2ra-808/22 — declararea bunului imobil proprietate personala

2ra-808/22 — declararea bunului imobil proprietate personala (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-808/22

2-19156232-01-2ra-08062022

prima instanță: Judecătoria Ungheni – V. Stratulat

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Mihaila, V. Buhnaci, V. Sîrbu

ÎNCHEIERE

13 iulie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ion Arapu, reprezentat de

avocatul Vladilen Călugăreanu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Svetlana Arapu împotriva lui Ion Arapu cu privire la declararea bunului imobil

proprietate personală,

împotriva deciziei din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Ion Arapu și s-a menținut hotărârea din 13 iulie

2021 a Judecătoriei Ungheni, prin care s-a admis acțiunea,

c o n s t a t ă:

La 01 octombrie 2019 Svetlana Arapu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Ion Arapu cu privire la declararea bunului imobil proprietate

personală.

În motivarea acțiunii s-a indicat că Svetlana Arapu și Ion Arapu au înregistrat

căsătoria la 14 septembrie 1979. Din căsătoria au doi copii, care sunt deja maturi.

În timpul căsătoriei au locuit în apartamentul xxxxx, fiind privatizat de toți

membrii familiei.

S-a menționat că cu mult timp până la divorț, pârâtul a plecat la muncă peste

hotare și în familie nu s-a mai întors. La 23 iulie 2012 Ion Arapu a depus la

Judecătoria Ungheni cerere de divorț, iar prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din

11 aprilie 2013 căsătoria a fost desfăcută. După desfacerea căsătoriei Ion Arapu a

continuat să locuiască în or. Soroca și careva pretenții privitor la bunurile

dobândite în timpul căsătoriei nu au fost înaintate.

Reclamanta a susținut că în vara anului 2019 între părți s-a iscat un conflict,

după care Ion Arapu a avertizat-o că va depune о cerere în judecată privind

partajarea averii dobândite în timpul căsătoriei și anume, casa de locuit din s.

xxxxx, care au dobândit-o în baza contractului de înstrăinare a imobilului cu

condiția întreținerii pe viață din 18 iunie 2004, prin care tatăl ei i-a donat casa de

1

locuit, anexa locativă cu spațiul de 58.4 m.p. și lotul de pământ aferent casei, cu

suprafața de 409 m.p., cu condiția întreținerii lui pe viață.

Reclamanta consideră că acest imobil este proprietatea sa personală, or

pârâtul nu a contribuit cu nimic la obligația de întreținere a tatălui ei.

Reclamanta a solicitat declararea bunurilor imobile - casa de locuit, anexa

locativă cu spațiul de 58,4 m.p. și lotul de pământ aferent casei cu suprafața de 409

m.p., nr. cadastral xxxxx situate în s. Pîrlița, r. Ungheni, ca fiind proprietatea sa

personală și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 13 iulie 2021 a Judecătoriei Ungheni acțiunea a fost admisă

integral. S-au declarat bunurile imobile cu nr. cadastral xxxxx, cu suprafață de

0.0409 ha și nr. cadastral xxxxx cu suprafața 58.4 m.p., situate în sxxxxx

proprietate personală a reclamantei Svetlanei Arapu. S-a încasat din contul

pârâtului Ion Arapu în beneficiul Svetlanei Arapu cheltuieli de judecată sub forma

taxei de stat în mărime de 100 lei.

Nefiind de acord cu hotărârea din 13 iulie 2021 a Judecătoriei Ungheni, la 16

iulie 2021, în termenul stabilit de lege, Ion Arapu a contestat-o cu apel.

Prin decizia din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Ion Arapu și s-a menținut hotărârea din 13 iulie 2021 a

Judecătoriei Ungheni.

Întru consolidarea soluțiilor sale, instanțele ierarhic inferioare au indicat că

bunurile imobile cu nr. cadastrale xxxxx și xxxxx aparțin cu drept de proprietate

doar reclamantei Svetlanei Arapu în baza contractului de înstrăinare a imobilului

cu condiția de întreținere pe viață nr. 4612 din 18 iunie 2004, fiind stabilit și faptul

că reclamanta a suportat toate cheltuielile privind întreținerea beneficiarului -

tatălui său.

La 23 mai 2022 Ion Arapu, reprezentat de avocatul Vladilen Călugăreanu, a

declarat recurs împotriva decizia din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat interpretarea eronată a legii de către

instanțele de judecată și aprecierea arbitrară a probelor.

La 17 iunie 2022 Curtea Supremă de Justiție a notificat intimatei Svetlana

Arapu copia recursului declarat de Ion Arapu, explicându-i dreptul de a depune

referință asupra acestuia. Însă, până la examinarea admisibilității recursului,

intimata nu a făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus referință în care să-

și expună poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs (f.d. 159).

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

2

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 02 februarie

2022 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

3

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Conform scrisorii de expediere a actului judecătoresc, atașată la materialele

cauzei, decizia motivată din 02 februarie 202 a Curții de Apel Chișinău a fost

expediată recurentului Ion Arapu la data de 25 martie 2022, însă date care să

confirme recepționarea ei la materialele dosarului lipsesc (f.d. 144).

Astfel, completul de admisibilitate consideră în termen recursul declarat de

Ion Arapu, reprezentat de avocatul Vladilen Călugăreanu, la 23 mai 2022

împotriva deciziei din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

4

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Ion Arapu, reprezentat de avocatul Vladilen

Călugăreanu că acesta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei

deciziei recurate, limitându-se la reiterarea circumstanțelor faptice ale cauzei.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Ion Arapu, reprezentat de avocatul Vladilen

Călugăreanu, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării

ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Ion Arapu, reprezentat de

5

avocatul Vladilen Călugăreanu, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar

cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi

„efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Ion Arapu, reprezentat de avocatul

Vladilen Călugăreanu, a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de fond și de

o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis

mutandis „Levages Prestations Services” v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25

octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Ion Arapu, reprezentat de avocatul Vladilen Călugăreanu,

împotriva deciziei din 02 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în baza

articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ion Arapu, reprezentat de

avocatul Vladilen Călugăreanu, împotriva deciziei din 02 februarie 2022 a Curții

de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

6