2ra-1620/17 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție și încasarea prejudiciului

2ra-1620/17 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție și încasarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2ra-1620/17

Intsanța de fond: Judecătoria Buiucani mun.Chișinău

Jud. M.Muruianu

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău:

Jud. A. BostanV.Negru,A.Pahopol

D E C I Z I E

25 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru

Judecători: Galina Stratulat

Oleg Sternioală

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de Curmei Gheorghe,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Curmei

împotriva Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, intervenient

accesoriu Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”, privind

declararea nulității ordinului de concediere, restabilirea în funcție și recuperarea

prejudiciului cauzat

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Curmei Gheorghe și menținută hotărîrea Judecătoriei

Buiucani mun. Chișinău din 26 iulie 2016.

c o n s t a t ă:

La 05 mai 2016, Curmei Gheorghe s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor, intervenient

accesoriu Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”, solicitând

declararea nulității ordinului de concediere, restabilirea în funcție și repararea

prejudiciului cauzat.

În motivarea acțiunii a indicat că, a fost numit în funcție de administrator

(manager-șef) la Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” prin

ordinul Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor nr.xxx din 14

februarie 2014, fiind încheiat contractual de muncă nr.172 pentru un termen de 4

1

ani. Prin ordinul Ministerului nr.xxxx din 21 martie 2016 a fost eliberat din această

funcție în baza art. 86 alin.(l) lit. p) CM al RM - încălcarea gravă, chiar și o singură

dată, a obligațiilor de muncă de către conducătorul unității.

A invocat că, ordinul de concediere este ilegal, deoarece au fost inventate

temeiurile juridice pentru eliberarea din funcție.

A explicat că, temeiurile de fapt care au servit la aplicarea sancțiunii

disciplinare au fost: rezultatele controlului financiar efectuat de către Inspecția

Financiară pentru perioada de activitate 01 ianuarie 2013 – 01 octombrie 2015;

rezultatele raportului de audit intern pentru perioada 01ianuarie 2014 – 01 noiembrie

2015; rezultatele inventarierii obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere amplasate

în zona drumurilor publice, efectuate de Comisia de inventariere din cadrul

Ministerului, conform stării de fapt până la data de 01 noiembrie 2015; faptul că

Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” nu a administrat

corespunzător contractele de reabilitare a drumurilor cu finanțarea externă, ceia ce a

determinat întârzierii semnificative, inclusiv din cauza proiectelor nesatisfăcătoare,

recepționate de reprezentanții săi. De asemenea neprezentarea la serviciu fără

motive întemeiate la data de 09 martie 2016, aflându-se în concediu medical în

perioada 10 martie 2016 – 15 martie 2016 s-a prezentat la serviciu pentru a semna

documentele.

A menționat că, ordinul de concediere nu conține indicarea termenului și

organul în care poate fi contestat, nu i s-a cerut explicațiile în scris privind faptele

imputate.

Totodată, consideră că, angajatorul a încălcat termenul de o lună de la data

constatării abaterii disciplinare, prevăzut de art.209 alin.(l) CM al RM pentru

aplicarea sancțiunii disciplinare.

A relevat faptul că, prescripția cu privire la rezultatele inspectării financiare

prin scrisoarea Inspecției Financiare din 26 noiembrie 2015, în următoarea zi a fost

adusă la cunoștință.

Ca urmare, consideră că, din aceeași zi, urmează a fi calculat și termenul de

aplicarea sancțiunii disciplinare, iar luând în considerație că s-a aflat în perioada 18

decembrie 2015 – 07 februarie 2016 în concediile medical și anual, sancțiunea

disciplinară putea fi aplicată până la data de 17 februarie 2016.

A indicat că, raportul de audit intern pentru perioada 01 ianuarie 2014 – 01

noiembrie 2015 a fost prezentat Ministerului la data de 18 decembrie 2015, iar la 21

decembrie 2015 s-a aprobat planul de acțiuni privind implementarea recomandărilor

oferite în urma misiunii de audit.

A relevat și faptul că, în legătură cu aflarea lui în perioada 18 decembrie 2015

– 07 februarie 2016 în concediile medical și anual, sancțiunea disciplinară putea fi

2

aplicată până la data de 07 martie 2016, pe când ordinul de concediere a fost emis

abia la data de 21 martie 2016.

A statuat că, despre existența a 1037 de obiective amplasate ilegal în zona

drumurilor publice Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” a

informat Ministerul prin scrisoarea din 27 noiembrie 2015. Acest lucru este

menționat și de comisia de inventariere în raportul din 23 februarie 2016. Prin

urmare, consideră că și în acest caz s-a omis termenul de aplicarea sancțiunii

disciplinare.

Mai indica și faptul că, contractele de reabilitarea drumurilor au fost încheiate

încă în anul 2012 și determinarea întârzieri din partea antreprenorilor, ca urmare

neadministrării corespunzătoare a contractelor, a fost constatată încă în primii ani

după semnarea acestora, dar nu în luna martie 2016.

A invocat că, în urma rezultatului controlului efectuat de Inspecția Financiară,

Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” prin scrisoarea din 04

decembrie 2015 a înaintat dezacordul cu privire la constatările Inspecției, iar prin

scrisoarea nr.27.05-10/16 din 12 ianuarie 2016 au fost admise parțial.

A explicat că, auditul intern a fost numit de către Minister cu grave încălcări

de competență, contrar prevederilor Statutului Întreprinderii de Stat „Administrația

de Stat a Drumurilor”, art.19 alin.7 Legii privind controlul financiar public intern

nr.229 din 23 septembrie 2010, deoarece conform anexei nr.3 la Hotărîrea

Guvernului RM nr.695 din 18 noiembrie 2009 cu privire la aprobarea

Regulamentului, structurii și efectivului limită ale Ministerului Transportului și

Infrastructurii Drumurilor, Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a

Drumurilor” nu se regăsește printre întreprinderile subordinate Ministerului, făcând

parte din întreprinderile fondate de către Ministerul.

Totodată, a remarcat că, unitatea de audit internă al Ministerului Transportului

și Infrastructurii Drumurilor nu este inclusă în anexa la Hotărîrea Guvernului RM

nr.817 din 07 octombrie 2014 privind aprobarea listei exhaustive a societăților de

audit care au drept la controlul întreprinderilor de stat și societăților pe acțiuni în

care cota parte statului depășește 50% din capitalul social.

A indicat că, Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” nu

poartă răspunderea pentru 1037 de obiective amplasate ilegal în zona drumurilor

publice, reflectate în Raportul cu privire la inventarierea obiectivelor de prestare a

serviciilor rutiere amplasate în zona indicată, întocmit de Comisia de inventariere

din cadrul Ministerului, deoarece autorizația de amplasare și prescripția tehnică se

emit anume de Minister.

La fel, menționează că, Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a

Drumurilor” anual încheie contracte pentru întreținerea și administrarea drumurilor

publice și acte de primire-predare a posesiei șantierului, zona drumului cu

3

întreprinderile regionale Societatea pe Acțiuni „Drumuri”, în care pachetul de

acțiuni este administrat de către Minister. Consideră că, anume Societatea pe Acțiuni

„Drumuri” regionale și sânt obligate să administreze și întrețină drumurile publice

și clădirile adiacente lor.

A relevat că, nu este de acord cu învinuirea în neadministrarea corespunzătoare

a contractelor de reabilitarea drumurilor cu finanțare externă, deoarece în ordinul de

concediere nu se indică care anume obligații de muncă au fost încălcate grav și prin

ce se manifestă acestea. Contractele date conțin clauzele stricte, iar întârzierile sunt

dur penalizate.

A mai explicat că, lipsa de la serviciu la 09 martie 2016 nu poate fi considerată

nemotivată, deoarece a prezentat trimiterea-extras de la medicul de familie, care

confirmă înrăutățirea stării de sănătate. Când s-a adresat la punctul medical, avea

simptome de bronșită acută, frisoane, dureri în gât, tuse acută, febră 39°C, primind

ulterior îndreptare pentru tratament în regim staționar la SCM „Sfîntă Treime”, care

și i-a eliberat certificatul medical. Prezentarea sa pentru o scurtă perioada de timp la

locul de muncă în perioada concediului medical în zilele de 13 și 14 martie

demonstrează atașamentul și responsabilitatea față de atribuțiile sale de muncă.

A menționat că, decizia Consiliului de administrare consemnată în procesul

verbal nr.6 din 02 martie 2016, prin care s-a propus fondatorului eliberarea din

funcție a reclamantului, o consideră ilegală, deoarece contrar prevederilor art.7

alin.(2) al Legii cu privire la întreprinderile de stat nr.l46-XIII din 16.06.1994,

reprezentanții Ministerului Finanțelor și Ministerului Economiei nu constituiau

majoritate, iar reprezentanții colectivului de muncă nu au fost numiți.

Ca urmare, solicită anularea ordinului nr.22-p din 21 martie 2016 privind

concedierea din funcție; restabilirea sa în funcție de administrator al Întreprinderii

de Stat ,,Administrația de Stat a Drumurilor”; încasarea de la Ministerul

Transportului și Infrastructurii Drumurilor în beneficiul său a salariului pentru

perioada absenței forțate de la serviciu, prejudiciului moral în suma de 100000 lei și

a cheltuielile de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din 12 iulie 2016 cererea de chemare în

judecată a lui Gheorghe Curmei împotriva Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat

„Administrația de Stat a Drumurilor”, privind declararea nulității ordinului de

concediere, restabilirea în funcție și recuperarea prejudiciului cauzat a fost respinsă

ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017 a fost respins apelul

declarat de Curmei Gheorghe și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 26 iulie 2016.

4

La 12 iunie 2017, Curmei Gheorghe a declarat recurs împotriva decizia Curții

de Apel Chișinău din 28 martie 2017 solicitând casarea acesteia și a hotărârii

Judecătoriei Buiucani din 12 iulie 2016 cu emiterea unei noi decizii prin care să fie

admisă integral acțiunea.

În motivarea cererii de recurs a invocat că, instanța de apel neîntemeiat a

reținut că speței urmează a fi aplicate prevederile art. 210 alin.(1) Codul Muncii,

deoarece în ordinul de sancționare nr.22-p din 21 martie 2016, nu au fost incluse

elementele obligatorii de conținut, impuse de legiuitor.

A menționat că, atât instanța de fond cât și instanța de apel incorect au

constatat că angajatorul a respectat procedura de aplicare a sancțiunii disciplinare

așa cum prevede art.208 alin.(1) Codul Muncii.

A indicat că, instanțele ierarhic inferioare au interpretat eronat prevederile

art.209 alin.(1) Codul Muncii cu privire la aplicarea termenului de sancțiuonare

disciplinară, invocând, că anume la ședința Consiliului de administrare al

Administrației de Stat a Drumurilor a avut loc constatarea abaterilor disciplinare.

A relevat că, instanța de apel și instanța de fond a dat o apreciere arbitrară la

materialelor cauzei ce a dus la soluționarea greșită a pricinii.

Prin urmare, consideră că decizia Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017

contravine cerințelor art. 389-390 CPC, privind legalitatea și temeinicia unei decizii

judecătorești.

În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate.

Din actele pricinii rezultă că hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 28 martie

2017 a fost expediată în adresa participanților la proces la 30 iunie 2017, însă

careva probe privind recepționarea acesteia la materialele cauzei, lipsesc. Ca urmare,

recursul declarat la data de 12 iunie 2017 de către Curmei Gheorghe, este depus în

termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3

judecători prin încheierea din 04 octombrie 2017 a considerat recursul admisibil și a

dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

Prin prisma art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

5

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat care

urmează a fi admis, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017 și a

hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. ,Chișinău din 12 iulie 2016 cu emiterea unei

noi decizii reieșind din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau

parțial decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, pronunțând o nouă

hotărîrea.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită

a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pe parcursul judecării pricinii s-a stabilit că, prin ordinul Ministerului

Transportului și Infrastructurii Drumurilor nr.l4-p din 14 februarie 2014, Curmei

Gheorghe a fost numit în funcție de administrator a Întreprinderii de Stat

„Administrația de Stat a Drumurilor”.

Prin ordinul nr.22-p din 21 martie 2016 Curmei Gheorghe a fost eliberat din

funcția ocupată, în conformitate cu art. 86 alin.(l) lit. p) CM al RM - încălcarea

gravă, chiar și o singură dată, a obligațiilor de muncă de către conducătorul unității.

Prin același ordin s-a reziliat contractul între fondatorul Întreprinderii de Stat

„Administrația de Stat a Drumurilor” și Curmei Gheorghe (vol.I f.d.24).

Fiind investite cu examinarea cauzei în fond și în ordine de apel instanțele

ierarhic inferioare au ajuns la concluzia de a respinge acțiunea ca fiind lipsită de

temei.

Analizând argumentele recursului coroborate circumstanțelor de drept, pe care

este întemeiată hotărîrea și decizia instanțelor ierarhic inferioare, instanța de recurs

consideră că s-a ajuns la o concluzie incorectă cu privire la aplicarea legislației în

vigoare, în speța dată.

Colegiul reține că, temeiul de fapt, pentru eliberarea din funcție și rezilierea

contractului au fost invocate încălcări grave a obligațiilor de muncă comise de

Curmei Gheorghe. Temeiul de drept a fost invocat art. 86 alin. (1) lit. p) Codul

Muncii, „încălcarea gravă, chiar și o singură dată a obligațiilor de muncă de către

conducătorul unității”.

Astfel, analizând ordinul contestat instanța de recurs reține faptul că acesta

este emis ilegal, or, la materialele cauzei lipsesc careva probe ce ar confirma faptul

că Curmei Gheorghe a avut o încălcare gravă a obligaților de muncă.

6

Or, potrivit art. 206 alin. (1) Codul Muncii ,,pentru încălcarea disciplinei de

muncă, angajatorul are dreptul să aplice față de salariat următoarele sancțiuni

disciplinare: a) avertismentul; b) mustrarea; c) mustrarea aspră; d) concedierea (în

temeiurile prevăzute la art.86 alin. (l) lit. (g)- r), iar conform art. 210 alin. (1) Codul

Muncii ,,sancțiunea disciplinară se aplică prin ordin (dispoziție, decizie, hotărâre).

în care se indică în mod obligatoriu: temeiurile de fapt și de drept ale aplicării

sancțiunii: termenul în care sancțiunea poate fi contestată: organul în care sancțiunea

poate fi contestată.

Ca urmare, instanța de recurs remarcă faptul că, ordinul din 21 martie 2016

nr. 22-p nu conține cele două elemente obligatorii impuse de legiuitor: nu este

prevăzut termenul în care sancțiunea poate fi contestată de salariat și organul în care

sancțiunea poate fi contestată. Mai mult de atât, la emiterea Ordinului a fost încălcată

procedura la aplicarea sancțiunii disciplinare - concedierea:

Astfel, nu au fost respectate prevederile art. 208 alin. (1) Codul Muncii, cu

privire la modul de aplicare a sancțiunilor disciplinare: ,,până la aplicarea sancțiunii

disciplinare, angajatorul este obligat să ceară în scris salariatului o explicație scrisă

privind fapta comisă. Explicația privind fapta comisă poate fi prezentată de către

salariat în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării. Refuzul de a prezenta

explicația cerută se consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al

angajatorului și un reprezentant al salariaților.

Prin urmare, reclamantului i-a fost încălcat dreptul la apărare inclusiv a

drepturilor de muncă și a intereselor sale legitime. Astfel, angajatorul (fondatorul),

contrar obligațiilor prevăzute de art. 10 alin. (2) lit. (f) (i) Codul Muncii, a aplicat în

mod diferit criteriile de evaluare a calității muncii, de sancționare și de concediere

în privința lui Curmei Gheorghe.

Potrivit prevederilor art. 7 par. 1 al Convenției cu privire la încetarea

raporturilor de muncă din inițiativa patronului nr.158 din 22.06.1982, ratificată prin

Hot. Pari. nr.994-XIII din 15.10.96: ,, raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor

înceta din motive legate de conduita sau manifestările lucrătorului înainte de a i se

oferi posibilitatea de a se apăra de afirmațiile acuzării, cu excepția cazului când

patronul nu poate în mod rezonabil oferi această posibilitate.

De asemenea, instanța de recurs relevă faptul că, au fost încălcate și

prevederile imperative ale art. 209 alin. (1 ) Codul Muncii cu privire la termenul de

aplicare a sancțiunii disciplinare: ,,sancțiunea disciplinară se aplică, de regulă,

imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de o lună din ziua

constatării ei, fară a lua în calcul timpul aflării salariatului în concediul anual de

odihnă, în concediul de studii sau în concediul medical”.

Potrivit scrisorii Inspecției financiare nr. 27-05-03/1709 din 26 noiembrie

2015 prescripția cu privire la rezultatele inspectării financiare la ÎS ,,Administrația

7

de stat a Drumurilor” a fost comunicată și prin urmare constatată de către Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor la 27 noiembrie 2015.

Prin urmare, constatările la care se face referire în ordinul nr. 22-p urmau să

fie puse ca temei de fapt pentru aplicarea sancțiunii disciplinare față de Curmei

Gheorghe nu mai târziu de 27 decembrie 2015.

Colegiu menționează că, începând cu 18 decembrie 2015 recurentul Curmei

Gheorghe s-a aflat în concediul medical și respectiv anual de odihnă, ultimul a

revenit la locul de muncă la 07 februarie 2016, totuși acesta nu a fost sancționat în

următoarele 10 zile până pe 17 februarie 2016, ci abia la 21 martie 2016.

Or, în această situație invocarea temeiurilor de fapt enunțate în ordinul nr.

22-p din 21 martie cu privire la rezultatele controlului efectuat de Inspecția

Financiară este ilegal și nu putea fi pus la baza sancționării salariatului după

expirarea termenului prevăzut de art. 209 alin.(l) Codul Muncii.

Cu referire la argumentele intimaților precum că, conform contractul

încheiat fondatorul întreprinderii Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor și Gheorghe Curmei, ultimul s-a obligat în calitatea sa de administrator

să conducă activitatea economico - financiară a Î.S. ,,Administrația de Stat a

Drumurilor”, însă fără a menționa și faptul că fondatorul se obligă să-i asigure

condițiile necesare.

Prin scrisoarea din 01 martie 2016 Curmei Gheorghe s-a adresat către

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor cu scrisoare referitor la mai

multe ilegalități comise și anume în raportul de audit intern, care a fost efectuat de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, care contravine normelor

legale și la faptul că acesta nu a avut posibilitatea să facă cunoștință cu acel raport

de audit intern efectuat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

Cu referire la argumentele Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor cu privire la prejudicierea statului într-un fel sau altul prin faptul că sa

achitat 10% din suma contractului de antrepriză nr. 1 1-18/512 din 21 august 2014

având ca părți SRL ,,Titaracom” și Î.S. ,,Administrația de Stat a Drumurilor, iar

Curmei Gheorghe nu a întreprins nici o măsură de a îmbunătăți situația sau de a

încasa acele plăți care au simenii în baza contractului, instanța de recurs menționează

următoarele.

Prin răspunsul Inspecției financiare din 12 ianuarie 2016 nr.25-05-10/16, s-

a indicat faptul că datoria inițială în luna octombrie constituie suma de 4795000.00

lei, în luna decembrie sa diminuat la 1.975,900,00 lei. Totodată Inspecția invocă că

de către ÎS ,,Administrația Drumurilor” au fost luate toate măsurile necesare pentru

a încasa acele datorii și prejudicii de la SRL ,,Litaracom” conform contractului de

antrepriză nr. 1 1-18/512 din 21 august 2014.

8

Prin urmare, efectuarea auditului intern la IS ,,Administrația de Stat a

Drumurilor” urma să fie efectuată doar de unitatea de audit intern, care face parte

din structura organizațională din cadrul ÎS ,,Administrația de Stat a Drumurilor”. Or

careva probe ce ar demonstra contrariu la materialele cauzei lipsesc.

Conform art. 19 alin. (7) al Legii privind controlul financiar public intern nr.

229 din 23.09.2010 ,,unitățile de audit intern ale autorităților administrației publice

centrale și locale au dreptul să efectueze auditul intern si în entitățile publice

subordonate”.

Or, conform anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.695 din 18 noiembrie

2009 cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii și efectivului-limită ale

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. ÎS ,,Administrația de Stat

a Drumurilor” nu se regăsește printre întreprinderile subordonate Ministerului,

deoarece face parte din întreprinderile fondate de Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii Drumurilor (anexa nr. 5). Referitor la auditul extern, instanța de

recurs menționează că, conform art.131 alin. (2) al Legii cu privire la întreprinderea

de stat nr. 146-XIII din 16.06.94: ,,Ministerul Finanțelor va înainta anual Guvernului

spre aprobare lista societăților de audit pentru auditarea situațiilor financiare ale

întreprinderilor, selectate conform criteriilor stipulate la alin.13. Modul de selectare

a societăților de audit și termenii de referință se stabilesc de Guvern”.

Astfel, conform anexei la Hotărârea Guvernului nr. 817 din 07.10.2014 a fost

aprobată lista exhaustivă a societăților de audit privind auditarea situațiilor

financiare pentru anul 2014 ale întreprinderilor de stat și ale societăților pe acțiuni

în care cota statului depășește 50% din capitalul social. Printre aceste societăți de

audit nu este inclusă și unitatea de audit intern al Ministerului Transportului și

infrastructurii drumurilor.

Prin urmare, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nu avea

nici un temei legal să efectueze un astfel de audit intern și acest audit nu poate crea

efecte juridice, ba mai mult ca atât, la materialele dosarului a fost anexat extrasul din

procesul verbal al ședinței Consiliului de Administrație din 18.12.2015, unde

reprezentantul ministerului finanțelor, care este membru al consiliului a menționat

despre faptul că raportul de audit intern nu poate fi pus la bază, deoarece nu era de

competența Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor să efectueze un

astfel de audit.

Ba mai mult ca atât, prin scrisoarea din 01 martie 2016 înaintată de Curmei

Gheorghe în adresa Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor acesta

a invocat faptul că decizia finală luată de către membri Consiliului de Administrație

este ilegală, inclusiv nu a fost luată în considerație componența nominală a

consiliului de administrație, or, simplu argument invocat de reprezentantul

intimatului precum că nici o entitate nu a contestat-o, înseamnă că această decizie

9

este una legală, acest argument fiind neîntemeiat, deoarece legea este supremă într-

un strat de drept și nu poate să se conducă de faptul ce invocă o entitate sau alta.

Referitor la faptul că nu este nici o legătură între normele legale la caz, ori

nu pot fi aplicabile normele cu privire la audit, Colegiu consideră această opinie total

eronat, deoarece după cum s-a menționat auditul inten în cadrul Administrației de

Stal a Drumurilor urma a fi efectuat de serviciul audit intern din cadrul întreprinderi,

la propunerea Consiliului de administrație. Însă, în speța dată, auditul intern a fost

efectuat în baza Ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

Cu referire la argumentele privind abaterile disciplinare cu privire la

inventarierea obiectelor amplasate pe drumurile publice, instanța de recurs

menționează următoarele.

Conform ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor

din 21 martie 2016 sunt indicate temeiurile concedierii, iar unul din acestea este

existența a 1037 de obiective amplasate în zona drumurilor și precum că nu a fost

întreprinsă nici o măsură în scopul combateri amplasări ilegale a obiectivelor date.

Prin sesizarea expediată în adresa Procuraturi Generale în anul 2012 s-a

menționat că toate încălcări și anume amplasarea în zona drumurilor a obiectivelor

neautorizate sau cu termene expirate, ține exclusiv de activitatea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

Suplimentar, s-a indicat că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor nu sesizează și nu se luptă nici într-un fel cu acest fenomen, iar ÎS

,,Administrația de Stat a Drumurilor”nu poate să poarte răspundere pentru aceste

încălcări. Ultimul nu este un agent constatator, nu are competențele și posibilitățile

de a contracara încălcarea, deoarece Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor este instituția care eliberează autorizație în sensul amplasări sau

construcției obiectivelor în preajma drumurilor.

În această ordine de idei, instanța de recurs remarcă faptul că, toate drumurile

care se construiesc sunt luate la balanța S.A ,,Drumuri”, care preiau toate drepturile

și împuternicirile de administrare a acestora.

Mai mult ca atât, în raportul, la care face referire pârâtul și intervenientul

accesoriu se constată că existența a 1037 obiective pe drumurile rutiere,

responsabilitatea îi aparține S.A ,,Drumuri”.

Prin scrisoarea din 26 noiembrie 2015 recurentul a sesizat Inspectoratele de

Poliție și Inspecția în Construcții cu privire la existența celor 1037 de obiective

amplasate neautorizat. Aceasta demonstrază faptul că recurentul a întreprins măsuri

privind contracararea fenomenului.

Referitor la temeiul de administrare ineeficientă a contractelor cu finanțare

externă, instanța de recurs remarcă următoarele.

10

Din materialele cauzei rezultă că, contractele cu finanțare externă au fost

semnate de predecesorul recurentului, iar întârzierea a început să apară până la

numirea lui în funcție. Ca urmare recurentul nu poate răspunde retroactiv pentru

acțiunile altei persoane, deoarece el a preluat conducerea ÎS ,,Administrația de Stat

a Drumurilor” în situația la acel moment.

De asemenea, terenul unui contract nu a expirat, iar pe contractele în care

înregistrează întârzieri antreprenorii au fost penalizați. Acest fapt confirmă că de

către conducerea ÎS ,,Administrația de Stat a Drumurilor” s-au luat măsurile

necesare.

Cu referire la argumentele cu privire la absența nemotivată în timpul zilei de

la locul de muncă a recurentului, instanța de recurs menționează următoarele.

Potrivit materialelor cauzei, recurentul a informat telefonic angajatorul

despre faptul că s-a îmbolnăvit, iar prin scrisoarea din 16 martie 2016 a expediat în

adresa angajatorului copia certificatului medical și extrasul care motiva lipsa din

acele zile.

Conform art. 6 par.l al Convenției cu privire la încetarea raporturilor de

muncă din inițiativa patronului nr. 158 din 22.06.1982, ratificată prin Hot. Pari.

nr.994-XIII din 15.10.1996 ,,Absența temporară de la locul de muncă din cauza bolii

sau traumei nu va constitui motiv valabil pentru încetare a relațiilor de muncă.

De altfel, în ziua de 14 martie când recurentul s-a prezentat la locul de muncă

doar pentru a semna scrisorile adresate Ministerului, nu a beneficiat de drepturi

salariale. În acest sens este reținut pct. 3.2 lit. a) contractului individual de muncă

din 14 februarie 2014, conform căruia administratorul ,,organizează îndeplinirea

programului de producție, a obligațiilor contractuale și de alt gen ale întreprinderii”.

Conform art. 86 lit. p) CM concedierea salariatului are loc pentru ,,încălcarea

gravă, chiar și o singură dată a obligațiilor de muncă de către conducătorul unității,

de către adjuncții săi sau de către contabilul-șef”.

Instanța de recurs menționează că acest temei de concediere nu precizează

care încălcări a obligațiilor de muncă pot fi considerate grave. Gravitatea încălcării

urmează a fi apreciată de instanță reieșind din circumstanțele stabilite și ținînd cont

de circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte. Pe lîngă aceasta, dovedirea

faptului că încălcarea a avut loc și a purtat un caracter grav, stă în seama

angajatorului.

Referitor la cerința reclamantului de restabilire la locul de muncă și

compensarea prejudiciul material și moral, instanța de recurs menționează

următoarele:

Conform art. 89 alin. (1) Codul Muncii "Salariatul transferat nelegitim la o

altă muncă sau eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de muncă

11

prin negocieri directe cu angajatorul, iar în caz de litigiu - prin hotărâre a instanței

de judecată”.

Art.90 alin. (1) indică: „În cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului

transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare

prejudiciul cauzat acestuia.

Conform art. 330 alin.(l) lit. b) CM ,,Angajatorul este obligat să compenseze

persoanei salariul pe care aceasta nu 1-a primit, în toate cazurile privării ilegale de

posibilitatea de a munci. Această obligație survine în particular, în caz de eliberare

ilegală din serviciu

Mai mult ca atît, conform art. 329 alin. (1) CM Angajatorul este obligat să

repare integral prejudiciul material și cel moral cauzat salariatului în legătură cu

îndeplinirea de către acesta a obligațiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale

de posibilitatea de a munci, dacă prezentul cod sau alte acte I normative nu prevăd

altfel.

Prin certificatul eliberat lui Curmei Gheorghe de către ÎS ,,Administrația de

Stat a Drumurilor” a fost prezentată descifrarea salariului pentru perioada decembrie

2015- martie 2016.

Totodată, conform pct. 2 al Hotărârii Guvernului Nr. 426 din 26.04.2004

privind aprobarea modului de calculare a salariului mediu, "Salariul mediu,

determinat în conformitate cu prezentul modul de calculare, se aplică la plata

despăgubirii pentru perioada de absență forțată de la muncă a salariatului transferat

sau eliberat nelegitim din serviciu”.

Conform pct. 5 al Hotărârii Guvernului Nr. 426 din 26.04.2004 la

determinarea salariului mediu, se iau în calcul 3 luni calendaristice de lucru

premergătoare evenimentului de care depinde plata respectivă (de la data de 1 pînă

la data de 1). Pentru salariații care au lucrat la întreprinderea respectivă mai puțin de

3 luni perioada de decontare se stabilește reieșind din timpul efectiv lucrat.

În conformitate cu pct. 6 al. Hotărîrea Guvernului nr. 426 din

26.04.2004:"Salariul mediu se calculează pe o zi calendaristică pentru plata

despăgubirii pentru perioada de absență forțată de la muncă. În cazul restabilirii la

locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu”.

Astfel, aplicând prevederile pct. 2, 3, 5, 6, 7, 10 al Hotărîrii menționate, a

fost întocmit un calcul desfășurat de determinare a salariului mediu aplicat la plata

despăgubirii pentru perioada de absență forțată de la muncă a salariatului Curmei

Gheorghe.

Ca urmare, salariul recurentului pentru toată perioada lipsei forțate de la

serviciu este de 807,88 lei [salariu mediu pe o zi calendaristică) pentru perioada 21

martie 2016 – 25 octombrie 2017 )- 298 107 lei (salariul pentru toată perioada lipsei

forțate de la serviciu).

12

Cu referire la existenta unui prejudiciu moral, real cauzat în cazurile când

angajatorul încalcă drepturile salariatului, se retine că acesta, practic, este unul

prezumat,fapt influențat de caracterul social pronunțat al relațiilor de muncă.

Respectiv, reieșind din aspectul că relațiile de muncă, care sunt individuale,

totuși, se exercită în cadrul unei colectivități ce va cunoaște acțiunile angajatorului,

fapt ce la rîndul său, va afecta poziția salariatului în colectiv și va dicta, în mod

normal, existența unei stări de frustrare pentru acesta, cât și statutul social diferit al

salariatului și angajatorului, fapt unanim recunoscut existent pentru raporturile de

muncă.

Astfel, ca rezultat al concedierii sale lui Curmei Gheorghe i-a fost încălcat

dreptul la muncă, fiindu-i cauzat un prejudiciu moral prin umilirea onoarei sale

(ordinul 22 - p din 21 martie 2016 a fost citit public în fața întregului colectiv de

muncă al întreprinderii de către reprezentantul Ministerului).

Totodată, instanța de recurs menționează că, prin concediere recurentului i-

a fost creată o stare de incertitudine, de frică creării în viitor a unei stări materiale

precare, de lipsa unui loc de muncă și imposibilitatea de a-și întreține familia.

Așadar, conform art. 90 alin. (3) Codul Muncii „Mărimea reparării

prejudiciului moral se determină de către instanța de judecată, ținăndu-se cont de

aprecierea dată acțiunilor angajatorului, dar nu poate fi mai mică decât un salariu

mediu lunar al salariatului" (în speța în cauză salariul mediu este de 23 751.67 lei).

Astfel, instanța de recurs consideră că suma de 25 000 lei va reprezenta o

satisfacție echitabilă pentru suferințele pe care a fost nevoit să le suporte ca

consecință a acțiunilor ilegale ale pârâtului. Or, admiterea acțiunii deja urmează a

fi apreciată ca o satisfacție morala pentru recurent. Solicitarea reclamantului de

încasarea prejudiciului moral în marime de 100000 lei, instanța de recurs o consideră

irelevantă și exagerată.

În conformitate cu art. 96 alin. (1) și (11 ) CPC, instanța judecătorească

obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză

cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare

și rezonabile. Cheltuielile menționate la alin.(1) se compensează părții care a avut

câștig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat.

Potrivit mandatului eliberat la 29 aprilie 2016 și contractului de asistență

juridică din aceiași dată, avocatul Popa Grigore a fost împuternicit să reprezinte

interesele Curmei Gheorghe în toate instanțele de judecată.

La materialele dosarului au fost anexate ordinele de plată nr. 701897 din 29

aprilie 2016 privind suportarea cheltuielilor pentru asistența juridică în mărime de

5000 lei (f.d.69 vol.I) pentru prima instanță și 4000 lei pentru instanța de apel

nr.02695529 din 20 octombrie 2016 (f.d.81 vol. II).

13

Pornind de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca

costurile și cheltuielile să fie incluse în suma acordată, trebuie să se stabilească dacă

acestea au fost cu adevărat suportate, au fost necesare și că au o valoare rezonabilă

(Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei [GC] nr. 23.118/93, paragraful 62, CEDO

1999-VIII).

Prin urmare, Colegiul consideră suma de 9000 lei pentru asistența juridică

una reală, necesară și rezonabilă pentru efectuarea actelor procesuale.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul, a casa decizia Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017 și hotărârea

Judecătoriei Buiucani din 12 iulie 2016 cu emiterea unei noi hotărârii prin care

admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Curmei împotriva

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu

Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”, privind declararea

nulității ordinului de concediere, restabilirea în funcție și recuperarea prejudiciului

cauzat .

Conform art.256 alin.(1) lit.(d) Cod de Procedură Civilă al RM, urmează a fi

executate imediat ordonanța sau hotărîrea judecătorească prin care pârâtul este

obligat la plata, unui salariu mediu pentru absență forțată de la lucru, în cazul

reintegrării în serviciu.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, Colegiul Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Curmei Gheorghe.

Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017 și hotărârea

Judecătoriei Buiucani din 12 iulie 2016 și emite o nouă hotărârii prin care:

Se admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Curmei

împotriva Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, intervenient

accesoriu Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”, privind

declararea nulității ordinului de concediere, restabilirea în funcție și recuperarea

prejudiciului cauzat.

Se anulează ordinul nr. 22-p din 21 martie 2016 privind concedierea din

funcție a lui Curmei Gheorghe emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor a RM.

Se restabilește Curmei Gheorghe în funcția de administrator al Întreprinderii

de Stat ,, Administrația de Stat a Drumurilor”.

14

Se încasează din contul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor a RM în beneficiu lui Curmei Gheorghe salariu pentru toată perioada

lipsei forțate de la serviciu pînă la restabilirea în funcție în sumă de 298 107 ( două

sute nouăzeci și opt mii o sută șapte) lei.

Se încasează din contul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor a RM în beneficiu lui Curmei Gheorghe prejudiciul moral în sumă de 25

000 (douăzeci și cinci mii) lei.

Se încasează din contul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor a RM în beneficiu lui Curmei Gheorghe cheltuielile pentru acordarea

asistenței juridice în sumă de 9000 (nouă mii) lei.

Hotărîrea în partea restabilirii în serviciu și încasarea unui salariu mediu lunar

în mărime de 23 751.67 (douăzeci și trei mii șapte sute cinzeci și unu) lei 67 bani,

urmează a fi executată imediat, conform art.256 alin.(1) lit.(d) Cod de Procedură

Civilă al RM.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru

Judecători:

Galina Stratulat

Oleg Sternioală

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

15