Decizia nr. 427 din 24 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia I civilă în Dosarul nr. 433/86/2024*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar acestea nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept; au fost transmise opinii scrise de către specialiştii consultaţi, respectiv Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţi Ecologice din Bucureşti – Catedra de dreptul muncii şi securităţii sociale şi Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 9 mai 2025 pronunţată în Dosarul nr. 433/86/2024*, Tribunalul Suceava – Secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 1 alin. (3) cu trimitere la dispoziţiile art. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” – la aceeaşi lege-cadru interzic acordarea către personalul silvic, personal didactic care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare (anterior Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011) [personal care se încadrează şi la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările şi completările ulterioare], a dreptului la indemnizaţia de grad profesional prevăzut la art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi art. 120 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (cât timp a fost în vigoare).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 iunie 2025 cu nr. 1.310/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 24 noiembrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 1. – Obiectul de reglementare (…) (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege. (…) Art. 2. – Domeniul de aplicare (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică: a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, unităţile teritoriale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă; e) persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică. (2) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. (3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau alese şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, magistraţii, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000) ” Art. 4. – (1) În funcţie de modul prin care se stabileşte raportul de muncă, personalul silvic se diferenţiază în următoarele categorii: (…) c) personal didactic – personal silvic care îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (…) Art. 22. – (…) (2) Indemnizaţia de grad profesional şi sporul de risc reprezintă componente ale drepturilor salariale şi se acordă lunar personalului silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (3)-(5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 46/2008 sau Codul silvic) ” Art. 120. – (…) (3) Gradele profesionale, drepturile şi îndatoririle personalului silvic se stabilesc prin statutul personalului silvic, aprobat prin lege specială. (…) (5) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia I civilă cu nr. 433/86/2024*, reclamanta AB a solicitat, în contradictoriu cu Colegiul Silvic „X”, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună următoarele: (i) acordarea indemnizaţiei de grad profesional începând cu 17.12.2019; (ii) acordarea, începând cu 17.12.2019 şi până la plata lor efectivă, a daunelor-interese moratorii, sub forma actualizării cu indicele de inflaţie şi a dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin neplata indemnizaţiei de grad profesional.

În fapt, reclamanta a arătat următoarele: din 6.01.2003 este angajată a Colegiului Silvic „X”, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată, în funcţia de profesor calificat, la catedra Silvicultură; a obţinut definitivatul la 1.09.2010, iar ulterior, la 28.08.2012, reclamanta a devenit profesor titular la catedra Silvicultură; ca urmare a modificării, prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019), a art. 4 din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 59/2000, în categoria personalului silvic a fost încadrat şi personalul didactic care îşi desfăşura activitatea în baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2011); la 13.04.2023, Comisia de încadrare a personalului silvic pe grade profesionale şi gradaţii din cadrul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor a emis Hotărârea nr. yy, prin care a acordat gradele profesionale şi gradaţiile silvice personalului silvic care îşi desfăşoară activitatea la unităţile/instituţiile de învăţământ care şcolarizează în domeniul silvicultură, prevăzute în anexa nr. 3 la hotărârea menţionată (cuprinde lista nominală a personalului didactic angajat al Colegiului Silvic „X”, în care este inclusă şi reclamanta), hotărâre care a fost adusă la cunoştinţa Colegiului Silvic „X” chiar de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, reclamantei AB fiindu-i acordat gradul profesional „inginer şef silvic II”; la 8.05.2023, reclamanta a depus la secretariatul Colegiului Silvic „X” o cerere, prin care a solicitat să i se acorde indemnizaţia lunară de grad profesional silvic, însă nici aceasta şi nici ceilalţi colegi, personal didactic, nu au primit vreun răspuns. În motivarea acţiunii, a fost invocată şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Colegiul Silvic „X” a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că, faţă de dispoziţiile Legii nr. 1/2011, Legii-cadru nr. 153/2017 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, încadrarea personalului silvic pe grade profesionale este echivalentă cu încadrarea personalului didactic pe grade didactice, cadrele didactice care predau materii aferente domeniului silvicultură fiind salarizate cu respectarea legislaţiei în vigoare. Obţinerea de către reclamantă a gradului profesional în silvicultură s-a făcut prin echivalarea documentelor privind activitatea didactică desfăşurată, nu prin susţinerea unui examen de evaluare a cunoştinţelor şi competenţelor profesionale, motiv pentru care pârâtul apreciază că acesta este un titlu onorific acordat de o instituţie cu profil silvic. Gradul profesional al unui cadru didactic se acordă pentru activitatea didactică desfăşurată, iar gradul profesional al unui inginer silvic se acordă pentru activitatea desfăşurată în domeniul silviculturii, în urma susţinerii unor examene de evaluare. De asemenea, fişa postului asumată de reclamantă prin semnătură cuprinde atribuţii legate de activitatea didactică, şi nu atribuţii specifice unui post de inginer silvic ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui ocol silvic, iar fişa de autoevaluare/evaluare a activităţii reclamantei are în vedere evaluarea activităţii didactice a acesteia, nu o activitate profesională specifică unui silvicultor. În drept, au fost invocate: art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 17 iunie 2021; art. 7 lit. k) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 102 alin. (1), art. 104 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 1/2011.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 9 mai 2025, tribunalul a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative de la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, anume: (i) reclamanta are calitatea de cadru didactic (personal silvic – personal didactic) plătit din fonduri publice, ceea ce atrage aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017; (ii) soluţionarea pe fond a cauzei depinde în mod direct de modalitatea de interpretare a dispoziţiilor legale enunţate, faţă de petitul cererii de chemare în judecată (acordarea indemnizaţiei de grad profesional începând cu 17.12.2019); (iii) problema de drept nu a fost anterior dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; (iv) în raport de calitatea de cadru didactic în învăţământul preuniversitar a reclamantei, care atrage aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, şi în raport de calitatea acesteia de personal silvic – personal didactic, titulatură conferită de art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, tribunalul a constatat că există o suprapunere legislativă, astfel că se impune a se stabili dacă în materia drepturilor salariale ale reclamantei se aplică exclusiv Legea-cadru nr. 153/2017 sau pot fi aplicate şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care acordă indemnizaţia de grad profesional, personal silvic – personal didactic în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere apreciază că dispoziţiile art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la anexa nr. I, Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, la aceeaşi lege-cadru se opun acordării către personalul silvic, personal didactic, care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 (anterior Legea educaţiei nr. 1/2011), cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 198/2023), şi care se încadrează şi la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, a dreptului la indemnizaţia de grad profesional prevăzut la art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi la art. 120 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 46/2008.

Legea-cadru nr. 153/2017 este ulterioară adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, prin urmare, se poate aprecia că derogă de la aceasta. Având în vedere art. 7 lit. k) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu pot fi acordate două indemnizaţii pentru grad profesional (în educaţie şi în silvicultură). Acordarea indemnizaţiei de grad profesional personalului silvic, în acelaşi timp şi personal didactic, ar ridica probleme de finanţare a acestor drepturi băneşti, în condiţiile în care salarizarea personalului din învăţământ se face conform Legii-cadru nr. 153/2017. Pe de altă parte, salariaţii din domeniul silviculturii nu fac obiectul acestei legi unice de salarizare, salarizarea acestora făcându-se din veniturile proprii ale unităţilor silvice (Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, direcţii silvice, ocoale silvice etc.), iar, în cazul personalului didactic, salarizarea se face din fonduri publice acordate din bugetul de stat sau din bugetul local. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din analiza punctelor de vedere teoretice comunicate de instanţele de judecată, s-au desprins două orientări teoretice.

Într-o primă orientare teoretică, majoritară, s-a apreciat că dispoziţiile art. 1 alin. (3) coroborate cu dispoziţiile art. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la anexa nr. I la aceeaşi lege-cadru, se opun acordării către personalul silvic, personal didactic care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 198/2023 (anterior Legea nr. 1/2011) şi care se încadrează şi la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, a dreptului la indemnizaţia de grad profesional prevăzut la art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi art. 120 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 46/2008 (cât timp a fost în vigoare).

Într-o a doua orientare teoretică, s-a apreciat că reglementarea indemnizaţiei de grad profesional cuprinsă în art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, raportat la art. 120 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 46/2008, are caracter de normă specială în raport cu dispoziţiile generale din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind aplicabilă personalului didactic – personal silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

O opinie nuanţată a fost exprimată de o instanţă, în sensul că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, întrucât atât raportul între dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 şi dispoziţiile art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, cât şi natura drepturilor reglementate de Statutul personalului silvic au făcut obiect al dezlegărilor obligatorii în cadrul deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a jurisprudenţei.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate de către Curtea Constituţională o serie de decizii, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia ridicată şi s-a constatat că dispoziţiile legale mai sus indicate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate (cu titlu de exemplu: deciziile nr. 387 din 17 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 27 ianuarie 2025; nr. 215 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 21 octombrie 2024; nr. 763 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 19 ianuarie 2021; nr. 329 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1300 din 29 decembrie 2020; nr. 188 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1173 din 4 decembrie 2020). IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 72 din 11 octombrie 2021), prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi s-a stabilit că: ” În interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, personalul silvic nu beneficiază de indemnizaţia de grad profesional în absenţa elaborării unor acte normative care să reglementeze modalitatea de stabilire, în concret, a acestui drept salarial.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 7 din 12 aprilie 2021), prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziţii beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absenţa elaborării normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din aceeaşi lege.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 239 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 29 septembrie 2025 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 239 din 16 iunie 2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: ” Dacă indemnizaţia de grad profesional prevăzută de art. 120 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul promovării într-o altă gradaţie în cursul anului 2023, se calculează prin raportare la valoarea salariului minim reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată sau Hotărârea Guvernului nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data promovării, faţă de dispoziţiile art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 227 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 29 iulie 2025 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 227 din 16 iunie 2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: • „Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, şi ale art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se poate considera că sporul de risc de 25% din salariul de bază pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public beneficiază de un regim special, derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun în materia salarizării funcţionarilor publici şi, în consecinţă, poate fi acordat la nivelul rezultat din aplicarea sa la salariul de bază majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau este limitat conform art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, la cuantumul fix deja stabilit prin raportare la aceste acte normative.”; • „Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (4) şi (5) din Codul silvic, în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, şi ale art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se poate considera că acestea au caracter de norme speciale, cu regim derogatoriu de la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă sporul de risc de 25% pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public şi indemnizaţia de grad profesional reprezintă doar componente ale drepturilor salariale şi nu pot fi considerate ca având natura juridică de sporuri, compensaţii, adaosuri, prime, premii şi indemnizaţii în sensul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, supuse plafonului maxim de 30% din suma salariilor de bază.”; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 181 din 19 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 iulie 2025 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 181 din 19 mai 2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” 1. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public, încadrat în instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 4 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea indemnizaţiei de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2)-(4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, după data de 16 decembrie 2019, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 2. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public, încadrat în instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 4 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, indemnizaţia de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2)-(4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019, poate fi acordată în anii 2020, 2021, 2022 şi 2023, în raport cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 3. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, coroborate cu art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 18 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, dreptul personalului silvic la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, aferent anului 2019, se poate dispune în cazul în care angajatorul nu a prevăzut sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli.”; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 133 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 18 iunie 2025 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 133 din 7 aprilie 2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vaslui – Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: • „Dacă indemnizaţia de grad profesional prevăzută de art. 22 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, modificată prin Legea nr. 234/2019, în forma în vigoare din 16.12.2019, se calculează în funcţie de salariul minim brut garantat pentru studii medii sau în funcţie de salariul minim brut garantat pentru studii superioare, având în vedere studiile persoanelor solicitante”; • „Dacă în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei prevăzute de art. 22 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în forma în vigoare din 16.12.2019, acesta este limitat la cuantumul din 16.12.2019 în baza art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care prevăd plafonarea anuală a sporurilor şi indemnizaţiei personalului plătit din fonduri publice.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Referitor la admisibilitatea sesizării în analiză, temeiul de drept al acesteia îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de reglementare este conturat expres prin dispoziţiile sale de la art. 1, în sensul că se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În materia enunţată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevede că: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din ordonanţa de urgenţă, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (…) precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie mai reţine că, în măsura în care un aspect este reglementat expres prin ambele dispoziţii normative, anume atât prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului, cât şi prin Codul de procedură civilă, iar aspectul respectiv se prezintă identic în ambele reglementări, sensul jurisprudenţial conferit normei din Codul de procedură civilă trebuie să fie avut în vedere şi în scopul desluşirii înţelesului noii reglementări din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, din cuprinsul principiilor prezentate în preambulul acestui act normativ rezultă că, la adoptare, legiuitorul delegat a ţinut cont de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism procedural, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Spre deosebire însă de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cea instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, aşadar, în continuare condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept veritabile.

Câtă vreme art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conţinutul său sintagma „chestiune de drept” în mod identic reglementării art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coerenţa practicii judiciare impune aplicarea în mod analog a jurisprudenţei deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare al hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să facă referire în textul său la o noţiune autonomă identică, aceea de „chestiune dificilă de drept”, dar al cărei conţinut juridic să fie diferit faţă de acela din legea generală.

Or, în jurisprudenţa creată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinţei privitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă şi reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii şi potenţial generatoare de practică neunitară, declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare nu este necesară în această ipoteză.

În cauza de faţă, sesizarea adresată în condiţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu îndeplineşte însă condiţia existenţei unei chestiuni dificile de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv parţial condiţia ca problema în discuţie să nu facă obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi celelalte două condiţii menţionate anterior sunt îndeplinite, respectiv existenţa unei cauze în curs de judecată în primă instanţă şi cauza se încadrează între cele prevăzute limitativ la art. 1 din ordonanţa de urgenţă.

Sub acest aspect, se impune sublinierea că întrebarea astfel cum este formulată pare a privi indemnizaţia aferentă gradului profesional, deşi referirea din final la dispoziţiile art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 are în vedere sporul de risc, drepturi distincte sub aspectul scopului şi condiţiilor de acordare. În plus, din conţinutul Codului silvic, norma relevantă în ceea ce priveşte indemnizaţia în discuţie este art. 120 alin. (4), text potrivit căruia „Indemnizaţiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi subunităţile teritoriale ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod”.

În acest context, se observă că obiectul capătului principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă acordarea indemnizaţiei aferente gradului profesional începând cu 17.12.2019, în timp ce dispoziţiile art. 120 alin. (5) din Codul silvic nu se referă la respectivul drept salarial, ci la sporul de risc. Astfel, din perspectiva referirii Tribunalului Suceava, în întrebarea adresată, la dispoziţiile amintite ale art. 120 alin. (5), nu este îndeplinită în întregime condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

De asemenea, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 7 din 12 aprilie 2021, au fost lămurite aspectele de interes privind problema sporului de risc reglementat de art. 120 alin. (5) amintit, astfel că instanţa supremă a statuat deja (a se vedea şi considerentele de la paragrafele 51 şi 52), iar, cât priveşte indemnizaţia aferentă gradului profesional, prezintă relevanţă şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 133 din 7 aprilie 2025 (considerentele de la paragraful 52) şi nr. 72 din 11 octombrie 2021 (considerentele de la paragrafele 51, 52 şi 58).

În continuare, Înalta Curte subliniază că în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023) s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie evidenţiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia obişnuită a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta, întrucât interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Raţiunea instituirii condiţiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia.

În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături, cu excepţia caracterului noutăţii, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte şi că instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei cu a cărei soluţionare au fost învestite instanţele, atribut care este şi trebuie să rămână în competenţa acestora.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate ale procedurii hotărârii prealabile în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,