2ra-713/19 — încasarea datoriei, penalității și a dobînzii de întîrziere

2ra-713/19 — încasarea datoriei, penalității și a dobînzii de întîrziere (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-713/19

prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul central (Marcel Soficiuc)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Elena Grumeza, Natalia Chircu, Stela Procopciuc)

ÎNCHEIERE

17 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de Magdîl Gheorghe,

reprezentat de avocatul Nicolae Leșan,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Cristina

Frolov împotriva lui Gheorghe Magdîl cu privire la încasarea datoriei, penalității,

dobânzii de întârziere și compensarea cheltuiuelilor de judecată,

împotriva deciziei din 28 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-

a respins apelul declarat de Gheorghe Magdîl și s-a menținut hotărârea din 29

martie 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul central, prin care s-a admis acțiunea

depusă de Cristina Frolov,

constată:

La 23 decembrie 2016, Cristina Frolov, reprezentată de avocatul Serghei

Bordeniuc, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gheorghe Magdîl

cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și compensarea

cheltuiuelilor de judecată (vol. I, f.d. 1-3).

În motivarea acțiunii a invocat că, la 14 martie 2013, a încheiat cu Gheorghe

Magdîl contractul de împrumut nr. 1 în temeiul căruia a împrumutat acestuia suma

de 200 000 de dolari SUA, cu termenul de scadență la 31 decembrie 2013.

Totodată, conform prevederilor contractuale, pentru executarea necorespunzătoare

a obligației, a fost stabilită o penalitate în mărime de 0,05 % din suma neachitată

pentru fiecare zi de întârziere.

Astfel, având în vedere că, la 31 decembrie 2013, pârâtul nu a restituit suma

împrumutată, pentru perioada 01 ianuarie 2014 – 29 iunie 2014 (180 zile) a fost

calculată o penalitate în sumă de 18 000 de dolari SUA.

Totodată, pentru perioada 01 ianuarie 2014 – 02 decembrie 2016 a fost

calculată dobânda de întârziere în sumă de 75 397,26 de dolari SUA.

În această ordine de idei, reclamanta Cristina Frolov solicită încasarea de la

Gheorghe Magdîl în beneficiul său a datoriei în sumă de 200 000 de dolari SUA, a

penalității în sumă de 18 000 de dolari SUA, dobânda de întârziere în sumă de

75 397,26 de dolari SUA, echivalentul în lei moldovenești conform cursului oficial

stabilit de BNM la momentul executării hotărârii și compesarea taxei de stat în

sumă de 25 000 de lei.

1

Prin hotărârea din 29 martie 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul central, s-a

admis acțiunea depusă de Cristina Frolov, s-a încasat de la Gheorghe Magdîl în

beneficiul Cristinei Frolov a datoriei în sumă de 200 000 de dolari SUA,

penalitatea în sumă de 18 000 de dolari SUA, dobânda de întârziere în sumă de

75 397,26 de dolari SUA sau echivalentul în lei moldovenești conform cursului

oficial stabilit de BNM la momentul executării hotărârii și cheltuielile de judecată

compuse din taxa de stat în sumă de 25 000 de lei (vol. I, f.d. 9, 105-106 recto-

verso).

Prin decizia din 28 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți s-a respins apelul

declarat de Gheorghe Magdîl și s-a menținut hotărârea din 29 aprilie 2018 a

Judecătoriei Soroca, sediul central (vol. I, f.d. 231, 232-235 recto-verso).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

dat fiind faptul că Gheorghe Magdîl nu și-a onorat obligațiile contractuale față de

Cristina Frolov și urmează să restituie acesteia datoria în sumă de 200 000 de

dolari SUA, precum și să-i achite o penalitate în sumă de 18 000 de dolari SUA și,

prin prisma articolului 619 alin. (1) din Codul civil, o dobândă în sumă de

75 397,26 de dolari SUA.

La 12 decembrie 2018, Magdîl Gheorghe, reprezentat de avocatul Nicolae

Leșan a declarat recurs împotriva deciziei din 28 septembrie 2018 a Curții de Apel

Bălți (vol. II, f.d. 3-7).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a aplicat în mod eronat

normele de drept material și procedural

În acest sens, recurentul a menționat că instanța de apel a admis constatarea

unor fapte care nu au fost dovedite cu probe verifice și suficiente, astfel încât și

concluziile acesteia sunt în contradicție cu circumstanțele reale ale speței.

Astfel, la examinarea și soluționarea litigiului, instanța inferioară nu a stabilit

pe deplin circumstanțele care au importanță pentru judecarea cauzei și nu a

determinat situația faptico-juridică existentă. Or, toate concluziile instanței de apel

sunt de fapt și de drept incorecte, ca rezultat al interpretării greșite a prevederilor

legal-imperative a normelor de drept material și procedural.

Dealtfel, atât prima instanță, cât și instanța de apel au examinat litigiul

pronunțând hotărârile în lipsa Svetlanei Magdîl, soția recurentului/pârât. Or,

întregul patrimoniu al lui Gheorghe Magdîl de facto este protejat de regimul

juridic de proprietate comună în devălmășie a soților, fapt care atestă imperativ

obligativitatea examinării cauzei și cu participarea coproprietarului devălmaș –

Svetlana Magdîl.

Respectiv, pentru examinarea obiectivă și în conformitate cu legea a prezentei

cauze, instanțele inferioare trebuiau să dispună atragerea în calitate de copârât și a

soției pârâtului Gheorghe Magdîl, Svetlana Magdîl, pentru a nu admite

pronunțarea unei hotărâri în privința unei persoane care nu a fost parte la proces.

În această ordine de idei, recurentul Gheorghe Magdîl, reprezentat de

avocatul Nicolae Leșan a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a

deciziei din 28 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți și a hotărârii din 25 aprilie

2018 a Judecătoriei Soroca, sediul central, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în

prima instanță.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

2

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 28 septembrie

2018 a Curții de Apel Bălți, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

3

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Din avizul de recepție a corespondenței DS3118085488AS (f.d. 239) se atestă

că decizia din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți a fost comunicată lui

Gheorghe Magdîl la 16 octombrie 2018. Respectiv, prin prisma articolului 111

alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de atac în ordine de recurs a

deciziei din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți a început să curgă la 17

octombrie 2018, iar data limită fiind ziua de 17 decembrie 2018, ora 24.00.

Respectiv, în speță, calea de atac în ordine de recurs se consideră demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 12

decembrie 2018 (vol. II, f.d. 3).

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

4

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de Gheorghe Magdîl, reprezentat de avocatul Nicolae Leșan

rezultă că acesta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei

recurate, limitându-se la reiterarea circumstanțelor faptice ale cauzei, transpunerea

normelor legale și a dezacordului privind neatragerea în proces, în calitate de

copârât, a soției sale, Svetlana Magdîl.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

În partea dezacordului privind neatragerea în proces, în calitate de copârât, a

soției recurentului, completul de admisibilitate atestă că, în această parte există o

încheierea judecătorească irevocabilă. Or, prin încheierea din 17 octombrie 2017 a

Curții de Apel Bălți, care a fost menținută prin decizia din 29 noiembrie 2017 a

Curții Supreme de Justiție, s-a restituit cererea depusă de Svetlana Magdîl privind

5

alăturarea la apelul declarat de Gheorghe Magdîl împotriva hotărârii din 29 martie

2017 a Judecătoriei Soroca, sediul central (vol. I, f.d. 142-143).

Astfel, prin prisma articolului 16 alin. (1) din Codul de procedură civilă;

încheierea din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți și decizia din 29 noiembrie

2017 a Curții Supreme de Justiție sunt obligatorii.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Gheorghe Magdîl, reprezentat de avocatul Nicolae

Leșan nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului,

deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului

recurentului cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor

legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Gheorghe Magdîl nu s-a

bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Gheorghe Magdîl a avut posibilitatea de a

fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Gheorghe Magdîl împotriva deciziei din 28 septembrie 2018 a

Curții de Apel Bălți, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

6

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Gheorghe Magdîl, reprezentat

de avocatul Nicolae Leșan împotriva deciziei din 28 septembrie 2018 a Curții de

Apel Bălți, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de Cristina Frolov împotriva lui Gheorghe Magdîl cu privire la încasarea

datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuiuelilor de

judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

7