Decizia nr. 414 din 24 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Lia Savonea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.342/111/CA/2024-R.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept; au fost depuse opinii ale specialiştilor (Institutul Naţional al Magistraturii şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Centrul de cercetări în ştiinţe penale) şi concluzii formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 13 iunie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 3.342/111/CA/2024-R, Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: „Înţelesul noţiunii de «cercetat» la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul dacă această noţiune se referă atât la desfăşurarea urmăririi penale in rem, cât şi la desfăşurarea urmăririi penale in personam sau doar la desfăşurarea urmăririi penale in personam”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 15 iulie 2025 cu nr. 1.536/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 24 noiembrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, forma în vigoare la 15.03.2022 – data obţinerii permisului de conducere (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 – forma în vigoare la 15.03.2022) „Art. 114. – (1) Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri: (…) f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (…) „

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la 28.07.2024 – data anulării permisului de conducere (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 – forma în vigoare la 28.07.2024) „Art. 114. – (1) Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri: (…) f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (1) şi (2), art. 336, 336 1 , 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2) – (4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru săvârşirea unei infracţiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (…) „

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură penală) ” Începerea urmăririi penale Art. 305. – (1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. (2) Începerea urmăririi penale şi, respectiv, continuarea efectuării urmăririi penale se dispun prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) şi g). (3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei. (…)” ” Aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect Art. 307. – Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.” ” Dreptul la apărare Art. 10. – (…) (3) Suspectul are dreptul de a fi informat de îndată şi înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia. (4) Înainte de a fi ascultaţi, suspectului şi inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declaraţie. (5) Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia a fost invocată chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la 11.09.2024, reclamantul AB a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul rutier (IPJ Bihor – SR), anularea în totalitate a Dispoziţiei nr. aaaaa/28.07.2024 emise de şeful Serviciului Rutier Bihor (Dispoziţia din 28.07.2024), cu consecinţa obligării pârâtului la restituirea permisului de conducere titularului AB.

În motivare, reclamantul a arătat că la 8.07.2020 a săvârşit fapta de a conduce pe drumurile publice un autoturism fără a deţine permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

Ca urmare a acestei fapte s-a constituit Dosarul penal nr. 508/P/2021 în care reclamantul nu a avut nicio calitate procesuală până la 28.09.2022, când a dobândit calitatea de suspect, prin ordonanţa de continuare a urmăririi penale. Reclamantul a fost condamnat pentru fapta comisă prin Sentinţa penală nr. 26 din 28 martie 2024, pronunţată în Dosarul penal nr. 3.309/177/2022 de către Judecătoria Aleşd, definitivă prin Decizia penală nr. 446 din 11 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în cadrul aceluiaşi dosar.

Între timp, reclamantul a urmat cursurile şcolii de şoferi şi, la 15.03.2022 (înainte de a deveni suspect în dosarul penal), a obţinut permisul de conducere.

Prin Dispoziţia din 28.07.2024, permisul de conducere obţinut de către reclamant, potrivit celor anterior menţionate, a fost anulat în temeiul art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Reclamantul a invocat nelegalitatea sancţiunii anulării permisului de conducere, argumentând, în esenţă, că sancţiunea menţionată nu este prevăzută de lege şi duce la pierderea unui drept dobândit în mod legal, întrucât, deşi la data dobândirii permisului de conducere nu avea nicio calitate „penală”, prin dispoziţia contestată s-a dispus anularea acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2022 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004).

Pârâtul IPJ Bihor – SR a depus întâmpinare şi note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea cererii de anulare a Dispoziţiei din 28.07.2024.

În motivare, pârâtul a arătat că reclamantul a obţinut permisul de conducere pe perioada cercetării/judecării în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul siguranţei pe drumurile publice, fiind condamnat printr-o sentinţă penală rămasă definitivă pentru acea infracţiune. A fost invocată, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 891 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021.

În drept, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 554/2004 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 [art. 114 alin. (1) lit. f)].

Prin Sentinţa civilă nr. 132 din 13 februarie 2025, Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul AB, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Bihor – SR.

În considerente, prima instanţă a reţinut că sintagma „cercetat sau judecat” din cuprinsul art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 trebuie interpretată în sensul că se referă la întreaga activitate desfăşurată de organele judiciare începând cu momentul sesizării acestora cu privire la săvârşirea faptelor penale. O interpretare restrictivă în sensul că cercetarea ar începe doar din momentul dobândirii calităţii de suspect sau inculpat ar conduce la eludarea scopului urmărit de legiuitor prin instituirea acestei măsuri tehnico-administrative, şi anume protejarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi prevenirea săvârşirii de noi fapte de acelaşi tip.

Împotriva Sentinţei civile nr. 132 din 13 februarie 2025 a Tribunalului Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul AB, solicitând: în principal, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, iar, în subsidiar, admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa rejudecării cauzei şi admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că prima instanţă a aplicat o dispoziţie legală inexistentă, iar sintagma „cercetat sau judecat” din cuprinsul textului normativ trebuie interpretată în coroborare cu dispoziţiile legale ce au la bază emiterea sentinţei penale de condamnare, respectiv dobândirea calităţii de persoană cercetată sau judecată, în caz contrar s-ar ajunge în situaţia unor abuzuri.

A solicitat instanţei de recurs să constate că nu a fost nici cercetat şi nici judecat la momentul obţinerii permisului de conducere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din Codul de procedură civilă.

Intimatul-pârât IPJ Bihor – SR a formulat întâmpinare la recursul sus-menţionat, prin care a solicitat respingerea acestei căi de atac ca nefondată, arătând, în esenţă, că nu au fost încălcate principiul legalităţii pedepsei sau normele de drept contravenţionale, întrucât măsura anulării permisului de conducere nu este o sancţiune penală sau contravenţională.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale Codului de procedură civilă. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 13 iunie 2025, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: a) există o cauză aflată în curs de judecată în faţa instanţei de recurs, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; b) litigiul s-a născut după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, acţiunea fiind înregistrată la 11.09.2024; c) chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 cu referire la sintagma „cercetat” din cuprinsul normei, deoarece norma este lapidară şi susceptibilă de interpretări contrare. Chestiunea de drept este una reală, veritabilă, susceptibilă de a da naştere unor interpretări diferite şi controversate, deoarece se poate argumenta că o persoană este cercetată penal abia din momentul în care i se aduce la cunoştinţă dobândirea calităţii de suspect. O interpretare opusă a dispoziţiei legale este în sensul că noţiunea de „cercetat” include toate etapele urmăririi penale, inclusiv urmărirea penală in rem; d) de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât modalitatea de interpretare şi aplicare a legii reprezintă singurul motiv de recurs. Având în vedere starea de fapt expusă, este criticată interpretarea dată art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 de către prima instanţă, în sensul că sintagma „cercetat sau judecat” se referă la întreaga activitate desfăşurată de organele judiciare începând cu momentul sesizării acestora cu privire la săvârşirea faptelor penale; e) chestiunea de drept este relativ nouă, art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007), suferind modificări ulterioare. Noţiunea de „cercetat” a rămas neschimbată în toate formele legii, însă nu a fost identificată jurisprudenţă a instanţelor naţionale în interpretarea şi aplicarea textului legal; f) în urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei probleme de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii; g) conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Punctul de vedere al recurentului-reclamant este în sensul că sintagma „cercetat sau judecat” din cuprinsul art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 trebuie interpretată în coroborare cu dispoziţiile legale ce au la bază emiterea sentinţei penale de condamnare, respectiv dobândirea calităţii de persoană cercetată sau judecată.

Intimatul-pârât nu şi-a exprimat un punct de vedere asupra admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept în discuţie şi nici asupra fondului acesteia din urmă. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere realizează o analiză a caracterului dificil al chestiunii de drept supuse dezlegării, precum şi a posibilelor variante de interpretare a normelor legale, însă fără a exprima un punct de vedere propriu cu privire la problema în discuţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Ca urmare a consultării instanţelor de judecată a fost comunicată o hotărâre definitivă, prin care s-a reţinut că cercetările în ceea ce îl priveşte pe reclamant au început la data la care a fost depistat conducând autoturismul fără permis de conducere (17.01.2023), iar art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu impunea cerinţa ca persoana cercetată în cadrul procesului penal să fi dobândit calitatea de suspect sau de inculpat, în condiţiile Codului de procedură penală, ci doar ca aceasta să fie cercetată într-un proces penal.

Din punctele de vedere teoretice transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că prin noţiunea de „cercetat” la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se înţelege situaţia în care urmărirea penală se desfăşoară in rem, în condiţiile în care dispoziţiile legale în discuţie nu impun condiţia ca persoana căreia i se anulează permisul de conducere să fi dobândit, la momentul obţinerii permisului, calitatea de „suspect” sau de „inculpat”, în condiţiile Codului de procedură penală.

Într-o altă opinie teoretică, majoritară, s-a apreciat că prin noţiunea de „cercetat” la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se înţelege situaţia în care urmărirea penală se desfăşoară in personam, respectiv din momentul în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar făptuitorul dobândeşte calitatea de suspect, conform art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. Deşi etapa in rem face parte din urmărirea penală, aceasta nu implică o cercetare directă a unei persoane, ci doar a faptei, astfel încât includerea ei în noţiunea de „cercetat” ar fi nejustificată şi disproporţionată.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei Judiciare – Serviciul Judiciar Civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate de către Curtea Constituţională deciziile nr. 374 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 5 octombrie 2021, nr. 891 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021 şi nr. 141 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 24 mai 2016, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, şi, respectiv, ca inadmisibilă, excepţiile invocate şi prin care s-a constatat că prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. X. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a fost identificată o hotărâre relevantă cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: – Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Maszni împotriva României (Cererea nr. 59.892/00), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 24 august 2007, prin care CEDO a stabilit că nu a fost încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Protocolul nr. 7) în privinţa plângerii referitoare la soluţiile instanţelor naţionale privind anularea permisului de conducere al reclamantului, ca urmare a condamnării acestuia pentru o infracţiune în legătură cu circulaţia rutieră (considerentele 66-69). XI. Opiniile specialiştilor

În conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (11) raportate la cele ale art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, au fost solicitate opiniile mai multor specialişti asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Au fost transmise puncte de vedere de către Institutul Naţional al Magistraturii, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara – Centrul de cercetări în ştiinţe penale şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit opiniei comunicate de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara – Centrul de cercetări în ştiinţe penale, chestiunea în discuţie nu ridică nicio problemă de interpretare veritabilă, în contextul în care persoana cercetată nu poate fi, nici strict legal şi nici prin interpretare, o persoană faţă de care s-a început urmărirea penală in rem; nicio consecinţă juridică nu poate deriva dintr-o calitate neoficială pe care legea de procedură nu o prevede.

Conform punctului de vedere comunicat de Institutul Naţional al Magistraturii, noţiunea de „cercetat” la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se referă doar la desfăşurarea urmăririi penale in personam.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că, pentru ca titularul permisului de conducere să fie persoană „cercetată”, în sensul art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este necesar ca acesta să fi dobândit o calitate procesuală în cadrul cercetărilor penale. La aceeaşi concluzie se va ajunge şi prin interpretarea literală a textului de lege, care vorbeşte despre „perioada în care titularul era cercetat”, ceea ce presupune că, în cadrul urmăririi penale, persoana respectivă a dobândit o calitate. În caz contrar, textul s-ar fi referit la cercetarea faptei, caz în care anularea permisului de conducere s-ar fi putut dispune şi atunci când urmărirea penală a fost începută in rem.

Potrivit punctului de vedere formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, calitatea de persoană cercetată trebuie să se raporteze la momentul în care a fost întocmit actul de sesizare, act de sesizare ce a condus la iniţierea unui proces penal finalizat cu pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare faţă de persoana respectivă.

În argumentarea acestui punct de vedere au fost invocate deciziile Curţii Constituţionale: nr. 280 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014, paragrafele 20 şi 21; nr. 891 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021, paragrafele 15-17, şi nr. 374 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 5 octombrie 2021, paragrafele 12-15.

Faţă de hotărârile instanţei de contencios constituţional invocate în cele de mai sus s-a concluzionat că măsura anulării permisului de conducere, chiar dacă este consecinţa condamnării pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, nu este o pedeapsă în sensul legii penale, ci o măsură tehnico-administrativă cu rol disuasiv. În consecinţă, notificarea acuzaţiei penale către persoana acuzată şi începerea urmăririi penale in personam reprezintă un moment procesual relevant doar în materia procesului penal, nu şi în ceea ce priveşte aplicarea măsurii tehnico-administrative a anulării permisului de conducere.

Din punct de vedere istoric, ipoteza anulării permisului de conducere prevăzută de art. 114 alin. (1) lit. f) a fost introdusă în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 în anul 2007, când Codul de procedură penală, atunci în vigoare, nu conţinea distincţia dintre începerea urmăririi penale in rem şi efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar aspectele care vizează reperele temporale ale obţinerii permisului de conducere au rămas neschimbate şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Această constatare justifică o concluzie în sensul că perioada în care titularul permisului este cercetat sau judecat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu implică, în viziunea acestei reglementări speciale, o corelare automată cu fazele procesului penal, aşa cum sunt acestea reflectate de art. 3 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care consacră principiul separării funcţiilor judiciare. XII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au propus admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.342/111/CA/2024-R, cu următoarea dezlegare a problemei de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înţelesul noţiunii de «cercetat» se referă doar la desfăşurarea urmăririi penale in personam.” XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, instanţa supremă constată că sunt îndeplinite condiţiile amintite.

Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal învestite în mod legal cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cerinţa nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este îndeplinită, în condiţiile în care nu există dezlegări de principiu ale aceloraşi chestiuni de drept sau ale unor chestiuni similare date de instanţa supremă în cadrul acestei competenţe specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop – hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi recursul în interesul legii.

În ceea ce priveşte a treia condiţie, se constată că problema de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă este esenţială. Aceasta se situează într-o relaţie de dependenţă cu soluţia ce ar putea fi dată recursului, câtă vreme prin calea de atac s-a criticat interpretarea dată art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 de către prima instanţă, în sensul că sintagma „cercetat sau judecat” se referă la întreaga activitate desfăşurată de organele judiciare începând cu momentul sesizării acestora cu privire la săvârşirea faptelor penale.

De asemenea, chestiunea de drept vizată de întrebare este reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în condiţiile în care noţiunea de „cercetat” este vagă şi nu conţine o reglementare propriu-zisă. Astfel, se poate interpreta că o persoană este cercetată penal abia din momentul în care i se aduce la cunoştinţă dobândirea calităţii de suspect. Deopotrivă însă, în contextul lipsei de precizie a normei, dar şi al momentului adoptării acesteia, corespondent vechii legislaţii procesual penale, care nu conţinea formal distincţia dintre începerea urmăririi penale in rem şi efectuarea în continuare a urmăririi penale, se poate argumenta că noţiunea de „cercetat” include toate etapele urmăririi penale. Posibilitatea de interpretare diferită este confirmată şi de punctele de vedere transmise de către instanţele şi specialiştii consultaţi (supra 35-37 şi 44-51).

Este îndeplinită şi condiţia noutăţii. Chiar dacă prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu sunt recent intrate în vigoare, jurisprudenţa se află într-un stadiu incipient, după cum rezultă din relaţiile comunicate de către curţile de apel, fiind identificată o singură hotărâre judecătorească relevantă (supra 34).

În considerarea tuturor argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că mecanismul reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat. Asupra fondului sesizării

Soluţionarea problemei de drept ce face obiectul prezentei cauze impune preliminar o succintă prezentare a cadrului legal aplicabil măsurii anulării permisului de conducere.

În acest sens se reţine că dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează expres şi limitativ cazurile în care se poate dispune măsura anulării permisului de conducere. Analizând toate aceste cazuri, se constată că măsura reprezintă, de principiu, consecinţa condamnării titularului său printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru fapte sau infracţiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulaţiei pe drumurile publice sau a altor norme legale.

Astfel, prin această hotărâre s-a constatat: fie săvârşirea unei infracţiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, rezultat aflat în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regulilor de circulaţie [lit. a) ]; fie săvârşirea altor infracţiuni prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2) şi (4) din Codul penal [lit. b) ]; fie instanţa de judecată a pronunţat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei sau ocupaţiei de conducător de vehicule, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal [lit. d) ]; fie permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârşirea altor infracţiuni prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (1) şi (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2) şi (4) din Codul penal [lit. f) ].

În acelaşi timp se observă că, spre deosebire de cazurile prevăzute la lit. a), b) şi d) ale art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care valorifică strict condiţia existenţei hotărârii definitive de condamnare pentru fapte sau infracţiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulaţiei pe drumurile publice sau a altor norme legale, cel conţinut de norma de la lit. f) din acelaşi articol adaugă o cerinţă suplimentară, anume aceea ca permisul de conducere să fi fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Chestiunea de drept supusă analizei este relaţionată cu această din urmă cerinţă şi priveşte înţelesul sintagmei „cercetat”, în absenţa unei norme exprese care să o definească.

Soluţionarea acesteia impune interpretarea art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin clarificarea înţelesului său, atât din perspectiva legislaţiei în care este prevăzută, cât şi a legăturilor acesteia cu materia conexă a procedurii penale.

Procedând la interpretarea literală a textului de lege, în primul rând se constată că norma face referire la „perioada în care titularul era cercetat (…) în cadrul unui proces penal” (subl. ns.) pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Prin urmare, textul nu are în vedere simpla cercetare a împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită, ci şi ca această activitate să îl vizeze efectiv pe titularul permisului de conducere. Totodată, se constată că activitatea de cercetare este integrată procesului penal, astfel încât semnificaţia sa nu poate fi desprinsă de acest context, ci trebuie căutată prin raportare la normele care guvernează procesul penal.

Astfel, pentru a realiza corelaţia cu aceste din urmă norme, mai întâi trebuie menţionat că dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au intrat în vigoare la data de 29.06.2007, aşadar în perioada de activitate a Codului de procedură penală din 1968.

Sub imperiul acestuia, procesul penal începea cu faza de urmărire penală, declanşată prin rezoluţia organului de urmărire penală atunci când existau date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevedea art. 228 alin. (1). Actele de cercetare penală se efectuau in rem, cu obiectivul de a se lămuri împrejurările în care s-a săvârşit fapta, iar, din momentul identificării autorului, şi in personam, ocazie cu care acestuia îi era atribuită calitatea de învinuit, cu consecinţa aducerii la cunoştinţă a faptei pentru care este cercetat şi a recunoaşterii drepturilor procesuale, conform art. 6 alin. (3) din acelaşi cod.

De lege lata, reglementarea consacră un mecanism etapizat, clar conturat, chiar şi în situaţiile în care autorul faptei este indicat sau cunoscut încă din momentul sesizării. Conform art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmărirea penală începe in rem, atunci când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, iar trecerea la faza in personam survine, potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar atunci când există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din acelaşi cod în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.

Astfel, chiar şi în ipotezele în care existenţa unui făptuitor este cunoscută, cum ar fi în cazul infracţiunii de conducere fără permis, odată cu depistarea în trafic, atribuirea calităţii de suspect nu intervine automat ca urmare a declanşării cercetării penale, ci doar dacă aceasta conduce la strângerea şi administrarea de probe care să permită bănuiala rezonabilă că făptuitorul a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală.

În egală măsură, trebuie reamintit că, după cum rezultă inclusiv din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016), desemnarea unei persoane ca suspect nu reprezintă o decizie de oportunitate, aflată la discreţia organului de cercetare penală, ci o obligaţie procesuală precisă şi determinată. Organul judiciar nu poate să amâne nejustificat momentul la care o persoană devine suspect, ci trebuie să procedeze de urgenţă la emiterea ordonanţei, în momentul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 305 alin. (3) din Codul procedură penală.

Se observă astfel că, în cazul ambelor reglementări procesual-penale prezentate, momentul în care făptuitorul devine cercetat în mod efectiv în cadrul procesului penal este acela al atribuirii calităţii procesuale (învinuit – sub vechiul cod, suspect – sub actualul cod), ocazie cu care devine titularul unor drepturi procesuale şi este încunoştinţat cu privire la faptă. Anterior acestuia, făptuitorul este complet străin de cadrul procesual al cercetării penale, astfel încât nu poate fi considerat „cercetat” nici în sensul avut în vedere de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Totodată, această interpretare a dispoziţiilor legale corespunde şi naturii măsurii administrative de anulare a permisului de conducere, asemănătoare, prin caracterul punitiv şi descurajant, unei pedepse penale, după cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 21 septembrie 2006 în Cauza Maszni împotriva României, paragraful 66). În condiţiile în care, în cazul prevăzut de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, permisul de conducere este dobândit ulterior săvârşirii infracţiunii pentru care se dispune condamnarea, previzibilitatea măsurii de anulare poate fi garantată doar începând cu momentul în care titularului permisului de conducere i s-a adus la cunoştinţă în mod neechivoc că este subiect al cercetării penale. Doar din acest moment, cel cercetat poate prefigura implicaţiile juridice ale eventualelor demersuri realizate pentru dobândirea permisului de conducere.

Este adevărat că, prin această interpretare, se conferă caracter legal dobândirii permisului de conducere în intervalul cuprins între data săvârşirii infracţiunii pentru care a intervenit condamnarea definitivă şi cea a începerii urmăririi penale in personam. Această situaţie reprezintă însă, eventual, o lacună legislativă, ce nu poate fi suplinită pe cale interpretativă, ci doar prin intervenţia legiuitorului pentru modificarea art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Faţă de cele de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că se impune admiterea sesizării şi pronunţarea unei hotărâri prealabile în sensul că înţelesul noţiunii de „cercetat” la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se referă doar la desfăşurarea urmăririi penale in personam.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,