3ra-908/20 — contestarea actului administrativ

3ra-908/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-908/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – G. Ciobanu

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, V. Clima, G. Dașchevici

DECIZIE

04 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

examinând recursul depus de către Asociația Obștească „Juriștii pentru

Drepturile Omului” și Ana Burlac, reprezentați de avocatul Vasili Ciuperca,

în cauza în contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de către Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”

și Ana Burlac împotriva Ministerului Economiei și Infrastructurii cu privire la

obligarea furnizării informației și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

casat integral hotărârea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani și s-a emis o decizie nouă, sub formă de încheiere, prin care s-a declarat

inadmisibilă acțiunea depusă de către Asociația Obștească „Juriștii pentru

Drepturile Omului” și Ana Burlac, în temeiul art. 207 alin. (2) lit. f) din Codul

administrativ,

constată:

La 19 iunie 2019, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și

Ana Burlac, reprezentați de avocatul Vasili Ciuperca, au depus cerere de chemare

în judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva Ministerului

Economiei și Infrastructurii cu privire la obligarea furnizării informației și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată au invocat că, la 03 mai 2019,

s-au adresat Ministerului Economiei și Infrastructurii cu cererea nr. 82/2019, prin

care au solicitat în baza Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai

2000, furnizarea informației de interes public: lista nominală a angajaților

Ministerului Economiei și Infrastructurii, care dețin funcții publice în instituție și

care în perioada 01 ianuarie 2017 – 30 aprilie 2019 au beneficiat de sporuri,

adaosuri, suplimente la salariu de bază, precum și de premii, cu indicarea sumei

totale a stimulărilor pentru fiecare angajat în parte; lista nominală a angajaților

(funcții publice) din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii care au

plecat în deplasări de serviciu peste hotarele Republicii Moldova, în perioada 01

ianuarie 2017 – 31 decembrie 2018; care este suma cheltuielilor pentru transport,

1

cazare și diurnă, compensate de Ministerul Economiei și Infrastructurii, per

angajat (funcție publică), pentru deplasările efectuate în interes de serviciu peste

hotarele Republicii Moldova, în perioada 01 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2018;

indicarea operatorilor economici desemnați câștigători, precum și sumele

ofertelor prezentate de aceștia, în procedurile de achiziții publice efectuate de

Ministerul Economiei și Infrastructurii, în perioada 01 ianuarie 2017 – 30 aprilie

2019; indicarea contractelor de achiziții publice încheiate de Ministerul

Economiei și Infrastructurii, în perioada 01 ianuarie 2017 – 30 aprilie 2019,

privind achiziționarea de servicii, bunuri și lucrări, în care au fost încheiate

acorduri de majorare a prețului contractului, cu indicarea sumelor majorării

prețului fiecărui contract.

Însă, autoritatea pârâtă nu a furnizat în termenul prevăzut de lege informația

solicitată prin cererea nr. 82/2019 din 03 mai 2019.

Astfel, reclamanții au calificat refuzul Ministerului Economiei și

Infrastructurii de a furniza informațiile solicitate ca fiind ilegal și contrar

dispozițiilor art. 11, 16 și 21 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din

11 mai 2000 și art. 189 alin. (1) din Codul administrativ, iar drept consecință, ce

le-a încălcat dreptul de acces la informație.

În drept, reclamanții au întemeiat cererea de chemare în judecată în baza

dispozițiilor art. 10 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, art. 34 și 53 din Constituția Republicii Moldova,

art. 10, 11, 13, 16, 23 și 24 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11

mai 2000, art. 189 alin. (1) și (2), 206 alin. (1) și art. 224 alin. (1) din Codul

administrativ.

Reclamanții Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Ana

Burlac, reprezentați de avocatul Vasili Ciuperca, au solicitat prin cererea de

chemare în judecată obligarea Ministerului Economiei și Infrastructurii să

furnizeze informația solicitată prin cererea nr. 82/2019 din 03 mai 2019.

La 11 iulie 2019, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și

Ana Burlac, reprezentați de avocatul Vasili Ciuperca, au depus cerere cu privire

la completarea pretențiilor din acțiune, prin care au solicitat suplimentar

compensarea din contul Ministerului Economiei și Infrastructurii în beneficul

Asociației Obștești „Juriștii Pentru Drepturile Omului” cheltuielile de judecată în

sumă de 3 616 lei (f.d. 35).

Prin hotărârea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea depusă de către Asociația

Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Ana Burlac (f.d. 89, 95-99 recto-

verso).

Prin decizia din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a casat integral

hotărârea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și s-a

emis o decizie nouă, sub formă de încheiere, prin care în temeiul art. 207 alin. (2)

lit. f) din Codul administrativ s-a declarat inadmisibilă acțiunea depusă de către

Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Ana Burlac (f.d. 148,

149-155).

În consolidarea soluției instanța de apel a reținut inadmisibilitatea acțiunii

depuse de Asociația Obștească „Juriștii Pentru Drepturile Omului” și Ana Burlac,

pe motivul neîntrunirii condițiilor de la art. 208 din Codul administrativ, de

nerespectare a procedurii prealabile la înaintarea acțiunii.

2

Sub acest aspect, instanța de apel a notat că, odată cu intrarea în vigoare a

Codului administrativ, la 01 aprilie 2019, a devenit inaplicabilă norma art. 21

alin. (1) din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, care

prevede că persoana lezată într-un drept sau interes legitim de către furnizorul de

informații poate ataca acțiunile acestuia inter alia direct în instanța de contencios

administrativ competentă. Or, această circumstanță este un caz distinct de

încetare a acțiunii unei legi în timp, prevăzută la art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea

cu privire la actele normative nr. 100 din 22 decembrie 2017.

La 11 august 2020, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”

și Ana Burlac, reprezentați de avocatul Vasili Ciuperca, au depus la Curtea de

Apel Chișinău, prin poștă electronică recurs motivat, semnat digital, împotriva

deciziei din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

Argumentele recursului în esență se rezumă la dezacordul cu decizia

instanței de apel, considerând-o neîntemeiată și ilegală prin faptul că a fost emisă

cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural.

Suplimentar, recurenții au considerat neîntemeiată alegația instanței de apel

referitoare la desuetudinea Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai

2000, de natură să genereze un impact regresiv semnificativ asupra exercitării și

revendicării dreptului de acces la informațiile oficiale și/sau de interes public.

În acest sens recurenții au precizat că odată cu intrarea în vigoare a Codului

administrativ, au fost abrogate expres două acte normative – Legea cu privire la

petiționare și Legea contenciosului administrativ, care au devenit inaplicabile, iar

Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000 a fost lăsată în

vigoare. Acest fapt denotă că legiuitorul a considerat-o aplicabilă concomitent cu

Codul administrativ.

Astfel, recurenții au conchis că raporturile juridico-publice din prezenta

speță cu privire la furnizarea informațiilor publice sunt reglementate de Legea

privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, ce conține norme speciale

și care la art. 21 alin. (1) prevede expres dreptul persoanei lezate de a ataca

acțiunile furnizorului de informații direct în instanța de judecată, fără a fi

necesară respectarea căii extrajudiciare de soluționare a litigiului.

Recurenții Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Ana

Burlac, reprezentați de avocatul Vasili Ciuperca, au solicitat prin cererea de

recurs admiterea recursului, casarea deciziei din 24 iunie 2020 a Curții de Apel

Chișinău și restituirea cauzei la rejudecare (f.d. 158, 159-165).

Prin referința depusă la 16 septembrie 2020, intimatul Ministerul Economiei

și Infrastructurii a solicitat declararea recursului depus de Asociația Obștească

„Juriștii pentru Drepturile Omului” și Ana Burlac împotriva deciziei din 24 iunie

2020 a Curții de Apel Chișinău, ca inadmisibil, sau după caz respingerea lui cu

menținerea deciziei recurate (f.d. 180-188, 190).

Prin încheierea din 30 septembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a

declarat admisibil recursul depus de Asociația Obștească „Juriștii pentru

Drepturile Omului” și Ana Burlac împotriva deciziei din 24 iunie 2020 a Curții

de Apel Chișinău și s-a numit spre examinare în fond, în complet de cinci

judecători.

Conform articolului 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată.

3

La caz, Colegiul nu consideră oportun de a cita participanții la proces pentru

a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece argumentele

recurenților au fost expuse cu suficientă claritate.

Verificând argumentele invocate în recurs, prin prisma materialelor din

dosar, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție a ajuns la concluzia că Curtea de Apel Chișinău a

interpretat în mod eronat normele de drept material și procedural pertinente

speței, fapt ce a succedat emiterea unei soluții greșite și neîntemeiate, din

următoarele motive.

Articolul 248 din Codul administrativ stipulează la alin. (1) lit. d) că,

examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează

integral decizia instanței de apel și restituie cauza instanței de apel dacă, în baza

limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție

finală în acest caz.

Prin prisma art. 194 alin. (2)din Codul administrativ, în procedura de

examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din

oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului

material.

Conform art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și

instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea

stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sunt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

În corespundere cu art. 219 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, instanța de

judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor

legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de

solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată depune eforturi

pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea

corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea tuturor

declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată

indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de

participanții la proces.

Din materialele și lucrările cauzei Colegiul atestă că, la 03 mai 2019,

Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Ana Burlac s-au

adresat Ministerului Economiei și Infrastructurii cu cererea nr. 82/2019, prin care

au solicitat în baza Legii privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000

furnizarea informației de interes public:

dețin funcții publice în instituție și care în perioada 01 ianuarie 2017 – 30

aprilie 2019 au beneficiat de sporuri, adaosuri, suplimente la salariu de

bază, precum și de premii, cu indicarea sumei totale a stimulărilor pentru

fiecare angajat în parte;

Economiei și Infrastructurii care au plecat în deplasări de serviciu peste

hotarele Republicii Moldova, în perioada 01 ianuarie 2017 – 31

decembrie 2018;

de Ministerul Economiei și Infrastructurii, per angajat (funcție publică),

4

pentru deplasările efectuate în interes de serviciu peste hotarele

Republicii Moldova, în perioada 01 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2018;

ofertelor prezentate de aceștia, în procedurile de achiziții publice

efectuate de Ministerul Economiei și Infrastructurii, în perioada 01

ianuarie 2017 – 30 aprilie 2019;

Economiei și Infrastructurii, în perioada 01 ianuarie 2017 – 30 aprilie

2019, privind achiziționarea de servicii, bunuri și lucrări, în care au fost

încheiate acorduri de majorare a prețului contractului, cu indicarea

sumelor majorării prețului fiecărui contract (f.d. 6).

La 28 mai 2019, Ministerul Economiei și Infrastructurii a examinat

adresările Asociației Obștești „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Anei Burlac

nr. 34/2019 din 02 mai 2019 și nr. 82/2019 din 03 mai 2019, eliberând drept

consecință răspunsul nr. 05-3369, prin care a prezentat informația solicitată, cu

anexe pe 27 file (f.d. 46-58).

Conform extrasului din poșta electronică cu adresa „secretariat@mei.gov.md”,

la 31 mai 2019, Ministerul Economiei și Infrastructurii a expediat la adresa de

e-mail „info@lhr.md” scrisoare cu subiectul: nr. 05-3369 din 28 mai 2019 la

nr. 34/2019 din 02 mai 2019 (f.d. 59).

La data de 19 iunie 2019 AO „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Burlac

Ana, prin intermediul avocatului Ciuperca Vasili, au înaintat o cerere de chemare

în judecată către Ministerul Economiei și Infrastructurii, solicitând obligarea

Ministerului Economiei și Infrastructurii să furnizeze informația solicitată de Ana

Burlac și Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” prin cererea nr.

82/2019 din 03.05.2019 (f.d. 3-5).

Invocând că Ministerul Economiei și Infrastructurii nu a furnizat în termenul

prevăzut de lege informația solicitată prin cererea nr. 82/2019 din 03 mai 2019, la

19 iunie 2019, Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Ana

Burlac, reprezentați de avocatul Vasili Ciuperca, s-au adresat în instanța de

judecată cu prezenta acțiune în contencios administrativ, solicitând obligarea

Ministerului Economiei și Infrastructurii să furnizeze informația solicitată prin

cererea nr. 82/2019 din 03 mai 2019 și compensarea din contul Ministerului

Economiei și Infrastructurii în beneficul Asociației Obștești „Juriștii Pentru

Drepturile Omului” a cheltuielilor de judecată în sumă de 3 616 lei (f.d. 3-5, 35).

Fiind învestită cu judecarea cauzei în prima instanță, Judecătoria Chișinău,

sediul Rîșcani, prin hotărârea din 18 decembrie 2019 a respins acțiunea ca fiind

neîntemeiată (f.d. 89, 95-99 recto-verso).

Judecând cauza în ordine de apel, Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din

24 iunie 2020 a casat integral hotărârea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani și a emis o decizie nouă, sub formă de încheiere, prin

care a declarat acțiunea inadmisibilă în temeiul art. 207 alin. (2) lit. f) din Codul

administrativ, din motiv că reclamanții nu au respectat procedura prealabilă

(f.d. 148, 149-155).

Efectuând controlul judiciar al deciziei din 24 iunie 2020 a Curții de Apel

Chișinău, instanța de recurs constată că instanța inferioară a interpretat în mod

eronat normele de drept material și procedural pertinente speței, iar drept

consecință neîntemeiat a conchis că reclamanții Asociația Obștești „Juriștii

5

Pentru Drepturile Omului” și Ana Burlac trebuiau în mod obligatoriu să respecte

procedura prealabilă de soluționare a litigiului pe cale extrajudiciară.

Instanța de recurs apreciază concluziile instanței de apel ca fiind greșite,

rezultate din aplicarea și interpretarea eronată a legii, motiv din care decizia

contestată nu poate fi menținută ca legală și întemeiată.

La aspectul dat Colegiul învederează prevederile art. 20 din Codul

administrativ, conform cărora dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un

drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat

printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la care decid instanțele de

judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ,

conform prezentului cod.

În corespundere cu art. 207 alin. (1) din Codul administrativ, instanța

verifică din oficiu dacă sînt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni

în contenciosul administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în contencios

administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de

recurs.

În conformitate cu art. 207 alin. (2) lit. f) din Codul administrativ, acțiunea

în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când nu sunt

întrunite condițiile prevăzute la art. 208.

Colegiul reiterează că, în condițiile speței, temei pentru declararea

inadmisibilă a cererii de chemare în judecată depusă de Asociația Obștești

„Juriștii Pentru Drepturile Omului” și Ana Burlac a servit anume nerespectarea

condițiilor stabilite de art. 208 din Codul administrativ referitoare la procedura

prealabilă.

La rândul său, art. 208 din Codul administrativ statuează în alin. (1) că, în

cazurile prevăzute de lege, până la înaintarea acțiunii în contencios administrativ,

se va respecta procedura prealabilă.

La capitolul dat, sensul art. 19 din Codul administrativ definește cererea

prealabilă ca instituție care oferă o cale de soluționare prejudiciară a litigiilor

administrative.

Articolul 162 alin. (1) din Codul administrativ stabilește că scopul

procedurii prealabile este de a verifica legalitatea actelor administrative

individuale.

Distinct acestor condiții, art. 163 din Codul administrativ prevede excepțiile

de la regula generală de respectare a procedurii prealabile.

Sub acest aspect sunt imperioase și prevederile art. 2 alin. (2) din Codul

administrativ, care prevăd că anumite aspecte ce țin de activitatea administrativă

privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate prin norme legislative

speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această

reglementare este absolut necesară și nu contravine principiilor prezentului cod.

Coroborând dispozițiile normelor legale citate mai sus, Colegiul vădește că

instanța de apel pripit a ajuns la concluzia de a declara inadmisibilă prezenta

acțiune pe motivul nerespectării procedurii prealabile. Or, din înțelesul normelor

de drept menționate supra rezultă indubitabil că, prin adoptarea Codului

administrativ, legiuitorul a stabilit atât regula generală de respectare a procedurii

prealabile, cât și excepții de la aceasta.

În circumstanțele prezentei spețe, excepția de la obligația de a respecta

procedura prealabilă este prevăzută de art. 163 lit. c) din Codul administrativ,

6

conform cărora procedura de examinare a cererii prealabile nu se efectuează dacă

legea prevede expres adresarea nemijlocită în instanța de judecată.

Cu titlu subsecvent acestei excepții, Colegiul notează că pentru a înainta

nemijlocit în instanța de judecată o acțiune de contencios administrativ, fără a

respecta procedura prealabilă, acest fapt trebuie să fie prevăzut expres în legea

specială.

În speță, raportul juridico-public litigios este guvernat de Legea privind

accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, care conține norme speciale

aferente procesului de asigurare și realizare a dreptului de acces la informațiile de

interes public, iar aceste situații fiind stipulate exhaustiv, nu pot fi aplicate

discreționar de către instanța de judecată.

Așa, în materia analizată în prezenta speță sunt incidente prevederile art. 21

alin. (1) din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, care

reglementează că persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes

legitim de către furnizorul de informații poate ataca acțiunile acestuia atât pe cale

extrajudiciară, cât și direct în instanța de contencios administrativ competentă.

Conform art. 5 alin. (3) din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din

22 decembrie 2017, normele juridice speciale sunt aplicabile în exclusivitate

anumitor categorii de raporturi sociale sau subiecți strict determinați. În caz de

divergență între o normă generală și o normă specială, care se conțin în acte

normative de același nivel, se aplică norma specială.

Aderent, art. 7 alin. (3) din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din

22 decembrie 2017 stipulează că în cazul în care între două acte normative cu

aceeași forță juridică apare un conflict de norme, se aplică prevederile ultimului

act normativ adoptat, aprobat sau emis, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 5

alin. (3) și (4).

În atare circumstanțe, Colegiul decelează că persoana care se consideră

lezată de către furnizorul de informații într-un drept sau interes legitim al său,

într-una din formele prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea privind accesul la

informație nr. 982 din 11 mai 2000, dispune de dreptul de a ataca acțiunile

furnizorului, atât pe cale extrajudiciară, cât și direct în instanța de judecată.

Respectiv, concluzia instanței de apel precum că acțiunea este inadmisibilă,

deoarece reclamanții nu au respectat procedura prealabilă, este neîntemeiată, or,

legea specială prevede expres că în această categorie de cauze, procedura

extrajudiciară nu este obligatorie și că persoana care se consideră lezată într-un

drept sau interes legitim de către furnizorul de informații, poate ataca acțiunile

acestuia direct în instanța judecătorească competentă.

În această ordine de idei, Colegiul opinează că, în condițiile prezentei spețe,

reclamanții sunt exceptați de la efectuarea procedurii prealabile, deoarece la caz

este întrunită condiția de excepție prevăzută la art. 163 lit. c) din Codul

administrativ, și anume legea specială prevede expres adresarea nemijlocită în

instanța de judecată cu acțiune în contencios administrativ privind apărarea

dreptului de acces la informație.

Prin urmare, declararea acțiunii inadmisibile pe motivul nerespectării

procedurii prealabile, ar duce inevitabil la încălcarea principiului protecției

efective a drepturilor reclamanților conferit prin legea specială.

Sub acest aspect Colegiul evocă faptul că accesul liber la justiție constituie

un aspect inerent al dreptului la un proces echitabil, principiu complex, care

7

cuprinde mai multe relații și drepturi fundamentale, prin care se poate garanta

exercitarea lui deplină. Fără un acces efectiv la instanță, drepturile oferite

justițiabililor ar fi iluzorii. Astfel spus, dreptul de acces la justiție este înțeles ca

un drept de acces concret și efectiv, presupunând ca justițiabilul să beneficieze de

o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce aduce atingere drepturilor

sale.

Continuând șirul logic al ipotezelor privind netemeinicia soluției date de

Curtea de Apel Chișinău, Colegiul apreciază reprehensibil concluzia instanței de

apel cu referire la faptul că Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai

2000 a devenit inaplicabilă odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ la

01 aprilie 2019, fiind considerată căzută în desuetudine conform art. 74 alin. (1)

lit. e) din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din 22 decembrie 2017.

Or, această condiție nu poate fi aplicabilă în raport cu Legea privind accesul

la informație nr. 982 din 11 mai 2000, care continuă să producă efecte juridice

față de subiecții ei, nefiind astfel vădit caracterul desuet și inutil al acesteia,

inclusiv în partea ce ține de apărarea dreptului de acces la informație prin

înaintarea de către persoana lezată a unei acțiuni direct în instanța de judecată.

Mai mult ca atât, în hotărârea nr. 17 din 4 iunie 2018 (sesizarea nr. 9a/2018),

Curtea Constituțională a subliniat că desuetudinea unei legi presupune, pe de o

parte, lipsa utilizării îndelungate și continuate a acesteia, iar pe de altă parte,

existența unei practici opuse în cadrul comunității. Această teorie constituie, de

fapt, o formă de cooperare inteligentă între judecători, id est Curtea

Constituțională sau instanțele de drept comun și legislativ, care contribuie la

asanarea ordinii juridice de legile care nu mai sunt utile pentru

contemporaneitate. Teoria desuetudinii reprezintă o punere în operă a ideii

potrivit căreia dreptul trebuie să evolueze odată cu schimbarea realităților sociale

și că valorile prezente ale comunității sunt cele care influențează aplicabilitatea

legilor vechi.

În condițiile descrise, Colegiul atestă că Legea privind accesul la informație

nr. 982 din 11 mai 2000 nu reflectă o realitate depășită pentru a fi considerată

căzută în desuetudine și prin urmare trebuie să beneficieze în continuare de

autoritatea conferită de către legiuitor.

Fundamentarea acestei concluzii rezultă și din rațiunea că odată cu intrarea

în vigoare a Codului administrativ, adoptat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018,

la 01 aprilie 2019, a fost abrogată Legea contenciosului administrativ

nr. 793/2000 și Legea cu privire la petiționare nr. 190/1994, iar Legea privind

accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000 a fost lăsată de legiuitor în vigoare.

Acest fapt denotă că legiuitorul a optat pentru aplicarea în continuare a

dispozițiilor acesteia.

În aceeași ordine de idei, nu poate fi reținută nici afirmația instanței de apel

precum că derogări de la aplicabilitatea prevederilor Codului administrativ, sunt

admisibile numai în limitele exigențelor legale cumulative prevăzute de art. 2

alin. (2) din Codul administrativ. Or, sub aspectele elucidate, reglementarea

cuprinsă în norma specială este una necesară și nu contravine nici într-un fel

principiilor acestui cod.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudența sa că,

rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor care

persistă cu ocazia interpretării normelor (Del Rio Prada v. Spania [MC], 21

8

octombrie 2013, § 93), iar dreptul la un proces echitabil presupune prezumția de

conformitate a actelor normative interpretate și aplicate de instanța de judecată în

actul de înfăptuire a justiției.

Totodată, Înalta Curte de la Strasbourg a statuat în jurisprudența sa că odată

ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și

coerență pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea

pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții

(cauza Păduraru v. România, hotărârea din 1 decembrie 2005).

Astfel, în circumstanțele speței, se atestă că prevederile art. 2 alin. (2) din

Codul administrativ au fost aplicate și interpretate greșit la soluționarea litigiului

dedus judecății, iar drept consecință reclamanții fiind împiedicați de a-și

valorifica dreptul de acces la instanță, fapt ce este inadmisibil și contrar

garanțiilor unui proces echitabil în sensul stabilit de articolul 6 § 1 din Convenție.

Or, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor

interesați de a-l utiliza în formele și în modalitățile prevăzute de lege.

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit în

jurisprudența sa constantă că art. 6 § 1 garantează fiecărei persoane dreptul ca o

instanță să se pronunțe cu privire la orice încălcare a drepturilor și obligațiilor

sale cu caracter civil, dar că acest drept de a accede la o instanță nu este absolut și

prezintă anumite limitări implicit admise, în special cu privire la condițiile de

admisibilitate a unei căi de atac, deoarece acesta presupune o reglementare din

partea statului, care beneficiază în această privință de o anumită marjă de

apreciere. Cu toate acestea, limitările respective nu pot restrânge accesul liber

pentru un justițiabil astfel încât dreptul său la o instanță să fie afectat în însăși

substanța sa (cauza Faimblat v. România, hotărârea din 13 ianuarie 2009).

Având în vedere caracterul încălcărilor instanței de apel și faptul că

lichidarea acestora nu este posibilă în cadrul procedurii de examinare în recurs,

unica posibilitate de corectare a acestora este casarea deciziei din 24 iunie 2020 a

Curții de Apel Chișinău și restituirea cauzei spre rejudecare. Or, Curtea de Apel

Chișinău nu s-a expus asupra fondului cauzei, iar o concluzie a instanței de

judecată prin care se soluționează un litigiu nu poate fi bazată pe niște îndoieli

rezonabile, invocate fără nicio acoperire legală.

Dat fiind faptul că instanța de apel neîntemeiat a constatat inadmisibilitatea

acțiunii depuse de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și Ana

Burlac și nu a judecat în fond cauza, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

necesității admiterii recursului, casării integrale a deciziei din 24 iunie 2020 a

Curții de Apel Chișinău și restituirii cauzei instanței de apel, pentru o nouă

judecare în ordine de apel, în alt complet de judecată.

Conform articolelor 248 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție

decide:

Se admite recursul depus de către Asociația Obștească „Juriștii pentru

Drepturile Omului” și Ana Burlac, reprezentați de avocatul Vasili Ciuperca.

9

Se casează integral decizia din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău și se

restituie cauza în contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de către Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului”

și Ana Burlac împotriva Ministerului Economiei și Infrastructurii cu privire la

obligarea furnizării informației și compensarea cheltuielilor de judecată spre

rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

10