2rac-99/19 — constatarea relațiilor de superficie și servitute

2rac-99/19 — constatarea relațiilor de superficie și servitute (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rac-99/19

prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani (Sergiu Godorogea)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Ana Albu, Eugeniu Bejenaru, Aurelia Toderaș)

ÎNCHEIERE

13 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat întreprinderea cu capital străin

„EsențEx” societate cu răspundere limitată, reprezentată de avocatul Isai Chibac,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

întreprinderea cu capital străin „EsențEx” societate cu răspundere limitată

împotriva societății cu răspundere limitată „Molsalvia” cu privire la constatarea

faptului existenței relațiilor de superficie și servitute,

împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

admis apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Molsalvia”,

reprezentată de avocatul Leonid Popescu, s-a casat hotărârea din 26 iunie 2018 a

Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, și s-a emis o hotărâre nouă prin care s-a

respins acțiunea depusă de întreprinderea cu capital străin „EsențEx” societate cu

răspundere limitată,

constată:

La 03 martie 2018, întreprinderea cu capital străin „EsențEx” societate cu

răspundere limitată (în continuare ÎCS „EsențEx” SRL) a depus cerere de

chemare în judecată împotriva societății cu răspundere limitată „Molsalvia” (în

continuare SRL „Molsalvia”) cu privire la constatarea faptului existenței relațiilor

de superficie și servitute.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 10 aprilie 2015, ÎCS „EsențEx” SRL și

SA „Mane” (Elveția) au încheiat Acordul de intenții, cu perspectiva unei anumite

colaborări și înstrăinării în folosul SA „Mane” a unei părți din activele

ÎCS „EsențEx” SRL destinate procesului tehnologic de extracție.

La 15 octombrie 2015, ÎCS „EsențEx” SRL a fondat SRL „Molsalvia” și a

introdus în capitalul statutar al societății nou create o parte din bunurile imobile și

mijloace tehnice proprii din complexul uzinei de prelucrare a culturii etero-

uleiginoase din satul Alexandrești, raionul Rîșcani, aflate pe terenul cu numărul

cadastral xxxxx cu suprafața de 3,2608 ha, precum și din complexul uzinei de

prelucrare a culturilor etero-uleiginoase din satul Pervomaisc, raionul Căușeni,

aflate pe terenul cu numărul cadastral xxxxx, cu suprafața de 3,5427 ha.

Ulterior, 100 % cotă-parte de asociere din SRL „Molsalvia” a fost înstrăinată

SA „Mane” (Elveția), iar întru executarea acordului de intenții din 10 aprilie 2015

1

între ÎCS „EsențEx” SRL și SRL „Molsalvia” au fost stabilite relații contractuale

noi.

Respectiv, ÎCS „EsențEx” SRL are stabilite relații juridice cu

SRL „Molsalvia”, în baza contractului nr. LS-01 din 01 ianuarie 2016 privind

locațiunea spațiilor de producere, contractului nr. 04-08 din 01 august 2015 privind

organizarea și executarea lucrărilor de creștere a salviei, precum și contractelor de

subarendă a terenurilor agricole nr. 1/1, 1/2, 2/1 și 2/2 din 01 august 2015.

Totodată, având în vedere că ÎCS „EsențEx” SRL nu intenționa să se retragă

de pe piața respectivă, precum și nu dorea să fie absorbită de către SA „Mane”, ci

prin Acordul de intenții din 10 aprilie 2015 și-a propus să colaboreze cu

SRL „Molsalvia” și în esență cu SA „Mane”, pe terenul înstrăinat din satul

Alexandrești, raionul Rîșcani, au rămas amplasate bunuri mobile, utilaje de

producere industrială, alte active, precum și bunuri imobile cu numerele cadastrale

xxxxx, deținute de către ÎCS „EsențEx” SRL cu titlu de proprietate.

Deopotrivă, pe terenul înstrăinat amplasat în satul Pervomaisc, raionul

Căușeni au rămas amplasate bunuri mobile, utilaje de producere industrială, alte

active, precum și bunuri imobile cu numerele cadastrale xxxxx, deținute de către

ÎCS „EsențEx” SRL cu titlu de proprietate.

Astfel, ÎCS „EsențEx” SRL drept proprietar al construcțiilor și utilajelor

descrise supra, își desfășoară procesele tehnologice de producere pe terenurile ce

aparțin SRL „Molsalvia” și care îi creează impedimente în activitatea sa.

Prin urmare, reclamanta a opinat că situația creată impune necesitatea de a

constitui dreptul contractual de superficie asupra terenului de sub bunurile imobile

(construcții), utilaje de producere industrială, precum și dreptul de servitute a căilor

de acces, necesare pentru a-i permite ÎCS „EsențEx” SRL să desfășoare și în

continuare activități la locul de aflare a mijloacelor sale de producere și transport.

Așa, întru soluționarea pe cale amiabilă a disensiunii create, în data de 15

ianuarie 2018, ÎCS „EsențEx” SRL a prezentat reprezentantului SRL „Molsalvia”

proiectul contractului de construire a dreptului de superficie și a dreptului de

servitute asupra terenului cu numărul cadastral xxxxx din satul Alexandrești,

raionul Rîșcani.

Prin răspunsul din 29 ianuarie 2018, SRL „Molsalvia” a comunicat inter alia

că apreciază drept prematur de a semna astfel de contracte, contractarea relațiilor

de superficie și servitute fiind condiționată prin achitarea datoriilor litigioase, dar și

semnarea unui contract de locațiune, fără condiții clar stabilite.

Reclamanta consideră că intențiile SRL „Molsalvia” sunt de a tergiversa

soluționarea acestor chestiuni și o eventuală intimidare și presare a

ÎCS „EsențEx” SRL pentru a fi mai flexibilă în tratative. Deși ÎCS „EsențEx” SRL

acceptă oricând participarea la oricare gen de tratative, totuși întru asigurarea

soluționării cât mai eficiente și rezonabilă a problemelor cu SRL „Molsalvia”, este

justificată să-și apere drepturile și interesele legale pe cale judiciară.

În această ordine de idei, reclamanta ÎCS „EsențEx” SRL a solicitat admiterea

acțiunii; constatarea existenței relațiilor de superficie și servitute între

ÎCS „EsențEx” SRL și SRL „Molsalvia” asupra terenului cu numărul cadastral

xxxxx din satul Alexandrești, raionul Rîșcani, precum și terenului cu numărul

cadastral xxxxx din satul Pervomaisc, raionul Căușeni; și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 26 iunie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, s-a

admis acțiunea depusă de ÎCS „EsențEx” SRL; s-a constatat existența relațiilor de

superficie și servitute între ÎCS „EsențEx” SRL și SRL „Molsalvia” cu referire la

terenul cu numărul cadastral xxxxx din satul Alexandrești, raionul Rîșcani,

2

precum și terenul cu numărul cadastral xxxxx din satul Pervomaisc, raionul

Căușeni (f.d. 76, 80-83 recto-verso).

În consolidarea soluției sale, prima instanță a reținut că, prin prisma art. 428

alin. (1) și (2), art. 429 alin. (1), art. 430 alin. (3), art. 434, art. 436 alin. (1),

art. 437 alin. (1) și (2), art. 443 și art. 444 din Codul civil ÎCS „EsențEx” SRL este

îndreptățit de a invoca dreptul de superficie și servitute asupra terenurilor ce

aparțin cu drept de proprietate SRL „Molsalvia”, deoarece pe acestea sunt

amplasate construcțiile și utilajele proprietate a ÎCS „EsențEx” SRL în care, și cu

ajutorul cărora, aceasta își desfășoară procesele tehnologice de producere.

Prin decizia din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți s-a admis apelul

declarat de SRL „Molsalvia”, reprezentată de avocatul Leonid Popescu, s-a casat

hotărârea din 26 iunie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, și s-a emis o

hotărâre nouă prin care s-a respins acțiunea depusă de ÎCS „EsențEx” SRL

(f.d. 137, 138-146).

Instanța de apel și-a argumentat concluzia prin faptul că, servitutea se aplică,

în primul rând, relațiilor privind bunurile imobile, în special terenurile, iar în al

doilea rând, instituind „sarcina care grevează” un imobil (terenul aservit) pentru

uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant). Astfel,

servitutea instituie raporturile juridice dintre proprietarul terenului aservit și

proprietarul terenului dominant.

Respectiv, în speță, SRL „Molsalvia” este proprietar al unui singur teren, iar

ÎCS „EsențEx” SRL nu deține drept de proprietate asupra altui teren. Prin urmare,

ÎCS „EsențEx” SRL poate să se folosească de terenurile în cauză numai în baza

unui contract de locațiune/arendă. Cu atât mai mult că, SRL „Molsalvia” a

expediat în adresa ÎCS „EsențEx” SRL proiectul unui contract de locațiune, care nu

a fost acceptat de ultima.

Sub alt aspect, instanța de apel a notat că, revendicările reclamantei nu sunt

certe, de a constata faptul existenței relațiilor de superficie și servitute sau de a

institui superficia și servitutea.

La 17 ianuarie 2019, ÎCS „EsențEx” SRL, reprezentată de avocatul Isai

Chibac, a declarat recurs împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de

Apel Bălți (f.d. 156-160).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat

în mod eronat legea.

În acest sens, reprezentantul recurentei a menționat că, deși norma articolului

428 alin. (1) din Codul civil (în redacția legii în vigoare la data depunerii acțiunii)

definește servitutea doar ca terenuri „aservite” și „dominante”, totuși aceste noțiuni

apar în lege ca exemplificare. De facto, în sensul legii, servitutea se referă nu doar

la terenuri, ci la toate bunurile imobile în raport cu alte bunurile imobile, inclusiv și

a construcțiilor în raport cu terenurile pe care sunt amplasate.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat în mod eronat normele de drept

material ce guvernează raportul litigios dedus soluționării, fapt ce contravine

noțiunii de proces echitabil în sensul articolului 6 CEDO.

La fel, reprezentantul recurentei a opinat că instanța de apel eronat a ajuns la

concluzia că pretenția de „constatare a faptului existenței relațiilor de superficie și

servitute” urma să fie examinată în procedură specială, din motiv că legea civilă

prevede noțiunea de constituire a superficiei și servituții și nu de constatare a

acestora. Or, înlocuirea termenului de „constituire” cu cel de „constatare” nu

schimbă esența acțiunii și a faptului cu valoare juridică. Cu atât mai mult că,

3

ÎCS „EsențEx” SRL și SRL „Molsalvia” sunt pe poziții de contradictorialitate, iar

la caz se soluționează un litigiu existent între acestea.

Referitor la contractul de arendă funciară/locațiune, reprezentantul recurentei

a relevat că, acesta a fost prezentat ÎCS „EsențEx” SRL la etapa judecării prezentei

cauze în ordine de apel, precum și nu conține informații cu privire la bunurile

imobile, suprafețele și alte clauze esențiale, iar această circumstanță plasează

recurenta într-o poziție nedeterminată referitor la perspectiva continuării

desfășurării activității sale economice.

În această ordine de idei, recurenta ÎCS „EsențEx” SRL, reprezentată de

avocatul Isai Chibac, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei din 23

octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți și menținerea hotărârii din 26 iunie 2018 a

Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de

dispoziție recurat poate constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă

judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în

mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri de recurs se referă la decizia din 23

octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, care intră în categoria de acte specificate

în articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

4

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 23 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Din avizele de recepție a corespondenței DS3118092591AS și

DS3118092590AS (f.d. 148, 148) se atestă că decizia din 23 octombrie 2018 a

Curții de Apel Bălți a fost comunicată ÎCS „EsențEx” SRL și reprezentantului

acesteia, avocatului Isai Chibac, la 07 decembrie 2018. Astfel, prin prisma

articolului 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de atac în ordine

de recurs a deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți a început să curgă

la 08 decembrie 2018, iar data limită fiind ziua de 08 februarie 2019, ora 24.00.

Respectiv, în speță, calea de atac în ordine de recurs se consideră demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 17 ianuarie

2019 (f.d. 156).

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

5

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de ÎCS „EsențEx” SRL, reprezentată de avocatul Isai Chibac,

rezultă că aceasta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei

recurate, limitându-se la reiterarea unor circumstanțe faptice ale cauzei,

transpunerea normelor legale, precum și manifestarea criticilor față de unele norme

de drept.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

6

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece ÎCS „EsențEx” SRL, reprezentată de avocatul Isai

Chibac, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului,

deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului

recurentei și reprezentantului acesteia cu soluția dată de instanța inferioară,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de ÎCS „EsențEx” SRL,

reprezentată de avocatul Isai Chibac, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept,

ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței

de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere

îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce ÎCS „EsențEx” SRL a avut posibilitatea de

a fi auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

7

recursul declarat de ÎCS „EsențEx” SRL, reprezentată de avocatul Isai Chibac,

împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, în baza articolului

433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de întreprinderea cu capital străin

„EsențEx” societate cu răspundere limitată, reprezentată de avocatul Isai Chibac,

împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Bălți, adoptată în cauza

civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea cu

capital străin „EsențEx” societate cu răspundere limitată împotriva societății cu

răspundere limitată „Molsalvia” cu privire la constatarea faptului existenței

relațiilor de superficie și servitute.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

8