3ra-460/22 — cu privire la anularea partiala a prescriptiei

3ra-460/22 — cu privire la anularea partiala a prescriptiei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-460/22

2-18184428-01-3ra-21042022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. V. Dodon)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, V. Negru, G. Dașchevici)

ÎNCHEIERE

8 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursurilor depuse de Ministerul Infrastructurii și

Dezvoltării Regionale și Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată a

Întreprinderii de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” împotriva Inspecției

Financiare cu privire la anularea parțială a prescripției

împotriva deciziei din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care

au fost respinse apelurile declarate de Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat

a Drumurilor” și Ministerul Economiei și Infrastructurii (redenumit Ministerul

Infrastructurii și Dezvoltării Regionale) și menținută hotărârea din 4 martie 2021 a

Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani

constată:

La 12 iulie 2018, ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Inspecției Financiare, terț Ministerul Economiei și

Infrastructurii cu privire la anularea parțială a prescripției.

În motivarea acțiunii a invocat că Inspecția Financiară, în conformitate cu

programul de activitate pentru semestrul I al anului 2018, a efectuat inspecția

financiară tematică la ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” privind corectitudinea

gestionării patrimoniului, suportării unor cheltuieli și consumuri pentru perioada de

activitate de la 1 ianuarie 2016 până la 31 decembrie 2017, precum și a examinat

dezacordul nr. 02-01/1105 din 18 aprilie 2018 asupra constatărilor din raportul de

inspectare financiară.

A comunicat că la 27 aprilie 2018, Inspecția Financiară a emis prescripția

nr. 27-07-10/491 prin care a înaintat cerința de a înainta inclusiv spre examinare

Consiliului de Administrație rezultatele inspectării și de întreprins măsuri eficiente

întru înlăturarea încălcărilor constatate și neadmiterii acestora pe viitor.

1

A precizat că la 3 mai 2018 a luat cunoștință cu prescripția menționată, iar la

4 iunie 2018 s-a adresat cu cerere prealabilă către Inspecția Financiară privind

revocarea parțială a prescripției nr. 27-07-10/491 din 27 aprilie 2018 cu privire la

înlăturarea încălcărilor constatate în rezultatul inspectării financiare tematice la

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”.

Astfel, a recepționat răspunsul la cererea prealabilă la 15 iunie 2018, prin care

pârâta a refuzat revocarea actului contestat pe motivul omiterii termenului de 30 zile

pentru depunerea cererii prealabile.

Reieșind din prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, art. 264 alin. (4) și 265 Cod civil,

art. 112 alin. (2) CPC, a considerat că cererea prealabilă a fost depusă în termen,

deoarece dat fiind faptul că ultima zi a termenului pentru depunerea cererii prealabile

a fost 2 iunie 2018, fiind zi nelucrătoare (sâmbătă), cererea prealabilă a fost depusă

de ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” la 4 iunie 2018 (următoarea zi

lucrătoare), prin urmare, în termenul legal.

A afirmat că actul administrativ vizat poartă parțial un caracter vădit ilegal în

fond, acesta fiind emis contrar procedurii stabilite de legislație.

Astfel, a remarcat că constatările invocate în prescripție sunt parțial

neîntemeiate, și anume, a considerat drept abuzive și ilegale aprecierile Inspecției

Financiare în partea ce ține de:

- cu derogare de la decizia Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție nr. 2ra-1620/17 din

25 octombrie 2017, întreprinderea a suportat neîntemeiat cheltuieli pentru

perioada lipsei forțate de la locul de muncă a administratorului Gheorghe

Curmei în sumă totală de 380,1 mii lei, inclusiv contribuții sociale și

medicale în sumă de 82,0 mii lei, care urmau să fie achitate de către

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

- cu nerespectarea prevederilor art. 23 din Legea salarizării nr. 847 din

14 februarie 2002 și pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 743 cu privire la

salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, în perioada

2016-2017, administratorilor întreprinderii neregulamentar le-a fost

stabilit și achitat spor pentru vechime în muncă în sumă totală de 158,0 mii

lei, inclusiv 76,1 mii lei în anul 2016 și 81,9 mii lei în anul 2017, în baza

proceselor-verbale cu privire la stabilirea vechimii în muncă din cadrul

întreprinderii, fără ca acesta să fie stabilit în contractele de management;

- în încălcarea prevederilor din Nota la Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului

cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară

nr. 743 din 11 iunie 2002, în perioada de la 1 ianuarie 2016 până la

31 decembrie 2017, unor angajați cu funcții de conducere din cadrul

întreprinderii le-au fost calculate și achitate plăți salariale, pentru

cumularea funcțiilor vacante în sumă totală de 36,2 mii lei.

A invocat următoarele contraargumente la constatarea Inspecției Financiare.

Așadar, cu referire la argumentul: „cu derogare de la decizia Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție nr. 2ra-

2

l 620/17 din 25 octombrie 2017, întreprinderea a suportat neîntemeiat cheltuieli

pentru perioada lipsei forțate de la locul de muncă a administratorului Gheorghe

Curmei în sumă totală de 380,1 mii lei, inclusiv contribuții sociale și medicale în

sumă de 82,0 mii lei, care urmau să fie achitate de către Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii Drumurilor”, a menționat că pretenția admisă a lui Gheorghe

Curmei în cadrul procesului de judecată în cauza Gheorghe Curmei împotriva

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” de a încasa anume din contul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor salariul pentru toată perioada lipsei

forțate de la serviciu până la data restabilirii în funcție, a avut ca temei prevederile

art. 330 alin. (1) lit. b) Codul muncii.

Or, potrivit contractului nr. 172 din 14 februarie 2014, angajatorul

conducătorului ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” este fondatorul (Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor).

Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din Legea salarizării nr. 847-XV

din 14 februarie 2002 și pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002

cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, salariul

pentru perioada lipsei forțate de la serviciu a administratorului întreprinderii de stat

este executată de către unitatea condusă de unde nemijlocit are loc plata salariului

conducătorului.

A accentuat că prin ordinul nr. 219 din 27 octombrie 2017, Ministerul

Economiei și Infrastructurii nu a intervenit în activitatea întreprinderii, ci a executat

pct. 2.1 lit. e) din contractul nr. 172 din 14 februarie 2014, potrivit căruia fondatorul

întreprinderii asigură controlul activității economico-financiare a întreprinderii.

A remarcat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 77 Cod de executare

și nici art. 252 CPC cu privire la amânarea și eșalonarea executării hotărârii,

schimbarea modului și ordinii de executare a ei, deoarece nu au existat circumstanțe

care ar fi făcut executarea dificilă sau imposibilă.

Or, modul și ordinea de executare a hotărârii în cazul de față reiese din

normele legale și prevederile contractuale.

Totodată, a afirmat că fondatorul nu a schimbat modul și ordinea de executare

a hotărârii, ci a acționat conform pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 743 din 11 iunie

2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară și

pct. 2.1 lit. e), pct. 5.1 din contractul nr. 172 din 14 februarie 2014.

Cu referire la argumentul: „cu nerespectarea prevederilor art. 23 Legea

salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002 și pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 743

cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, în perioada

2016-2017, administratorilor întreprinderii neregulamentar le-a fost stabilit și achitat

spor pentru vechime în muncă în sumă totală de 158,0 mii lei, inclusiv 76,1 mii lei

în anul 2016 și 81,9 mii lei în anul 2017, în baza proceselor-verbale cu privire la

stabilirea vechimii în muncă din cadrul întreprinderii, fără ca aceasta să fie stabilit

în contractele de management”, a evidențiat, reieșind din prevederile art. 5 lit. g),

130 alin. (1), 137 alin. (1) Codul muncii, pct. 2. din Hotărârea Guvernului nr. 743

din 11 iunie 2002, art. 23, 28 Legea salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002, pct. 4,

3

și 51 din Hotărârea Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002, că neachitarea sporului

pentru vechimea în muncă oricărui salariat (inclusiv a conducătorului unității) se

consideră discriminare care este interzisă de lege.

La fel, contractele management ale conducătorilor de întreprinderi de stat nici

nu reglementează în capitolul condițiile de remunerare a muncii administratorului

careva limitări la plata sporului pentru vechime în muncă din moment ce contractul

de management se referă, stabilește doar mărimea premiului și a altor plăți care nu

se raportează la salarizare (ajutor material, premiu cu prilejul jubileelor, sărbătorilor

profesionale etc.).

A reiterat că în pct. 6 din Regulamentul privind sistemul de salarizare în

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, aprobat de consiliul de administrație al

întreprinderii prin procesul-verbal nr. 02 din 11 aprilie 2017, sunt descrise condițiile

și modul de stabilire a sporului pentru vechime în muncă.

Astfel, în scopul stabilirii vechimii în muncă ce acordă dreptul de a primi

sporul pentru vechime în muncă, prin ordinul angajatorului se creează o comisie în

componența căreia se includ reprezentanți ai serviciului financiar (contabilității),

serviciului resurse umane, juridic, precum și al comitetului sindical.

Hotărârea comisiei pentru stabilirea vechimii în muncă ce acordă dreptul de a

primi sporul pentru vechime în muncă se consemnează într-un proces-verbal, semnat

de membrii comisiei.

Sporul pentru vechime în muncă se include în calculul salariului pentru luna

calendaristică și se achită din contul fondului de remunerare a muncii prevăzut

pentru perioada respectivă și poate fi redusă sau anulată de către administrație în

dependență de rezultatele activității întreprinderii.

În ce privește argumentul: „în încălcarea prevederilor din Nota la Anexa nr. 6

a Hotărârii Guvernului cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie

financiară nr. 743 din 11 iunie 2002, în perioada de la 1 ianuarie 2016 până la

31 decembrie 2017, unor angajați cu funcții de conducere din cadrul întreprinderii

le-au fost calculate și achitate plăți salariale, pentru cumularea funcțiilor vacante în

sumă totală de 36,2 mii lei”, a indicat, reieșind din prevederile art. 156 și 267 alin. (3)

Codul muncii, că angajaților cu funcții de conducere din cadrul întreprinderii, făcând

referire la șefii serviciilor, le-au fost calculate și achitate plăți salariale, pentru

cumularea funcțiilor vacante, pe motivul executării cerințelor fondatorului și întru

executarea documentelor necesare finanțării proiectelor în derulare, pentru a nu

reține și mai mult executarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale și așa

aflate în întârzieri considerabile față de program.

La fel, a subliniat că constatările Inspecției Financiare sunt contrare art. 43 din

Constituția Republicii Moldova.

A conchis că prescripția nr. 27-07-10/491 din 27 aprilie 2018 în sensul în care

a fost emisă are un impact asupra drepturilor și obligațiilor ÎS „Administrația de Stat

a Drumurilor”, deoarece după natura sa prezintă semnele caracteristice ale unui act

administrativ prin care sunt vătămate drepturile recunoscute de lege a întreprinderii

și salariaților săi.

4

Or, conform prescripției contestate, Inspecția Financiară a indicat printre

cerințe: „de înaintat spre examinare Consiliului de administrație rezultatele

inspecției și de întreprins măsuri eficiente întru înlăturarea încălcărilor constatate și

neadmiterii acestora pe viitor”.

Prin urmare, în caz de neexecutare există pericolul aplicării sancțiunilor în

cazul așa-ziselor neajunsuri stabilite în activitatea întreprinderii.

De altfel, recunoașterea drept legale a aprecierilor Inspecției Financiare în

partea contestată, poate duce în urma examinării la Consiliul de Administrare

inclusiv, la aplicarea sancțiunilor disciplinare (concediere) față de unele persoane cu

funcție de răspundere/conducere din cadrul întreprinderii.

Și-a întemeiat pretențiile în temeiul dispozițiilor art. 166, 167 CPC, art. 130,

137, 156, 267 Codul muncii, art. 264, 265 Cod civil, art. 14, 15, 17, 25, 26 din Legea

contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, Legii salarizării nr. 847-

XV din 14 februarie 2002, Legii cu privire la întreprinderea de stat nr. 146-XIII din

16 iunie 1994, Hotărârii Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002 cu privire la

salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, Hotărârii Guvernului

nr. 770 din 20 octombrie 1994 pentru aprobarea unor acte normative vizând

funcționarea Legii cu privire la întreprinderea de stat.

A solicitat anularea parțială a prescripției nr. 27-07-10/491 din 27 aprilie 2018

cu privire la înlăturarea încălcărilor constatate în rezultatul inspectării financiare

tematice la ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” și anume în partea: „Cu derogare

de la decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție nr. 2ra-1620/17 din 25 octombrie 2017, întreprinderea a suportat

neîntemeiat cheltuieli pentru perioada lipsei forțate de la locul de muncă a

administratorului Gheorghe Curmei în sumă totală de 380,1 mii lei, inclusiv

contribuții sociale și medicale în sumă de 82,0 mii lei, care urmau să fie achitate de

către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor”; „Cu nerespectarea

prevederilor art. 23 din Legea salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002 și pct. 5 din

Hotărârea Guvernului nr. 743 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu

autonomie financiară, în perioada 2016-2017, administratorilor întreprinderii

neregulamentar le-a fost stabilit și achitat spor pentru vechime în muncă în sumă

totală de 158,0 mii lei, inclusiv 76,1 mii lei în anul 2016 și 81,9 mii lei în anul 2017,

în baza proceselor-verbale cu privire la stabilirea vechimii în muncă din cadrul

întreprinderii, fără ca acesta să fie stabilit în contractele de management”; „În

încălcarea prevederilor din Nota la Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului cu privire

la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară nr. 743 din 11 iunie

2002, în perioada 1 ianuarie 2016 - 31 decembrie 2017, unor angajați cu funcții de

conducere din cadrul întreprinderii le-au fost calculate și achitate plăți salariale,

pentru cumularea funcțiilor vacante în sumă totală de 36,2 mii lei”.

Prin încheierea din 23 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani,

a fost declarată inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a ÎS „Administrația

de Stat a Drumurilor”.

5

A fost explicat ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” că declararea

inadmisibilității acțiunii exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a

aceluiași reclamant cu aceeași acțiune.

Prin decizia din 25 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost anulată

încheierea din 23 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, cu

restituirea pricinii în aceeași instanță.

Prin hotărârea din 4 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a fost

respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de ÎS „Administrația de Stat a

Drumurilor”.

La 23 martie 2021, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (1) Cod

administrativ, prin intermediul oficiului poștal, ÎS „Administrația de Stat a

Drumurilor” a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar la 13 mai

2021, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2) Cod administrativ, a

fost prezentată motivarea apelului.

La 31 martie 2021, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (1) Cod

administrativ, prin intermediul poștei electronice, Ministerul Economiei și

Infrastructurii a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar la

18 mai 2021, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2) Cod

administrativ, a fost prezentată motivarea apelului.

Prin decizia din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse

apelurile declarate de ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” și Ministerul

Economiei și Infrastructurii (redenumit Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării

Regionale) și menținută hotărârea din 4 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul

Rîșcani.

În consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare au

reținut că la efectuarea inspectării financiare tematice a unor aspecte din activitatea

economico-financiară la ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, Inspecția

Financiară a respectat procedura stabilită de lege. Mai mult ca atât, nici

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” nu a invocat careva aspecte cu privire la

încălcarea procedurii stabilite de lege la efectuarea inspectării financiare.

Prima instanță și instanța de apel au menționat că în rezultatul inspectării

financiare tematice efectuate la ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, Inspecția

Financiară a constatat că întreprinderea, contrar prevederilor art. 23 din Legea

salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002, Notei din Anexa nr. 6 și pct. 7 din

Hotărârea Guvernului cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie

financiară nr. 743 din 16 iunie 2002, art. 17 alin. (1) din Legea contabilității nr. 113-

XVI din 27 aprilie 2007 și pct. 19 din Standardul Național de Contabilitate (SNC)

„Venituri”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 6 august 2013,

pct. 1 și 6 din Regulamentul cu privire la delegarea salariaților entităților din

Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 10 din 5 ianuarie 2012,

a admis cheltuieli neîntemeiate la salarizare, cheltuieli neregulamentare pentru

deplasare peste hotarele țării. Nu a întreprins măsuri privind calcularea veniturilor

de la penalități de întârziere prin ce a ratat posibilitatea încasării acestora.

6

Totodată, instanțele de judecată au stabilit că Inspecția Financiară, potrivit

competenței ce-i revine, la efectuarea inspectării tematice temeinic a constatat că de

către ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” au fost utilizate mijloacelor financiare

contrar actelor normative, temei pentru care prin actul emis a fost solicitată

întreprinderea măsurilor privind recuperarea cheltuielilor de salarizare în sumă totală

de 25,2 mii lei, întreprinderea măsurilor eficiente în vederea recuperării veniturilor

ratate în sumă de 4,8 mii lei.

La fel, instanțele de judecată ierarhic inferioare au subliniat că activitatea

administrativă este totalitatea actelor emise în regim de putere publică, prin care se

organizează aplicarea legii și se aplică nemijlocit legea.

Astfel, ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” nu este în drept să pretindă ca

actele Inspecției Financiare să fie emise conform propriei sale formulări sau într-un

anumit sens, după dorința personală.

Mai mult că ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” nu a contestat niciun

punct din cele prescrise, fiind contestate doar argumentele expuse de Inspecția

Financiară în partea motivată a prescripției contestate.

Prima instanță și instanța de apel au constatat că prin decizia nr. 2ra-1620/17

din 25 octombrie 2017 a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție, a fost încasat din contul Ministerului

Transportului și Infrastructurii în beneficiul lui Gheorghe Curmei (administratorul

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”) salariul pentru toată perioada lipsei forțată

de la serviciu, prejudiciul moral și cheltuielile pentru acordarea asistenței juridice.

Astfel, în dispozitivul deciziei sus-numite nu se specifică că sumele pot fi

încasate din contul întreprinderii (după cum a susținut la caz ÎS „Administrația de

Stat a Drumurilor”) care în litigiul indicat a avut calitatea de intervenient accesoriu

și care, potrivit prevederilor art. 67 CPC, nu formulează pretenții proprii asupra

litigiului, temei pentru instanță de a încasa mijloacele financiare de la pârât

(Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor).

Respectiv, Inspecția Financiară just a constatat că, contrar prevederilor actelor

normative în vigoare, cheltuielile întreprinderii, care, de drept, în temeiul deciziei

nr. 2ra-1620/17 din 25 octombrie 2017 a Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, urmau a fi achitate de către

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru perioada lipsei forțate de la locul

de muncă a administratorului întreprinderii în sumă totală de 380,1 mii lei, inclusiv

contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii și prime de asigurare obligatorie de

asistență medicală în sumă de 82,0 mii lei, au fost suportate de către

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, în lipsa documentelor justificative

(hotărârea instanței de judecată prin care întreprinderea ar fi fost obligată să suporte

astfel de cheltuieli).

Prin urmare, nerespectarea actelor normative cu privire la această procedură,

trecerea la cheltuieli din contul întreprinderii, și nu după cum a dispus Curtea

Supremă de Justiție prin decizia nr. 2ra-1620/17 din 25 octombrie 2017, nu poate fi

pusă în sarcina Inspecției Financiare și nu poate servi temei de anulare a actului emis

de către aceasta.

7

La 31 decembrie 2021, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a

depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu

emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de chemare în judecată înaintată de

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” împotriva Inspecției Financiare cu privire

la anularea parțială a prescripției nr. 27-07-10/491 din 27 aprilie 2018, în partea ce

ține de „cheltuielile suportate de întreprindere pentru perioada lipsei forțate de la

locul de muncă al administratorului Gheorghe Curmei, 380,1 mii lei, inclusiv

contribuții sociale și medicale în sumă de 82,0 mii lei, cu derogare de la decizia

nr. 2ra-1620/17 din 25 octombrie 2017 a Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, care urmau să fie achitate de către

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (succesor în drepturi

Ministerul Economiei și Infrastructurii)”.

La 10 ianuarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, ÎS „Administrația de

Stat a Drumurilor” a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 7 decembrie 2021

a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței

de apel, cu emiterea unei noi decizii de admitere integrală a cererii de chemare în

judecată.

La 15 aprilie 2022, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a

prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din 7 decembrie 2021 a Curții de

Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea deciziei instanței de

apel, cu emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de chemare în judecată

înaintată de ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” împotriva Inspecției Financiare

cu privire la anularea parțială a prescripției nr. 27-07-10/491 din 27 aprilie 2018, în

partea ce ține de „cheltuielile suportate de întreprindere pentru perioada lipsei forțate

de la locul de muncă al administratorului Gheorghe Curmei, 380,1 mii lei, inclusiv

contribuții sociale și medicale în sumă de 82,0 mii lei, cu derogare de la decizia

nr. 2ra-1620/17 din 25 octombrie 2017 a Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, care urmau să fie achitate de către

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor”.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată,

considerând-o neîntemeiată.

Reieșind din prevederile art. 5 alin. (1) din Legea salarizării nr. 847/2002,

art. 142 alin. (1) Codul muncii și pct. 5.1 din contractul de muncă nr. 172 din

14 februarie 2014, a menționat că fondatorul ÎS „Administrația de Stat a

Drumurilor”, la momentul pronunțării deciziei Curții Supreme de Justiție -

Ministerul Economiei și Infrastructurii, succesor al Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii Drumurilor, asigurând controlul activității economico-financiare a

întreprinderii, potrivit clauzelor contractului nr. 172 din 14 februarie 2014, în

temeiul deciziei din 25 octombrie 2017 a Curții Supreme de Justiție (dosar nr. 2ra-

1620/17), a emis ordinul nr. 219 din 27 octombrie 2017 cu privire la restabilirea lui

Gheorghe Curmei în funcția de administrator al ÎS „Administrația de Stat a

Drumurilor”.

8

Astfel, a evidențiat că întreprinderea, achitând, potrivit ordinului Ministerului

Economiei și Infrastructurii nr. 219 din 27 octombrie 2017, lui Gheorghe Curmei

salariu mediu în mărime de 23 751,67 de lei, salariu pentru toată perioada lipsei

forțate de la serviciu până la restabilirea în funcție în mărime de 274 355,33 de lei,

nu a suportat, neîntemeiat, cheltuielile respective, precum a invocat Inspecția

Financiară, deoarece suma cu titlu de salariu indicată, a fost achitată din contul

întreprinderii, în corespundere cu art. 5 alin. (1) din Legea salarizării nr. 847/2002,

art. 142 alin. (1) Codul muncii și pct. 5.1 din contractul de muncă nr. 172 din

14 februarie 2014.

Totodată, a indicat prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 146/94 cu privire

la întreprinderea de stat (în vigoare până la 22 decembrie 2017), potrivit căruia

fondatorul își exercită drepturile de gestionar al întreprinderii prin intermediul

consiliului de administrație și al administratorului întreprinderii.

Iar alin. (4) al aceluiași articol din legea prenotată statuează că fondatorul nu

are dreptul să intervină în activitatea întreprinderii după încheierea contractului cu

administratorul.

La 29 aprilie 2022, ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” a prezentat

motivarea recursului împotriva deciziei din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanței de apel, cu

emiterea unei noi decizii de admitere integrală a cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului a indicat că instanța de apel și-a motivat soluția

reproducând exact textul constatărilor și concluziilor Inspecției Financiare.

Așadar, a evidențiat că referitor la constatarea intimatului ce tine de

nerespectarea prevederilor art. 23 din Legea salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002

și pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2022 cu privire la stabilirea

administratorilor întreprinderii a sporului pentru vechime în muncă, prima instanță

și instanța de apel au reprodus textul prescripției contestate.

A mai notat că și în privința argumentului de anulare a actului administrativ

referitor la cumularea funcțiilor vacante de către angajații cu funcții de conducere,

instanța de judecată s-a rezumat la reproducerea cu exactitate a textului prescripției

contestate.

Respectiv, a considerat că instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au dat

nicio apreciere și nu au combătut prin motivare argumentele invocate în cererea de

chemare în judecată și în cererea de apel.

Dreptul legitim încălcat al ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” la

adoptarea actului administrativ consta în interpretarea denaturată a prevederilor

legale, precum și lipsa temeiului legal, în privința constatărilor: „cu derogare de la

decizia Colegiului civil, comercial si de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție nr. 2ra-1620/17 din 25 octombrie 2017, întreprinderea a suportat

neîntemeiat cheltuieli pentru perioada lipsei forțate de la locul de muncă a

administratorului Gheorghe Curmei în sumă totală de 380,1 mii lei, inclusiv

contribuții sociale și medicale în sumă de 82,0 mii lei, care urmau să fie achitate de

către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor”.

9

A remarcat că concluzia menționată este neîntemeiată de drept, deoarece

instanța de judecată nu a dispus încasarea prejudiciului material (contravaloarea

salariului pentru lipsa forțată de la muncă) din contul Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii Drumurilor, dar a dispus încasarea plăților salariale, care se achită

expres în modul stabilit de pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2022

cu privire la stabilirea administratorilor întreprinderii a sporului pentru vechime în

muncă.

Reieșind din prevederile pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 743 din 11 iunie

2022 cu privire la stabilirea administratorilor întreprinderii a sporului pentru

vechime în muncă, a accentuat că salariul pentru perioada lipsei forțate de la serviciu

a administratorului întreprinderii este executată de către unitatea condusă de unde

are loc plata salariului conducătorului.

De asemenea, pct. 5.1 din contractul de muncă cu administratorul, prevede

expres sursa de plată a salariului administratorului - care se achită din contul

mijloacelor întreprinderii.

În același mod, art. 5 alin. (1) din Legea salarizării nr. 847-XV din 14 februarie

2002, stabilește că sursa de plată pentru salariații din sectorul real о constituie о parte

din venitul obținut din activitatea economica a unității.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea cu privire la întreprinderea de stat nr. 146 din

16 iunie 1994 (în vigoare la 17 octombrie 2017), fondatorul tip exercita drepturile

de gestionar al întreprinderii prin intermediul consiliului de administrate și al

administratorului întreprinderii (organul executiv).

A relatat că prin ordinul nr. 219 din 27 octombrie 2017, Ministerul Economiei

și Infrastructurii nu a intervenit în activitatea întreprinderii, dar a executat pct. 2.1.

lit. e) din contractul nr. 172 din 14 februarie 2014, potrivit căruia fondatorul

întreprinderii asigură controlul activității economico-financiare a întreprinderii.

Astfel, la speța supusă examinării nu sunt aplicabile prevederile art. 77 Cod

de executare și nici art. 252 CPC cu privire la amânarea și eșalonarea executării

hotărârii, schimbarea modului și ordinii de executare a hotărârii, deoarece nu au

existat circumstanțe care ar fi făcut executarea dificilă sau imposibilă.

Or, modul și ordinea de executare a hotărârii în cazul de față reiese din

normele legale și prevederile contractuale menționate.

În acest context, a subliniat că fondatorul nu a schimbat modul și ordinea de

executare a hotărârii, ci a acționat conform pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 743

din 1 iunie 2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie

financiară, pct. 2.1 lit. e) și pct. 5.1 din contractul nr. 172 din 14 februarie 2014.

A mai notat că nu a identificat în textul acelor normative la care a făcut

trimitere Inspecția Financiară, restricții în privința plății sporului pentru vechime în

muncă. Or, actele interne ale întreprinderii, convențiile naționale, pot stabili și alte

forme de plată (inclusiv vechimea în muncă, spor pentru condiții nocive etc.) în

favoarea angajaților.

Totodată, a menționat că pct. 51 din Hotărârea Guvernului nr. 743, stabilește

excepția când nu se achită sporuri la salariu și alte plăți de stimulare, ceea ce

presupune că în alte cazuri acestea pot fi achitate.

10

La fel, a precizat că potrivit Notei la care a făcut referire Inspecția Financiară,

precum că nu se permite cumularea de funcții în orele de program conducătorilor

unităților, locțiitorilor și ajutorilor lor, inginerului șef, contabilului șef altor

specialiști șefi, directorilor de compartimente și conducătorilor (managerilor,

șefilor) de subdiviziuni structurale specializate în activități de producție, iar altor

persoane cu funcții de conducere nu li se permite cumularea a doua funcții de

conducere.

Acest aspect nu a fost analizat în niciun mod de prima instanță și nici de

instanța de apel.

Astfel, nici instanța de judecată și nici intimatul nu au adus probe care să ateste

cine este personalul (angajații) la care se face referire în prescripție, care ar ocupa

funcții de conducere (funcție de bază) și au cumulat anumite funcții în orele de

program. Or, în instituție nu au existat angajați de bază în funcții de conducere care

să cumuleze funcții vacante subordonate.

Prin urmare, nota la Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului cu privire la

salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară nr. 743 din 11 iunie

2002, în perioada 1 iunie 2016 - 31 decembrie 2017 nu se referă în privința

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, deoarece întreprinderea nicidecum nu este

specializată în activități de producere.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Conform art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat

Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea

recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la

notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs,

motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 7 decembrie 2021,

în ședință publică.

Din materialele dosarului rezultă că dispozitivul deciziei din 7 decembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău a fost notificat, prin intermediul poștei electronice,

recurenților Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ÎS „Administrația

de Stat a Drumurilor” la 30 decembrie 2021, ceea ce se confirmă prin extrasele din

poșta electronică anexate la actele cauzei (f. d. 149, 151 vol. II).

Tot actele cauzei atestă că la 31 decembrie 2021, Ministerul Infrastructurii și

Dezvoltării Regionale a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 7 decembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 139-141 vol. II), iar la 10 ianuarie 2022, prin

intermediul oficiului poștal, ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” a depus recurs

nemotivat împotriva deciziei din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău

(f. d. 144-145, 148 vol. II).

Este cert și faptul că decizia motivată din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău a fost notificată, prin intermediul oficiului poștal, ÎS „Administrația de Stat

a Drumurilor” la 1 aprilie 2022 și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării

11

Regionale la 5 aprilie 2022, fapt ce se confirmă prin avizele de recepție anexate la

materialele dosarului (f. d. 154-155 vol. II).

Se mai constată că la 15 aprilie 2022, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării

Regionale a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din 7 decembrie 2021

a Curții de Apel Chișinău (f. d. 157-160 vol. II), iar la 29 aprilie 2022,

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” a prezentat motivarea recursului împotriva

deciziei din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 166-172 vol. II).

Astfel, recursurile depuse de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării

Regionale și ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” împotriva deciziei din

7 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău sunt în termen.

La 21 aprilie 2022, în adresa Inspecției Financiare, ÎS „Administrația de Stat

a Drumurilor” și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au fost

expediate copia recursului nemotivat depus de Ministerul Infrastructurii și

Dezvoltării Regionale, copia motivării recursului depusă de Ministerul

Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și copia recursului nemotivat depus de

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, cu înștiințarea despre necesitatea

prezentării referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la

materialele dosarului (f. d. 165 vol. II), fiind recepționate de Inspecția Financiară și

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” la 27 aprilie 2022, ceea ce se atestă prin

avizele de recepție anexate la actele cauzei (f. d. 176-177 vol. II).

Corespondența menționată expediată în adresa Ministerului Infrastructurii și

Dezvoltării Regionale a fost returnată de către oficiul poștal cu mențiunea

„nereclamat” (f. d. 178-179 vol. II).

La 3 mai 2022, în adresa Inspecției Financiare și Ministerul Infrastructurii și

Dezvoltării Regionale a fost expediată copia motivării recursului depusă de

ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, cu înștiințarea despre necesitatea

prezentării referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la

materialele dosarului (f. d. 173 vol. II), fiind recepționată de către destinatari la

5 mai 2022, ceea ce se atestă prin avizele de recepție anexate la actele cauzei

(f. d. 180-181 vol. II).

La 16 mai 2022, prin intermediul oficiului poștal, Inspecția Financiară a depus

referință, prin care a solicitat respingerea recursurilor depuse de Ministerul

Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”

ca neîntemeiate, menținerea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe.

Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursurilor, în adresa

Curții Supreme de Justiție alte referințe nu au parvenit.

Examinând temeiurile invocate în recursurile depuse de Ministerul

Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”,

în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție le consideră inadmisibile, din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

12

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în

special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același

timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care

nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar

caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,

hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și

invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate

mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării

recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de

la art. 245 alin. (2) Cod administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs

în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită

și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă,

în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

13

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibile recursurile depuse de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

și ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 Cod administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursurile depuse de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și

Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” se declară inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

14