3ra-114/19 — contestarea actului administrativ

3ra-114/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-114/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Eleonora Badan-Melnic)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Lidia Bulgac, Silvia Gîrbu, Grigore Dașchevici)

ÎNCHEIERE

20 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Afacerilor

Interne, reprezentat de Denis Beliman, și Asociația Obștească „Juriștii pentru

Drepturile Omului”, reprezentată de avocatul Vasili Ciuperca,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” împotriva Ministerului

Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, constatarea

încălcării dreptului de acces la informație, obligarea furnizării informației și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-au respins apelurile declarate de Asociația Obștească „Juriștii pentru

Drepturile Omului”, reprezentată de avocatul Vasili Ciuperca, și Ministerul

Afacerilor Interne și s-a menținut hotărârea din 09 ianuarie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru,

constată:

La 24 noiembrie 2016, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile

Omului” (în continuare AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”), reprezentată de

avocatul Tatiana Puiu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Ministerului Afacerilor Interne (în continuare MAI) cu privire la contestarea

actului administrativ, constatarea încălcării dreptului de acces la informație,

obligarea furnizării informației și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a menționat că, în data de 19 octombrie 2016, s-a adresat

către MAI cu cerere privind furnizarea informației de interes public, și anume:

în perioada anilor 2009-2016;

2009-2016;

2009-2016;

perioada respectivă;

1

anilor 2009-2016;

„secret”, „confidențial” și „restricționat”;

delimitare; care informații au fost desecretizate având drept temei

expirarea termenului de secretizare a informațiilor; schimbarea

circumstanțelor obiective, ca urmare a căreia protecția ulterioară a

anumitor informații atribuite la secret de stat devine inoportună; existența

unei decizii care constată drept neîntemeiată secretizarea informațiilor în

perioada anilor 2009-2016.

Totodată, reclamanta a indicat că, prin răspunsul nr. 22/2416 din 15 noiembrie

2016, care i-a fost comunicat la aceiași dată, MAI a refuzat parțial furnizarea

informației solicitate prin cererea din 19 octombrie 2016.

Ministerul Afacerilor Interne și-a întemeiat refuzul prin faptul că, în temeiul

articolului 5 alin. (1) din Legea privind protecția datelor cu caracter personal, nu

există temei legal de a prezenta lista nominală a persoanelor date în căutare

națională și internațională.

Totodată, MAI a invocat că, prin prisma Legii cu privire la secretul de stat, în

mare măsură, informațiile desecretizate servesc drept probe în cauze penale

gestionate de către ofițerii de urmărire penală sau procurori, fapt ce le atribuie la

secretul anchetei și nu pot fi prezentate persoanelor terțe până la pronunțarea

hotărârilor judecătorești.

Astfel, reclamanta a considerat răspunsul MAI ca fiind ilegal, deoarece

neîntemeiat a atribuit informația de interes public la categoria celor ce conțin date

cu caracter personal și secret de stat.

În această ordine de idei, reclamanta AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”

a solicitat admiterea acțiunii; constatarea încălcării dreptului de acces la

informație; obligarea Ministerului Afacerilor Interne să furnizeze informația

solicitată prin cererea nr. 68 din 18 octombrie 2016, în particular: lista nominală a

persoanelor anunțate în căutare națională și internațională în perioada anilor 2009-

2016; care informație a fost atribuită de către MAI la secret de stat în perioada

anilor 2009-2016; căror informații li s-au atribuit parafele de secretizare „strict

secret”, „secret”, „confidențial” și „restricționat” și care au fost criteriile de

atribuire la aceste parafe, inclusiv modalitatea de delimitare; care informații au fost

desecretizate având drept temei expirarea termenului de secretizare a informațiilor,

schimbarea circumstanțelor obiective, ca urmare a căreia protecția ulterioară a

anumitor informații atribuite la secret de stat devine inoportună, existenta unei

decizii care constată drept neîntemeiată secretizarea în perioada anilor 2009 –

2016; și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 09 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a admis parțial acțiunea depusă de AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”; s-a

constatat încălcarea dreptului AO „Juriștii pentru Drepturile Omului” de acces la

informație; s-a obligat MAI să furnizeze informația solicitată prin cererea nr. 68

din 18 octombrie 2016 în partea ce ține de întrecerea „care este lista nominală a

persoanelor anunțate în căutare națională și internațională în perioada anilor 2009-

2016”; s-a încasat din contul MAI în beneficiul AO „Juriștii pentru Drepturile

Omului” suma de 3 022,25 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de

judecată; iar în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 103, 110-122).

2

Prin decizia din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-au respins

apelurile declarate de AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”, reprezentată de

avocatul Vasili Ciuperca, și Ministerul Afacerilor Interne și s-a menținut

hotărârea din 09 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 161,

162-168).

Prima instanță și cea de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că, lista

nominală a persoanelor anunțate în căutare națională și internațională nu cade sub

incidența datelor cu caracter personal și nici nu este necesar consimțământul

subiectului datelor cu caracter personal la furnizarea informației date, or, această

informație este de interes public. Cu atât mai mult că, însuși furnizorul a făcut

publică această informație, prin plasarea ei într-un spațiu public, și anume mediul

online (site-urile oficiale a inspectoratelor de poliție) care conțin informații despre

persoane date în căutare, cu poza de profil al acestora, anul nașterii, adresa de la

domiciliu și alte date relevante.

Succesiv, instanțele inferioare au remarcat că furnizarea informațiilor cărora li

s-au atribuit parafele de secretizare, inclusiv modalitatea de delimitare, constituie

informație cu accesibilitate limitată, divulgarea cărora poate aduce atingerea

intereselor sau securității statului. Respectiv, în temeiul articolului 7 alin. (2) lit. a),

c) și d) din Legea privind accesul la informație, această informație nu poate fi

furnizată, deoarece este restricționată prin lege în vederea asigurării protecției

securității naționale și ordinii publice.

La fel, în partea pretenției privind furnizarea informațiilor desecretizate sau

schimbării gradului de secretizare, precum și a motivului, instanțele inferioare au

remarcat că, prevederile articolului 18 alin. (1) din Legea cu privire la secretul de

stat indică expres temeiurile pentru desecretizarea informațiilor.

La 28 noiembrie 2018, Ministerul Afacerilor Interne, reprezentat de Denis

Beliman, a declarat recurs împotriva deciziei din 27 septembrie 2018 a Curții de

Apel Chișinău (f.d. 171-174).

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele de fapt ale cauzei și a invocat

că, decizia recurată nu corespunde exigențelor unei hotărâri motivate, deoarece nu

conține o argumentare clară și o justificare a motivelor care au stat la baza

respingerii apelului declarat de MAI.

Totodată, recurentul a opinat că obligarea MAI de a furniza AO „Juriștii

pentru Drepturile Omului” lista nominală a persoanelor anunțate în căutare

națională și internațională în perioada anilor 2009-2016”, este neîntemeiată. Or, la

judecarea cauzei, nu s-a ținut cont de prevederile articolului 5 alin. (1) din Legea

privind protecția datelor cu caracter personal, care prevăd că prelucrarea datelor cu

caracter personal se efectuează cu consimțământul subiectului datelor cu caracter

personal.

În această ordine de idei, recurentul MAI, reprezentat de Denis Beliman, a

solicitat admiterea recursului și casarea deciziei din 27 septembrie 2018 a Curții de

Apel Chișinău și a hotărârii din 09 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie respinsă acțiunea depusă

de AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”, ca fiind neîntemeiată.

La 04 decembrie 2018, AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”, reprezentată

de avocatul Vasili Ciuperca, a declarat recurs împotriva deciziei din 27

septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 177-192).

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele de fapt ale cauzei și a invocat

că, instanța de apel a interpretat în mod eronat legea materială, a apreciat arbitrar

probele din dosar.

În acest sens, a menționat că sursa constituțională și convențională a cerinței

3

liberului acces la informație, ce rezultă din prevederile și spiritul articolelor 32 și

34 din Constituție, precum și articolului 10 din Convenție, implică aplicabilitatea

prioritară a acestor dispoziții în cazul în care actele normative interne sunt

insuficient de clare sau contravin acestora. Astfel, limitarea accesului la

informațiile oficiale constituie o derogare de la principiul liberului acces la

informațiile de interes public. Prin urmare, orice limitare/restrângere a dreptului de

acces la informațiile de interes public trebuie să fie expres și clar prevăzută de

lege; trebuie să urmărească unul sau mai multe scopuri prevăzute în paragraful 2 al

articolului 10 din Convenție; și trebuie să fie necesară într-o societate democratică.

Sub acest aspect, recurenta a opinat că, în speță, îngrădirea accesului la

informația solicitată de AO „Juriștii pentru Drepturile Omului” nu satisface

exigențele prevăzute de Constituție și de Convenția Europeană, deoarece nu

urmărește vreun scop legitim și nu este necesară într-o societate democratică.

În această ordine de idei, recurenta AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”,

reprezentată de avocatul Vasili Ciuperca, a solicitat admiterea recursului și

casarea parțială a deciziei din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 09 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu

pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie admisă acțiunea depusă de

AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”, în sensul formulat.

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursurile sunt

inadmisibile, din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de

4

dispoziție recurat poate constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă

judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în

mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 27 septembrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 23 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

La capitolul dat, completul de admisibilitate atestă că, MAI, reprezentat de

Denis Beliman, a demarat calea de atac în ordine de recurs în secțiunea a II-a în

interiorul termenului legal.

Deopotrivă, completul de admisibilitate opinează că și recursul AO „Juriștii

pentru Drepturile Omului”, reprezentată de avocatul Vasili Ciuperca, a fost

declarat în interiorul termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi

stabilită data când decizia din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost

comunicată acesteia, iar drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe

să curgă termenul de exercitare a dreptului de a ataca hotărârea judecătorească.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

5

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Respectiv, implicit motivelor inserate în cererile de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererilor de recurs depuse de MAI, reprezentat de Denis

Beliman, și AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”, reprezentată de avocatul

Vasili Ciuperca, completul de admisibilitate atestă că, argumentele invocate în

recurs, în esența lor, sunt similare alegațiilor inserate în cererile de apel (f.d. 130-

134, 138-154). Astfel se deduce că cererile de recurs de facto sunt o transpunere a

motivelor din cererile de apel. Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către

completul de admisibilitate, deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel

este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție

contestat.

6

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurenții nu au evidențiat în

cererile de recurs formulate memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în

ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererile de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de

art. 386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de

apel și nu se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil

recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii

de către instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-

le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine

de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursurilor declarate, deoarece MAI, reprezentat de Denis Beliman, și AO

„Juriștii pentru Drepturile Omului”, reprezentată de avocatul Vasili Ciuperca, nu

au invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei

instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursurilor,

deoarece sunt lipsite de conținut și desprind simplul fapt al dezacordului

recurenților cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor

legale de declarare a recursurilor.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursurile declarate de MAI, reprezentat de

Denis Beliman, și AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”, reprezentată de

avocatul Vasili Ciuperca, nu s-au bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar

cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespund cerinței de a fi

„efective”, fiind lipsite de șanse de succes și nu sunt capabile să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererile de recurs au fost depuse după ce MAI și AO „Juriștii pentru Drepturile

Omului” au avut posibilitatea de a fi auziți de o instanță de fond și de o instanță

7

de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis

„Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23

octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurenților le-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auziți combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recursuri nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentat de Denis

Beliman, și Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”, reprezentată

de avocatul Vasili Ciuperca, împotriva deciziei din 27 septembrie 2018 a Curții de

Apel Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibile.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Ministerul Afacerilor

Interne, reprezentat de Denis Beliman, și Asociația Obștească „Juriștii pentru

Drepturile Omului”, reprezentată de avocatul Vasili Ciuperca, împotriva deciziei

din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească

„Juriștii pentru Drepturile Omului” împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu

privire la contestarea actului administrativ, constatarea încălcării dreptului de acces

la informație, obligarea furnizării informației și compensarea cheltuielilor de

judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

8