Decizia nr. 360 din 20 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.179/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Lia Savonea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, în Dosarul nr. 783/305/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, opinia procurorului general şi punctul de vedere la raport al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Lia Savonea, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Reprezentantul procurorului general apreciază că sesizarea este inadmisibilă având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la dificultatea şi noutatea chestiunilor de drept.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Lia Savonea declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Covasna – Secţia civilă a dispus, prin încheierea din 20 mai 2025, în Dosarul nr. 783/305/2023, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: I. Dacă, în cazul contravenţiei de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru realizarea condiţiei esenţiale ca respectivul contravenient să se fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice” este suficient să se constate prezenţa alcoolului în organism sau este necesar să se constate atât prezenţa alcoolului în probele biologice (aer expirat, sânge etc.), cât şi aptitudinea acestuia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei. II. Dacă, sub aspect probatoriu, în cazul contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. a) raportat la art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, pentru stabilirea împrejurării că autorul contravenţiei se afla „sub influenţa băuturilor alcoolice”: – este suficient să se stabilească prezenţa alcoolului în aerul expirat cu un mijloc tehnic certificat – etilotest (astfel cum este definit la punctul 2 din Norma de metrologie legală NML 012-05 „Etilometre”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 120/2005) sau (în cazul în care nu este suficient) – este suficient să se stabilească concentraţia de alcool în aerul expirat cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic – etilometru/alcoolmetru (astfel cum este definit la punctul 2 din Norma de metrologie legală NML 012-05 „Etilometre”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 120/2005, şi prevăzut în Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 77/2022 pentru aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal L.O. – 2022, cu modificările şi completările ulterioare) sau (în cazul în care nici acest lucru nu este suficient) – este necesară recoltarea mostrelor biologice (probe de sânge) în instituţii medico-legale autorizate. II. Dispoziţiile invocate de autorul sesizării II.1. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002) Art. 6. – ” În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles: (…) 19. mijloc tehnic certificat – dispozitivul care dovedeşte consumul de substanţe psihoactive ori prezenţa în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probează încălcări ale unor reguli de circulaţie; 20. mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic – dispozitivul care stabileşte concentraţia de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei;” (…) Art. 88. – (…) ” (2) Stabilirea concentraţiei de alcool se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii. (2 1 ) Stabilirea prezenţei în organism de substanţe psihoactive se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii. (3) Stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenţei în organism a unor substanţe psihoactive se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate. (4) Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. (5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie cuprinsă între 0,11 şi 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităţilor sau instituţiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge. (5 1 ) În cazul în care concentraţia alcoolică este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, persoana prevăzută la alin. (5) îi poate solicita poliţistului rutier să îi efectueze o a doua testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 de minute de la primul test. În această situaţie, prezintă valoare juridică rezultatul celei mai mici concentraţii de alcool pur în aerul expirat.” Art. 102. – (…) ” (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;” (…) II.2. Dispoziţiile infralegale supuse interpretării

Norma de metrologie legală NML 012-05 „Etilometre”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 120/2005 (Ordinul nr. 120/2005) 1. Domeniul de aplicare 1.1. „Prezenta normă de metrologie legală stabileşte cerinţele metrologice şi tehnice specifice etilometrelor şi modalităţile de atestare a legalităţii acestor mijloace de măsurare, în scopul obţinerii de probe judiciare privind consumul de alcool.” 1.2. „Prezenta normă de metrologie legală nu se referă la etiloteste.” 2. Terminologie ” Etilometru – mijloc de măsurare destinat măsurării automate a concentraţiei masice de etanol în aerul alveolar expirat de către o persoană. Etilotest – mijloc de detecţie care semnalează prezenţa etanolului în aerul alveolar expirat; în cazul în care furnizează informaţii de măsurare, acestea nu sunt considerate suficient de exacte, astfel încât să asigure garanţiile necesare pentru constituirea de probe judiciare privind consumul de alcool.”

Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 77/2022 pentru aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal L.O. – 2022, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul nr. 77/2022) Anexa – Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal L.O. – 2022 Art. 1. – ” Prezentul document stabileşte, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11/1994, cu modificările şi completările ulterioare, categoriile şi sortimentele de mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal prezentate sub formă tabelară, modalităţile de control metrologic legal aplicabile acestora, precum şi intervalele maxime admise între două verificări metrologice succesive.” Tabel – Categorii şi sortimente de mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal – Nr. crt. 32 – L108 – Alcoolmetre Art. 4. – ” Mijloacele de măsurare din categoriile şi sortimentele specificate în tabel se supun controlului metrologic legal, dacă sunt utilizate în următoarele măsurări de interes public: (…) d) măsurări efectuate în scopul asigurării securităţii sociale: (…) măsurări efectuate de agenţii de circulaţie în scopul aplicării reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice;” (…) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe cu nr. 783/305/2023, petentul persoană fizică a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna anularea procesului-verbal din 12 februarie 2023.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.473 din 11 octombrie 2024, Judecătoria Sfântu Gheorghe a admis în parte plângerea contravenţională şi a înlocuit sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.305 lei cu sancţiunea avertismentului, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal contestat s-a reţinut că petentul a condus un autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice (0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat), astfel cum a rezultat din testarea sa cu aparatul alcooltest seria ARPM 0517.

În aceste condiţii, a apreciat că fapta descrisă în procesul-verbal atacat întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Apelantul a susţinut, în esenţă, că a consumat băuturi alcoolice cu aproximativ 15 ore înainte de a conduce pe drumurile publice, însă cantitatea de alcool consumată a fost redusă, fiind inferioară valorii menţionate de agentul constatator. A mai arătat că partea adversă a depus la dosar rezultatul unui test efectuat cu un alt aparat decât cel menţionat în procesul-verbal contestat. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a menţionat că de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. a) raportat la art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât apelantul-petent a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea acestor prevederi.

A mai arătat că este îndeplinită cerinţa noutăţii deoarece instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunilor de drept invocate. Totodată, instanţa de trimitere a constatat că problemele de drept nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Cu privire la prima chestiune de drept, instanţa de trimitere a apreciat că pentru realizarea condiţiei esenţiale a răspunderii contravenţionale – autorul contravenţiei să se fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice – este necesar să se constate atât prezenţa alcoolului în probele biologice, cât şi aptitudinea acestuia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.

Referitor la chestiunea de drept subsecventă ce vizează dovedirea împrejurării că autorul faptei se afla „sub influenţa băuturilor alcoolice”, a apreciat că mijloacele tehnice de probă trebuie să asigure certitudinea rezultatului, fiind necesar ca acestea să fie omologate metrologic.

După evocarea normei de la art. 2 din Ordinul nr. 120/2005, a arătat că probarea împrejurării că autorul faptei se afla „sub influenţa băuturilor alcoolice” nu poate fi realizată cu un etilotest, deoarece rezultatul obţinut cu un astfel de mijloc tehnic nu este concludent.

Ca atare, este necesară utilizarea unui alcoolmetru care să fie omologat metrologic, iar concentraţia de alcool în aerul expirat să fie mai mare decât concentraţia minimă stabilită de Institutul de Medicină Legală.

În final, instanţa de trimitere a apreciat că recoltarea de probe biologice (probe de sânge) reprezintă cel mai sigur mijloc de probă pentru dovedirea săvârşirii acestei contravenţii. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Instanţele consultate au transmis atât hotărâri judecătoreşti ale judecătoriilor şi tribunalelor, cât şi puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării.

Cu privire la prima chestiune de drept au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că, pentru realizarea condiţiei esenţiale ca respectivul contravenient să se fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice”, este suficient să se constate prezenţa alcoolului în organism.

S-a argumentat că orice faptă de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice constituie contravenţie cât timp nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca această faptă să constituie infracţiune, indiferent de cantitatea de alcool consumată ori de modalitatea în care este sau nu alterată aptitudinea şoferului de a conduce pe drumuri publice. Astfel, norma de sancţionare contravenţională urmăreşte tocmai înlăturarea oricărei forme de apreciere subiectivă cu privire la caracteristicile psihice ale şoferului, prezumând existenţa stării de pericol odată cu identificarea prezenţei alcoolului în aerul expirat.

Într-o opinie minoritară (exclusiv teoretică) s-a apreciat că, pentru realizarea condiţiei esenţiale ca respectivul contravenient să se fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice”, este necesar să se constate atât prezenţa alcoolului în organism, cât şi aptitudinea acestuia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.

În fundamentarea acestei opinii a fost evocată dezlegarea dată prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, susţinându-se că aceasta se aplică mutatis mutandis şi în materie contravenţională. În consecinţă, nu se poate considera că a fost săvârşită contravenţia privind conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, fără o evaluare a efectelor consumului de alcool asupra aptitudinii de a conduce a autorului faptei.

Cu privire la a doua chestiune de drept au fost exprimate trei opinii.

Într-o primă opinie majoritară s-a apreciat că, pentru stabilirea împrejurării că autorul contravenţiei se afla „sub influenţa băuturilor alcoolice”, este suficient să se stabilească prezenţa alcoolului în aerul expirat cu un mijloc tehnic certificat – etilotest.

S-a argumentat că mijlocul tehnic certificat – etilotest – utilizat de poliţia rutieră pentru constatarea contravenţiei privind conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice are rolul de a determina prezenţa alcoolului în aerul expirat, iar nu de a stabili concentraţia sa. Această concluzie rezultă inclusiv din conţinutul constitutiv al contravenţiei care presupune, sub aspectul elementului material al laturii obiective, conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, fără a avea relevanţă nivelul alcoolemiei, cu excepţia acelor situaţii în care fapta ar constitui infracţiune.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că, pentru stabilirea împrejurării că autorul contravenţiei se afla „sub influenţa băuturilor alcoolice”, este necesar să se stabilească prezenţa alcoolului în aerul expirat cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic – etilometru/alcoolmetru.

S-a arătat că, în orice proces având ca obiect plângere contravenţională, mijloacele tehnice de probă trebuie să asigure certitudinea rezultatului, ceea ce denotă că acestea trebuie să fie omologate metrologic.

Într-o a treia opinie s-a apreciat că, pentru stabilirea împrejurării că autorul contravenţiei se afla „sub influenţa băuturilor alcoolice”, este necesară recoltarea mostrelor biologice (probe de sânge) în instituţii medico-legale autorizate.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 17 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 30 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal este obligatoriu, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 732/2014, să se stabilească îmbibaţia alcoolică de la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, dacă în faţa primei instanţe s-a urmat procedura simplificată, poate fi administrată direct în apel expertiza având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei.”

Prin Decizia nr. 14 din 25 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 10 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea şi a stabilit că: în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 28 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea şi a stabilit că: În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei. IX. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la dificultatea şi noutatea chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării.

În acest sens a subliniat că titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii a căror lămurire nu comportă o reală dificultate, astfel cum rezultă din practica judiciară cvasiunitară cu privire la ambele chestiuni de drept.

A mai arătat că normele respective nu au fost modificate şi nici completate recent, astfel încât nu este necesară o nouă interpretare a acestora într-un alt context legislativ. X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizei în fond a chestiunilor de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul acestor dispoziţii şi al jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă următoarele condiţii cumulative de admisibilitate: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile cerute cumulativ de lege.

Primele trei condiţii de admisibilitate şi ultima sunt îndeplinite, deoarece prezenta sesizare a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Covasna – Secţia civilă, care este învestit în ultimă instanţă cu soluţionarea apelului, hotărârea ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar, asupra chestiunilor de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi acestea nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept nu este însă îndeplinită, astfel că nu este posibilă declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, reprezentat de sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate” şi a unor criterii legale de determinare a conţinutului său, verificarea acestei condiţii ţine de aprecierea completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa, fiind relevante, în acest sens, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial (deciziile menţionate în paragraful anterior, precum şi Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021), precum şi în ipoteza în care fie s-ar impune anumite clarificări în privinţa unei norme legale mai vechi, dar într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei), fie este vizată o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, paragrafele 81 şi 82).

Caracterul de noutate a chestiunii de drept se pierde pe măsură ce aceasta a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudenţiale diferite neputând constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. În situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare – recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă (spre exemplu, Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021 – paragraful 83 şi Decizia nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022 – paragraful 63, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

În condiţiile în care este depăşit stadiul unei practici incipiente şi este conturată o practică – unitară sau neunitară – în legătură cu chestiunea de drept, nu se mai poate recurge la mecanismul hotărârii prealabile, deoarece nu mai poate fi atins scopul preîntâmpinării practicii neunitare, problema de drept neputând fi considerată a fi nouă. În analiza cerinţei noutăţii, având în vedere atât scopul hotărârii prealabile de a preveni apariţia unei practici judiciare neunitare, cât şi necesitatea de a evita paralelismul şi suprapunerea cu mecanismul recursului în interesul legii, în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile instanţa supremă nu este chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente (spre exemplu, Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020 – paragrafele 112-115, Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021 – paragrafele 84-86, Decizia nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022 – paragrafele 64 şi 65, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

În cadrul prezentei sesizări, din analiza jurisprudenţei identificate la nivel naţional, rezultă că este depăşit stadiul unei practici incipiente, ca urmare a unui număr semnificativ de hotărâri definitive, ceea ce relevă faptul că problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări au primit dezlegări din partea instanţelor judecătoreşti.

În plus, în privinţa primei chestiuni de drept, jurisprudenţa instanţelor naţionale este unanimă în sensul că pentru realizarea condiţiei esenţiale ca respectivul contravenient să se fi aflat „sub influenţa băuturilor alcoolice” este suficient să se constate prezenţa alcoolului în organism. Opinia minoritară conform căreia pentru realizarea condiţiei esenţiale menţionate anterior este necesar să se constate atât prezenţa alcoolului în organism, cât şi aptitudinea acestuia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei este exclusiv teoretică, fiind exprimată în punctele de vedere înaintate de unele instanţe judecătoreşti.

A doua chestiune de drept privind mijlocul de probă pentru stabilirea împrejurării că autorul contravenţiei se afla „sub influenţa băuturilor alcoolice” are caracter subsecvent faţă de prima chestiune de drept, astfel încât inadmisibilitatea sesizării în privinţa sa rezultă din inadmisibilitatea sesizării referitoare la prima chestiune de drept.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 519 raportat la art. 521 din Codul de procedură civilă,