2ra-1642/19 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale

2ra-1642/19 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra–1642/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), (jud. S. Clima)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, N. Simciuc, Iu. Cotruță)

Î N C H E I E R E

16 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Svetlana Filincova

examinând admisibilitatea recursului declarat de Agenția Servicii Publice,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Hlopețchi

Veaceslav împotriva Agenției Servicii Publice cu privire la anularea ordinului,

restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la

lucru, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 29 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de către Agenția Servicii Publice și menținută hotărârea din

18 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani),

con st ată:

La 29 ianuarie 2018, Hlopețchi Veaceslav a depus cerere de chemare în

judecată (concretizată ulterior) împotriva Agenției Servicii Publice cu privire la

anularea ordinului, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada

absenței forțate de la lucru, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, a fost angajat pe o perioadă

determinată în calitate de specialist coordonator al oficiului teritorial Bălți al

Camerei înregistrării de Stat, începând cu data de 03 octombrie 2005.

Ulterior, la 31 octombrie 2005, reclamantul a fost angajat pe termen

nedeterminat în funcție de specialist coordonator al oficiului teritorial Bălți al

Camerei înregistrării de Stat, funcție în care a activat până la 12 noiembrie 2006,

dată la care a fost transferat în funcție de specialist principal în cadrul aceleiași

subdiviziuni teritoriale a Camerei înregistrării de Stat, funcție în care a activat până

la data concedierii sale în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de

1

personal.

Prin Hotărârea Guvernului nr.314 din 22 mai 2017, s-a decis de a reorganiza

ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru”, prin transformare, în IP

„Agenția Servicii Publice” în subordinea Guvernului.

Totodată, prin actul normativ respectiv s-a decis ca, ÎS „Centrul Resurselor

Informaționale de Stat „Cadastru”, autoritatea administrativă din subordinea

Ministerului Justiției „Serviciul Stare Civilă” și autoritatea administrativă din

subordinea Ministerului Economiei „Camera de Licențiere” s-a reorganizat prin

fuziune (absorbție) cu IP, Agenția Servicii Publice”.

Respectiv, odată cu reorganizarea întreprinderea de Stat „Camera înregistrării

de Stat” prin fuziune (absorbție) cu IP „Agenția Servicii Publice”, reclamantul

activa în cadrul IP „Agenția Servicii Publice”, Departamentul înregistrare și

licențiere a unităților de drept, subdiviziunea teritorială Bălți.

Prin ordinul nr. 29 din 29 septembrie 2017 al Directorului IP „Agenția

Servicii Publice”, reclamantul a fost preavizat de preconizata concediere în

legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate. Ordinul

nominalizat a fost adus la cunoștința reclamantului sub semnătură la 19 octombrie

2017.

Ca temei al emiterii ordinului a senat aprobarea prin ordinul cu nr. 27 din 23

august 2017 a statelor de personal al pârâtului.

Având în vedere că art.88, alin. (l) lit. a) al Codului muncii direct stabilește că

anterior demarării procedurii de reducere a numărului sau a statelor de personal,

angajatorul este obligat să emită inițial un ordin (dispoziție, decizie, hotărâre),

motivat din punct de vedere juridic, cu privire la reducerea numărului de personal

sau a statelor de personal, ceea ce în mod obligatoriu impune angajatorul de a

specifica la concret în decizie referitor la reducerea statelor de personal, aprobarea

noii structuri a statelor de personal nu presupune în mod obligatoriu și reducerea

unor funcții, sau cel puțin acest proces este un proces ulterior aprobării unei decizii

de reduceri, acțiuni care consideră că au fost omise de către pîrît.

Or, ordinul privind reducerea numărului sau a statelor de personal urmează să

prevadă realmente reducerea numărului sau a statelor de personal. Aprobarea

noilor state de personal este un act juridic separat, care poate fi legalizat prin

același ordin, însă nu poate substitui dispoziția privind declanșarea procedurii de

reducere.

Totodată s-a menționat că legislația muncii impune angajatorului obligația ca

după emiterea ordinului inițial cu privire la reducerea numărului de personal, să

emită un ordin (dispoziție, decizie, hotărâre) cu privire la preavizarea, sub

semnătură, a salariaților cu 2 luni înainte de lichidarea unității ori de reducerea

numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului preavizat un

alt loc de muncă (funcție) în cadrul unității respective și va reduce, în primul rând,

locurile de muncă vacante.

2

A menționat că până le emiterea unui asemenea ordin, angajatorul trebuie să

selecteze minuțios salariații care urmează sa fie preavizați, ținând cont strict de

dreptul lor preferențial de a fi lăsați la lucru în conformitate cu dispozițiile art.183

al Codului muncii.

Respectarea dreptului preferențial de menținere la locul de muncă presupunea

confruntarea datelor privind calificarea și productivitatea muncii mai înaltă

(îndeplinirea normelor de producție, despre studii, deținerea titlurilor științifice,

inovațiile, descoperirile și propunerile de raționalizare, premierea pentru muncă

conștiincioasă).

În viziunea reclamantului, pârâtul în mod neîntemeiat a decis reducerea

funcției deținute de către reclamant, din momentul în care în cadrul Instituției

Publice „Agenția Servicii Publice” existau la acel moment funcții vacante, or art.

88 alin. (1) lit. d) al Codului muncii prevede că, angajatorul este în drept să

concedieze salariații de la unitate în legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură

cu reducerea numărului sau a statelor de personal (art.86 alin.(l) lit. b) și c)) doar

cu condiția că va reduce, în primul rând, locurile de muncă vacante.

Cu atât mai mult, deși s-a emis ordinul cu privire la preavizare a salariaților a

căror posturi urmează să se reducă, pârâtul în continuare a desfășurat concursul

pentru angajarea în funcții vacante în cadrul Instituției Publice „Agenția Servicii

Publice”.

Acest fapt atestă încălcarea prevederilor art.88 și art.183 Codul muncii, citate

anterior, ori pârâtul nu a făcut dovada respectării principiului preferinței menținerii

la locul de muncă a salariaților cu o productivitate a muncii și calificare mai înaltă.

Conform art. 88 alin. (l) lit. c) al Codului muncii, odată cu preavizarea în

legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, angajatorul trebuie să

propună în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă (un alt post) în cadrul

unității respective.

Salariatului preavizat trebuie să i se propună transferul la un alt loc de muncă

permanent în cadrul aceleiași unități cu acordul scris al părților în conformitate cu

prevederile art.74 alin.(l) și (3) al Codului muncii.

Un alt loc de muncă, în acest caz, se propune salariatului, mai întâi de toate,

ținând cont de specialitatea, profesia, calificarea, funcția acestuia - condiție de bază

a art.49 alin. (l) lit. d1) și art. 68 ale Codului muncii, reieșind din obligația

angajatorului de a respecta condițiile contractului individual de muncă și a-i oferi

salariatului un loc de muncă, prevăzut de contractul individual de muncă (art. 10

lit. b) și d) al Codului muncii).

În cazul lipsei unui loc de muncă necesar (conform specialității, profesiei,

calificării, funcției) - salariatului preavizat îi poate fi propusă orice altă muncă

vacantă existentă în cadrul unității.

Reclamantul a menționat că, pârâtul nu a propus un alt loc de muncă sau nu a

constatat lipsa unui alt loc de muncă, dar imediat a decis preavizarea și concedierea

3

reclamantului.

Reieșind din art.88 alin. (l) lit. d) al Codului muncii, angajatorul are obligația

de a reduce, în primul rând, locurile de muncă vacante, însă reducerea locurilor de

muncă (posturilor) vacante, poate avea loc, în mod logic, doar după propunerea lor

mai întâi salariaților preavizați (așa cum cere art.88 alin.(l) lit. c) Codul muncii.

Însă pârâtul nu a propus reclamantului un alt loc de muncă necesar (conform

specialității, profesiei, calificării, funcției) și nici nu a indicat sau specificat lipsa

unui alt loc de muncă, dar imediat a propus o altă muncă vacantă existentă în

cadrul unității, specificat în anexa la ordinul de preavizare menționat.

Totodată, de seama angajatorului este pusă obligația de a prezenta, în modul

stabilit, cu 2 luni înainte de concediere, agenției teritoriale pentru ocuparea forței

de muncă informațiile privind persoanele ce urmează a fi disponibilizate (art. 88

alin.(l) lit. g) al Codului Muncii).

O astfel de informație este prezentată de către angajator în forma cuprinsă în

anexa nr. 1 la Modul de acces la măsurile pentru prevenirea șomajului, aprobat prin

ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 47 din 25 august 2004.

În cazul în care după expirarea termenului de preavizare de 2 luni nu a fost

emis ordinul de concediere a salariatului, art. 88 alin. (2) al Codului muncii

stabilește univoc că această procedură nu poate fi repetată de către angajator în

cadrul aceluiași an calendaristic.

În termenul de preavizare nu se include perioada aflării salariatului în

concediul anual de odihnă (art. 112 al Codului muncii), în concediul de studii (art.

178-181 al Codului muncii) și în concediul medical (art. 123 al Codului muncii),

care de fapt, prelungesc termenul de preavizare (de 2 luni) cu numărul de zile a

concediilor invocate.

De fapt, reclamantul a fost preavizat în legătură cu reducerea numărului sau a

statelor de personal la 19 octombrie 2017. În perioada 31 octombrie 2017-09

noiembrie 2017 și 29 decembrie 2017-09 ianuarie 2018 reclamantul s-a aflat în

concediu medical.

Ordinul de concediere a fost emis la 29 decembrie 2017, fiind adus la

cunoștință reclamantului la 02 ianuarie 2018, deci ordinul de concediere a fost

emis și adus la cunoștința reclamantului în perioada în care reclamantul se afla în

concediu medical, contrar prevederilor art. 88 alin. (2) al Codului muncii, care

stabilește că în termenul de preavizare nu se include perioada aflării salariatului în

concediul medical și art. 86 alin. (2) al Codului muncii care stabilește că nu se

admite concedierea salariatului în perioada aflării în concediu medical.

Reclamantul a înștiințat reprezentantul pârâtului referitor la faptul că se află în

concediu medical, însă acesta a fost impus de a se prezenta la locul de muncă

pentru a-i fi înmânat ordinul respectiv la 02 ianuarie 2018, deși ordinul de

concediere urma cel puțin să fie emis la data revenirii la muncă, adică la 10

ianuarie 2018.

4

În viziunea reclamantului toate aceste circumstanțe de fapt de drept

demonstrează în mod integral temeinicia cerințelor privind anularea ordinului de

concediere, cerința în privința restabilirii în funcție, plata drepturilor salariale și a

despăgubirilor materiale.

În instanța de judecată reclamantul Hlopețchi Veaceslav a solicitat anularea

ordinului nr. 678-p din 27 decembrie 2017 cu privire la concedierea reclamantului;

restabilirea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului nr. 678-p

din 27 decembrie 2017; încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a

salariului pentru lipsa forțată de la muncă începând cu data concedierii și până la

data emiterii hotărârii, care la 27 iunie 2018 constituie suma de 61 441,07 lei

(absența forțată de la muncă pentru 182 de zile); încasarea din contul pârâtului în

beneficiul reclamantului a prejudiciului moral în sumă de 50 000 de lei; încasarea

din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a cheltuielilor de judecată de 10

000 de lei.

Prin hotărârea din 18 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani)

acțiunea a fost admisă parțial.

A fost anulat ordinul Agenției Servicii Publice nr. 678-p din 27 decembrie

2017 cu privire la încetarea contractului individual de muncă încheiat cu salariatul

Hlopețchi Veaceslav.

A fost restabilit Hlopețchi Veaceslav în funcția deținută anterior de specialist

principal din cadrul Subdiviziunii teritoriale a Camerei înregistrării de Stat, filiala

Bălți.

A fost încasat de la Agenția Servicii Publice în beneficiul lui Hlopețchi

Veaceslav salariul pentru perioada absenței forțate de la lucru în mărime de

61 441,07 lei.

A fost încasat de la Agenția Servicii Publice în beneficiul lui Hlopețchi

Veaceslav prejudiciul moral în mărime de 15 000 lei. În rest capătul de cerere

privind repararea prejudiciului moral a fost respins.

A fost încasat de la Agenția Servicii Publice în beneficiul lui Hlopețchi

Veaceslav cheltuielile de asistență juridică în sumă de 7 000 lei ca reale, necesare

și rezonabile.

Prin decizia din 29 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de către Agenția Servicii Publice și menținută hotărârea din 18 iulie 2018

a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).

Pentru a decide astfel instanțele ierarhic inferioare au reținut că, reieșind din

conținutul ordinului nr.l77p din 29 septembrie 2017 cu privire la preavizare în

legătură cu concedierea reclamantului, nu se deduce că acesta ar fi motivat din

punct de vedere juridic sau economic, or se face referire la ordinul nr.27 din 23

august 2017, care nu conține decizii privind reducerea numărului sau a statelor de

personal. Mai mult, careva acțiuni din partea angajatorului în vederea aprecierii

dreptului reclamantului de preferință de a fi lăsat la lucru nu au fost efectuate.

5

Totodată instanțele au reținut că, Agenția Servicii Publice neîntemeiat a decis

reducerea funcției deținute de reclamant, din momentul în care existau funcții

vacante, la care se desfășurau concursuri pentru angajare, iar la funcția deținută de

reclamant, ulterior concedierii salariatului, se efectua concurs de angajare, fapt

confirmat prin Actul de constatare a faptelor și stărilor de fapt din 27 februarie

2018, emis de executorului judecătoresc Boțan George, deși cadrul legal existent

expres instituie că locul de muncă redus nu poate fi restabilit în statele unității pe

parcursul anului calendaristic în care a avut loc concedierea salariatului care l-a

ocupat.

Din alt punct de vedere, instanțele au subliniat că, ordinul de concediere a fost

emis la 27 decembrie 2017 (prin care s-a dispus concedierea salariatului începând

cu 29 decembrie 2017) fiind adus la cunoștință reclamantului la 02 ianuarie 2018,

deci în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical.

Cu referire la pretenția privind compensarea prejudiciului moral, instanțele au

reținut că prin privarea ilegală de dreptul de a munci, reclamantului i-au fost

cauzate suferințe psihice și frustrări. În acest sens, au conchis de a admite parțial

cerința reclamantului în partea încasării prejudiciului moral, cu dispunerea

încasării de la pârât în beneficiul reclamantului a prejudiciului moral suferit în

sumă de 15 000 lei, considerând-o sumă eficientă pentru o satisfacție echitabilă a

suferințelor cauzate, or suma prejudiciului moral de 50 000 lei, pretinsă de

reclamant, este una exagerată.

La 25 iunie 2019, Agenția Servicii Publice a declarat recurs împotriva deciziei

din 29 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii

primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel nu și-a motivat suficient

soluția, concluziile instanței fiind expuse într-o formă evazivă și incertă.

La 10 octombrie 2019, Hlopețchi Veaceslav reprezentat de avocatul Silivestru

Mihail a depus o referință la recursul declarat de către Agenția Servicii Publice

solicitând considerarea acestuia ca fiind inadmisibil

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, referință, în raport cu

materialele cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat

de către Agenția Servicii Publice, neîntemeiat și care urmează a fi considerat

inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

6

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al

Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de Agenția Servicii Publice, nu pot duce la

admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al

Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra

reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției

instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ a recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,

fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de

nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului

înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în

apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de

recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

7

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarată de către Agenția Servicii Publice.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

considerării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Agenția Servicii Publice.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Svetlana Filincova

8