2ra-1275/19 — anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea salariului pentru absenta fortată de la locul de muncă

Dosarul nr. 2ra-1275/19

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Central) S. Dimitriu

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) L. Bulgac, Gr. Dașchevici, A. Panov

Î N C H E I E R E

03 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Teleman Veaceslav,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Teleman Veaceslav

împotriva Întreprinderii de Stat ”Administrația de Stat a Drumurilor” cu privire la

declararea nulității ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului

pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Teleman Veaceslav și s-a menținut hotărârea din 04

octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 29 ianuarie 2018, Teleman Veaceslav a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii de Stat ”Administrația de Stat a Drumurilor” cu privire la

declararea nulității ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului

pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii, reclamantul Teleman Veaceslav a menționat că prin ordinul

directorului general al Întreprinderii de Stat ”Administrația de Stat a Drumurilor” nr.

96-p din 29 decembrie 2017, a fost concediat din funcția de șef serviciu licitații în

temeiul art. 86 alin. (1) lit. k) din Codul muncii - comiterea de către salariatul care

gestionează nemijlocit mijloace bănești sau valori materiale ori care are acces la

sistemele informaționale ale angajatorului (sisteme de colectare și gestiune a

informației) sau la cele administrate de angajator a unor acțiuni culpabile, dacă aceste

acțiuni pot servi drept temei pentru pierderea încrederii angajatorului față de salariatul

respectiv.

A relatat că drept temei pentru concedierea sa a servit faptul, că prin sentința din

09 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, instanța a constatat că

Chirinciuc Iurie l-a influențat pe Teleman Veaceslav, iar ultimul în perioada anilor

2016-2017, în timp ce se afla în funcția de director general-interimar al Întreprinderii

de Stat ”Administrația de Stat a Drumurilor”, a exercitat presiuni asupra contractorului

1

„SK 13 Patstroy JSK” întru excluderea Societății cu Răspundere Limitată ”Ecosem

Grup” ca subcontractor responsabil de realizarea proiectului de reabilitare a drumului

R6-M1 Ialoveni, conform contractului RSP/W6/05 din 18 septembrie 2015, în favoarea

Societății cu Răspundere Limitată ”Nounconst”, iar Teleman Veaceslav, la rândul său

l-a somat pe inginerul-supervizor internațional Simone Jones care a fost angajat de

Administrația de Stat a Drumurilor, ca ultimul contrar prevederilor subclauzei 4.4 (B) a

contractului FLD1C, să solicite avizarea provizorie a consimțământului pentru

acceptarea proiectelor de execuție al agenților economici autohtoni, de la Administrația

de Stat a Drumurilor, pe cînd conform aceleiași clauze contractorul obține

consimțământul doar a inginerului- supervizor.

A invocat reclamantul Teleman Veaceslav ilegalitatea ordinului nr. 96-p din 29

decembrie 2017.

A specificat că motivele de fapt descrise în ordinul de concediere, sunt bazate pe

interpretarea subiectivă a circumstanțelor existente și lipsa cărorva argumente legale

pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Reclamantul a relevat că urmărirea penală în privința sa a fost disjungată într-o

procedură separată. Or, art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, stabilește că orice persoană acuzată de o

infracțiune este prezumată nevinovată pînă ce vinovăția sa va fi legal stabilită.

La fel, reclamantul a invocat că sentința din 09 august 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani, a fost pronunțată în privința inculpatului Chirinciuc Iurie, iar

cauza penală a fost examinată în limitele învinuirii formulate acestuia.

Astfel reclamantul a specificat că prin sentința în cauză, nu s-a stabilit vinovăția sa

în comiterea unei infracțiuni.

Prin urmare, reclamantul a menționat că sentința din 09 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, nu are nici o relevanță situației sale, deoarece

vinovăția sau nevinovăția sa urmează a fi constatată de către organul de urmărire penală

sau instanța de judecată, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor prevăzute de

lege.

Totodată, a susținut reclamantul că prin includerea în ordinul de concediere a

expresiilor „permit de a presupune în mod concludent că Teleman Veaceslav, a comis

cele imputate, anume în circumstanțele invocate de organul de urmărire penală” se

încalcă principiul prezumției nevinovăției iar constatarea vinovăției sau nevinovăției

persoanei ține de competența exclusivă a instanței judecătorești dar nu a Directorului

general al întreprinderii.

Mai mult ca atât, a menționat că contrar prevederilor art. 208 alin. (1) Codul

muncii, administrația nu i-a oferit posibilitatea să dea explicațiii cu privire la conținutul

informației parvenite de la Banca Europeană de Investiții.

A solicitat reclamantul Teleman Veaceslav anularea ordinului de concediere nr.

96-p din 29 decembrie 2017, restabilirea în funcția de șef al serviciului licitații,

încasarea salariului pentru absența forțată de la locul de muncă, încasarea sumei de 100

000 lei cu titlu de prejudiciu moral și încasarea sumei de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli

de asistență juridică.

Prin hotărârea din 04 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Teleman Veaceslav.

S-a anulat parțial ordinul de concediere emis de Întreprinderea de Stat

”Administrația de Stat a Drumurilor” nr. 9-p din 29 decembrie 2017 ”Cu privire la

concediera din funcție a lui Teleman Veaceslav”, în partea ce ține de temeiul juridic al

2

concedierii, cu modificarea acestuia, din art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii, în art. 86

alin. (1) lit. o) Codul muncii.

S-a încasat de la Întreprinderea de Stat ”Administrația de Stat a Drumurilor” în

beneficiul lui Teleman Veaceslav suma de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență

juridică.

În rest, acțiunea s-a respins.

Prin decizia din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Teleman Veaceslav și s-a menținut hotărârea din 04 octombrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

S-a încasat de la Teleman Veaceslav în beneficiul Întreprinderii de Stat

”Administrația de Stat a Drumurilor” suma de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli de

asistență juridică.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că demersurile de aplicare a măsurilor preventive și scrisorile Băncii Europene

de Investiții, nu permit de a stabili comiterea pretinselor acte de corupție, pentru a

constitui temei de concediere în baza art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii, iar

dispunerea în această parte a concedierii fiind contrară legii.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că eronat a fost efectuată încadrarea

juridică, cu indicarea greșită a temeiului de concediere, motiv pentru care instanța de

fond just a concluzionat referitor la necesitatea modificării temeiului juridic al

concedierii indicat în ordin, din art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii, în art. 86 alin. (1)

lit. o) Codul muncii, iar ordinul în această parte urmând a fi anulat.

Totodată, instanța de apel a considerat necesar încasarea de la Teleman

Veaceslav în beneficiul Întreprinderii de Stat ”Administrația de Stat a Drumurilor” a

sumei de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

La 08 mai 2019, Teleman Veaceslav a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești cu

emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă.

Recurentul Teleman Veaceslav, în motivarea recursului a menționat că instanțele

de judecată urmau să reflecte în hotărârile sale motivele, pertinența, admisibilitatea,

veridicitatea probelor în ansamblu, legătura lor reciprocă și suficiența pentru

soluționarea cauzei privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și

argumentarea preferinței unei probe față de altele.

A specificat recurentul că instanța de apel nu a luat în considerație faptul că nu a

făcut parte din comisia de audit intern și nici nu a semnat constatările raportului de

audit intern, iar semnătura aplicată pe prima filă a raportului confirmă faptul doar

aducerii la cunoștință a acestuia.

Or, raportul integral de audit intern nu a fost cercetat în instanțele de judecată.

În consecință, recurentul a invocat că instanțele ierarhic inferioare nu au examinat

circumstanțele care au stat la baza concedierii sale din funcția de șef al serviciului

licitații, fapt ce denotă comiterea unei încălcări procedurale, care se circumscrie

temeiului prevăzut de art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă și care a dus la

soluționarea greșită a cauzei.

La 27 iunie 2019, Întreprinderea de Stat ”Administrația de Stat a Drumurilor”,

reprezentată de avocatul Popa Grigore, a depus referință la recursul declarat de

Teleman Veaceslav, prin care a solicitat să fie considerat ca inadmisibil.

3

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 07 februarie 2019, însă date

referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 08 mai 2019, respectiv se consideră depus în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă

statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

(Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

4

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile

de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct.45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o

referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Teleman Veaceslav, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Teleman Veaceslav.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

5