2ra-307/22 — constatarea faptului cu valoare juridica

2ra-307/22 — constatarea faptului cu valoare juridica (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-307/22

2-20106519-01-2ra-04032022

prima instanță: Judecătoria Ungheni – M. Stratan

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Sîrbu, D. Dulghieru, V. Buhnaci

ÎNCHEIERE

13 aprilie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Lidia Roșca, reprezentată

de avocatul Andrei Onofrei,

în cauza civilă intentată la cererea depusă de petiționara Lidia Roșca,

persoană interesată Casa Națională de Asigurări Sociale cu privire la constatarea

faptului cu valoare juridică,

împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a admis apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale, s-a casat

hotărârea din 26 noiembrie 2020 a Judecătoriei Ungheni, cu emiterea unei noi

hotărâri,

constată:

La 02 septembrie 2020 petiționara Lidia Roșca a depus în instanța de judecată

în procedura specială cerere, prin care a solicitat constatarea faptului că în perioada

de la 27 aprilie 1987 și până la data de 31 iulie 1999 ea a activat în calitate de

vânzător la Întreprinderea de Colectări, Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul,

inclusiv la ÎCCRA „Vatra Garant” SA.

În motivarea cererii petiționara Lidia Roșca a indicat că la data de 17 iunie

2020 s-a adresat cu cererea nr. 25/2020/940 către Casa Națională de Asigurări

Sociale Oficiul Teritorial Ungheni privind calcularea stagiului de muncă și

respectiv a pensiei pentru limita de vârstă.

Astfel, prin decizia nr. 25/2020/24144 din 29 iunie 2020 a Casei Naționale de

Asigurări Sociale Oficiul Teritorial Ungheni i-a fost refuzată stabilirea pensiei, din

motiv că înscrisurile din carnetul de muncă prezentat de petiționară nu confirmă

stagiul de muncă neîntrerupt de cel puțin 31,6 ani. Petiționara a indicat că

imposibilitatea confirmării stagiului de muncă neîntrerupt se datorează unei

greșeli tehnice în înscrisul din carnetul de muncă la pag. 9 și anume, a fost indicat

faptul că la data de 27 aprilie 1987 a fost angajată în calitate de vânzător la

Întreprinderea de Prelucrare, Comerț Angro și cu Ridicata a Produselor Alimentare

Ungheni (RAPO), în loc să fie indicat corect denumirea întreprinderii și anume

Întreprinderea de Colectări, Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul.

1

Petiționara a susținut că în această întreprindere a muncit din luna aprilie anul

1987 până în luna iulie anul 1999. În anul 1995 Întreprinderea de Colectări,

Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul a fost reorganizată, devenind ÎCCRA „Vatra

Garant” SA. La 26 aprilie 2007 ÎCCRA „Vatra Garant” SA a fost radiată din

Registrul de stat al întreprinderilor.

Lidia Roșca a menționat că în prezent este în imposibilitate de a obține

dovada activității sale în calitate de vânzător la Întreprinderea de Colectări, Comerț

cu Ridicata și cu Amănuntul în perioada anilor 1987-1999, deoarece, atât

Întreprinderea de Colectări, Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul, cât și succesorul

ei în drepturi ÎCCRA „Vatra Garant” SA nu au transmis actele spre păstrare la

arhiva raională.

Faptul că a muncit în funcția de vânzător la Întreprinderea de Colectări,

Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul, inclusiv la ÎCCRA „Vatra Garant” SA în

perioada menționată, poate fi confirmat prin declarațiile colegilor de serviciu.

A solicitat constatarea faptului că în perioada de la 27 aprilie 1987 și până la

31 iulie 1999 a activat în calitate de vânzător la Întreprinderea de Colectări,

Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul, inclusiv la ÎCCA „Vatra Garant” SA.

Prin hotărârea din 26 noiembrie 2020 a Judecătoriei Ungheni cererea a fost

admisă. S-a constatat faptul valabilității înscrisului din carnetul de muncă cu nr.

0633333, eliberat la data de 26 iunie 1979, pe numele petiționarei Belbas-Roșca

Lidia, născută la 06 octombrie 1961, cu privire la stagiul de muncă în perioada de

la 27 aprilie 1987 și până la 31 iulie 1999 în calitate de vânzător la Întreprinderea

de Colectări, Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul, inclusiv la ÎCCRA „Vatra

Garant” SA și perioada respectivă constituie stagiul de muncă al petiționarei (f.d.

39, 57-61).

La 28 decembrie 2020, în termenul prevăzut de art. 362 Cod de procedură

civilă, CNAS, prin intermediul oficiului poștal, a depus cerere de apel, iar la 21

mai 2021 – cerere de apel motivată, împotriva hotărârii din 26 noiembrie 2020 a

Judecătoriei Ungheni, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei

noi hotărâri prin care cererea să fie scoasă de pe rol (f.d. 67-70).

Prin decizia din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a admis

apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale, s-a casat hotărârea din 26

noiembrie 2020 a Judecătoriei Ungheni, cu emiterea unei noi hotărâri sub formă

de încheiere, prin care cererea petiționarei Lidia Roșca a fost scoasă de pe rol în

temeiul art. 280 alin. (3) din Codul de procedură civilă (f.d. 83, 84-91).

Instanța de apel a constatat că obiectul din prezenta cauză este legat de un

litigiu de drept, care nu putea fi examinat în procedură specială, dar cauza urma a fi

examinată în procedura contencioasă generală a acțiunii civile. Din materialele

cauzei și pretențiile înaintate în cerere petiționara Lidia Roșca a solicitat

constatarea faptului juridic și anume: constatarea faptului că în perioada de la 27

aprilie 1987 și până la 31 iulie 1999 a activat în calitate de vânzător la

Întreprinderea de Colectări, Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul, inclusiv la

ÎCCRA „Vatra Garant” SA, însă, aspectele ce se referă la stabilirea pensiei și

confirmarea stagiului de cotizare ține exclusiv de atribuțiile Casei Naționale de

Asigurări Sociale și problema menționată urmează a fi soluționată în conformitate

cu legislația aplicabilă la caz, Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind

sistemul public de pensii, Hotărârea Guvernului nr. 165 din 21 martie 2017 pentru

2

aprobarea Regulamentului privind modalitatea de calculare a pensiilor și

modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei.

La 12 ianuarie 2022 Lidia Roșca, reprezentată de avocatul Andrei Onofrei,

prin intermediul oficiului poștal, a declarat recurs împotriva deciziei din 29

septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea integrală a deciziei

recurate și menținerea hotărârii primei instanțe (f.d. 95-98).

În motivarea recursului a invocat că concluziile instanței de apel sunt în

contradicție cu circumstanțele cauzei și că au fost interpretate eronat normele de

drept material și procedural.

În acest sens, a indicat că în esență, motivul adresării în judecată a fost

faptul că la efectuare înscrierilor în carnetul de muncă a fost strecurată o greșeală

tehnică referitor la denumirea corectă a întreprinderii unde a activat și nu referitor

la perioada în care a muncit. Astfel, nu a solicitat instanței de judecată constatarea

stagiului de muncă. Consideră că instanța de fond nu a constatat perioada de

cotizare, fiind doar stabilită corect denumirea întreprinderii în interiorul perioadei

indicate în carnetul de muncă. Perioada cuprinsă între 27 aprilie 1987 – 31 iulie

1999, ce reprezintă stagiul de cotizare, este confirmat prin înscrierile în carnetul

de muncă, pe care CTAS Ungheni nu le-a negat, iar instanța de fond le-a

menționat în hotărârea pronunțată doar pentru a da sens rectificărilor înscrisului

privind denumirea corectă a întreprinderii în care a muncit.

În opinia recurentei instanța de apel eronat a concluzionat existența unui

litigiu de drept, or petiționara nu a contestat legalitatea deciziei CTAS Ungheni,

prin care a fost respinsă cererea sa privind calcularea pensiei pentru limită de

vârstă.

La 11 martie 2022 Curtea Supremă de Justiție a notificat intimatei CNAS

copia recursului declarat de Lidia Roșca, reprezentată de avocatul Andrei

Onofrei, împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

explicându-i dreptul de a depune referință asupra acestuia. Însă, până la

examinarea admisibilității recursului, intimata nu a făcut uz de dreptul său

procedural și nu a depus referință în care să-și expună poziția procesuală pe

marginea criticilor formulate în recurs (f.d. 103).

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

3

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 29 septembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

4

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Conform scrisorii de expediere a actului judecătoresc, atașat la materialele

cauzei, Curtea de Apel Chișinău la data de 16 noiembrie 2021 a expediat în

adresa recurentei Lidiei Roșca, precum și reprezentantului acesteia, avocatului

Andrei Onofrei, copia deciziei instanței de apel, însă data care să confirme

recepționare ei la materialele dosarului lipsesc (f.d. 92).

Astfel, completul de admisibilitate consideră în termen recursul declarat de

Lidia Roșca, reprezentată de avocatul Andrei Onofrei, la 12 ianuarie 2022

împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

5

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Lidia Roșca, reprezentată de avocatul Andrei Onofrei,

rezultă că acesta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei

recurate, limitându-se la reiterarea circumstanțelor faptice ale cauzei.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Lidia Roșca, reprezentată de avocatul Andrei

Onofrei, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Lidia Roșca, reprezentată de

avocatul Andrei Onofrei nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar

cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

6

a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi

„efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Lidia Roșca a avut posibilitatea de a fi

auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Lidia Roșca, reprezentată de avocatul Andrei Onofrei,

împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în baza

articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Lidia Roșca, reprezentată de

avocatul Andrei Onofrei, împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții de

Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

7