the expert with the technical equipment used for the recording.

Moreover, R.C.A.’s statements contained many contradictions. In this respect the county court stated: “... although R.C.A.

stated that the money was given to the applicant before the competition which was to take place on 6 February 2001, during the proceedings before the court she stated that it was given later, after the competition, then she changed her previous statement only when she was asked by the prosecutor attending the hearing about the logic of such an action ... In conclusion, the statements mentioned above are not corroborated by the facts or circumstances resulting from all the evidence adduced in the case, and cannot be confirmed by the audio recording of the conversations, since these were not executed in accordance with the provisions of Article 911 or with the Code of Criminal Procedure (in force until 1st January 2004, in accordance with Law 281/2003) ... Contrary to the above-mentioned legal provisions, in the case file there are three minutes, all dated 13 June 2003, which mention only that the conversations between R.C.A.

and the defendant were authorised under no.502 on 29 January 2002 (although the transcripts from pages 75-78 of the file indicate a previous date, namely 22 January 2002), and after the tapes had been heard it was confirmed that their contents were mentioned in the transcripts. Moreover, according to the letter of 8 April 2004 from the Dâmbovița Police Department and the statements of R.C.A. and the witness B.M., the recording of the conversations was made by devices belonging to R.C.A., who submitted to the criminal investigation body recordings made before she had made her accusations, and thus before she had obtained authorisation from the prosecutor. Despite the fact that a forensic report intended to establish the contents of the audio tapes was ordered at the request of the defendant ... it could not be adduced before the court in the absence of the technical equipment (microphone and tape recorder) used for the recording of the tapes.

The Dâmbovița Police Department stated in the abovementioned letter that the police officer’s recording device had been lost, and the other one was in the possession of R.C.A., who had refused to hand it over.” 28. The prosecutor’s office appealed against the judgment rendered by the Dâmbovița County Court. It argued that the applicant’s guilt was proved by the statements of the accuser, R.C.A., and confirmed by the audio recordings of the conversations between R.C.A. and the applicant. 29. On 14 October 2004 the Ploiești Court of Appeal ordered an expert technical report on the authenticity or otherwise of the tape recordings. At the hearing held on 7 March 2005 the court revoked that order on the ground that “R.C.A.

no longer has the originals of the audio tapes”. 30. On 15 March 2005, the Ploiești Court of Appeal dismissed the appeal on the ground that the applicant could not be convicted on the basis of recordings obtained in breach of the applicable legal provisions. It noted that the prosecutor had not observed the legal provisions concerning the attestation of the authenticity of the recordings, and considered that the correct procedures for telephone tapping had not been observed. With respect to R.C.A.’s statements the Court of Appeal arrived at the same conclusion as the first-instance court. It held that most of her statements were contradictory and were corroborated only by her husband and brother.

However, the applicant’s statement that she had received the money from R.C.A. as a loan was confirmed by the statements of four other colleagues. Two of them stated that they had heard R.C.A. threatening the applicant that she would claim that the money given as a loan was in fact a bribe. 31. The appeal on points of law submitted by the prosecutor was allowed by the High Court of Cassation and Justice on 14 October 2005. That court quashed the decisions of the first two domestic courts and convicted the applicant of influence peddling, sentencing her to two years’ imprisonment, suspended, with probation. Without hearing evidence directly from the applicant, R.C.A. or any witnesses, the court arrived at the conclusion that R.C.A.’s statements were not contradictory and that in fact the applicant’s statements were corroborated only by the testimony of one witness, C.M., a colleague of the applicant and one of the individuals who had also persecuted R.C.A.

32. It mainly based its decision on the statements of R.C.A., the testimony of R.C.A.’s husband and brother and the audio tapes containing the conversations between R.C.A. and the applicant.