Decizia nr. 414/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.342/111/CA/2024-R.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept; au fost depuse opinii ale specialiștilor (Institutul Național al Magistraturii și Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Centrul de cercetări în științe penale) și concluzii formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 13 iunie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 3.342/111/CA/2024-R, Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "Înțelesul noțiunii de «cercetat» la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul dacă această noțiune se referă atât la desfășurarea urmăririi penale in rem, cât și la desfășurarea urmăririi penale in personam sau doar la desfășurarea urmăririi penale in personam".

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15 iulie 2025 cu nr. 1.536/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 24 noiembrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2006, forma în vigoare la 15.03.2022 - data obținerii permisului de conducere (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - forma în vigoare la 15.03.2022) "Art. 114. - (1) Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri: (...) f) permisul de conducere a fost obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (...) "

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la 28.07.2024 - data anulării permisului de conducere (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - forma în vigoare la 28.07.2024) "Art. 114. - (1) Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri: (...) f) permisul de conducere a fost obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (1) și (2), art. 336, 336 1 , 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2) - (4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru săvârșirea unei infracțiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (...) "

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură penală) " Începerea urmăririi penale Art. 305. - (1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. (2) Începerea urmăririi penale și, respectiv, continuarea efectuării urmăririi penale se dispun prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) și g). (3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei. (...)" " Aducerea la cunoștință a calității de suspect Art. 307. - Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoștință, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal." " Dreptul la apărare Art. 10. - (...) (3) Suspectul are dreptul de a fi informat de îndată și înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală și încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui și încadrarea juridică a acesteia. (4) Înainte de a fi ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declarație. (5) Organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul procesului penal. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia a fost invocată chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal la 11.09.2024, reclamantul AB a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Bihor - Serviciul rutier (IPJ Bihor - SR), anularea în totalitate a Dispoziției nr. aaaaa/28.07.2024 emise de șeful Serviciului Rutier Bihor (Dispoziția din 28.07.2024), cu consecința obligării pârâtului la restituirea permisului de conducere titularului AB.

În motivare, reclamantul a arătat că la 8.07.2020 a săvârșit fapta de a conduce pe drumurile publice un autoturism fără a deține permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

Ca urmare a acestei fapte s-a constituit Dosarul penal nr. 508/P/2021 în care reclamantul nu a avut nicio calitate procesuală până la 28.09.2022, când a dobândit calitatea de suspect, prin ordonanța de continuare a urmăririi penale. Reclamantul a fost condamnat pentru fapta comisă prin Sentința penală nr. 26 din 28 martie 2024, pronunțată în Dosarul penal nr. 3.309/177/2022 de către Judecătoria Aleșd, definitivă prin Decizia penală nr. 446 din 11 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în cadrul aceluiași dosar.

Între timp, reclamantul a urmat cursurile școlii de șoferi și, la 15.03.2022 (înainte de a deveni suspect în dosarul penal), a obținut permisul de conducere.

Prin Dispoziția din 28.07.2024, permisul de conducere obținut de către reclamant, potrivit celor anterior menționate, a fost anulat în temeiul art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Reclamantul a invocat nelegalitatea sancțiunii anulării permisului de conducere, argumentând, în esență, că sancțiunea menționată nu este prevăzută de lege și duce la pierderea unui drept dobândit în mod legal, întrucât, deși la data dobândirii permisului de conducere nu avea nicio calitate "penală", prin dispoziția contestată s-a dispus anularea acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2022 și ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004).

Pârâtul IPJ Bihor - SR a depus întâmpinare și note de ședință, prin care a solicitat respingerea cererii de anulare a Dispoziției din 28.07.2024.

În motivare, pârâtul a arătat că reclamantul a obținut permisul de conducere pe perioada cercetării/judecării în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul siguranței pe drumurile publice, fiind condamnat printr-o sentință penală rămasă definitivă pentru acea infracțiune. A fost invocată, totodată, Decizia Curții Constituționale nr. 891 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 554/2004 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 [art. 114 alin. (1) lit. f)].

Prin Sentința civilă nr. 132 din 13 februarie 2025, Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul AB, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Bihor - SR.

În considerente, prima instanță a reținut că sintagma "cercetat sau judecat" din cuprinsul art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 trebuie interpretată în sensul că se referă la întreaga activitate desfășurată de organele judiciare începând cu momentul sesizării acestora cu privire la săvârșirea faptelor penale. O interpretare restrictivă în sensul că cercetarea ar începe doar din momentul dobândirii calității de suspect sau inculpat ar conduce la eludarea scopului urmărit de legiuitor prin instituirea acestei măsuri tehnico-administrative, și anume protejarea siguranței circulației pe drumurile publice și prevenirea săvârșirii de noi fapte de același tip.

Împotriva Sentinței civile nr. 132 din 13 februarie 2025 a Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul AB, solicitând: în principal, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, iar, în subsidiar, admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința rejudecării cauzei și admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că prima instanță a aplicat o dispoziție legală inexistentă, iar sintagma "cercetat sau judecat" din cuprinsul textului normativ trebuie interpretată în coroborare cu dispozițiile legale ce au la bază emiterea sentinței penale de condamnare, respectiv dobândirea calității de persoană cercetată sau judecată, în caz contrar s-ar ajunge în situația unor abuzuri.

A solicitat instanței de recurs să constate că nu a fost nici cercetat și nici judecat la momentul obținerii permisului de conducere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din Codul de procedură civilă.

Intimatul-pârât IPJ Bihor - SR a formulat întâmpinare la recursul sus-menționat, prin care a solicitat respingerea acestei căi de atac ca nefondată, arătând, în esență, că nu au fost încălcate principiul legalității pedepsei sau normele de drept contravenționale, întrucât măsura anulării permisului de conducere nu este o sancțiune penală sau contravențională.

În drept, au fost invocate dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și ale Codului de procedură civilă. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 13 iunie 2025, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: a) există o cauză aflată în curs de judecată în fața instanței de recurs, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; b) litigiul s-a născut după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, acțiunea fiind înregistrată la 11.09.2024; c) chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăți de interpretare a dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 cu referire la sintagma "cercetat" din cuprinsul normei, deoarece norma este lapidară și susceptibilă de interpretări contrare. Chestiunea de drept este una reală, veritabilă, susceptibilă de a da naștere unor interpretări diferite și controversate, deoarece se poate argumenta că o persoană este cercetată penal abia din momentul în care i se aduce la cunoștință dobândirea calității de suspect. O interpretare opusă a dispoziției legale este în sensul că noțiunea de "cercetat" include toate etapele urmăririi penale, inclusiv urmărirea penală in rem; d) de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât modalitatea de interpretare și aplicare a legii reprezintă singurul motiv de recurs. Având în vedere starea de fapt expusă, este criticată interpretarea dată art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 de către prima instanță, în sensul că sintagma "cercetat sau judecat" se referă la întreaga activitate desfășurată de organele judiciare începând cu momentul sesizării acestora cu privire la săvârșirea faptelor penale; e) chestiunea de drept este relativ nouă, art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 a fost introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2007), suferind modificări ulterioare. Noțiunea de "cercetat" a rămas neschimbată în toate formele legii, însă nu a fost identificată jurisprudență a instanțelor naționale în interpretarea și aplicarea textului legal; f) în urma consultării jurisprudenței instanței supreme s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei probleme de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunțată în recurs în interesul legii; g) conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Punctul de vedere al recurentului-reclamant este în sensul că sintagma "cercetat sau judecat" din cuprinsul art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 trebuie interpretată în coroborare cu dispozițiile legale ce au la bază emiterea sentinței penale de condamnare, respectiv dobândirea calității de persoană cercetată sau judecată.

Intimatul-pârât nu și-a exprimat un punct de vedere asupra admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării chestiunii de drept în discuție și nici asupra fondului acesteia din urmă. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere realizează o analiză a caracterului dificil al chestiunii de drept supuse dezlegării, precum și a posibilelor variante de interpretare a normelor legale, însă fără a exprima un punct de vedere propriu cu privire la problema în discuție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Ca urmare a consultării instanțelor de judecată a fost comunicată o hotărâre definitivă, prin care s-a reținut că cercetările în ceea ce îl privește pe reclamant au început la data la care a fost depistat conducând autoturismul fără permis de conducere (17.01.2023), iar art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu impunea cerința ca persoana cercetată în cadrul procesului penal să fi dobândit calitatea de suspect sau de inculpat, în condițiile Codului de procedură penală, ci doar ca aceasta să fie cercetată într-un proces penal.

Din punctele de vedere teoretice transmise de către instanțele consultate au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că prin noțiunea de "cercetat" la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se înțelege situația în care urmărirea penală se desfășoară in rem, în condițiile în care dispozițiile legale în discuție nu impun condiția ca persoana căreia i se anulează permisul de conducere să fi dobândit, la momentul obținerii permisului, calitatea de "suspect" sau de "inculpat", în condițiile Codului de procedură penală.

Într-o altă opinie teoretică, majoritară, s-a apreciat că prin noțiunea de "cercetat" la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se înțelege situația în care urmărirea penală se desfășoară in personam, respectiv din momentul în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar făptuitorul dobândește calitatea de suspect, conform art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. Deși etapa in rem face parte din urmărirea penală, aceasta nu implică o cercetare directă a unei persoane, ci doar a faptei, astfel încât includerea ei în noțiunea de "cercetat" ar fi nejustificată și disproporționată.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției Judiciare - Serviciul Judiciar Civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Dispozițiile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate de către Curtea Constituțională deciziile nr. 374 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 5 octombrie 2021, nr. 891 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021 și nr. 141 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 24 mai 2016, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, și, respectiv, ca inadmisibilă, excepțiile invocate și prin care s-a constatat că prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost identificată jurisprudență relevantă cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. X. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a fost identificată o hotărâre relevantă cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: - Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Maszni împotriva României (Cererea nr. 59.892/00), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 24 august 2007, prin care CEDO a stabilit că nu a fost încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Protocolul nr. 7) în privința plângerii referitoare la soluțiile instanțelor naționale privind anularea permisului de conducere al reclamantului, ca urmare a condamnării acestuia pentru o infracțiune în legătură cu circulația rutieră (considerentele 66-69). XI. Opiniile specialiștilor

În conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (11) raportate la cele ale art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, au fost solicitate opiniile mai multor specialiști asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Au fost transmise puncte de vedere de către Institutul Național al Magistraturii, Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara - Centrul de cercetări în științe penale și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit opiniei comunicate de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara - Centrul de cercetări în științe penale, chestiunea în discuție nu ridică nicio problemă de interpretare veritabilă, în contextul în care persoana cercetată nu poate fi, nici strict legal și nici prin interpretare, o persoană față de care s-a început urmărirea penală in rem; nicio consecință juridică nu poate deriva dintr-o calitate neoficială pe care legea de procedură nu o prevede.

Conform punctului de vedere comunicat de Institutul Național al Magistraturii, noțiunea de "cercetat" la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se referă doar la desfășurarea urmăririi penale in personam.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că, pentru ca titularul permisului de conducere să fie persoană "cercetată", în sensul art. 114 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, este necesar ca acesta să fi dobândit o calitate procesuală în cadrul cercetărilor penale. La aceeași concluzie se va ajunge și prin interpretarea literală a textului de lege, care vorbește despre "perioada în care titularul era cercetat", ceea ce presupune că, în cadrul urmăririi penale, persoana respectivă a dobândit o calitate. În caz contrar, textul s-ar fi referit la cercetarea faptei, caz în care anularea permisului de conducere s-ar fi putut dispune și atunci când urmărirea penală a fost începută in rem.

Potrivit punctului de vedere formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, calitatea de persoană cercetată trebuie să se raporteze la momentul în care a fost întocmit actul de sesizare, act de sesizare ce a condus la inițierea unui proces penal finalizat cu pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare față de persoana respectivă.

În argumentarea acestui punct de vedere au fost invocate deciziile Curții Constituționale: nr. 280 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014, paragrafele 20 și 21; nr. 891 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021, paragrafele 15-17, și nr. 374 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 5 octombrie 2021, paragrafele 12-15.

Față de hotărârile instanței de contencios constituțional invocate în cele de mai sus s-a concluzionat că măsura anulării permisului de conducere, chiar dacă este consecința condamnării pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, nu este o pedeapsă în sensul legii penale, ci o măsură tehnico-administrativă cu rol disuasiv. În consecință, notificarea acuzației penale către persoana acuzată și începerea urmăririi penale in personam reprezintă un moment procesual relevant doar în materia procesului penal, nu și în ceea ce privește aplicarea măsurii tehnico-administrative a anulării permisului de conducere.

Din punct de vedere istoric, ipoteza anulării permisului de conducere prevăzută de art. 114 alin. (1) lit. f) a fost introdusă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 în anul 2007, când Codul de procedură penală, atunci în vigoare, nu conținea distincția dintre începerea urmăririi penale in rem și efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar aspectele care vizează reperele temporale ale obținerii permisului de conducere au rămas neschimbate și după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Această constatare justifică o concluzie în sensul că perioada în care titularul permisului este cercetat sau judecat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu implică, în viziunea acestei reglementări speciale, o corelare automată cu fazele procesului penal, așa cum sunt acestea reflectate de art. 3 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care consacră principiul separării funcțiilor judiciare. XII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au propus admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.342/111/CA/2024-R, cu următoarea dezlegare a problemei de drept: "În interpretarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înțelesul noțiunii de «cercetat» se referă doar la desfășurarea urmăririi penale in personam." XIII. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, instanța supremă constată că sunt îndeplinite condițiile amintite.

Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal învestite în mod legal cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție este îndeplinită, în condițiile în care nu există dezlegări de principiu ale acelorași chestiuni de drept sau ale unor chestiuni similare date de instanța supremă în cadrul acestei competențe specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop - hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și recursul în interesul legii.

În ceea ce privește a treia condiție, se constată că problema de drept cu care a fost sesizată instanța supremă este esențială. Aceasta se situează într-o relație de dependență cu soluția ce ar putea fi dată recursului, câtă vreme prin calea de atac s-a criticat interpretarea dată art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 de către prima instanță, în sensul că sintagma "cercetat sau judecat" se referă la întreaga activitate desfășurată de organele judiciare începând cu momentul sesizării acestora cu privire la săvârșirea faptelor penale.

De asemenea, chestiunea de drept vizată de întrebare este reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în condițiile în care noțiunea de "cercetat" este vagă și nu conține o reglementare propriu-zisă. Astfel, se poate interpreta că o persoană este cercetată penal abia din momentul în care i se aduce la cunoștință dobândirea calității de suspect. Deopotrivă însă, în contextul lipsei de precizie a normei, dar și al momentului adoptării acesteia, corespondent vechii legislații procesual penale, care nu conținea formal distincția dintre începerea urmăririi penale in rem și efectuarea în continuare a urmăririi penale, se poate argumenta că noțiunea de "cercetat" include toate etapele urmăririi penale. Posibilitatea de interpretare diferită este confirmată și de punctele de vedere transmise de către instanțele și specialiștii consultați (supra 35-37 și 44-51).

Este îndeplinită și condiția noutății. Chiar dacă prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu sunt recent intrate în vigoare, jurisprudența se află într-un stadiu incipient, după cum rezultă din relațiile comunicate de către curțile de apel, fiind identificată o singură hotărâre judecătorească relevantă (supra 34).

În considerarea tuturor argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că mecanismul reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat. Asupra fondului sesizării

Soluționarea problemei de drept ce face obiectul prezentei cauze impune preliminar o succintă prezentare a cadrului legal aplicabil măsurii anulării permisului de conducere.

În acest sens se reține că dispozițiile art. 114 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 reglementează expres și limitativ cazurile în care se poate dispune măsura anulării permisului de conducere. Analizând toate aceste cazuri, se constată că măsura reprezintă, de principiu, consecința condamnării titularului său printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru fapte sau infracțiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulației pe drumurile publice sau a altor norme legale.

Astfel, prin această hotărâre s-a constatat: fie săvârșirea unei infracțiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, rezultat aflat în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regulilor de circulație [lit. a) ]; fie săvârșirea altor infracțiuni prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2) și (4) din Codul penal [lit. b) ]; fie instanța de judecată a pronunțat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei sau ocupației de conducător de vehicule, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal [lit. d) ]; fie permisul de conducere a fost obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea altor infracțiuni prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (1) și (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2) și (4) din Codul penal [lit. f) ].

În același timp se observă că, spre deosebire de cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) ale art. 114 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care valorifică strict condiția existenței hotărârii definitive de condamnare pentru fapte sau infracțiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulației pe drumurile publice sau a altor norme legale, cel conținut de norma de la lit. f) din același articol adaugă o cerință suplimentară, anume aceea ca permisul de conducere să fi fost obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Chestiunea de drept supusă analizei este relaționată cu această din urmă cerință și privește înțelesul sintagmei "cercetat", în absența unei norme exprese care să o definească.

Soluționarea acesteia impune interpretarea art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, prin clarificarea înțelesului său, atât din perspectiva legislației în care este prevăzută, cât și a legăturilor acesteia cu materia conexă a procedurii penale.

Procedând la interpretarea literală a textului de lege, în primul rând se constată că norma face referire la "perioada în care titularul era cercetat (...) în cadrul unui proces penal" (subl. ns.) pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Prin urmare, textul nu are în vedere simpla cercetare a împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, ci și ca această activitate să îl vizeze efectiv pe titularul permisului de conducere. Totodată, se constată că activitatea de cercetare este integrată procesului penal, astfel încât semnificația sa nu poate fi desprinsă de acest context, ci trebuie căutată prin raportare la normele care guvernează procesul penal.

Astfel, pentru a realiza corelația cu aceste din urmă norme, mai întâi trebuie menționat că dispozițiile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au intrat în vigoare la data de 29.06.2007, așadar în perioada de activitate a Codului de procedură penală din 1968.

Sub imperiul acestuia, procesul penal începea cu faza de urmărire penală, declanșată prin rezoluția organului de urmărire penală atunci când existau date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, astfel cum prevedea art. 228 alin. (1). Actele de cercetare penală se efectuau in rem, cu obiectivul de a se lămuri împrejurările în care s-a săvârșit fapta, iar, din momentul identificării autorului, și in personam, ocazie cu care acestuia îi era atribuită calitatea de învinuit, cu consecința aducerii la cunoștință a faptei pentru care este cercetat și a recunoașterii drepturilor procesuale, conform art. 6 alin. (3) din același cod.

De lege lata, reglementarea consacră un mecanism etapizat, clar conturat, chiar și în situațiile în care autorul faptei este indicat sau cunoscut încă din momentul sesizării. Conform art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmărirea penală începe in rem, atunci când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar trecerea la faza in personam survine, potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar atunci când există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din același cod în care acțiunea penală nu poate fi exercitată.

Astfel, chiar și în ipotezele în care existența unui făptuitor este cunoscută, cum ar fi în cazul infracțiunii de conducere fără permis, odată cu depistarea în trafic, atribuirea calității de suspect nu intervine automat ca urmare a declanșării cercetării penale, ci doar dacă aceasta conduce la strângerea și administrarea de probe care să permită bănuiala rezonabilă că făptuitorul a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală.

În egală măsură, trebuie reamintit că, după cum rezultă inclusiv din jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016), desemnarea unei persoane ca suspect nu reprezintă o decizie de oportunitate, aflată la discreția organului de cercetare penală, ci o obligație procesuală precisă și determinată. Organul judiciar nu poate să amâne nejustificat momentul la care o persoană devine suspect, ci trebuie să procedeze de urgență la emiterea ordonanței, în momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 305 alin. (3) din Codul procedură penală.

Se observă astfel că, în cazul ambelor reglementări procesual-penale prezentate, momentul în care făptuitorul devine cercetat în mod efectiv în cadrul procesului penal este acela al atribuirii calității procesuale (învinuit - sub vechiul cod, suspect - sub actualul cod), ocazie cu care devine titularul unor drepturi procesuale și este încunoștințat cu privire la faptă. Anterior acestuia, făptuitorul este complet străin de cadrul procesual al cercetării penale, astfel încât nu poate fi considerat "cercetat" nici în sensul avut în vedere de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Totodată, această interpretare a dispozițiilor legale corespunde și naturii măsurii administrative de anulare a permisului de conducere, asemănătoare, prin caracterul punitiv și descurajant, unei pedepse penale, după cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 21 septembrie 2006 în Cauza Maszni împotriva României, paragraful 66). În condițiile în care, în cazul prevăzut de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, permisul de conducere este dobândit ulterior săvârșirii infracțiunii pentru care se dispune condamnarea, previzibilitatea măsurii de anulare poate fi garantată doar începând cu momentul în care titularului permisului de conducere i s-a adus la cunoștință în mod neechivoc că este subiect al cercetării penale. Doar din acest moment, cel cercetat poate prefigura implicațiile juridice ale eventualelor demersuri realizate pentru dobândirea permisului de conducere.

Este adevărat că, prin această interpretare, se conferă caracter legal dobândirii permisului de conducere în intervalul cuprins între data săvârșirii infracțiunii pentru care a intervenit condamnarea definitivă și cea a începerii urmăririi penale in personam. Această situație reprezintă însă, eventual, o lacună legislativă, ce nu poate fi suplinită pe cale interpretativă, ci doar prin intervenția legiuitorului pentru modificarea art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Față de cele de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că se impune admiterea sesizării și pronunțarea unei hotărâri prealabile în sensul că înțelesul noțiunii de "cercetat" la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se referă doar la desfășurarea urmăririi penale in personam.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,