ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 427/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția I civilă în Dosarul nr. 433/86/2024*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar acestea nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept; au fost transmise opinii scrise de către specialiștii consultați, respectiv Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București și Facultatea de Drept din cadrul Universități Ecologice din București - Catedra de dreptul muncii și securității sociale și Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 9 mai 2025 pronunțată în Dosarul nr. 433/86/2024*, Tribunalul Suceava - Secția I civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 1 alin. (3) cu trimitere la dispozițiile art. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ" - la aceeași lege-cadru interzic acordarea către personalul silvic, personal didactic care își desfășoară activitatea în baza Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare (anterior Legea educației naționale nr. 1/2011) [personal care se încadrează și la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările și completările ulterioare], a dreptului la indemnizația de grad profesional prevăzut la art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și art. 120 alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare (cât timp a fost în vigoare).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 iunie 2025 cu nr. 1.310/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 24 noiembrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 1. - Obiectul de reglementare (...) (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege. (...) Art. 2. - Domeniul de aplicare (1) Dispozițiile prezentei legi se aplică: a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, unitățile teritoriale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituții publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă; e) persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică. (2) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. (3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică numite sau alese și personalul care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, magistrații, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000) " Art. 4. - (1) În funcție de modul prin care se stabilește raportul de muncă, personalul silvic se diferențiază în următoarele categorii: (...) c) personal didactic - personal silvic care își desfășoară activitatea în baza prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. (...) Art. 22. - (...) (2) Indemnizația de grad profesional și sporul de risc reprezintă componente ale drepturilor salariale și se acordă lunar personalului silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (3)-(5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 46/2008 sau Codul silvic) " Art. 120. - (...) (3) Gradele profesionale, drepturile și îndatoririle personalului silvic se stabilesc prin statutul personalului silvic, aprobat prin lege specială. (...) (5) Personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția I civilă cu nr. 433/86/2024*, reclamanta AB a solicitat, în contradictoriu cu Colegiul Silvic "X", ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele: (i) acordarea indemnizației de grad profesional începând cu 17.12.2019; (ii) acordarea, începând cu 17.12.2019 și până la plata lor efectivă, a daunelor-interese moratorii, sub forma actualizării cu indicele de inflație și a dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin neplata indemnizației de grad profesional.

În fapt, reclamanta a arătat următoarele: din 6.01.2003 este angajată a Colegiului Silvic "X", în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată, în funcția de profesor calificat, la catedra Silvicultură; a obținut definitivatul la 1.09.2010, iar ulterior, la 28.08.2012, reclamanta a devenit profesor titular la catedra Silvicultură; ca urmare a modificării, prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019), a art. 4 din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 59/2000, în categoria personalului silvic a fost încadrat și personalul didactic care își desfășura activitatea în baza prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2011); la 13.04.2023, Comisia de încadrare a personalului silvic pe grade profesionale și gradații din cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor a emis Hotărârea nr. yy, prin care a acordat gradele profesionale și gradațiile silvice personalului silvic care își desfășoară activitatea la unitățile/instituțiile de învățământ care școlarizează în domeniul silvicultură, prevăzute în anexa nr. 3 la hotărârea menționată (cuprinde lista nominală a personalului didactic angajat al Colegiului Silvic "X", în care este inclusă și reclamanta), hotărâre care a fost adusă la cunoștința Colegiului Silvic "X" chiar de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, reclamantei AB fiindu-i acordat gradul profesional "inginer șef silvic II"; la 8.05.2023, reclamanta a depus la secretariatul Colegiului Silvic "X" o cerere, prin care a solicitat să i se acorde indemnizația lunară de grad profesional silvic, însă nici aceasta și nici ceilalți colegi, personal didactic, nu au primit vreun răspuns. În motivarea acțiunii, a fost invocată și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Colegiul Silvic "X" a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că, față de dispozițiile Legii nr. 1/2011, Legii-cadru nr. 153/2017 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000, încadrarea personalului silvic pe grade profesionale este echivalentă cu încadrarea personalului didactic pe grade didactice, cadrele didactice care predau materii aferente domeniului silvicultură fiind salarizate cu respectarea legislației în vigoare. Obținerea de către reclamantă a gradului profesional în silvicultură s-a făcut prin echivalarea documentelor privind activitatea didactică desfășurată, nu prin susținerea unui examen de evaluare a cunoștințelor și competențelor profesionale, motiv pentru care pârâtul apreciază că acesta este un titlu onorific acordat de o instituție cu profil silvic. Gradul profesional al unui cadru didactic se acordă pentru activitatea didactică desfășurată, iar gradul profesional al unui inginer silvic se acordă pentru activitatea desfășurată în domeniul silviculturii, în urma susținerii unor examene de evaluare. De asemenea, fișa postului asumată de reclamantă prin semnătură cuprinde atribuții legate de activitatea didactică, și nu atribuții specifice unui post de inginer silvic ce își desfășoară activitatea în cadrul unui ocol silvic, iar fișa de autoevaluare/evaluare a activității reclamantei are în vedere evaluarea activității didactice a acesteia, nu o activitate profesională specifică unui silvicultor. În drept, au fost invocate: art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3.993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 17 iunie 2021; art. 7 lit. k) din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 102 alin. (1), art. 104 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 1/2011.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 9 mai 2025, tribunalul a reținut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile cumulative de la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, anume: (i) reclamanta are calitatea de cadru didactic (personal silvic - personal didactic) plătit din fonduri publice, ceea ce atrage aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017; (ii) soluționarea pe fond a cauzei depinde în mod direct de modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale enunțate, față de petitul cererii de chemare în judecată (acordarea indemnizației de grad profesional începând cu 17.12.2019); (iii) problema de drept nu a fost anterior dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție și aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; (iv) în raport de calitatea de cadru didactic în învățământul preuniversitar a reclamantei, care atrage aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, și în raport de calitatea acesteia de personal silvic - personal didactic, titulatură conferită de art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, tribunalul a constatat că există o suprapunere legislativă, astfel că se impune a se stabili dacă în materia drepturilor salariale ale reclamantei se aplică exclusiv Legea-cadru nr. 153/2017 sau pot fi aplicate și dispozițiile art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, care acordă indemnizația de grad profesional, personal silvic - personal didactic în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere apreciază că dispozițiile art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la anexa nr. I, Familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ", la aceeași lege-cadru se opun acordării către personalul silvic, personal didactic, care își desfășoară activitatea în baza Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (anterior Legea educației nr. 1/2011), cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 198/2023), și care se încadrează și la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, a dreptului la indemnizația de grad profesional prevăzut la art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și la art. 120 alin. (3) și (5) din Legea nr. 46/2008.

Legea-cadru nr. 153/2017 este ulterioară adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000, prin urmare, se poate aprecia că derogă de la aceasta. Având în vedere art. 7 lit. k) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu pot fi acordate două indemnizații pentru grad profesional (în educație și în silvicultură). Acordarea indemnizației de grad profesional personalului silvic, în același timp și personal didactic, ar ridica probleme de finanțare a acestor drepturi bănești, în condițiile în care salarizarea personalului din învățământ se face conform Legii-cadru nr. 153/2017. Pe de altă parte, salariații din domeniul silviculturii nu fac obiectul acestei legi unice de salarizare, salarizarea acestora făcându-se din veniturile proprii ale unităților silvice (Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, direcții silvice, ocoale silvice etc.), iar, în cazul personalului didactic, salarizarea se face din fonduri publice acordate din bugetul de stat sau din bugetul local. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din analiza punctelor de vedere teoretice comunicate de instanțele de judecată, s-au desprins două orientări teoretice.

Într-o primă orientare teoretică, majoritară, s-a apreciat că dispozițiile art. 1 alin. (3) coroborate cu dispozițiile art. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la anexa nr. I la aceeași lege-cadru, se opun acordării către personalul silvic, personal didactic care își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 198/2023 (anterior Legea nr. 1/2011) și care se încadrează și la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, a dreptului la indemnizația de grad profesional prevăzut la art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și art. 120 alin. (3) și (5) din Legea nr. 46/2008 (cât timp a fost în vigoare).

Într-o a doua orientare teoretică, s-a apreciat că reglementarea indemnizației de grad profesional cuprinsă în art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, raportat la art. 120 alin. (3) și (5) din Legea nr. 46/2008, are caracter de normă specială în raport cu dispozițiile generale din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind aplicabilă personalului didactic - personal silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000.

O opinie nuanțată a fost exprimată de o instanță, în sensul că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, întrucât atât raportul între dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 și dispozițiile art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, cât și natura drepturilor reglementate de Statutul personalului silvic au făcut obiect al dezlegărilor obligatorii în cadrul deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a jurisprudenței.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate de către Curtea Constituțională o serie de decizii, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția ridicată și s-a constatat că dispozițiile legale mai sus indicate sunt constituționale în raport cu criticile formulate (cu titlu de exemplu: deciziile nr. 387 din 17 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 27 ianuarie 2025; nr. 215 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 21 octombrie 2024; nr. 763 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 19 ianuarie 2021; nr. 329 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1300 din 29 decembrie 2020; nr. 188 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1173 din 4 decembrie 2020). IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 72 din 11 octombrie 2021), prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și s-a stabilit că: " În interpretarea dispozițiilor art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, personalul silvic nu beneficiază de indemnizația de grad profesional în absența elaborării unor acte normative care să reglementeze modalitatea de stabilire, în concret, a acestui drept salarial." - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 7 din 12 aprilie 2021), prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și s-a stabilit că: " În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziții beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absența elaborării normelor, regulamentelor, instrucțiunilor și ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din aceeași lege." - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 239 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 29 septembrie 2025 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 239 din 16 iunie 2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: " Dacă indemnizația de grad profesional prevăzută de art. 120 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, în cazul promovării într-o altă gradație în cursul anului 2023, se calculează prin raportare la valoarea salariului minim reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată sau Hotărârea Guvernului nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data promovării, față de dispozițiile art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare." - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 227 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 29 iulie 2025 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 227 din 16 iunie 2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: • "Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, și ale art. 22 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare, se poate considera că sporul de risc de 25% din salariul de bază pentru personalul silvic cu statut de funcționar public beneficiază de un regim special, derogatoriu de la dispozițiile de drept comun în materia salarizării funcționarilor publici și, în consecință, poate fi acordat la nivelul rezultat din aplicarea sa la salariul de bază majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, sau este limitat conform art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, la cuantumul fix deja stabilit prin raportare la aceste acte normative."; • "Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 120 alin. (4) și (5) din Codul silvic, în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, și ale art. 22 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, se poate considera că acestea au caracter de norme speciale, cu regim derogatoriu de la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă sporul de risc de 25% pentru personalul silvic cu statut de funcționar public și indemnizația de grad profesional reprezintă doar componente ale drepturilor salariale și nu pot fi considerate ca având natura juridică de sporuri, compensații, adaosuri, prime, premii și indemnizații în sensul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, supuse plafonului maxim de 30% din suma salariilor de bază."; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 181 din 19 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 iulie 2025 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 181 din 19 mai 2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " 1. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcționar public, încadrat în instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 4 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, acordarea indemnizației de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2)-(4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, după data de 16 decembrie 2019, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 2. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcționar public, încadrat în instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 4 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, indemnizația de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2)-(4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019, poate fi acordată în anii 2020, 2021, 2022 și 2023, în raport cu dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. 3. Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, coroborate cu art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 18 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, dreptul personalului silvic la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, aferent anului 2019, se poate dispune în cazul în care angajatorul nu a prevăzut sume cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli."; - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 133 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 18 iunie 2025 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 133 din 7 aprilie 2025), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vaslui - Secția civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: • "Dacă indemnizația de grad profesional prevăzută de art. 22 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, modificată prin Legea nr. 234/2019, în forma în vigoare din 16.12.2019, se calculează în funcție de salariul minim brut garantat pentru studii medii sau în funcție de salariul minim brut garantat pentru studii superioare, având în vedere studiile persoanelor solicitante"; • "Dacă în ceea ce privește calculul indemnizației prevăzute de art. 22 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în forma în vigoare din 16.12.2019, acesta este limitat la cuantumul din 16.12.2019 în baza art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care prevăd plafonarea anuală a sporurilor și indemnizației personalului plătit din fonduri publice." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Referitor la admisibilitatea sesizării în analiză, temeiul de drept al acesteia îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de reglementare este conturat expres prin dispozițiile sale de la art. 1, în sensul că se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevede că: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, astfel cum se și statuează expres prin art. 4 din ordonanța de urgență, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Înalta Curtea de Casație și Justiție mai reține că, în măsura în care un aspect este reglementat expres prin ambele dispoziții normative, anume atât prin ordonanța de urgență a Guvernului, cât și prin Codul de procedură civilă, iar aspectul respectiv se prezintă identic în ambele reglementări, sensul jurisprudențial conferit normei din Codul de procedură civilă trebuie să fie avut în vedere și în scopul deslușirii înțelesului noii reglementări din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, din cuprinsul principiilor prezentate în preambulul acestui act normativ rezultă că, la adoptare, legiuitorul delegat a ținut cont de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism procedural, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Spre deosebire însă de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cea instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzelor în primă instanță.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, așadar, în continuare condiționată de existența unei chestiuni de drept veritabile.

Câtă vreme art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept" în mod identic reglementării art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coerența practicii judiciare impune aplicarea în mod analog a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare al hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să facă referire în textul său la o noțiune autonomă identică, aceea de "chestiune dificilă de drept", dar al cărei conținut juridic să fie diferit față de acela din legea generală.

Or, în jurisprudența creată în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinței privitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii și potențial generatoare de practică neunitară, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare nu este necesară în această ipoteză.

În cauza de față, sesizarea adresată în condițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu îndeplinește însă condiția existenței unei chestiuni dificile de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, respectiv parțial condiția ca problema în discuție să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși celelalte două condiții menționate anterior sunt îndeplinite, respectiv existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță și cauza se încadrează între cele prevăzute limitativ la art. 1 din ordonanța de urgență.

Sub acest aspect, se impune sublinierea că întrebarea astfel cum este formulată pare a privi indemnizația aferentă gradului profesional, deși referirea din final la dispozițiile art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 are în vedere sporul de risc, drepturi distincte sub aspectul scopului și condițiilor de acordare. În plus, din conținutul Codului silvic, norma relevantă în ceea ce privește indemnizația în discuție este art. 120 alin. (4), text potrivit căruia "Indemnizațiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și subunitățile teritoriale ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod".

În acest context, se observă că obiectul capătului principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă acordarea indemnizației aferente gradului profesional începând cu 17.12.2019, în timp ce dispozițiile art. 120 alin. (5) din Codul silvic nu se referă la respectivul drept salarial, ci la sporul de risc. Astfel, din perspectiva referirii Tribunalului Suceava, în întrebarea adresată, la dispozițiile amintite ale art. 120 alin. (5), nu este îndeplinită în întregime condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

De asemenea, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 7 din 12 aprilie 2021, au fost lămurite aspectele de interes privind problema sporului de risc reglementat de art. 120 alin. (5) amintit, astfel că instanța supremă a statuat deja (a se vedea și considerentele de la paragrafele 51 și 52), iar, cât privește indemnizația aferentă gradului profesional, prezintă relevanță și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 133 din 7 aprilie 2025 (considerentele de la paragraful 52) și nr. 72 din 11 octombrie 2021 (considerentele de la paragrafele 51, 52 și 58).

În continuare, Înalta Curte subliniază că în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023) s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie evidențiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația obișnuită a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta, întrucât interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Rațiunea instituirii condițiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia.

În consecință, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din aceeași ordonanță de urgență obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături, cu excepția caracterului noutății, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență se completează.

Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește și că instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei cu a cărei soluționare au fost învestite instanțele, atribut care este și trebuie să rămână în competența acestora.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate ale procedurii hotărârii prealabile în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,