3ra-873/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- aplicarea eronata a normelor de drept material
3ra-873/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.3ra-873/2018 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (V.Sandu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A.Minciuna, V.Mihaila, V.Sîrbu) D E C I Z I E 25 iulie 2018 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecători Svetlana Filincova Nicolae Craiu Luiza Gafton Victor Burduh examinând recursul declarat de Grigore Capșa reprezentat de avocatul Valeriu Gandrabur și recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018 și a hotărîrii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017, adoptate în cauza civilă la cererea de chemare în judecată adresată de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, Capșa Grigore și Capșa Ludmila cu privire la contestarea actului administrativ, anularea contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, c o n s t a t ă : La 09 ianuarie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, intervenient accesoriu, Capșa Grigore,
cu privire la anularea parțială a deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 și a contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009 prin excluderea din aceste acte a privatizării unei porțiuni a drumului de acces la bunurile Societății cu Răspundere Limitată „Arama-R”. În motivarea acțiunii a menționat că Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R”, este titulară a dreptului de proprietate asupra imobilelor amplasate pe str.Uzinelor, xxxxx, mun.Chișinău, unde desfășoară activitatea economică. A indicat că Întreprinderea Individuală „Service-Arama”, prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-4 din 19 mai 2009 și contractelor de vînzare-cumpărare nr.2344/10 și 2343/10 a devenit proprietarul imobilelor din 1 str.Uzinelor, xxxx , mun.Chișinău.
În procesul valorificării acestor imobile, s-a ciocnit cu grave probleme referitor la căile de acces către imobile, fapt ce o pune în situații de imposibilitate de a ajunge cu automobilele mari spre imobilele sale, respectiv se oprește procesul tehnologic prin imposibilitatea de a aduce utilaje, materie primă și alte încărcături. În urma solicitării informațiilor de la Consiliul municipal Chișinău și discuțiilor cu proprietarii terenurilor învecinate din str.Uzinelor, xxxxx, mun.Chișinău, a stabilit că o cale de acces este blocată prin ridicarea unei construcții neautorizate în mijlocul drumului de către S.R.L. „Reviral-Grup” și face imposibil accesul mașinilor pe această cale de acces. Altă cale de acces este blocată de către Capșa Grigore, care motivează că a luat în arendă de la Primăria mun.Chișinău pămîntul aferent construcțiilor cu tot cu drum și intenționează să închidă teritoriul său inclusiv și drumul de acces la terenul lor prin construcția unui gard.
Ulterior a indicat că drumul este proprietatea sa și o să-și îngrădească proprietatea prin construcția unui gard. La 01 octombrie 2013 la solicitare, a primit de la Consiliul municipal Chișinău copia deciziei nr.6/44-15 din 19 mai 2009 din care rezultă că lui Grigore Capșa s-a transmis în proprietate o parte din drumul de acces la terenurile învecinate (inclusiv și spre imobilul Întreprinderea Individuală „Service-Arama”). Consideră că transmiterea în proprietate a căilor de comunicare (drumului care este teren de uz public) este o încălcare vădită a legislației în vigoare referitor la vînzarea-cumpărarea pămîntului.
Toate aceste acțiuni ale vecinilor și Consiliului mun.Chișinău, intră în contradicție cu Planul divizării a INCP „Urban Proiect” privind delimitarea terenurilor cu indicarea căilor de acces (plan care a fost întocmit cu acceptul tuturor proprietarilor învecinați) și cu Hotărîrea Guvernului nr.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. A menționat că referitor la prima variantă de acces, unde drumul e blocat prin construcție neautorizată de către S.R.L. „Reviral-Grup”, nu sunt în posibilitate de a stabili vinovăția căreiva persoane în construcție neautorizată, cu sancționare și demolare. Iar în partea ce ține de așa numita împroprietărire a lui Capșa Grigore cu drumul de acces la teritoriul său, reclamantul consideră că acest fapt a fost comis ilegal.
Conform deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-4 din 19 mai 2009, pct.3.4., se indică că întreprinderea se obligă să folosească în comun drumurile de acces și să asigure trecerea liberă a serviciilor municipale spre rețelele tehnice aflate în limitele terenului aferent obiectivului privat, pentru exploatare și deservire. Însă în condiții identice Consiliul municipal Chișinău prin decizia nr.6/55-15 din 19 mai 2009 privind privatizarea terenului aferent obiectivelor private a lui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxxxxx, deja s-a ignorat prevederea referitor la folosirea în comun a drumurilor de acces și s-a admis privatizarea ilegală a căilor de comunicare.
Consideră că aceste ilegalități la privatizarea terenului lui Grigore Capșa, au dus la situația imposibilității folosirii de drumul de acces spre terenul său, deoarece sunt porțiuni de drum unde lățimea este de 2,8 m., fapt care face imposibilă deplasarea și cotirea camioanelor mari pe aceste porțiuni de drum. 2 Având în vedere caracterul ilegal al deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 și contractului de vânzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009, reclamantul la 31 octombrie 2013 s-a adresat către pârât cu cerere prealabilă prin care a solicitat modificarea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 și contractului de vânzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009, prin excluderea din aceste acte a privatizării unei porțiuni a drumului de acces la bunurile sale.
La 13 decembrie 2013, a primit răspunsul semnat de viceprimarul Nistor Grozavu, care în viziunea sa este un răspuns evaziv, din care ar rezulta că cererea preliminară a fost examinat formal, nefiind soluționată. În răspuns este indicat că spre terenul său este cale de acces formată din două părți: I – drum de acces cu lățimea de 5,5 m., pentru automobile, II – drum de acces cu lățimea de 3,0 m., pentru pietoni. Însă aceste date nu corespund realității după lățimea drumului, fapt indicat în cererea prealabilă și probat prin schemele anexate la aceasta. A indicat că răspunsul superficial al pârâtului denotă faptul neexaminării reale a plângerii prealabile și nesoluționarea problemei indicate, fapt care duce la încălcarea drepturilor sale de posesie și folosință asupra imobilelor amplasate pe str.Uzinelor, xxxx, mun.Chișinău, prin limitarea căilor de acces spre imobile, din care motiv consideră ilegale actele contestate și pasibile de a fi anulate.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 14 aprilie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, intervenient accesoriu, Capșa Grigore, cu privire la anularea parțială a deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului eferent obiectivelor private ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxxxx” și a contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009 încheiat între Primăria mun.Chișinău și Grigore Capșa prin excluderea din aceste acte a privatizării unei porțiuni a drumului de acces la bunurile proprietate privată, a fost respinsă ca fiind tardivă (f.d.61-66, Vol.I).
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2014, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 14 aprilie 2014 (f.d.189-193, Vol.I). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 18 martie 2015, a fost admis recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” și casată decizia Curții de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2014, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată (f.d.214-218, Vol.I).
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 mai 2016, a fost admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R”, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 14 aprilie 2014 și s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, intervenient accesoriu, Capșa Grigore, cu privire la anularea parțială a deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului eferent obiectivelor private 3 ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, 19” și a contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009 încheiat între Primăria mun.Chișinău și Grigore Capșa prin excluderea din aceste acte a privatizării unei porțiuni a drumului de acces la bunurile proprietate privată (f.d.60-69, Vol.II).
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 noiembrie 2016, a fost admis recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” și casată decizia Curții de Apel Chișinău din 11 mai 2016, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată (f.d.96-102, Vol.II). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 martie 2017, a fost admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R”, s-a casat integral hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 14 aprilie 2014 cu remiterea cauzei la rejudecare la Judecătoria Chișinău (sediul Centru), în alt complet de judecată (f.d.125-130, Vol.II).
În instanța de fond, Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R”, a depus cerere de micșorare a pretențiilor către Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, intervenienți accesorii, Capșa Grigore și Capșa Ludmila, cu privire la anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 și a contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009 încheiat între Primăria mun.Chișinău și Grigore Capșa, Ludmila Capșa, în partea ce ține de transmiterea de către Consiliul municipal Chișinău Ludmilei Capșa și lui Grigore Capșa a terenului cu suprafața de 285,40 m2 din str.Uzinelor, xxx, mun.Chișinău, în perimetrul liniei de hotar indicată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34m.); 9-8 (lungimea 6,83 m.); 8-7 (lungimea 20,43 m.), conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017 (f.d.141-145, Vol.II).
Prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017, a fost admisă integral acțiunea înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R”, s-a anulat decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului aferent obiectivelor private ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxx”, ca fiind ilegală, s-a anulat contractul de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009, încheiat între Primăria municipiului Chișinău și Capșa Grigore, în partea ce ține de transmiterea de către Primăria municipiului Chișinău lui Capșa Grigore a terenului cu suprafața de 285,40 m.p., din str.Uzinelor, xxxxx, mun.Chișinău, în perimetrul liniei de hotar indicată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34 m); 9-8 (lungimea 6,83 m); 8-7 (lungimea 20,43 m), conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017 (f.d.231-240, Vol.II).
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018, s-au respins apelurile declarate de Primăria și Consiliul mun.Chișinău și a lui Gigore Capșa ca fiind neîntemeiate, s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017, adoptată în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăria mun.Chișinău, Capșa Grigore și Capșa Ludmila, cu privire la contestarea actului administrativ, s-a încasat din contul Primăriei și Consiliului mun.Chișinău și Capșa Grigore, în mod solidar, în 4 beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Arama-R”, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică suma de 6 000 lei (f.d.24-38, Vol.III).
Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei, a reținut că autoritatea publică locală nu a respectat prevederile legislației și la atribuirea terenului în proprietate lui Capșa Grigore nu a ținut cont de rigorile legii și a planului general de divizare Sc.1:500, emis de către INCP „Urban Proiect”, nu a ținut cont de categoria funcțională a terenului, de factorii economici, sociali, de utilizarea rațională a terenurilor, de planurile de urbanistică și de amenajare a teritoriului adiacent. Instanța de apel a considerat că la transmiterea în proprietate privată a terenului din str.Uzinelor, xxxx, mun.Chișinău către Capșa Grigore, s-au creat premise, care duc la imposibilitatea folosirii căii de acces spre terenul Societății cu Răspundere Limitată „Arama-R”, deoarece sunt porțiuni de drum unde lățimea drumului este de cel mult 2,8 m, fapt care face imposibilă deplasarea și cotirea camioanelor mari pe așa porțiuni de drum.
Concluzia instanței de fond, în privința faptului, că porțiunea de teren ce urmează a fi exclusă pentru crearea căii de acces cu suprafața de 285,4 m2 va fi delimitată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34 m), 9-8 (lungimea 6,83 m), 8-7 (lungimea 20,43 m) conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017, este una justificată și legală. Instanța de apel, a conchis că autoritatea publică locală, superficial a examinat problema căilor de acces, fapt care duce la încălcarea dreptului reclamantului, Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” de posesie și folosință asupra imobilelor amplasate în mun.Chișinău, str.Uzinelor, xxxx, prin limitarea căilor de acces spre imobilele ce le deține în proprietate.
La judecarea pricinii, prima instanță a constat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, a interpretat și aplicat corect normele de drept material cu pronunțarea unei hotărîri legale și întemeiate pe circumstanțele de fapt constate nemijlocit în ședința de judecată prin probe pertinente și concludente. La 04 mai 2018, Grigore Capșa reprezentat de avocatul Valeriu Gandrabur, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 06 octombrie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești menționate și emiterea unei decizii de respingere a acțiunii sau cu pronunțarea unei încheieri de restituire a cererii de apel dacă există temeiurile prevăzute de art.369 Cod de procedură civilă.
Recurentul a indicat în susținerea recursului netemeinicia și ilegalitatea hotărîrilor judecătorești. A mai indicat recurentul că, atât instanța de fond, cât și cea de apel, eronat au aplicat normele de drept material și procedural, care viciază legalitatea hotărîrilor și a dus la adoptarea unor concluzii neîntemeiate și care nu corespund legislației în vigoare or, instanța de apel urma să verifice, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în prima instanță, să verifice circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii, apreciind probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanța de 5 apel de către participanții la proces.
A menționat că instanțele ierarhic inferioare privitor la termenul de tardivitate privind contestarea deciziei nr.6/44-15 din 19 mai 2009, eronat au stabilit faptul că odată cu decizia nr.6/44-4 din 19 mai 2009, prin care Societății cu Răspundere Limitată „Arama-R” i s-a atribuit terenul pe care îl deține cu drept de proprietate, după părerea lor ultimul trebuia să fi făcut cunoștință de decizia contestată la data emiterii, anume 19 mai 2009, or ambele decizii au fost emise în aceași zi, respectiv cu titlu de consecință neîntemeiat au constat faptul că Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” a înaintat acțiunea tardiv, însă prin referința depusă au fost indicate alte temeiuri de omitere a termenului de prescripție și anume faptul că despre decizia Consiliului municipal Chișinău, nr.6/44-15 din 19 mai 2009, Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” a aflat la data de 01 octombrie 2013, cererea prealabilă a depus-o la 31 octombrie 2013, răspunsul de la autoritatea publică locală l-a primit la 13 decembrie 2013, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la 09 ianuarie 2014, astfel cererea de chemare în judecată urma a fi depusă cel târziu în decurs de 60 de zile de la cunoașterea decizeii contestate, anume cel tîrziu până la data de 01 decembrie 2013, astfel omițând termenul de prescripție.
Instanța de apel, judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanțelor pricinii, greșit referindu-se la indicațiile din decizia Curții Supreme de Justiție nr.3a-291/15 din 18 martie 2015, fără a eximina legalitatea și temeinicia hotărîrii supuse apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile și legislația ce guvernează litigiul în cauză. La 17 mai 2018, Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, au declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 06 octombrie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești menționate și emiterea unei decizii de respingere a acțiunii.
Ca temei de drept, recurenții indică prevederile art.430, 432 , 434, 445 Cod de procedură civilă, anume că instanța judecătorească a aplicat eronat normele de drept material. În motivare menționează că instanța nu a luat în considerație faptul că, atribuirea în proprietate privată a terenului se efectuează prin întreprinderea unor măsuri din partea beneficiarului Grigore Capșa, cât și din partea administrației publice locale. De către Grigore Capșa a fost depusă cerere de cumpărare a terenului aferent cu numărul de înregistrare 01/1-20-3565 din 16 august 2007 prin care s-a solicitat cumpărarea terenului din str.Uzinelor, xxxx, sect.Ciocana. A fost perfectat procesul-verbal cu privire la stabilirea hotarelor din 24 martie 2008 conform căruia au fost indicate hotarele beneficiarului.
Grigore Capșa deține terenul încă din 19 decembrie 2006, deoarece prin decizia nr.61/10-6 Consiliul municipal Chișinău terenul i-a fost atribuit în arendă funciară pe un termen de 5 ani. A indicat că Consiliul municipal Chișinău a respectat procedura legală de atribuire în proprietate a terenului, fiind proprietar a fost în drept să decidă dacă poate fi atribuit în proprietate privată terenul sau nu. Potrivit prevederilor art.42, 45 Cod funciar al R.Moldova, terenul solicitat aflându-se în intravilanul municipiului 6 Chișinău, constituie proprietate municipală garantată prin prisma art.315 Cod civil al R.Moldova conform căruia proprietarul are dreptul de posesiune, folosință și dispoziție asupra bunului.
Consiliul munciipal Chișinău a adoptat actul contestat în baza prevederilor art.art.9, 11, 20, 39, 45 Codul funciar al R.Moldova care reglementează expres dreptul Consiliului municipal Chișinău de a determina și repartiza terenurile pentru construcții, conform legislației în vigoare. La momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, Primăria municipiului Chișinău a respectat legislația în vigoare, art.3 din Legea nr.1308- XIII din 25 iulie 1997 privind prețul normativ și modul de cumpărare-vînzare a pămîntului, art.55 al Legii nr.121-XVI din 04 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, pct.23-29 al Hotărîrii Guvernului nr.1428 din 16 decembrie 2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la vînzarea- cumpărarea terenurilor aferente.
Prin referința depusă la 03 iulie 2018 avocatul Covaliov Natalia, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Arama-R”, a solicitat respingerea recursului și a menționat că prima instanță și instanța de apel corect au apreciat probele prezentate și corect au aplicat legea materială și procesuală în cazul anulării deciziei contestate, ca fiind emisă contrar legii. A menționat că dezacordul recurentului Capșa Grigore precum că nu au fost constatate pe deplin circumstanțele cauzei, nu constituie temei de declarare a recursului. Referitor la competența expertului a menționat că A.Achimov este expert judiciar, atestat de CNEJ, inclus în Registrul de stat al experților judiciari particulari, ținut de Ministerul Justiției.
Experții judiciari nu trebuie să fie atestați de către Ministerul Construcțiilor or, aceștea nu întocmesc expertize tehnice. Astfel, obiecțiile înaintate împotriva competenței expertului sunt neîntemeiate avînd un caracter declarativ. Prin referința suplimentară depusă la 06 iulie 2018, avocatul Covaliov Natalia a menționat că prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 a fost privatizat terenul aferent obiectivelor private ale lui Capșa Grigore din str.Uzinelor, xxxx, mun.Chișinău. Prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-4 din 19 mai 2009 a fost privatizat terenul aferent obiectivelor private ale ÎI „Service Arama” (succesor SRL „Arama R”) din str.Uzinelor, xxxxx, mun.Chișinău.
Astfel, nu poate fi interpretat faptul că Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” a cunoscut despre existența deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 care a permis lui Capșa Gigore privatizarea terenului, la data emiterii or, hotărîrea Judecătoriei Centru din 14 aprilie 2014 prin care s-a constat eronat că există o singură decizie atît pentru Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” cît și pentru Capșa Grigore, a fost anulată de către instanța superioară. Conform art.434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
Materialele dosarului atestă că decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018, a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces, însă date privind recepționarea acesteia de către participanți lipsesc, astfel recursurile declarate de avocatul Gandrabur Valeriu în interesele lui Grigore Capșa la 04 mai 7 2018 și recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău la data de 17 mai 2018, se consideră a fi depuse în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă. Prin încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 04 iulie 2018, recursurile declarate de Grigore Capșa reprezentat de avocatul Valeriu Gandrabur și Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, a fost declarate admisibile.
În conformitate cu art.441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art.442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Potrivit prevederilor art.444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.
În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.b) Cod de procedură civilă, instanța după ce judecă recursul este în drept că să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, pronunțînd o nouă hotărîre. Analizând argumentele invocate în cererile de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul declarat de Grigore Capșa reprezentat de avocatul Valeriu Gandrabur și recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, cu casarea parțială a deciziei instanței de apel și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017 și pronunțarea unei noi hotărâri din următoarele considerente.
În conformitate cu art.118 alin.(3) Cod de procedură civilă, circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sînt determinate definitiv de instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi aplicate. În conformitate cu art.130 alin.(1-3) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor.
Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea cauzei. La caz, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că, prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-4 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului aferent obiectivelor private 8 ale Întreprinderii Individuale „Service-Arama” din str.Uzinelor, 19”, s-a acceptat vânzarea terenului aferent imobilelor din str.Uzinelor, xxxxx, mun.Chișinău, Întreprinderii Individuale „Service-Arama”, nr.1, cu suprafața de 0,255 ha la prețul normativ de 234 266, nr.2 cu suprafața de 0,172 ha la prețul normativ de 158015 lei, pentru exploatarea imobilului, conform planului-anexă (f.d.12, Vol.I).
Potrivit datelor din Registrul bunurilor imobile, asupra terenului cu numărul cadastral xxxx, cu suprafața de 0,255 ha, este înregistrat dreptul de proprietate după Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” în temeiul contractului de vînzare-cumpărare a terenului aferent nr.4775 din 04 septembrie 2012, contractului de vînzare-cumpărare (trecut din numărul cadastral xxxx) nr.6469 din 27 decembrie 2005, cu data înregistrării 13 martie 2006 (f.d.176, Vol.II) și asupra terenului cu număr cadastral xxxxx, cu suprafața de 0,255 ha, este înregistrat dreptul de proprietate după Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” în temeiul contractului de vînzare-cumpărare a terenului aferent nr.4774 din 04 septembrie 2012, contractului de vînzare-cumpărare (trecut din numărul cadastral xxxx) nr.6469 din 27 decembrie 2005, cu data înregistrării 13 martie 2006 (f.d.173, Vol.II).
Prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului aferent obiectivelor private ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxxxxxx”, s-a acceptat vînzarea terenului aferent imobilelor din str.Uzinelor, xxxx, mun.Chișinău, număr cadastral xxxxxx, lui Capșa Grigore, cu suprafața de 0,4835 ha, la prețul normativ de 444 187 lei conform planului-anexă (f.d.13, Vol.I). Potrivit datelor din Registrul bunurilor imobile, terenul cu număr cadastral xxxxxxx, cu suprafața de 0,4835 ha, din mun.Chișinău, str.Uzinelor, xxxx aparține cu drept de proprietate lui Capșa Grigore și Capșa Ludmila în temeiul contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009, înregistrat la data de 26 ianuarie 2010 (f.d.176-179, Vol.II).
La data de 31 octombrie 2013, Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” a înregistrat la Primăria municipiului Chișinău cerere prealabilă prin care a solicitat modificarea deciziei Consiliului municipal Chișinău, nr.6/44-15 din 19 mai 2009 și a contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009, prin excluderea din aceste acte a privatizării unei porțiuni a drumului de acces la bunurile reclamantei, proprietate privată (f.d.6, Vol.I). La data de 13 decembrie 2013, de către Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” a fost primit răspuns în care s-a indicat că prin decizia Consiliului municipal Chișinău, nr.3/26 din 02 februarie 2013 a fost aprobată calea de acces comună (cod cadastral xxxxxx) pe teritoriul adiacent obiectivului privat al Întreprinderii Individuale „Service-Arama” (actualmente S.R.L.
„Arama R”) din str.Uzinelor, xxxxxx. Terenul în cauză este proprietate municipală și are statutul de teren de uz public din localități ce asigură accesul către terenul privat (cod cadastral 0100307737) din două părți: I – drum de acces cu lățimea de 5,5 m – pentru automobile, II – drum de acces cu lățimea de 3,0 m – pentru pietoni (f.d.11, Vol.I). Nefiind de acord cu răspunsul eliberat de Primăria municipiului Chișinău, Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” s-a adresat în instanța de judecată 9 cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, intervenient accesoriu, Capșa Grigore cu privire la anularea parțială a deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 și a contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009, prin excluderea din acestea a privatizării unei porțiuni a drumului de acces la bunurile Societății cu Răspundere Limitată „Arama-R”.
Ulterior, în instanța de fond Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R”, a depus cerere de micșorare a pretențiilor către Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, intervenienți accesorii, Capșa Grigore și Capșa Ludmila cu privire la anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău, nr.6/44-15 din 19 mai 2009 și a contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009 încheiat între Primăria mun.Chișinău și Grigore Capșa, Ludmila Capșa, în partea ce ține de transmiterea de către Consiliul municipal Chișinău Ludmilei Capșa și lui Grigore Capșa a terenului cu suprafața de 285,40 m2 , din str.Uzinelor, xxxx, mun.Chișinău, în perimetrul liniei de hotar indicată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34m.); 9-8 (lungimea 6,83 m.); 8-7 (lungimea 20,43 m.), conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017 (f.d.141-145, Vol.II).
Suplimentar a indicat că, potrivit Raportului de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017 s-a constatat că proiectarea drumurilor și executarea lucrărilor de drumuri nu s-a efectuat în corespundere cu normativele și regulamentele tehnice, elaborate și aprobate în condițiile legii. Conform schemei de încadrare a lotului de teren cu număr cadastral xxxxx, situat în mun.Chișinău, str.Uzinelor, xxxxxxx, la construcția bunurilor imobile nu s-a ținut cont de categoria funcțională a terenului, de factorii economici, sociali, de utilizarea rațională a terenurilor, de protecția mediului înconjurător, precum și de planurile de urbanistică și de amenajare a teritoriului adiacent.
S-a constatat că parametrii drumului de acces de facto nu corespund cu parametrii drumului de acces indicați și coordonați din Planul general de divizare emis de INCP „Urban Proiect” privind delimitarea terenurilor cu indicația căilor de acces către bunurile imobile înregistrate cu numerele cadastrale xxxxxxxx, amplasate pe str.Uzinelor, xxxxx, mun.Chișinău. De asemenea, s-a constatat că din cauza pantei terenurilor în litigiu nu este posibil de creat o altă cale de acces. Astfel, porțiunea de teren ce urmează a fi exclusă din decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009, pentru a crea cale de acces conform cerințelor privitor la lățimea căilor de acces constituie a fi: 44,20 m.p.: 6,5 m (media dintre 6,0m – 7,0m conform PG) x 6,80m (lungimea sectorului) = 44,20 m.p.; 241,20 m.p.: 4,50m (media dintre 4,0m – 5,0m conform PG) x 53,60 m (lungimea sectorului) = 241,20 m.p., total 285,40 m.p..
Porțiunea de teren ce urmează a fi exclusă pentru crearea calei de acces cu suprafața de 285,40 m.p. va fi delimitată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34m); 9-8 (lungimea 6,83m); 8-7 (lungimea 20,43m) conform anexei nr.1 și 2 din raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017 (f.d.146-181, Vol.II).
Prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017, s- a dispus anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 10 2009 „Cu privire la privatizarea terenului aferent obiectivelor private ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxxxx”, ca fiind ilegală, s-a anulat contractul de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009, încheiat între Primăria municipiului Chișinău și Capșa Grigore, în partea ce ține de transmiterea de către Primăria municipiului Chișinău lui Capșa Grigore a terenului cu suprafața de 285,40 m.p., din str.Uzinelor, xxxxxxxx, mun.Chișinău, în perimetrul liniei de hotar indicată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34 m); 9-8 (lungimea 6,83 m); 8- 7 (lungimea 20,43 m), conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017 (f.d.231-240, Vol.II).
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018, s-au respins apelurile declarate de Primăria și Consiliul mun.Chișinău și Gigore Capșa ca fiind neîntemeiate, s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017, adoptată în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Arama-R” împotriva Consiliului municipal Chișinău și Primăria mun.Chișinău, Capșa Grigore și Capșa Ludmila cu privire la contestarea actului administrativ, s-a încasat din contul Primăriei și Consiliului mun.Chișinău și Capșa Grigore, în mod solidar, în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Arama-R”, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică suma de 6 000 (șase mii) lei (f.d.24-38, Vol.III).
În conformitate cu prevederile art.25 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ, judecînd acțiunea, instanța de contencios administrativ adoptă una din următoarele hotărîri: a) respinge acțiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripție; b) admite acțiunea și anulează, în tot sau în parte, actul administrativ sau obligă pîrîtul să emită actul administrativ cerut de reclamant ori să elibereze un certificat, o adeverință sau oricare alt înscris, ori să înlăture încălcările pe care le-a comis, precum și dispune adjudecarea în contul reclamantului a despăgubirilor pentru întîrzierea executării hotărîrii; c) admite acțiunea și constată circumstanțele care justifică suspendarea activității consiliului local sau a consiliului raional, după caz.
Reieșind din cele constate, instanțele ierarhic inferioare corect au stabilit faptul, că autoritatea publică locală nu a respectat prevederile legale și la atribuirea terenului în proprietate lui Capșa Grigore nu a ținut cont de prevederile legii și planul general de divizare emis de către INCP „Urban Proiect”, astfel creîndu-se obstacole la folosirea căii de acces spre terenul Societății cu Răspundere Limitată „Arama-R”, prin urmare concluzia instanței de fond precum că porțiunea de teren ce urmează a fi exclusă pentru crearea căii de acces cu suprafața de 285,40 m.p.
va fi delimitată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34m); 9-8 (lungimea 6,83m); 8-7 (lungimea 20,43m) conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017, instanța de recurs apreciază ca fiind justă și legală or, potrivit art.26 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ, actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care a fost emis contrar prevederilor legii.
Analizând materialele dosarului, în raport cu normele de drept ce guvernează raporturile juridice menționate, Completul conchide că instanțele investite cu 11 examinarea fondului corect au constatat și s-au expus asupra anulării contractul de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009, încheiat între Primăria municipiului Chișinău și Capșa Grigore, în partea ce ține de transmiterea de către Primăria municipiului Chișinău lui Capșa Grigore a terenului cu suprafața de 285,40 m.p., din str.Uzinelor, xxxxxxx, mun.Chișinău, în perimetrul liniei de hotar indicată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34 m); 9-8 (lungimea 6,83 m); 8-7 (lungimea 20,43 m), conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017. Referitor la pretenția reclamantului prin care a solicitat anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău, nr.6/44-15 din 19 mai 2009, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că instanțele judecătorești ierarhic inferioare neîntemeiat au ajuns la concluzia de a anula integral decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 or, reieșind din materialele dosarului, în instanța de fond, reclamantul a depus cerere de micșorare a pretențiilor solicitînd anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău,
nr.6/44-15 din 19 mai 2009 și a contractului de vînzare-cumpărare nr.9988 din 23 decembrie 2009 încheiat între Primăria mun.Chișinău și Grigore Capșa, Ludmila Capșa în partea ce ține de transmiterea de către Consiliul municipal Chișinău Ludmilei Capșa și lui Grigore Capșa a terenului cu suprafața de 285,40 m2, din str.Uzinelor, xxxxx, mun.Chișinău, în perimetrul liniei de hotar indicată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34m.); 9-8 (lungimea 6,83 m.); 8-7 (lungimea 20,43 m.), conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017 (f.d.141-145, Vol.II).
Astfel avînd în vedere faptul că instanțele ierarhic inferioare au adoptat actele judecătorești în afara limitelor pretențiilor înaintate de reclamant, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a casa parțial decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018 și hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017 și a anula decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului aferent obiectivelor private ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxxxxxx, mun.Chișinău” doar în partea ce ține de transmiterea de către Primăria municipiului Chișinău lui Capșa Grigore a terenului cu suprafața de 285,40 m.p., din str.Uzinelor, xxxxx, mun.Chișinău, în perimetrul liniei de hotar indicată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34 m); 9-8 (lungimea 6,83 m); 8-7 (lungimea 20,43 m). Potrivit art.24 alin.(3) al Legii contenciosului administrativ, la examinarea în instanța de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probațiunii este pusă pe seama pîrîtului,
respectiv Consiliul municipal Chișinău nu a confirmat prin probe pertinente și incontestabile legalitatea acțiunilor sale la emiterea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului aferent obiectivelor private ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxxxxx, mun.Chișinău” și încheierea contractului de vînzare- cumpărare a terenului și că la delimitarea terenului și atribuirea în proprietatea privată lui Capșa Grigore s-a ținut cont de planul general de divizare emis de INCP „Urban Proiect”. Cu privire la alegațiile recurentului Capșa Grigore reprezentat de avocatul 12 Gandrabur Valeriu ce țin de tardivitatea acțiunii, Colegiul lărgit reține următoarele.
În corespundere cu prevederile art. 12 al Codului de procedură civilă, instanța judecătorească soluționează cauzele civile în temeiul Constituției Republicii Moldova, al tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, al hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului, al hotărîrilor Curții Constituționale, al legilor organice și ordinare, al hotărârilor Parlamentului, al decretelor Președintelui Republicii Moldova, al hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorități administrative centrale și ale autorităților administrației publice locale. În cazurile prevăzute de lege, instanța aplică uzanțele dacă acestea nu contravin ordinii publice și bunelor moravuri.
Potrivit art. 123 alin. (2) Codul de procedură civilă, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o cauză civilă soluționată anterior în instanță de drept comun sau în instanță specializată sunt obligatorii pentru instanța care judecă cauza și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleași persoane. Așadar, instanța de recurs evidențiază cu certitudine că potrivit constatărilor din decizia Curții Supreme de Justiție din 18 martie 2015, concluziile instanțelor inferioare asupra faptului omiterii de reclamant a termenului de adresare în justiție cu acțiunea de anularea a actului administrativ sunt neîntemeiate, instanța de apel urmând să se expună asupra fondului cauzei.
Totodată, Colegiul menționează că aceste constatări făcute în instanța superioară au caracter irevocabil pentru părți și asupra lor se răsfrânge principiul Res judiciata (finalitatea hotărârilor judecătorești).
CtEDO în jurisprudența sa constantă a ridicat la nivel de principiu securitatea raporturilor juridice, astfel unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este acest principiul securității raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (cauza Brumărescu vs Romania, hotărârea din 28 octombrie 1999). În coerența celor expuse, instanța de recurs reține că odată ce chestiunea tardivității acțiunii dedusă judecății a fost examinat în mod irevocabil, în același proces, de către instanța superioară, o soluționare repetată al acestor argumente sau chiar emiterea unei soluții contradictorii celei luate anterior, ar încălca grav principiul securității raportului juridic.
În susținerea acestei idei, se reține că CtEDO a considerat că declararea admisibilă a unei cereri de recurs, după care declararea acesteia inadmisibilă, este contrară principiului securității raportului juridic. Existența celor două decizii contradictorii ale Curții Supreme în aceeași cauză este incompatibilă cu principiul securității juridice. Rolul unei instanțe superioare într-o parte contractantă este tocmai rezolvarea conflictelor de jurisprudență, evitarea divergențelor și asigurarea aplicării uniforme a legii. Prin urmare, prin adoptarea unei noi decizii cu privire la aceeași problemă în aceeași procedură și prin aceasta depășind efectiv decizia sa anterioară, fără a se face nici o referire la aceasta sau pentru a se justifica contrariul, Curtea Supremă însuși a devenit o sursă de incertitudine.
În acest mod este încălcat principiul 13 securității juridice, inerent în Articolul 6 § 1 al Convenției. (cauza Vusić vs Croația, hotărâre din 01 iulie 2010, cauza Glavak vs Croația, hotărâre din 05 octombrie 2017). Prin urmare, invocarea unor argumente „noi” cu privire la omiterea de către reclamant a termenului de adresare în instanță cu o acțiune, după ce instanța superioară a examinat aspectul tardivității, este apreciată de Colegiul lărgit ca fiind lipsită de șanse de câștig o,r instanța de apel corect a respins criticile apelantului făcând trimitere la constatările irevocabile date anterior de către instanța supremă.
La fel, Colegiul lărgit atestă că emiterea unor decizii contradictorii în cazuri similare provenind din aceeași instanță, subminează încrederea publicului în sistemul judiciar, elemente notate de CtEDO în jurisprudența sa (cauza Beian vs România, hotărâre din 06 decembrie 2007, cauza Tudor Tudor vs România, hotărâre din 24 Martie 2009 și cauza Iordan Iordanov și Alții vs Bulgaria, hotărâre din 2 iulie 2009), această încredere fiind una dintre componentele esențiale ale unui Stat de drept. Curtea consideră că acest raționament se aplică a fortiori (cu atât mai mult), în speță în cazul în care aceeași instanță a ajuns la decizii contradictorii în aceeași cauză.
De asemenea, aceasta constată că, anterior, a constatat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție în circumstanțe similare (cauza Kostadin Mihaylov vs Bulgaria, hotărâre din 27 Martie 2008). Ca finalitate a concluziilor expuse supra, Colegiul lărgit va respinge argumentele din recursul declarat de Capșa Grigore reprezentat de avocatul Gandrabur Valeriu, cu privire la tardivitatea cererii de chemare în judecată din 09 ianuarie 2014. Reieșind din cele expuse, avînd în vedere faptul că circumstanțele pricinii au fost stabilite de către instanțele de judecată ierarhic inferioare și nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Grigore Capșa reprezentat de avocatul Valeriu Gandrabur și recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău și de a casa parțial decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018 și hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,
d i s p u n e : Se admite recursul declarat de Grigore Capșa reprezentat de avocatul Valeriu Gandrabur și recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău.
Se casează parțial decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018 și hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017, adoptate în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societîâii cu Răspundere Limitată „Arama-R” împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, Capșa Grigore și Capșa Ludmila cu privire la contestarea actului 14 administrativ și anularea contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, în partea anulării integrale a deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului aferent obiectivelor private ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxxxxx, mun.Chișinău” și în această parte se emite o hotărâre nouă prin care: Se anulează parțial decizia Consiliului muicipal Chișinău nr.6/44-15 din 19 mai 2009 „Cu privire la privatizarea terenului aferent obiectivelor private ale dlui Grigore Capșa din str.Uzinelor, xxxxxxx, mun.Chișinău” în partea ce ține de transmiterea de către Primăria municipiului Chișinău lui Capșa Grigore a terenului cu suprafața de 285,40 m.p., din str.Uzinelor, xxxxxx, mun.Chișinău, în perimetrul liniei de hotar indicată cu coordonatele 9-10 (lungimea 69,34 m); 9-8 (lungimea 6,83 m); 8-7 (lungimea 20,43 m), conform anexei nr.1 și 2 din Raportul de expertiză extrajudiciară nr.093 din 20 martie 2017. În rest,
decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018 și hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 octombrie 2017, se mențin. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecători Svetlana Filincova Nicolae Craiu Luiza Gafton Victor Burduh 15
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.