3ra-1065/20 — cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informaţie
- Temei legal
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-1065/20 — cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr.3ra-1065/20
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani- V. Chisilița
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc
ÎNCHEIERE
25 noiembrie 2020 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca- Doneva
judecătorii Victor Burduh
Maria Ghervas
examinând admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul național de
securitate publică,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată
depusă de Andrian Andriaș împotriva Inspectoratului național de securitate publică,
persoană terță Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne
cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea furnizării
informației și obligarea înlăturării mențiunilor din cazierul contravențional,
împotriva deciziei din data de 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin
care s-a respins apelul depus de Inspectoratul Național de Securitate Publică împotriva
hotărârii din data de 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,
constată:
La 26 iunie 2018 Andrian Andriaș a depus cerere de chemare în judecată în
procedura contenciosului administrativ, concretizată ulterior împotriva Inspectoratului
Național de Patrulare (actual Inspectoratul național de securitate publică), persoană
terță Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne, prin care
a solicitat constatarea faptului încălcării dreptului său la accesul la informație de către
Inspectoratul Național de Patrulare prin neexaminarea în termenul legal a cererii din
04 iunie 2018 și neprezentarea informației solicitate, obligarea furnizării informației
solicitate prin cererea din 04 iunie 2018 cu anexarea actelor justificative, obligarea
înlăturării mențiunilor din cazierul contravențional referitor la existența cărorva cauze
contravenționale cu ridicarea permisului de conducere.
În motivarea acțiunii Andrian Andriaș a invocat că, în legătură cu necesitatea
perfectării unor acte civile, a solicitat eliberarea cazierului contravențional de la
Ministerul Afacerilor Interne. Conform informației indicate în cazierul contravențional
a constatat că în privința sa a fost pornită cauză contravențională cu ridicarea
permisului de conducere.
Andrian Andriaș a susținut că despre cauza contravențională nu era la curent până
la recepționarea cazierului contravențional, careva citații, înscrisuri privind examinarea
cauzei în instanța de judecată, sau o copie a hotărârii judecătorești nu a primit.
Astfel, Andrian Andriaș la 04 iunie 2018 a depus cerere la Inspectoratul Național
de Patrulare, prin care a solicitat prezentarea informației scrise referitor la faptul
1
existenței cărorva cauze contravenționale pe numele său, prezentarea copiilor
autentificate a actelor care atestă inițierea/finalizarea procesului contravențional,
procesul-verbal cu privire la contravenție, hotărârea judecătorească și în cazul în care
au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru care a expirat termenul de prescripție,
sau nu mai sunt valabile din alte motive, să fie expediat în adresa Serviciului Tehnologii
Informaționale informația privind excluderea/radierea acestor mențiuni.
Reclamantul a indicat că înscrierea în cazierul contravențional a unor date
necunoscute, îi lezează drepturile sale constituționale și îi creează impedimente la
procedura de perfectare a actelor de identitate și a altor acte civile permisive.
Până la momentul depunerii acțiunii în judecată, Andrian Andriaș nu a primit
niciun răspuns de la Inspectoratul Național de Patrulare la cererea înaintată la 04 iunie
2018, fapt ce constituie o îngrădire a dreptului de acces la informație de către
autoritatea statului.
Reclamantul a comunicat că în privința sa nu a fost întocmit niciun proces
contravențional, nu i-a fost reținut permisul și nu i s-a eliberat permis provizoriu.
Informația solicitată și copiile actelor justificative sunt necesare pentru întreprinderea
măsurilor legale în vederea radierii și excluderii din Sistemul informațional a
informației eronate sau prescrise pe motivul expirării termenului stabilit de lege,
inclusiv prin adresarea în instanța de judecată în cazul constatării unor acțiuni ilegale
ale persoanelor oficiale și instituției de stat responsabile, însă Inspectoratul Național de
Patrulare nu a răspuns la cererea privind prezentarea actelor justificative, care au stat
la baza includerii în cazierul contravențional a unor date eronate presupuse a fi comise
în anul 2009, fapt ce duce la imposibilitatea restabilirii dreptului său, în vederea radierii
acestor mențiuni din Sistemul informațional automatizat deținut de Ministerul
Afacerilor Interne.
Andrian Andriaș a relatat că păstrarea în continuare a informației în Sistemul
informațional automatizat „Registrul informației criminalistice și criminologice”,
deținute de Ministerul Afacerilor Interne, fără un just temei, îi lezează dreptul la
perfectarea actelor. Conform informației verbale ale colaboratorilor Serviciului
tehnologii informaționale, operațiunile tehnice necesare pentru efectuarea
modificărilor în sistemul automatizat informațional de evidentă a contravențiilor și a
persoanelor care le-au săvârșit pot fi efectuate la cererea Inspectoratului Național de
Patrulare sau în baza hotărârii instanței de judecată.
Faptul că autoritatea pârâtă nu a furnizat informația solicitată, conform cererii
depuse la 04 iunie 2018, denotă nu numai încălcarea dreptului la accesul la informație,
dar demonstrează probabilitatea, până la proba contrară, că asemenea acte nu există și
nu le deține.
Prin hotărârea din data de 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani s-a admis pațial acțiunea, s-a constatat încălcarea dreptului la informație lui
Andrian Andriaș la examinarea cererii nr.3835 din 04 iunie 2018 cu obligarea furnizării
informației solicitate în cererea dată, în rest pretențiile au fost respinse ca
neîntemeiate.(f.d. 90, 96- 104)
Instanța de fond în temeiul Legii privind accesul la informație nr.982 din data de
11 mai 2000 a concluzionat că pretențiile cu privire la constatarea încălcării dreptului
lui Andrian Andriaș la informație și obligarea furnizării informației solicitate în cererea
nr.3835 din 04 iunie 2018 sunt întemeiate, ori cererea lui Andrian Andriaș din 04 iunie
2018 nu a fost examinată și soluționată de către Inspectoratul Național de Patrulare al
Inspectoratului General de Poliție, în termen de 15 zile lucrătoare. Astfel, răspunsul la
2
cererea depusă la 04 iunie 2018, urma a fi furnizat până la 25 iunie 2018, condiție care
nu a fost îndeplinită la examinarea cererii sus indicate. Inspectoratul Național de
Patrulare nu a demonstrat că a expediat în adresa lui Andrian Andriaș, răspunsul la
cererea din 04 iunie 2018, precum și faptul că i-a comunicat informația solicitată.
Instanța de fond a respins ca fiind neîntemeiate argumentele invocate de către
Inspectoratul Național de Patrulare, constatând existența încălărării dreptului lui
Andrian Andriaș la acces la informație.
Cu referire la pretențiile privind obligarea Inspectoratului Național de Patrulare
să înlăture mențiunile din cazierul contravențional referitor la existența cărorva cauze
contravenționale cu ridicarea permisului de conducere, instanța de fond a reținut că
Andrian Andriaș prin prisma art. 118 din Codul de procedură civilă nu a prezentat
probe în susținerea acestei pretenții.
La 15 octombrie 2019, în termen, Inspectoratul Național de Securitate Publică a
declarat apel împotriva hotărârii din data de 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Rîșcani, solicitând casarea hotărârii în partea pretențiilor admise cu emiterea în
această parte a unei noi decizii privind respingerea pretențiilor, ca neîntemeiate. (f.d.
95,112-116)
Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 16 septembrie 2020 a respins
apelul depus de Inspectoratul național de securitate publică împotriva hotărârii din data
de 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. (f.d. 144,145-156)
Împotriva deciziei instanței de apel a depus recurs Inspectoratul național de
securitate publică, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței
de apel cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea cererii de chemare în judecată
înaintată de către Andrian Andriaș. (f.d. 159-160)
Studiind recursul depus de către Inspectoratul național de securitate publică, în
raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în
contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta este inadmisibil, din următoarele
motive.
Conform art. 246, alin. (1) și (2), lit. e) din Codul administrativ, Curtea Supremă
de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este
inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. Recursul se declară
inadmisibil în special când motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă
după expirarea termenului prevăzut la art.245 alin.(2).
În conformitate cu art. 245, alin. (1) din Codul administrativ recursul se depune
la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,
dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții
Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.
Decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 16 septembrie 2020.
La 23 septembrie 2020 Inspectoratul național de securitate publică a depus recurs
nemotivat împotriva deciziei instanței de apel, totodată și-a rezervat dreptul de a
prezenta recursul motivat după notificarea deciziei motivate a instanței de apel. (159-
160)
Conform art. 245, alin. (2) din Codul administrativ motivarea recursului se
prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei
instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului
se depune la instanța de apel.
3
Prin prisma art. 223 din Codul administrativ rezultă că notificarea hotărârilor și a
altor acte de dispoziție, prin care se stabilesc termene, are loc conform art. 96–114.
Conform art. 96, alin. (1) din Codul administrativ notificările și comunicările către
participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare
adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor.
În același timp art. 33 din Codul administrativ, prevede că comunicarea
interinstituțională și comunicarea cu participanții sau cu publicul în cadrul procedurii
administrative se face prin orice mijloc (verbal, poștă, telefon, fax, poștă electronică
etc.), acordând-se prioritate mijloacelor care asigură o mai mare eficiență, rapiditate și
economie de costuri.
În atare circumstanțe, completul observă că decizia instanței de apel a fost
pronunțată la 16 septembrie 2020, notificată prin intermediul poștei electronice
Inspectoratului național de securitate publică la 08 octombrie 2020.( f.d. 158)
La 17 noiembrie 2020 Inspectoratul național de securitate publică a depus recurs
motivat împotriva deciziei din data de 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău.
La caz, termenul de depunere a recursului motivat asupra deciziei instanței de apel
din 16 septembrie 2020, notificată Inspectoratului național de securitate publică la 08
octombrie 2020, a expirat la data de 09 noiembrie 2020.
În aceste circumstanțe, recursul motivat declarat de către Inspectoratul național
de securitate publică la 17 noiembrie 2020 este depus peste termenul legal prevăzut de
lege.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
reamintește că importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele determină
regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte, mobilizează
cercetarea cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea nejustificată a realizării
drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii uzării de
către participanții la proces cu rea-credință de drepturile lor procedurale.
La caz, instanța de apel a notificat decizia din 16 septembrie 2020, Inspectoratului
național de securitate publică la 08 octombrie 2020, iar lipsa unor acțiuni concrete de
a prezentat recursul motivat în termenul stabilit de lege demonstrează că partea
recurentă nu a depus suficientă diligență într-un timp rezonabil pentru a-și proteja
drepturile (cauza Karakutsya versus Ucraina, 16 februarie 2017, parag. 60, 61).
Nerespectarea termenului de depunere a recursului motivat a fost admis în întregime
de comportamentul autorității recurente.
Prin prisma art. 65, alin. (1) și alin. (2) din Codul administrativ rezultă că dacă o
persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal,
atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. La cerere se anexează probele care
confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile
omise.
Inspectoratul național de securitate publică nu a beneficiat de dreptul prevăzut la
art. 65 din Codul administrativ și nu a solicitat repunerea în termen.
Prin urmare, admiterea spre examinare a unui recurs declarat tardiv ar încălca
drepturile intimatului la un proces echitabil, fapt constatat prin jurisprudența Curții
Europene în cazuri similare,[ vezi Popov versus Moldova (nr. 2), (06 decembrie 2005,
parag. 53), Melnic versus Moldova (14 noiembrie 2006, parag 40 și 41) sau Dacia SRL
versus Moldova (18 martie 2008, parag. 77)], în care s-a constatat că prin neaducerea
vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâți a unui act
4
procedural, instanțele judecătorești naționale au încălcat drepturile reclamantului la un
proces echitabil.
Din aceste motive, recursul depus de către Inspectoratul național de securitate
publică împotriva deciziei din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, urmează
a fi declarat inadmisibil, deoarece, admiterea spre examinare a unui recurs tardiv ar
avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de
articolul 6 din Convenție.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
menționează că exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de
procedură în termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea
dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai
presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen.
Conform art. 24, alin. (1) din Codul administrativ participanții la procedura
administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile
și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale
ale altor participanți.
Buna-credință prezumă că partea este obligată să respecte termenele prevăzute
lege, ori termenul de prezentare a recursului motivat este considerat un termen
imperativ, absolut și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea
părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac.
Inspectoratul național de securitate publică trebuiau să dea dovadă de
responsabilitate și atitudine activă, interesându-se de soarta și etapa procedurală la care
se află prezentul litigiu, în care au calitatea de autorități recurente, pentru a depune în
termen motivarea recursul.
În acest sens este imperioasă jurisprudența CtEDO în care Înalta Curte a reiterat
că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale
de acces la justiție (cauza Ponomaryov v. Ucraina, 3236, hotărârea din 03 aprilie 2008).
În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor
în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus
de către Inspectoratul național de securitate publică.
Conform art. 193, art. 230, art. 245, alin. (1), art. 246, alin. (1) și (2), lit. e) și art.
258 alin. (3) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea
acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție
dispune:
Recursul, depus de către Inspectoratul național de securitate publică, se declară
inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Tamara Chișca- Doneva
judecătorii Victor Burduh
Maria Ghervas
5