Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.09.2018
inadmisibil

2ra-1455/18 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
12.09.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
2ra-1455/18 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1455/18 Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Florești (jud: M. Nicorici) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: A. Albu, E. Bejenaru, E. Rățoi) Î N C H E I E R E 12 septembrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Svetlana Filincova Tamara Chișca-Doneva examinând admisibilitatea recursului declarat de Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gadibadi Ștefan împotriva lui Bogdan Iurii cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost respins apelul declarat de Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu și a fost menținută hotărârea din 08 august 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești, c o n s t a t ă: La 28 decembrie 2016 Gadibadi Ștefan a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Bogdan Iurii cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 27 ianuarie 2015 la rugămintea lui Bogdan Iurii i-a împrumutat acestuia suma de 20 000 lei pe un termen de 2 luni, adică până la 27 martie 2015, în acest sens fiind întocmită o recipisă. Reclamantul a menționat că la data scadentă pârâtul nu și-a onorat obligațiunile asumate prin recipisă și nu i-a întors datoria. A susținut că de mai multe ori s-a adresat către pârât pentru a-i restitui datoria, însă fără nici un rezultat. În legătură cu faptul că pârâtul nu și-a onorat în termenul indicat în recipisă obligațiunile, a considerat că acesta urmează să achite și dobânda de întârziere pentru perioada începând cu 27 martie 2015 și până la data examinării cauzei civile.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în baza prevederilor art. 572, 585, 619, 867, 871, 872 Cod civil. A solicitat, încasarea din contul lui Bogdan Iurii în beneficiul său a datoriei în sumă de 20000 lei, dobânzii de întârziere în sumă de 8430 lei, precum și a cheltuielilor de judecată pe care le va suporta la examinarea cauzei. Prin hotărârea din 08 august 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești, cererea de chemare în judecată a fost admisă. A fost încasat din contul lui Bogdan Iurii în 1 beneficiul lui Gadibadi Ștefan datoria în sumă de 20000 lei, dobânda de întârziere în sumă de 8430, taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în sumă de 852,40 lei și cheltuieli de judecată în mărime de 720,50 lei.

La 24 august 2017, Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu a declarat apel împotriva hotărârii din 08 august 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești. Prin decizia din 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul declarat de Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu și a fost menținută hotărârea din 08 august 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești. Pentru a decide astfel, prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe prevederile art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 208 alin. (1), art. 210 alin. (1), art. 211 alin. (1), art. 867 alin. (1), art. 572 alin. (1), art. 619 alin. (1) Cod civil. În acest sens, instanțele de judecată au constatat faptul acordării împrumutului la data de 27 ianuarie 2015 de către Gadibadi Ștefan lui Bogdan Iurii, în sumă de 20 000 lei, pe un termen de 2 luni, conform recipisei anexate la dosar.

Argumentele apelantului Bogdan Iurii precum că a restituit o mare parte din suma împrumutată și că la moment această datorie este una mică, instanța de apel le-a considerat ca fiind declarative, dat fiind că în acest sens apelantul nu a prezentat careva probe. Astfel, instanța de apel a considerat justă soluția primei instanțe referitoare la încasarea datoriei în sumă de 20 000 lei din contul lui Bogdan Iurii în beneficiul lui Gadibadi Ștefan. Totodată, Curtea de Apel Bălți a reținut că Bogdan Iurii conform recipisei s-a obligat să restituie datoria lui Gadibadi Ștefan în termen de 2 luni, fapt ce nu a fost îndeplinit de către acesta, motiv din care hotărârea primei instanțe în partea încasării dobânzii de întârziere în mărime de 8430 lei, la fel a fost apreciată ca fiind legală și întemeiată.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că prima instanță a dat o apreciere obiectivă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei și corect a aplicat normele de drept material și procedural. La 06 aprilie 2018, Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu a declarat recurs împotriva deciziei din 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Bălți. În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o neîntemeiată și ilegală prin faptul că au fost interpretate eronat normele de drept material și au fost apreciate arbitrar probele. În acest sens, a relatat că instanțele de judecată nu au luat în considerație că o parte din suma împrumutată a fost restituită intimatului, iar acesta pe parcursul examinării cauzei nu a negat acest fapt.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu dispunerea încasării în contul intimatului a datoriei de 1400 lei și dobânzii de întârziere în sumă de 516, 78 lei, și respingerea în rest a cerințelor înaintate. În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Curtea de Apel Bălți a pronunțat decizia contestată la 16 ianuarie 2018. 2 Reprezentantul recurentului Bogdan Iurii, avocatul Guțu Sergiu a recepționat decizia integrală la data de 06 februarie 2018, conform avizului de recepție a scrisorii recomandate anexat la materialele dosarului (f.d.109), iar alte date privind recepționarea de către recurent a deciziei instanței de apel, la dosar lipsesc.

Astfel, recursul declarat la data de 06 aprilie 2018, este în termen. Prin referința din 05 iulie 2018, Gadibadi Ștefan a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului declarat de către Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de 3 apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de către Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de Bogdan Iurii reprezentat de avocatul Guțu Sergiu, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Svetlana Filincova Tamara Chișca-Doneva 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-05-16
0,97
2ra-929/18 — incasarea datoriei
prima instanță: M.Nicorici dosarul nr.2ra-929/18 (Judecătoria Soroca, sediul Floreşti) instanţa de apel: S.Procopciuc, E.Grumeza, A.Garbuz (Curtea de Apel Bălţi) Î N C H E I E R E 16 mai 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de co
CSJ 2020-07-22
0,95
2ra-413/20 — cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-413/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. D. Şuşchevici) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Anton, V. Cotorobai, I. Ţurcan) DECIZIE 22 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2018-12-12
0,95
2ra-2334/18 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-2334/18 prima instanţă: Judecătoria Bălţi, sediul central (Diana Stănilă) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (D. Corolevschi, Sv. Şleahtiţchi, A. Corcenco) ÎNCHEIERE 12 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil comerci
CSJ 2017-04-05
0,95
2ra-633/17 — încasarea datoriei
prima instanţă, Judecătoria Botanica, mun. Chişinău dosarul nr. 2ra-633/2017 judecător: Sv. Garştea-Bria instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun. Chişinău C
CSJ 2018-09-12
0,95
2ra-1563/18 — rezoluțiunea contractului cu repunerea părților pe poziții inițiale și restituirea sumei
Dosarul nr. 2ra-1563/18 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) C. Guzun Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, N. Simciuc, I. Cotruță ÎNCHEIERE 12 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă