2ra-540/22 — stabilirea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei de întretinere a copilului minor

2ra-540/22 — stabilirea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei de întretinere a copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-540/22

2-21141530-01-2ra-15042022

prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul central – G. Bîrsan

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți – S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu

ÎNCHEIERE

01 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Cristina Mariș, reprezentată

de avocatul Ghenadie Odobescu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Cristina

Mariș împotriva lui Dmitri Mariș, intervenient accesoriu Direcția Asistență

Socială și Protecție a Familiei Edineț, cu privire la stabilirea domiciliului

copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilului minor și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

admis apelul declarat de Dmitri Mariș și s-a casat parțial hotărârea din 23

noiembrie 2021 a Judecătoriei Edineț, sediul central, fiind emisă în această parte

o hotărâre nouă, prin care s-au micșorat cuantumul cheltuielilor de asistență

juridică,

constată:

La 22 septembrie 2021, Cristina Mariș, reprezentată de avocatul Ghenadie

Odobescu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dmitri Mariș,

intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Edineț, cu

privire la stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a

copilului minor și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că în anul 2016 a înregistrat căsătoria cu

Dmitri Mariș, iar la xxx, în timpul căsătoriei s-a născut fiica XXX.

La 07 iunie 2021, căsătoria sa cu Dmitri Mariș a fost desfăcută, iar copilul

comun a rămas la educația și întreținerea sa.

În opinia reclamantei, copilul merită să crească și să se dezvolte într-un

mediu sănătos, liniștit și unde domină înțelegerea și respectul. Astfel, instanța

judecătorească urmează să i-a în considerare că familia poate fi un actor deosebit

de important în funcție de care se poate stabili dacă un copil este sau nu protejat.

Respectiv, la stabilirea domiciliului copilului minor, instanța de judecată

trebuie să țină cont de atașamentul copilului față de fiecare dintre părinți, vârsta

1

copilului, calitățile morale ale părinților, relațiile existente între fiecare părinte și

copil, posibilitățile părinților de a crea condiții adecvate pentru educația și

dezvoltarea copilului, condițiile de trai, or, cei mai importanți actori din viața

oricărui copil sunt părinții.

Reclamanta a menționat că este sănătoasă, responsabilă, aptă să crească și să

educe copilul minor. Consideră că domiciliul copilului urmează să fie stabilit

împreună cu mama. În acest sens, Zinaida Grișco a eliberat o declarație

autentificată notarial, prin care- i permite ei să locuiască împreună cu copilul

minor în apartamentul nr. xxx din xxx.

Subsecvent, Cristina Mariș a considerat oportun de a încasa de la tatăl

copilului, Dmitri Mariș pensia de întreținere în cuantum fix de 1 700 de lei,

pentru a asigura fiicei studii și servicii medicale calitative, or, conform

informației Biroului Național de Statistică, valoarea minimului de existență

pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 1-6 ani în anul 2020 constituia suma de

1 739,50 de lei.

Reclamanta Cristina Mariș a solicitat prin cererea de chemare în judecată

stabilirea domiciliului copilului minor XXX, născută în data de xxx, cu mama;

încasarea de la Dmitri Mariș în beneficiul său a pensiei de întreținere a copilului

minor în mărime de 1 700 de lei; compensarea din contul lui Dmitri Mariș în

beneficiul său a cheltuielilor de judecată în sumă de 5 000 de lei pentru serviciile

de asistență juridică și 100 de lei pentru taxa de stat achitată la depunerea cererii

de chemare în judecată.

Prin hotărârea din 23 noiembrie 2021 a Judecătoriei Edineț, sediul central,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Cristina Mariș.

S-a stabilit domiciliul copilului minor XXX cu mama Cristina Mariș.

S-a încasat de la Dmitri Mariș în beneficiul Cristinei Mariș pensia de

întreținere a copilului minor în sumă fixă de 1 000 de lei lunar, începând cu 23

septembrie 2021 până la atingerea majoratului copilului.

S-a încasat de la Dmitri Mariș în beneficiul Cristinei Mariș suma de 5 000 de

lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată.

S-a încasat de la Dmitri Mariș în beneficiul statului taxa de stat în cuantum

de 360 de lei.

În rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată (f.d. 42, 48-54).

La 08 decembrie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din

Codul de procedură civilă, Dmitri Mariș a declarat apel împotriva hotărârii din 23

noiembrie 2021 a Judecătoriei Edineț, sediul central (f.d. 45-46).

Prin decizia din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Bălți, corectată prin

încheierea din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Bălți, s-a admis apelul declarat

de către Dmitri Mariș.

S-a casat parțial hotărârea din 23 noiembrie 2021 a Judecătoriei Edineț,

sediul central, în latura compensării cheltuielilor de judecată de la Dmitri Mariș și

în partea casată s-a adoptat o hotărâre nouă, prin care:

S-a încasat de la Dmitri Mariș în beneficiul Cristinei Mariș suma de 1 500 de

lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de asistență juridică.

În rest, hotărârea din 23 noiembrie 2021 a Judecătoriei Edineț, sediul

central, s-a menținut fără modificări (f.d. 71, 72, 73-75 recto-verso).

În consolidarea soluției, instanța de apel a reținut că în apel Dmitri Mariș

și-a manifestat dezacordul cu hotărârea primei instanțe doar în latura admiterii

2

pretenției cu privire la compensarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime

de 5 000 de lei.

În acest sens Curtea de Apel Bălți a considerat că, în speță, cheltuielile de

asistență juridică în sumă de 5 000 de lei sunt excesive în comparație cu serviciile

acordate de avocatul Ghenadie Odobescu. Cu atât mai mult că avocatul nu a

prezentat probe privind volumul de muncă exercitat, descifrarea orelor de lucru

efectuate de acesta pe parcursul examinării pricinii și tarifele aplicate.

Instanța de apel a conchis că reclamanta și reprezentantul acesteia nu au

probat că cheltuielile de asistență juridică în cuantum de 5 000 lei au fost reale și

necesare, în contextul acțiunilor întreprinse de avocatul Ghenadie Odobescu.

Respectiv, ținând cont de caracterul și complexitatea prezentei cauze civile

și de volumul de lucru efectuat de avocatul Ghenadie Odobescu, instanța de apel

a considerat că Dmitri Mariș urmează să-i compenseze reclamantei Cristina Mariș

cheltuielile de asistență juridică doar în sumă de 1 500 de lei, care în opinia

instanței de apel este argumentată și rezonabilă, fiind corespunzătoare acțiunilor

întreprinse de avocatul Ghenadie Odobescu.

La 28 februarie 2022, Cristina Mariș, reprezentată de avocatul Ghenadie

Odobescu, a depus prin intermediul oficiului poștal cerere de recurs împotriva

deciziei din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea integrală

a deciziei recurate și menținerea hotărârii din 23 noiembrie 2021 a Judecătoriei

Edineț, sediul central (f.d. 89-94, 95)

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale speței,

suplimentar invocând că instanța de apel nu a cercetat pe deplin circumstanțele de

fapt pertinente și le-a dat o apreciere incorectă.

Recurenta a menționat că, la judecarea apelului, instanța nu a ținut cont de

referința în care a expus criticile ridicate de Dmitri Mariș în apel. Astfel, Curtea

de Apel Bălți a ignorat faptul că suportarea reală a cheltuielilor de judecată este

confirmată prin bonul de plată seria DAA nr. 13759873 din 21 septembrie 2021 și

dovada achitării taxei de stat, care sunt anexate la materialele cauzei.

La fel, recurenta a considerat că instanța de apel a tras concluzii eronate în

privința faptului că, în speță, nu a fost probată necesitatea și rezonabilitatea

cheltuielilor, or, aceasta sunt determinate prin acțiunile întreprinse de avocat

(întocmirea și prezentarea în instanță a actelor procedural necesare, urmărirea

mersului procesului). Caracterul rezonabil al onorariului avocatului a fost stabilit

în coraport cu recomandările privind cuantumul onorariilor avocaților și

compensarea de către instanțele judecătorești a cheltuielilor de asistență juridică,

aprobate de Uniunea Avocaților din Republica Moldova.

Subsecvent, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că Cristina Mariș nu

este angajată în câmpul muncii și are la întreținere un copil minor, iar Dmitri

Mariș nu o susține suplimentar nici financiar, nici material.

Astfel, recurenta a opinat că instanța de apel incorect a diminuat cuantumul

cheltuielilor de asistență juridică ce urmează a-i fi încasate, micșorând suma de

5 000 de lei până la 1 500 de lei.

La 18 aprilie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatului Dmitri Mariș copia recursului declarat de Cristina Mariș împotriva

deciziei din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Bălți, explicându-i dreptul de a

depune referință asupra acestuia (f.d. 98).

3

Deși, conform avizului de recepție a trimiterii poștale DS8006607428AS,

intimatul Dmitri Mariș a recepționat la 20 aprilie 2022 copia recursului, acesta nu

a făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus referință în care să-și expună

poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 22 februarie

2022 a Curții de Apel Bălți, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

4

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Bălți a fost pronunțat la 22 februarie

„valentin.ionita@justice.md”, decizia motivată din 22 februarie 2022 a Curții de

Apel Bălți a fost notificată electronic reprezentantului recurentei, avocatului

Ghenadie Odobescu, la 16 martie 2022 (f.d. 82). Astfel, completul de

admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost

demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă

la oficiul poștal în data de 28 februarie 2022 (f.d. 95).

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

5

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Cristina Mariș, reprezentată de avocatul Ghenadie

Odobescu, rezultă că aceasta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei

deciziei recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

6

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Cristina Mariș, reprezentată de avocatul Ghenadie

Odobescu, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării

ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzită în combinație cu dreptul la un

recurs efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și

este în principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a

unei cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Cristina Mariș,

reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni

de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde

cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere

îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Cristina Mariș a avut posibilitatea de a fi

auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Cristina Mariș, reprezentată de avocatul Ghenadie Odobescu,

împotriva deciziei din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Bălți, în baza articolului

433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

7

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Cristina Mariș, reprezentată de

avocatul Ghenadie Odobescu împotriva deciziei din 22 februarie 2022 a Curții de

Apel Bălți.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

8