Decizia nr. 393 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.295/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Lia Savonea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă în Dosarul nr. 589/99/2025, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise, înregistrate la 1 septembrie 2025.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Lia Savonea, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Doamna procuror-şef Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea sesizării, apreciind că sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, şi dezlegarea chestiunii de drept în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (6) şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare, completul de judecată din cadrul curţii de apel, ce soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, nu trebuie format din judecători specializaţi în materie penală. Susţine argumentele formulate prin concluziile scrise depuse la dosar.

Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Lia Savonea, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 6 iunie 2025, în Dosarul nr. 589/99/2025, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (6) şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 272/2024, completul de judecată din cadrul curţii de apel, ce soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, este format tot din judecători specializaţi în materie penală.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 iunie 2025 cu nr. 1.295/1/2025, termenul de soluţionare fiind stabilit pentru data de 17 noiembrie 2025. II. Dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării

Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 211/2004): ” Art. 28. – (1) Cererea de compensaţie financiară se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituite în fiecare tribunal. (2) Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este alcătuită din cel puţin 2 judecători specializaţi în materie penală, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului. (3) Adunarea generală a judecătorilor tribunalului desemnează, pentru o perioadă de 3 ani, şi un număr egal de judecători supleanţi ai judecătorilor care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor. (4) Judecătorii supleanţi prevăzuţi la alin. (3) participă la soluţionarea cererilor de compensaţii financiare în cazul imposibilităţii de participare a unuia sau a ambilor judecători care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor. (5) Secretariatul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este asigurat de unul sau mai mulţi grefieri, desemnaţi de preşedintele tribunalului.” ” Art. 31. – (1) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din compensaţia financiară se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea victimei. (2) Participarea procurorului este obligatorie. (3) În vederea soluţionării cererii, Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor în complet format din doi judecători poate să audieze persoane, să solicite documente şi să administreze orice alte probe pe care le consideră utile pentru soluţionarea cererii. (4) Soluţionând cererea de compensaţie financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor în complet format din doi judecători poate pronunţa, prin hotărâre, una dintre următoarele soluţii: a) admite cererea şi stabileşte cuantumul compensaţiei financiare sau, după caz, al avansului din aceasta; b) respinge cererea dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea compensaţiei financiare sau, după caz, a avansului din aceasta. (5) Hotărârea prin care s-a soluţionat cererea de compensaţie financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta se comunică victimei. (6) Hotărârea poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.”

Articolul 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, în forma anterioară modificării aduse prin art. I pct. 15 din Legea nr. 272/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor (Legea nr. 272/2024), avea următorul cuprins: „Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este alcătuită din cel puţin doi judecători, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 4 februarie 2025, petentul a solicitat acordarea compensaţiei financiare în limita sumei de 10.000 de lei, cu titlu de daune morale, arătând că a fost victima unei infracţiuni intenţionate care a avut ca urmare vătămarea corporală, mai exact infracţiunea de „tentativă la tâlhărie calificată”, prevăzută de art. 31 alin. (1) raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, faptă ce a făcut obiectul Dosarului penal nr. 6.113/245/2024 al Judecătoriei Iaşi.

De asemenea, s-a mai arătat că, prin Sentinţa penală nr. 2.283 din 17 octombrie 2024, pronunţată de Judecătoria Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 10 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Iaşi, în baza art. 396 alin. (2) şi (10) din Codul de procedură penală, instanţa l-a condamnat pe inculpatul A., aflat în arest preventiv, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, iar în baza art. 23 alin. (3) din Codul de procedură penală s-a admis acţiunea, iar inculpatul anterior menţionat a fost obligat să plătească părţii civile suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, fiind respinse restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate.

Prin Sentinţa civilă nr. 4 din 28 februarie 2025, Tribunalul Iaşi, în baza art. 21 raportat la art. 31 din Legea nr. 211/2004, a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect acordarea compensaţiei financiare, formulată de petent.

În motivare, prima instanţă a reţinut că, în speţă, petentul a solicitat acordarea compensaţiei financiare în limita sumei de 10.000 lei, arătând faptul că nu a primit suma de bani cu titlu de despăgubire de la persoana condamnată sau indemnizaţie de la societăţi de asigurare.

Analizând dispoziţiile art. 21 şi 22 din Legea nr. 211/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 272/2024, Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor a reţinut că, pentru acordarea compensaţiei financiare, persoana ce solicită sumele de bani trebuie să îndeplinească, printre altele, condiţia de a fi victima uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.

Chiar dacă în accepţiunea limbajului comun „vătămarea corporală” poate fi înţeleasă ca orice „suferinţă fizică” adusă unei persoane, nu trebuie omis că, cel puţin în dreptul penal, acţiunile umane ce reprezintă infracţiuni sunt clasificate după anumite criterii, dintre care cel mai important este cel al gravităţii faptei (intensităţii atingerii valorii sociale ocrotite). Pornind de la această constatare, se observă că legiuitorul nu a acordat oricărei victime a oricărei infracţiuni vocaţie de a solicita acordarea de compensaţii financiare, ci doar celor care au suferit de pe urma unei infracţiuni de o anumită gravitate sau anumitor categorii de victime, cum sunt cele din categoria persoanelor vulnerabile.

Analizând teleologic şi gramatical textul art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004, sintagma infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei urmează celei care trimite direct la infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută la art. 194 din Codul penal. Astfel, se observă, cu claritate, că legiuitorul a avut în vedere doar celelalte situaţii în care infracţiunea de vătămare corporală este absorbită în conţinutul altor infracţiuni intenţionate, şi nu situaţia pretinsă de petent, respectiv că orice suferinţă fizică justifică acordarea compensaţiilor.

Din analiza probelor administrate în cauză Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor a constatat că petentul a fost despăgubit în Dosarul penal nr. 6.113/245/2024 al Judecătoriei Iaşi, prin Sentinţa penală nr. 2.283 din 17 octombrie 2024, fiind victima infracţiunii de „tentativă la tâlhărie calificată”, prevăzută de art. 31 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) din Codul penal, în urma căreia a suferit vătămări ce au necesitat 13-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziuni specifice infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de dispoziţiile art. 193 alin. (2) din Codul penal.

În concluzie, s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 272/2024, respectiv că petentul nu este victima infracţiunii de vătămare corporală sau a vreunei alte infracţiuni intenţionate care a avut ca urmare vătămarea corporală, fiind respinsă, ca nefondată, cererea având ca obiect compensaţia financiară.

Petentul a formulat contestaţie împotriva acestei sentinţe civile, susţinând că din înregistrarea şedinţei de judecată din data de 19 februarie 2025 rezultă că preşedintele Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor a exercitat presiuni asupra procurorului de şedinţă pentru a-şi schimba concluziile de admitere a cererii de acordare de compensaţii financiare şi a dat cuvântul pe o chestiune invocată din oficiu de către instanţă doar reprezentantului Ministerului Public, privând astfel petentul, care a solicitat judecata în lipsă, de dreptul la apărare.

Contestatorul a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând că Legea nr. 211/2004 este o lege în materie civilă, iar cererile formulate în baza acestei legi se judecă potrivit procedurii necontencioase judiciare prevăzute de cartea a III-a din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 211/2004.

Prin Cererea depusă la data de 4 iunie 2025, contestatorul a invocat nelegala compunere a Completului civil recurs-2 şi a solicitat ca prezenta cauză să fie repartizată spre soluţionare unui complet compus din judecători specializaţi în materie penală.

Această solicitare a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, ce a fost modificată şi completată prin Legea nr. 272/2024, contestatorul considerând că şi instanţa/comisia de control trebuie să fie alcătuită din judecători specializaţi în materie penală.

La termenul de judecată din 5 iunie 2025, Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind alcătuirea completului de judecată din cadrul curţii de apel, ce soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Atât contestatorul, cât şi reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au pus concluzii de admitere a sesizării, contestatorul opinând, prin invocarea excepţiei privind nelegala compunere a completului de judecată, că şi judecătorii din cadrul curţii de apel care soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor de la nivelul tribunalului ar trebui să fie specializaţi în materie penală.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, contestatorul nu a formulat un punct de vedere. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, argumentând astfel: (i) cauza este în curs de judecată, în faţa instanţei care soluţionează contestaţia menţionată la art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004; (ii) cauza este în faza procesuală a contestaţiei, Curtea de Apel Iaşi judecând în ultimă instanţă; (iii) Curtea de Apel Iaşi este competentă material şi teritorial să judece calea de atac declarată; (iv) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 31 alin. (6) prin raportare la art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004 depinde chiar soluţionarea fondului cauzei, în discuţie fiind specializarea judecătorilor care alcătuiesc completul ce judecă contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor; conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noţiunea de soluţionare pe fond a cauzei trebuie înţeleasă lato sensu, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, condiţie îndeplinită în speţă; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă, întrucât problema de drept nu a fost analizată în doctrina de specialitate, iar în urma consultării practicii judiciare s-au identificat soluţii de declinare a competenţei materiale pronunţate de secţiile civile din cadrul curţilor de apel Cluj şi Ploieşti în favoarea secţiilor penale din cadrul aceloraşi curţi de apel; (vi) chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Exprimându-şi punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, instanţa de trimitere a reţinut că cererea de acordare a unor compensaţii financiare, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 211/2004, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi după intrarea în vigoare a modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 272/2024, fiind soluţionată de un complet format din 2 judecători din cadrul tribunalului.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, aşa cum au fost modificate începând cu data de 8 noiembrie 2024 (prin Legea nr. 272/2024), „Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este alcătuită din cel puţin 2 judecători specializaţi în materie penală desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului”.

Din expunerea de motive a proiectului de act normativ reiese că iniţiatorii au urmărit modificarea Legii nr. 211/2004, în sensul că se aduc minime modificări privind soluţionarea acestor cereri, astfel încât înregistrarea acestor cauze să se realizeze la secţia penală şi să se soluţioneze de judecători specializaţi în materie penală, care sunt familiarizaţi cu specificul infracţiunilor contra persoanei şi cu impactul pe care acestea îl au asupra victimei (pagina 3 paragraful 4).

Într-adevăr, dispoziţiile cuprinse în art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, potrivit cărora hotărârea poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel, nu cuprind referiri cu privire la specializarea judecătorului ori a secţiei în calea de atac. Însă, atunci când hotărârea atacată provine de la o instanţă de fond care este structurată în secţii/completuri specializate, competenţa instanţei în calea de atac este una derivată din competenţa primei instanţe care a judecat efectiv procesul.

Or, nu poate fi omis faptul că la nivelul Curţii de Apel Iaşi există, de asemenea, secţii specializate, organizate potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare (Legea nr. 304/2022), aşa că litigiile care impun o specializare a judecătorului în materie penală revin spre soluţionare Secţiei penale şi pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul acestei instanţe.

În sensul acestei opinii se impune a fi amintită şi statuarea cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii care, prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 26 iunie 2023, a stabilit următoarele: competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac.

În forma iniţială a legii nu a fost prevăzută nicio specializare a judecătorilor care alcătuiau comisia chemată să soluţioneze cererea pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, astfel că la nivelul instanţelor judecătoreşti această lipsă de specializare a fost interpretată în sensul că atât comisia, cât şi completul din cadrul curţii de apel care judecă contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de comisie se constituie la nivelul secţiilor civile.

Ulterior însă legiuitorul a intervenit, precizând expres ca judecătorii care formează Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor să fie specializaţi în materie penală, astfel încât cererile menţionate anterior sunt în continuare alocate în materie civilă şi înregistrate de secţiile civile ale tribunalelor, deşi judecătorii care soluţionează astfel de cereri sunt specializaţi în materie penală. Nu acesta este şi cazul dosarului de faţă, care a fost soluţionat de un complet constituit în cadrul secţiei penale a Tribunalului Iaşi, obiectul cererii fiind menţionat în materie civilă.

Or, în raport cu toate aceste elemente, concluzia ce se poate reţine este aceea că cereri precum cea de faţă au fost considerate ca făcând parte din domeniul civil pentru că iniţial nu a fost prevăzută nicio specializare a judecătorilor care formau comisia, legea lămurind acest aspect prin modificarea adusă în anul 2024, când s-a precizat expres că o astfel de comisie este formată din cel puţin doi judecători specializaţi în materie penală. În cazul acesta, specializarea judecătorilor se răsfrânge şi asupra componenţei completului care soluţionează contestaţia, întrucât există o dispoziţie expresă în sensul acestei specializări, chiar dacă numai la nivelul comisiei de la nivelul tribunalului.

O interpretare în sensul că nu este necesar ca judecătorii care soluţionează contestaţia la curtea de apel să aibă o anumită specializare, nici civilă, nici penală, poate fi doar în sensul că această contestaţie să fie soluţionată de judecători cu o specializare similară celor care au dat prima hotărâre, în caz contrar punându-se în discuţie însuşi dreptul de acces la instanţă al contestatorului, care se vede în situaţia ca cererea să îi fie soluţionată de judecători cu o specializare în materie penală, dar contestaţia să îi fie soluţionată de judecători fără nicio specializare în materie penală.

Drept urmare, punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este pentru admiterea sesizării şi interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (6) şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 272/2024, în sensul că membrii completului care soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor ar trebui să fie specializaţi tot în materie penală, astfel cum legea impune în mod expres în cazul judecătorilor care formează Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor de la nivelul tribunalului. VI. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că, după intervenirea modificării aduse art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, prin Legea nr. 272/2024, s-au conturat două opinii, după cum urmează:

Într-o opinie s-a apreciat, asemenea punctului de vedere exprimat de instanţa de sesizare, că membrii completului de judecată care soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor ar trebui, de asemenea, să fie specializaţi în materie penală, astfel cum legea impune în mod expres în cazul judecătorilor care formează Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor de la nivelul tribunalului.

Argumentele invocate în susţinerea acestei opinii au vizat împrejurarea că procedura de soluţionare a cererii de compensaţie financiară este strâns legată de soluţionarea laturii civile din procesul penal, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a Legii nr. 272/2024. De asemenea, au fost avute în vedere dezlegările Deciziei de recurs în interesul legii nr. 4 din 24 aprilie 2023, cu referire la competenţa derivată a instanţei de control judiciar din competenţa specializată a primei instanţe.

Într-o altă opinie s-a considerat că soluţionarea contestaţiei este de competenţa secţiei civile din cadrul curţii de apel, apreciindu-se că această cale de atac reprezintă o instituţie de drept procesual civil, iar Decizia de recurs în interesul legii nr. 4 din 24 aprilie 2023 nu este incidentă, invocându-se în schimb statuările din Decizia nr. 6 din 26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 30 iulie 2025.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante: – Decizia nr. 6 din 26 mai 2025 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 30 iulie 2025, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările anterioare Legii nr. 272/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituită în cadrul tribunalelor, prin care s-a soluţionat cererea de compensaţie financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, se judecă în complet format din doi judecători, după regulile specifice judecării căii de atac a apelului din procedurile necontencioase.”; – Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 26 iunie 2023, prin care s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din Codul de procedură civilă, competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina: – cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac; – în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri).” VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 451 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1247 din 23 decembrie 2022, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. 28 alin. (2) – (4) din Legea nr. 211/2004 şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Punctul de vedere al procurorului general

Prin concluziile scrise transmise la dosar la 1 septembrie 2025, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, arătând că, în interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (6) şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 272/2024, completul de judecată din cadrul curţii de apel, ce soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, nu trebuie format din judecători specializaţi în materie penală.

În sprijinul acestei opinii a arătat că interpretarea literal-gramaticală a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) şi art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 conduce la concluzia că legiuitorul român a dorit să impună obligativitatea specializării în materie penală a judecătorilor doar cu privire la componenţa comisiei din cadrul tribunalului, nu şi cu privire la componenţa completului din cadrul curţii de apel învestit cu judecarea contestaţiei împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor. Dacă legiuitorul ar fi dorit într-adevăr să extindă cerinţa specializării în materie penală şi asupra judecătorilor din cadrul curţii de apel chemaţi să judece contestaţia prevăzută de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, putea să prevadă expres această chestiune cu ocazia modificărilor recente aduse actului normativ.

Comisia din cadrul tribunalului, deşi actualmente este compusă obligatoriu din judecători specializaţi în materie penală, totuşi nu constituie o secţie a instanţei şi nici măcar un complet de judecată al tribunalului specializat în materie penală, ci reprezintă, conform legii, o veritabilă jurisdicţie specială autonomă.

Includerea în comisie a unor judecători specializaţi în materie penală este justificată în expunerea de motive a Legii nr. 272/2024 prin necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestor judecători, despre care legiuitorul a considerat că sunt mai familiarizaţi cu specificul infracţiunilor contra persoanei şi impactul pe care acestea îl au asupra victimei.

Ministerul Public a apreciat că Decizia de recurs în interesul legii nr. 4 din 24 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi interpretată în sensul că impune specializarea în materie penală a completului curţii de apel învestit cu judecarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, în absenţa unei prevederi exprese în acest sens. Compunerea instanţei de control judiciar este guvernată de reglementarea specială din Legea nr. 211/2004, precum şi de reglementările generale din Legea nr. 304/2022 şi din Codul de procedură civilă.

Totodată, a arătat că trebuie avute în vedere efectele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 6 din 26 mai 2025, care defineşte clar natura procedurii în discuţie (civilă necontencioasă) şi demontează astfel analogia cu situaţiile juridice soluţionate prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 4 din 24 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care instanţa supremă a acceptat că instanţele de control judiciar au o competenţă materială procesuală specializată, derivată din specializarea primei instanţe, care rămâne câştigată procesului, chiar şi atunci când a fost greşit stabilită.

După publicarea Deciziei de recurs în interesul legii nr. 6 din 26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 30 iulie 2025, instanţele judecătoreşti sunt obligate să se conformeze interpretării date de instanţa supremă, astfel că toate contestaţiile vor fi judecate ca apeluri necontencioase civile, indiferent de practica judiciară anterioară.

Ca atare, soluţiile de declinare a competenţei de la secţia civilă la secţia penală nu mai au temei legal după intervenirea acestei decizii de unificare a practicii judiciare, întrucât s-a clarificat că legea specială instituie o procedură necontencioasă civilă. Aşadar, pornind de la clarificările oferite prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 6 din 26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public consideră că specializarea în materie penală nu este obligatorie pentru judecătorii din completul învestit cu judecarea contestaţiilor formulate împotriva hotărârilor Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.

Aceste aspecte, coroborate cu orientările doctrinare constante şi consistente, care au prezentat compensarea victimelor ca fiind o procedură judiciară specială de natură civilă necontencioasă, introdusă la iniţiativa persoanelor vătămate în temeiul Directivei 2004/80/CE a Consiliului Uniunii Europene din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracţionalităţii şi distinctă de acţiunea civilă din procesul penal, susţin pe deplin concluzia că Legea nr. 211/2004 prevede o cale de atac ordinară împotriva hotărârilor Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor din cadrul tribunalului, care este de competenţa secţiilor civile ale instanţelor, chiar dacă materia interferează cu domeniul penal.

Opţiunea legiuitorului ca judecătorii comisiei din cadrul tribunalului să fie specializaţi în materie penală nu atrage automat obligativitatea ca şi completul din cadrul curţii de apel să fie alcătuit numai din judecători specializaţi în materie penală, întrucât o asemenea viziune juridică echivalează cu înfiinţarea, pe calea interpretării de tip analogic, a unui complet specializat neprevăzut de lege. Un asemenea demers contravine flagrant dispoziţiilor art. 126 alin. (5) din Constituţie şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, care stabilesc foarte clar că existenţa unor instanţe/secţii/completuri specializate este posibilă doar în temeiul legii.

Or, în cazul de faţă, legea prevede doar că instanţa competentă este curtea de apel, fără vreo altă cerinţă de compunere specială. Rezultă că orice complet legal constituit în cadrul secţiilor civile de la nivelul curţii de apel, cu respectarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor, este competent să judece contestaţia, fără nicio condiţionare legată de specializarea în materie penală a judecătorilor care intră în componenţa acestuia. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar soluţia propusă pe fondul chestiunii de drept a fost în sensul că completul de judecată din cadrul curţii de apel, ce soluţionează contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, este format tot din judecători specializaţi în materie penală. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instituite de legiuitor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – care au fost decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care sunt întrunite în cazul sesizării pendinte.

Astfel, întrebarea instanţei a fost formulată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de acordare a compensaţiei financiare, sub forma daunelor morale, victimei unei infracţiuni. Litigiul se află pe rolul curţii de apel, secţia civilă, care a fost învestită, în condiţiile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, cu soluţionarea unei contestaţii împotriva sentinţei tribunalului, aceasta fiind singura cale de atac prevăzută de lege în această materie.

Prin urmare, sunt întrunite primele două condiţii de admisibilitate a sesizării, privitoare la existenţa unui litigiu în curs de judecată, pe rolul completului unei instanţe care judecă pricina în ultimă instanţă, deoarece hotărârea pe care o pronunţă curtea de apel este definitivă.

Este îndeplinită şi condiţia ca sesizarea să privească o chestiune de drept care să fie reală, veritabilă, de natură să suscite interpretări diferite şi care să justifice intervenţia instanţei supreme pentru o rezolvare de principiu. Instanţa de trimitere cere să se stabilească dacă, în raport cu conţinutul prevederilor art. 31 alin. (6) şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 272/2024, completul de judecată din cadrul curţii de apel care judecă contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor trebuie format tot din judecători specializaţi în materie penală, simetric celor care au judecat cererea în fond şi a căror specializare a fost impusă, cu titlu de noutate, prin ultimele modificări aduse Legii nr. 211/2004.

Lămurirea acestei chestiuni este esenţială pentru legalitatea compunerii instanţei care soluţionează calea de atac a contestaţiei şi, prin urmare, pentru legalitatea activităţii sale ce se va finaliza cu decizia pe care o pronunţă.

Există deja, în fază incipientă, practică judiciară divergentă la nivelul instanţelor învestite cu rezolvarea contestaţiei împotriva soluţiei date de către Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor cererii de acordare a compensaţiei financiare ori a unui avans din compensaţie, ca urmare a declinărilor reciproce intervenite între secţiile civile şi cele penale ale curţilor de apel pe rolul cărora au ajuns spre soluţionare cauze aflate în acest stadiu procesual, în timp ce alte curţi de apel continuă să soluţioneze aceleaşi contestaţii prin secţiile lor civile. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a fost deja chemată să se pronunţe asupra competenţei material-procesuale a secţiilor curţilor de apel, pronunţând până în prezent două regulatoare prin care a atribuit secţiilor civile ale curţilor de apel implicate judecata contestaţiilor, în esenţă, sprijinit pe argumente decurgând din dezlegările Deciziei de recurs în interesul legii nr. 6 din 26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Chestiunea competenţei de soluţionare a căii de atac a contestaţiei prevăzute de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 între cele două secţii ale curţilor de apel este una de interes şi a suscitat din partea colectivelor de judecători consultate exprimarea unor păreri, de asemenea divergente, în esenţă, precizându-se că, faţă de noua voinţă a legiuitorului care a stat la baza ultimei modificări aduse Legii nr. 211/2004 şi, în mod specific, dispoziţiilor art. 28 alin. (2), în prezent adunările generale ale judecătorilor de la nivelul tribunalelor au desemnat noi judecători, specializaţi în drept penal, care să facă parte din Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor; s-a precizat şi că în programul informatic Ecris s-a configurat completurilor în materie penală de la tribunale un astfel de obiect, fiind inconsecvent, în aceste condiţii, ca la instanţa superioară acelaşi obiect să figureze ca alocat completurilor de judecată de la secţia civilă.

Este întrunită şi condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, sub acest aspect fiind de precizat că, separat de motivele de nelegalitate şi netemeinicie din cuprinsul căii de atac formulate, până la primul termen de judecată, petentul şi-a suplimentat criticile invocând nelegala compunere a completului civil învestit cu soluţionarea contestaţiei şi repartizarea acesteia spre soluţionare unui complet compus din judecători specializaţi în materie penală. Prin urmare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva sentinţei tribunalului, ce a fost pronunţată de judecători specializaţi în materie penală, este ţinută prioritar să tranşeze asupra excepţiei vizând nelegala sa compunere şi, implicit, asupra necesităţii declinării cauzei spre competentă soluţionare unui complet compus din judecători specializaţi în materie penală.

Mai trebuie precizat că în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procesual, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. Interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea completului de judecată (specializarea judecătorilor) influenţează direct legalitatea hotărârii ce se va pronunţa asupra contestaţiei, fiind o premisă fundamentală în soluţionarea cu respectarea legii a fondului cauzei.

Chestiunea de drept este nouă, generată de dispoziţii legale de dată recentă, cu efecte modificatoare asupra unui act normativ mai vechi, ale cărui prevederi iniţiale nu stipulau necesitatea unei anume specializări a judecătorilor care urmau să facă parte din Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor. Pe acest fond şi pornind de la modelul său de inspiraţie franceză, comisia instituită prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 211/2004, în forma sa iniţială, a fost receptată în doctrină şi, ulterior, şi în jurisprudenţă drept o jurisdicţie civilă. Prin ultima modificare adusă legii la nivelul anului 2024, legiuitorul a impus condiţia ca activitatea Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor să fie asigurată prin judecători specializaţi în materie penală, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor de la nivelul tribunalelor.

Din comunicările realizate cu instanţele judecătoreşti din ţară a rezultat că, la nivelul acestora, în perioada de după intrarea în vigoare a actului normativ modificator au avut loc adunări generale la nivelul tribunalelor care au desemnat judecători specializaţi în materie penală care să asigure desfăşurarea activităţii Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor instituite prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 211/2004.

În schimb, în tăcerea legii, care nu a cuprins o reglementare similară în privinţa instanţei care judecă contestaţia împotriva sentinţei pronunţate de comisie, la nivelul curţilor de apel au început să apară conflicte negative de competenţă ca urmare a dezînvestirilor reciproce între secţiile civile şi penale ale acestora, în timp ce, la nivelul altor curţi de apel contestaţiile au continuat să fie soluţionate de instanţele civile.

În sfârşit, asupra chestiunii de drept sesizate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. XI.2. Asupra fondului sesizării

Aşa cum s-a reţinut în paragraful 47 al Deciziei de recurs în interesul legii nr. 6 din 26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe fondul inexistenţei vreunei calificări în corpul legii a naturii sale juridice şi al absenţei oricărei precizări a specializării judecătorilor care urmau să facă parte din aceasta, Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, instituită prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 211/2004, a fost receptată în doctrină şi – cu excepţia unor izolate soluţii jurisprudenţiale datând din faza incipientă de aplicare a legii – în jurisprudenţă drept o jurisdicţie civilă, după modelul său francez.

Încă de la data adoptării Deciziei nr. 6 din 26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a semnalat schimbarea opticii legiuitorului asupra naturii juridice a Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, marcată de recentele modificări aduse formei iniţiale a legii prin dispoziţiile Legii nr. 272/2024 şi, în special, prin cele aduse art. 28 alin. (2), în privinţa cărora noul act normativ a introdus specificaţia privind alcătuirea comisiei „din cel puţin doi judecători specializaţi în materie penală, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului”.

Există, aşadar, o schimbare fundamentală la nivelul situaţiei juridice, premisă care a favorizat, iniţial, o calificare a activităţii Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor ca fiind cea a unei jurisdicţii civile, marcată de schimbarea opţiunii legiuitorului, care a impus cerinţa specializării în materie penală a judecătorilor care asigură activitatea comisiei.

Mai trebuie făcută precizarea că, aşa cum se reţine expres în paragraful 49 al deciziei de recurs în interesul legii mai sus menţionate, dezlegările acesteia au oferit soluţii unificatoare asupra unei jurisprudenţe provenind din jurisdicţiile civile, adică de la acele formaţiuni de judecată care soluţionaseră, în primă instanţă şi apoi în calea de atac a contestaţiei, cererile de acordare de către stat a compensaţiilor financiare ori numai a unui avans din compensaţie victimelor infracţiunilor, prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 211/2004 în forma de până la modificarea adusă prin Legea nr. 272/2024, observându-se că cea mai recentă hotărâre din jurisprudenţa divergentă data din martie 2024, în timp ce legea modificatoare menţionată a intrat în vigoare în noiembrie 2024.

Dintru început se înţelege că dezlegările Deciziei de recurs în interesul legii nr. 6 din 26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nici nu ajută şi nici nu obstaculează actuala dezlegare asupra chestiunii de drept sesizate, impunându-se realizarea unei analize autonome în privinţa eventualelor consecinţe ale noii reglementări asupra modului de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor instituite prin dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, şi, implicit, asupra naturii sale juridice ori a regulilor de drept aplicabile activităţii acesteia.

În expunerea de motive care a însoţit proiectul de act normativ modificator, adoptat sub forma Legii nr. 272/2024, s-a arătat că, din punct de vedere tehnic, „proiectul de lege rezolvă problema evidenţei deficitare a cauzelor având ca obiect cererile prevăzute de Legea nr. 211/2004, în condiţiile în care, de lege lata, membrii Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor unor infracţiuni se desemnează dintre toţi judecătorii de la secţiile tribunalului, nu de la o singură secţie, astfel cum este conceput sistemul de evidenţă Ecris. În consecinţă, se aduc minime modificări regulilor de procedură privind soluţionarea acestor cereri, astfel încât înregistrarea acestor cauze să se realizeze la secţia penală şi să se soluţioneze de către judecători specializaţi în materie penală, care sunt mai familiarizaţi cu specificul infracţiunilor contra persoanei şi cu impactul pe care acestea îl au asupra victimei”.

Paragraful anterior este suficient de edificator asupra voinţei noului legislator şi asupra scopului pe care l-a urmărit prin schimbarea conţinutului art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004: pe de o parte, asigurarea unei mai bune evidenţe în privinţa cauzelor având ca obiect cererile prevăzute de Legea nr. 211/2004, prin înregistrarea lor la o singură secţie, corespunzător regulilor de evidenţă proprii sistemului electronic Ecris, iar, pe de altă parte, soluţionarea acestor cereri de către judecători specializaţi în materie penală care sunt mai familiarizaţi cu specificul infracţiunilor contra persoanei şi cu impactul pe care acestea îl au asupra victimei.

În atingerea acestor obiective, iniţiatorii actului normativ îşi propun minime modificări aduse regulilor de procedură privind soluţionarea cererilor în discuţie, înregistrarea acestor cauze la