2ra-770/19 — repararea prejudiciului material și moral și încasarea cheltuielilor de judecată

2ra-770/19 — repararea prejudiciului material și moral și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-770/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (Alexandru Negru)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Anatolie Minciuna, Viorica Mihaila, Victoria Sîrbu)

ÎNCHEIERE

24 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de executorul judecătoresc

Iacob Miron și reprezentantul acestuia, avocatul Vitalie Tihon,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Adrian

Cojocaru împotriva executorului judecătoresc Iacob Miron cu privire la repararea

prejudiciului material și moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de executorul judecătoresc Iacob Miron, s-a admis

apelul declarat de Adrian Cojocaru, s-a casat hotărârea din 26 iulie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în partea respingerii pretenției privind

repararea prejudiciului material și în această parte s-a emis o hotărâre nouă, prin

care s-a admis parțial acțiunea depusă de Adrian Cojocaru,

constată:

La 02 noiembrie 2016, Adrian Cojocaru a depus cerere de chemare în

judecată împotriva executorului judecătoresc Iacob Miron cu privire la repararea

prejudiciului material și moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată

compuse din taxa de stat în sumă de 100 lei.

În motivarea acțiunii a menționat că, prin încheierea din 26 martie 2015 a

executorului judecătoresc Iacob Miron a fost dispusă intentarea procedurii de

executare xxxxx emis de Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, privind încasarea

de la xxxxx a xxxxxx.

Sub acest aspect, reclamantul a invocat că, nu a fost informat despre

intentarea procedurii de executare, iar semnăturile de pe avizele de recepție a

scrisorilor anexate la dosarul de executare nu îi aparțin nici lui, nici surorii sale sau

soțului surorii, cu care locuiește împreună. Astfel, prin necomunicarea încheierii de

intentare a procedurii de executare, i-au fost lezate drepturile legale de conciliere

prevăzute de articolul 62 din Codul de executare, deoarece nu a fost înștiințat

despre ziua, data și ora în care urma să se prezinte la executorul judecătoresc.

Mai mult decât atât, deși în cererea de intentare a procedurii de executare este

indicat numărul său de telefon mobil, executorul nu l-a informat telefonic despre

intentarea procedurii de executare.

1

Deopotrivă, reclamantul a relevat că, nici creditorul nu i-a comunicat nimic

despre intentarea procedurii de executare, deși cunoaște numărul lui de telefon și

comunică permanent cu aceasta în privința diferitor întrebări legate de xxxxx. Cu

atât mai mult că, în fiecare zi de marți sau joi el ia xxxxx.

Ulterior, prin încheierea nr. 010p/a-5/15 din 15 iunie 2015, executorul

judecătoresc Iacob Miron a stabilit ilegal restanța în sumă de 26 000 de lei la plata

xxxxxx pentru perioada în care titlul executoriu nu a fost pus în executare.

Totodată, reclamantul a opinat că executorul judecătoresc în mod ilegal a

dispus, prin încheierile nr.010p/a-5/15, asigurarea executării documentului

executoriu și a aplicat sechestre asupra bunurilor sale și diverse interdicții în

privința sa.

În acest sens, reclamantul a evocat că despre existența procedurii de

executare, precum și a interdicțiilor și sechestrelor aplicate a aflat de la instituția

bancară BC „Moldova Agroindbank” SA, de la care are contractat un credit bancar

– cont de credit, care a fost blocat în temeiul încheierii nr. 010p/a-5/15 din 15 iunie

2015 a executorului judecătoresc Iacob Miron.

Reclamantul a considerat ca fiind ilegale acțiunile executorului judecătoresc

de blocare a contului de credit și care au creat impedimente la achitarea ratelor

lunare stabilite în baza contractului de credit, circumstanță ce i-a afectat

„imaginea” în fața instituției bancare, iar acest fapt a determinat refuzul de a-i mai

acorda alte credite.

Astfel, la 25 iunie 2015, s-a adresat executorului judecătoresc cu solicitarea

de a-i fi eliberate copiile de pe materialele procedurii de executare, însă a primit un

răspuns în formă verbală, precum că, actele solicitate posibil îi vor fi comunicate în

termen de 10 zile, prin intermediul poștei la adresa de domiciliu.

Tot la 25 iunie 2015, a depus la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, cerere

privind contestarea actelor de executare, deși la acea dată nu luase cunoștință de

materialele procedurii de executare.

La 06 iulie 2015, i-au fost eliberate copiile de pe materialele procedurii de

executare și a constatat că, la 09 iulie 2015, prin ordinul de încasare a numerarului

nr. 87732, emis de BC „FinComBank” SA, filiala nr. 1 Chișinău, sora debitorului –

Mariana Romaniuc a achitat pe contul de card a creditorului Diana Postica xxxxx.

Ulterior, hotărârea judecătorească a fost executată benevol, fără intervenția

executorului judecătoresc, prin xxxxxx, astfel încât nu s-au format restanțe la

aceasta.

Astfel, la 13 iulie 2015, Adrian Cojocaru a depus pe numele executorului

judecătoresc Iacob Miron cererea privind anularea încheierii nr. 010p/a-5/15 din 15

iulie 2015 privind aplicarea măsurilor de asigurare: interdicția de perfectare a

pașaportului, interdicția de înstrăinare a mijloacelor de transport, bunurilor mobile,

bunurilor imobile; încheierea din 15 iunie 2015 privind aplicarea sechestrului pe

conturile bancare; și a încheierii din 15 iunie 2015 privind calcularea restanței.

Însă, executorul judecătoresc i-a dat un răspuns formal, prin care i-a explicat

dreptul de a se adresa în instanța de judecată.

În altă ordine de idei, reclamantul a relatat că, pe parcursul examinării cererii

sale prin care a contestat actele executorului judecătoresc la Judecătoria Buiucani,

mun. Chișinău, executorul judecătoresc Iacob Miron, fiind legal citat despre data,

locul și ora ședinței de judecată, nu s-a prezentat nici la o ședință de judecată, și nu

a prezentat instanței de judecată materialele procedurii de executare, comportament

incompatibil cu statutul executorului judecătoresc și care încalcă în mod flagrant

Codul deontologic al executorilor judecătorești.

2

Dealtfel, prin hotărârea din 07 octombrie 2015 a Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău, care a fost menținută prin decizia din 11 februarie 2016 a Curții de

Apel Chișinău, s-a admis parțial cererea sa privind contestarea actelor executorului

judecătoresc și s-au anulat încheierile executorului judecătoresc Iacob Miron

nr. 010p/a-5/15 din 15 iunie 2015 privind calculul restanței în sumă de 26 000 de

lei, nr. 010p/a-5/15 din 15 iunie 2015 privind aplicarea măsurilor de asigurare –

sechestrul pe conturile bancare ale debitorului și nr. 010p/a-5/15 din 15 iunie 2015

privind aplicarea măsurilor de executare silită.

Unul din argumente care a servit drept temei de a anula încheierea

executorului judecătoresc din 15 iunie 2015 privind calcularea restanței, este faptul

că aceasta era ilegală în fond, adoptată cu depășirea atribuțiilor de serviciu și

aplicarea eronată a legii și în special a dispozițiilor articolului 114 alin. (3) din

Codul de executare. Or, executorul judecătoresc era în drept a calcula xxxxx

deoarece aceasta ține de competența exclusivă a instanței de judecată, în temeiul

articolului 114 alin.(2) și (3) din Codul de executare.

La fel, reclamantul a remarcat că, executorul judecătoresc nu a ținut cont de

dispozițiile instanțelor judecătorești pronunțate prin hotărârea din 07 octombrie

2015 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, și decizia din 11 februarie 2016 a

Curții de Apel Chișinău. Or, făcând abuz și exces de putere, precum și

continuându-și acțiunile sale ilegale, la 29 februarie 2016, executorul judecătoresc

Iacob Miron a trimis în adresa sa citația pentru data de 18 martie 2016 în vederea

calculării restanței la xxxxx.

Astfel, acțiunile executorului de facto constituie un abuz în serviciu și exces

de putere, care se manifestă prin atribuirea ilegală de către executorul judecătoresc

a împuternicirilor exclusive ale instanței de judecată și calcularea ilegală a restanței

la xxxxxx situație în care calcularea eventualei restanțe ține de competența

instanței de judecată.

Mai mult ca atât, prin citația din 29 februarie 2016, executorul judecătoresc a

solicitat prezentarea informației și a actelor confirmative achitării xxxxxx din 15

februarie 2012 până în prezent (29 februarie 2016), deși creditorul a solicitat prin

cererea sa din 12 iunie 2015, calcularea restanței începând din luna februarie 2013.

Respectiv, executorul judecătoresc a solicitat acte pentru o perioada mai mare cu

12 luni decât a cerut creditorul, pentru o eventuală restanța în sumă de 12 000 de

lei în plus, ceea ce constituie o suma considerabilă.

În opinia reclamantului, interesul material al executorului judecătoresc s-a

manifestat prin dorința de a încasa ilegal onorariul și cheltuielile de executare

pentru o perioada în care nu a avut în procedură documentul executoriu. Or, acesta

a calculat ilegal restanța în sumă de 26 000 de lei la plata xxxxx plus onorarul

executorului 10%, ce constituie 2 600 de lei și suplimentar cheltuielile de

executare.

La 16 martie 2016, a sesizat Centrul Național Anticorupție despre acțiunile

ilegale ale executorului judecătoresc Iacob Miron și a solicitat atragerea acestuia la

răspundere penală. Însă, prin răspunsul nr. 02/C-360/16 din 15 aprilie 2016 a

directorului-adjunct al CNA, Vadim Cojocaru, a fost informat că în acțiunile

executorului judecătoresc Iacob Miron în cadrul procedurii de executare

nr. 010p/a-129/14 nu au fost stabilite careva încălcări ce ar servi temei pentru

declanșarea unor investigații sub aspect penal.

În urma răspunsului primit, la 28 aprilie 2016, a depus pe numele

Procurorului General Interimar al Republicii Moldova, Eduard Harunjen, o

plângere împotriva răspunsului directorului-adjunct al Centrului Național

Anticorupție, Vadim Cojocaru. Iar, la 24 mai 2016, Procuratura Anticorupție a

3

trimis Șefului Direcției Generale Urmărire Penală a Centrului Național

Anticorupție cererea de atragere la răspundere penală a executorului judecătoresc

Iacob Miron pentru a fi examinată în ordinea art. 274 din Codul de procedură

penală.

Totodată, reclamantul a invocat că, la intentarea procedurii de executare,

executorul judecătoresc Iacob Miron a încălcat flagrant dispozițiile articolului 5,

15, 30 și 60 din Codul de executare, și anume cu încălcarea competenței teritoriale.

Iar, fiindu-i solicitată strămutarea documentului executoriu conform competentei,

în temeiul articolului 32 alin. (1) lit. b) din Codul de executare, la 25 martie 2016,

a refuzat strămutarea, din motive formale.

Astfel, la 30 martie 2016, Adrian Cojocaru a depus la Judecătoria Buiucani,

mun. Chișinău, cerere privind obligarea executorului Judecătoresc Iacob Miron să

strămute procedura de executare intentată în temeiul documentului executoriu 2-

2349/12 din 26 martie 2012, emis de Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, la un

alt executor judecătoresc, conform competenței teritoriale, stabilită în condițiile

articolelor 15 și 30 din Codul de executare, și anume la executorul judecătoresc

Victor Cațer. Însă, prin hotărârea din 21 iunie 2016 a Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău, cererea sa a fost respinsă și i s-a explicat dreptul de a depune pe

numele executorului judecătoresc cerere de strămutare a documentului executoriu

și asupra căreia ultimul urmează să se expună prin încheiere, pasibilă contestării,

iar în caz de refuz este în drept de a o ataca în termenul stabilit de lege.

Succesiv, reclamantul a indicat că, la 14 aprilie 2016, a primit copia

procesului-verbal cu privire la contravenție din 18 martie 2016, prin care

executorul judecătoresc Iacob Miron, în calitate de agent constatator, a constatat că

Adrian Cojocaru a comis contravenția prevăzută de articolul 319 alin (1) din Codul

contravențional, procesul-verbal fiind trimis spre examinare la Judecătoria

Buiucani, mun. Chișinău, cu propunerea de aplicare a sancțiunii sub formă de

amendă în mărime de 50 unități convenționale. Însă, datorită contestării în termen

a procesului-verbal cu privire la contravenție, aceasta a fost anulat și nu a fost

expediat în instanța de judecată competentă.

În această ordine de idei, reclamantul Adrian Cojocaru a invocat că acțiunile

executorului judecătoresc vin în contradicție cu articolul 1 din Protocolul Adițional

nr. 1 CEDO, care garantează inviolabilitatea dreptului de proprietate, deoarece a

aplicat sechestru asupra bunurilor imobile cu valoarea de peste 1 000 000 de lei,

pentru o presupusă datorie în sumă de 25 000 de lei. Astfel, măsurile de asigurare

aplicate de către executorul judecătoresc Iacob Miron, inclusiv a sechestrelor și a

interdicției de a perfecta acte de identitate și de stare civilă nu sunt rezonabile în

raport cu presupusa restanță la plata xxxxx.

Prin urmare, reclamantul a notat că prin aplicarea ilegală a interdicției asupra

bunurilor sale imobile pe o perioadă de 277 de zile, i-a fost cauzat un prejudiciu

moral, care-l apreciază la suma de 26 000 de lei și care urmează a fi reparat de

către executorul judecătoresc Iacob Miron.

Or, executorul judecătoresc Iacob Miron, depășindu-și atribuțiile de serviciu,

a aplicat neîntemeiat măsuri de asigurare pentru perioada 15 iunie 2015 – 18 martie

2016, fapt prin care l-a pus în imposibilitatea de a îndeplini obligațiile civile, în

special cele asumate în baza contractului de credit nr. SI30427 din 02 septembrie

2013, încheiat cu BC „Moldova Agroindbank” SA, de rambursare a creditului și

plată a ratelor lunare, cu termenul limită la 25 august 2016.

Sub acest aspect reclamantul a menționat că potrivit pct. 2.4.2 al contractului

de credit nominalizat supra pentru neachitarea în termenele stabilite a creditului

și/sau a dobânzii la suma restanței a achitat penalitate de întârziere în mărime de

4

0,2 % de la suma restanța pentru fiecare zi de întârziere, în sumă totală de 5 540 de

lei (277 de zile x 20 lei), care în esență constituie prejudiciu material ce urmează a-

i fi compensat din contul executorului judecătoresc.

La fel, executorul judecătoresc urmează să-i repare prejudiciul material

suportat sub formă de remunerație în sumă totală de5 000 de lei, achitate pentru

serviciile juridice ce i-au fost prestate în cadrul procesului de apărare a drepturilor

sale față de abuzurile executorului judecătoresc Iacob Miron, în diferite instanțe

judecătorești.

Cu titlu subsecvent, reclamantul a evocat că, în data de 14 aprilie 2016, la

cererea sa, Colegiul Disciplinar al Executorilor Judecătorești din Republica

Moldova a sancționat disciplinar executorul judecătoresc Iacob Miron, aplicându-i

sancțiune disciplinară sub formă de amendă în mărime de 300 de unități

convenționale (6 000 de lei).

În această ordine de idei, reclamantul Adrian Cojocaru a solicitat încasarea

din contul executorului judecătoresc Iacob Miron în beneficiul său a sumei de

26 000 de lei, cu titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat prin calcularea

ilegală a sumei restanței la xxxxx și menținerea ilegală a interdicțiilor asupra

bunurilor ce constituie proprietatea sa pe parcursul a 277 de zile; a sumei de 5 000

de lei, cu titlu de reparare a prejudiciului material; și compensarea taxei de stat în

cuantum de 100 de lei.

Prin hotărârea din 26 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, s-a

admis parțial acțiunea depusă de Adrian Cojocaru, s-a încasat din contul

executorului judecătoresc Iacob Miron în beneficiul lui Adrian Cojocaru suma de

5 000 de lei, cu titlu de reparare a prejudiciului moral, și suma de 100 de lei cu titlu

de compensare a taxei de stat, iar în rest pretențiile s-au respins ca fiind

neîntemeiate (vol. I, f.d. 181, 184-190 recto-verso).

Prin decizia din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de executorul judecătoresc Iacob Miron; s-a admis apelul declarat de

Adrian Cojocaru, reprezentat de avocatul Angela Istrate; s-a casat hotărârea din

26 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în partea ce ține de

respingerea pretenției cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată și în această

parte a fost emisă o hotărâre nouă, prin care s-a admis parțial acțiunea depusă de

Adrian Cojocaru și s-a încasat de la executorul judecătoresc Iacob Miron în

beneficul lui Adrian Cojocaru suma de 2 500 de lei cu titlu de cheltuieli de

judecare a cauzei. În rest hotărârea din 26 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, s-a menținut (vol. II, f.d. 4-5, 6-22).

Prin decizia din 31 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a admis

recursurile declarate de executorul judecătoresc Iacob Miron și Adrian Cojocaru, s-

a casat decizia din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău și s-a restituit cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători (vol. I,

f.d. 80-91).

În consolidarea soluției sale, instanța de recurs a reținut că, judecătorul

Veronica Negru, care a făcut parte din membrii completului Curții de Apel

Chișinău care a adoptat decizia din 24 aprilie 2018, este incompatibilă să

examineze prezenta cauză civilă, deoarece faptul că se află în raporturi de rudenie

cu judecătorul Alexandru Negru, care a examinat prezenta cauză în prima instanță,

creează o bănuială rezonabilă în privința imparțialității sale.

Prin decizia din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de executorul judecătoresc Iacob Miron, s-a admis apelul declarat

de Adrian Cojocaru, s-a casat parțial hotărârea din 26 iulie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani, și s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a admis integral

5

pretenția Adrian Cojocaru cu privire la compensarea cheltuielilor de asistență

juridică și s-a încasat de executorul judecătoresc Iacob Miron în beneficiul lui

Adrian Cojocaru suma de 5 000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică,

precum și suma de 112,50 de lei, cu titlu de taxă de stat achitată pentru instanța de

apel. În rest, hotărârea din 26 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

s-a menținut (vol. II, f.d. 100, 101-110).

Instanța de apel și-a argumentat concluziile prin faptul că, în cadrul

examinării cauzei civile obiectul căreia l-a format contestația depusă de Adrian

Cojocaru pe marginea actelor și acțiunilor executorului judecătoresc Iacob Miron,

Adrian Cojocaru a fost asistat în instanța de judecată de către avocat, iar potrivit

bonului de plată acesta a achitat pentru serviciile avocatului suma de 5 000 de lei.

Astfel, această sumă urmează a fi compensată din contul executorului judecătoresc,

în temeiul articolului 96 din Codul de procedură civilă, deoarece Adrian Cojocaru

a avut câștig de cauză, iar încheierile executorului judecătoresc fiind anulate.

În partea capătului de cerere privind încasarea sumei de 5 540 de lei cu titlu

de prejudiciu material sub formă de penalitate în baza contractului de credit bancar,

instanța de apel a notat că, reclamantul nu a prezentat probe justificative care ar

demonstra suportarea unui asemenea prejudiciu. Cu atât mai mult că, în cadrul

examinării cauzei în instanța de apel, Adrian Cojocaru a susținut că renunță la

această pretenție.

Referitor la pretenția cu privire la repararea prejudiciului moral, Curtea de

Apel Chișinău a conchis că prima instanță just a constatat că, executorul

judecătoresc Miron Iacob a acționat ilicit în raport cu debitorul Adrian Cojocaru, în

cadrul procedurii de executare. Or, acesta a încălcat prevederile legale și a derogat

de la normele Codului de executare și Codului Deontologic, fapt constatat și de

către Colegiul Disciplinar al Executorilor Judecătorești, iar aceste acțiuni i-au

cauzat debitorului repercusiuni negative atât asupra patrimoniului, cât și asupra

stării morale.

La 15 februarie 2019, executorul judecătoresc Iacob Miron și reprezentantul

acestuia, avocatul Vitalie Tihon au declarat recurs împotriva deciziei din 28

noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 114-120).

În motivarea recursului a invocat că, la stabilirea temeiului răspunderii și

caracterului ilicit al faptei executorului judecătoresc, instanța de apel a interpretat

și aplicat în mod eronat prevederile articolului 114 din Codul de executare

coroborat cu articolul 104 din Codul familiei.

La fel, în speță, neîntemeiat a fost dispusă compensarea din contul

executorului judecătoresc a cheltuielilor de asistență juridică suportate în cadrul

procesului de contestare a actelor și/sau acțiunilor executorului judecătoresc. Or,

prin prisma normelor Codului de executare, calitatea de pârât în cadrul acelui

proces a avut-o creditorul în procedura de executare.

Astfel, recurentul a conchis că, la judecarea cauzei, instanța de apel nu a

examinat multiaspectual, obiectiv și nepărtinitor împrejurările cauzei, fapt ce a

succedat interpretarea și aplicarea greșită a legii.

În această ordine de idei, recurentul executorul judecătoresc Iacob Miron și

reprezentantul acestuia, avocatul Vitalie Tihon au solicitat admiterea recursului,

casarea integrală a deciziei din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 26 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în partea

admiterii acțiunii, cu pronunțarea în această parte a unei hotărâri noi, prin care să

fie respinse pretențiile lui Adrian Cojocaru.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

6

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 28 noiembrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

7

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilită data când decizia din 28 noiembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost comunicată executorului judecătoresc Iacob Miron

și reprezentantului acestuia, avocatului Vitalie Tihon, iar drept consecință nu

poate fi stabilit momentul când începe să curgă termenul de exercitare a dreptului

de a ataca hotărârea judecătorească.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

8

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de executorul judecătoresc Iacob Miron și reprezentantul

acestuia, avocatul Vitalie Tihon rezultă că aceștia nu au evidențiat memoriul

ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

circumstanțelor faptice ale cauzei, transpunerea normelor legale și a concluziilor

instnațelor inferioare.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece executorul judecătoresc Iacob Miron și

reprezentantul acestuia, avocatul Vitalie Tihon nu au invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

9

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului și reprezentantului acestuia cu

soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare

a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de executorul judecătoresc

Iacob Miron și reprezentantul acestuia, avocatul Vitalie Tihon nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce executorul judecătoresc Iacob Miron a

avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel,

fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis

„Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 25

octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de executorul judecătoresc Iacob Miron și reprezentantul

acestuia, avocatul Vitalie Tihon împotriva deciziei din 28 noiembrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca

fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de executorul judecătoresc Iacob

Miron și reprezentantul acestuia, avocatul Vitalie Tihon împotriva deciziei din 28

noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă intentată la

cererea de chemare în judecată depusă de Adrian Cojocaru împotriva

10

executorului judecătoresc Iacob Miron cu privire la repararea prejudiciului

material și moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

11