Decizia nr. 325 din 22 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.884/121/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 19 februarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 1.884/121/2023, Tribunalul Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În cazul în care copilul a fost adoptat cu efecte restrânse ale unei filiaţiuni fireşti şi ambii părinţi s-au aflat într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), copilul are dreptul la indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare conform art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 2 aprilie 2025 cu nr. 764/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 22 septembrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare (Decretul-lege nr. 118/1990) ” Art. 1. – (1) Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice; b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e) a fost strămutată într-o altă localitate; f) a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964. (2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, indiferent de locul reţinerii. (…) Art. 4. – (1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. (…) Art. 5. – (1) Soţul/Soţia celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. (2) De aceleaşi drepturi beneficiază soţul (soţia) celui decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. (3) Beneficiază de indemnizaţia prevăzută la alin. (1) şi soţul (soţia) celui decedat în condiţiile prevăzute la alineatele precedente şi care, din motive de supravieţuire, a fost nevoit (nevoită) să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier, strămutat sau căruia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia. (4) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în timpul luptelor cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti, în timpul detenţiei, internării abuzive în spitale de psihiatrie, în timpul aplicării măsurii domiciliului obligatoriu, strămutării, deportării sau prizonieratului are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei. (5) De prevederile alin. (6)-(9) beneficiază în mod corespunzător şi copilul celui decedat după eliberarea din detenţie, internare abuzivă în spitale de psihiatrie, după ridicarea măsurii domiciliului obligatoriu, strămutare, deportare sau prizonierat, în situaţia în care părintele său, deşi ar fi avut dreptul, nu a beneficiat de prevederile prezentului decret-lege. (5 1 ) De prevederile alin. (6)-(9) beneficiază în mod corespunzător şi copilul minor la data căsătoriei părintelui său cu persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) şi care a fost crescut de către părintele beneficiar de indemnizaţie potrivit prezentei legi. (6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil. (7) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil. (8) Copilul care s-a aflat atât în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (4)-(7), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. (9) La stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (4), (5), (6) sau (7), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), copilul are dreptul la indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare.”

Legea nr. 130/2020 pentru completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Legea nr. 130/2020) ” Articol unic. – La articolul 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (4) se introduc cinci noi alineate, alineatele (5)-(9), cu următorul cuprins: ” (5) Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei. (6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. (7) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. (8) Copilul care s-a aflat atât în situaţiile prevăzute la alin. (6), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. (9) La stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (6) sau (7), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului au beneficiat de indemnizaţie lunară potrivit prevederilor art. 4, se ia în calcul indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare.»”

Legea nr. 232/2020 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Legea nr. 232/2020) ” Art. I. – Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (…) 2. La articolul 5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Art. 5. – (1) Soţul/Soţia celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.» (…) 4. La articolul 5, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” (5) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în timpul luptelor cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti, în timpul detenţiei, internării abuzive în spitale de psihiatrie, în timpul aplicării măsurii domiciliului obligatoriu, strămutării, deportării sau prizonieratului are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei.» 5. La articolul 5, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5 1 ), cu următorul cuprins: ” (5 1 ) De prevederile alin. (6)-(9) beneficiază în mod corespunzător şi copilul celui decedat după eliberarea din detenţie, internare abuzivă în spitale de psihiatrie, după ridicarea măsurii domiciliului obligatoriu, strămutare, deportare sau prizonierat, în situaţia în care părintele său, deşi ar fi avut dreptul, nu a beneficiat de prevederile prezentului decret-lege.» 6. La articolul 5, alineatele (6)-(9) se modifică şi vor avea următorul cuprins: ” (6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil. (7) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil. (8) Copilul care s-a aflat atât în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (5)-(7), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. (9) La stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (5), (5 1 ), (6) sau (7), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), copilul are dreptul la indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare.»” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia de contencios administrativ la 10.05.2023 cu nr. 1.884/121/2023, reclamantul AA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Galaţi (AJPIS Galaţi), a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. aaaa/15.12.2022 şi, pe cale de consecinţă, admiterea Cererii nr. bbbbb/26.10.2022, în sensul de a se stabili calitatea sa de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 5 alin. (6) din Legea nr. 130/2020 şi de art. 5 alin. (6) din Legea nr. 232/2020, în calitate de urmaş după tatăl său biologic BB, închis pe criterii politice timp de aproximativ şapte ani, conform Sentinţei nr. 1.566 din 12.12.1949 a Tribunalului Militar Iaşi şi Biletului de eliberare nr. cccc/1955.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia nr. aaaa/15.12.2022, AJPIS a respins cererea pentru încadrarea sa în prevederile art. 5 alin. (6) din Legea nr. 130/2020 şi ale art. 5 alin. (6) din Legea nr. 232/2020, apreciind că situaţia invocată în cazul părintelui său nu îl poate încadra în dispoziţiile art. 5 alin. (5)-(9) din Decretul-lege nr. 118/1990, întrucât, la stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (4), (5), (6) sau (7) ale art. 5 din decretul-lege anterior menţionat, în situaţia în care ambii părinţi ai copilului (explicitat în mod expres, în textul de lege, ca părinţii naturali, mama şi tatăl) s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), copilul are dreptul la indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare, situaţie ce nu este aplicabilă solicitării reclamantului.

Reclamantul apreciază că Decizia nr. aaaa/15.12.2022 este nelegală şi neîntemeiată, susţinând că, la data soluţionării Plângerii sale prealabile înregistrate cu nr. dddd/20.01.2023 la AJPIS Galaţi, respectiv prin Adresa nr. eeee/9.02.2023, pârâta a încălcat în mod clar şi fără echivoc cerinţele art. 121 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 232/2020, articol devenit ulterior art. 13 din Decretul-lege nr. 118/1990, în sensul că nu a motivat, în detaliu, respingerea cererii sale şi nu a făcut trimitere expresă la dispoziţiile legale încălcate.

Reclamantul a mai susţinut că pârâta a aplicat în mod greşit prevederile legale, întrucât atât tatăl care l-a înfiat, cât şi tatăl său biologic au fost deţinuţi politici, astfel că situaţia reclamantului vizează stabilirea dreptului de urmaş după cei doi părinţi, aspect nesoluţionat de pârâta din prezenta cauză.

Se susţine, totodată, că, în speţă, este vorba despre o adopţie cu efecte restrânse, realizată în baza Deciziei nr. fff/9.10.1975 emise de Consiliul Popular al Sectorului 2 Bucureşti, iar, potrivit art. 49 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), îi sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la data încuviinţării adopţiei, respectiv art. 67-78 din Legea nr. 4/1953 privind codul familiei (Legea nr. 4/1953).

Pârâta AJPIS Galaţi a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că, prin Decizia nr. gggg/15.12.2022, reclamantului i s-au acordat drepturile prevăzute de art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, în calitate de fiu al adoptatorului, decedat la 3.02.1991, astfel încât reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi beneficiar al drepturilor mai sus menţionate după părintele natural, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990. Reclamantul beneficiază deja de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare, după adoptatorul său.

De asemenea, pârâta a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 19 februarie 2025, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: (i) tribunalul este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; (ii) deşi este vorba despre posibilitatea exercitării unei căi de atac parţial devolutive, acest lucru influenţează în mod direct soluţia asupra fondului; (iii) chestiunea de drept în discuţie este nouă şi nu a făcut obiectul unei dezlegări în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Pârâta a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Punctul de vedere al pârâtei cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării rezultă din cuprinsul întâmpinării, respectiv, potrivit art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990, reclamantul beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare, după adoptatorul său. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, persoana care a fost adoptată cu efecte restrânse ale unei filiaţii fireşti, având ambii părinţi (adoptatorul şi tatăl biologic) în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, are dreptul doar la indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare, conform art. 5 alin. (9) din decretul-lege menţionat. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 1 martie 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, copilul înfiat cu efectele filiaţiei fireşti de alte persoane nu este exclus, pentru acest motiv, de la beneficiul drepturilor solicitate, în considerarea persecuţiei politice a părintelui său biologic; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 21 din 13 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 4 iulie 2024, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi s-a stabilit că: 1. În interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaşterea unor drepturi proprii copilului minor la data la care unul sau ambii părinţi au fost strămutaţi în altă localitate, precum şi copilului născut în perioada strămutării are drept consecinţă, după intrarea în vigoare a acestei norme, încetarea practicii anterioare de recunoaştere a dreptului la aceeaşi indemnizaţie în temeiul art. 1 alin. (1) lit. e) din acest act normativ. 2. În interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, de aceste prevederi nu pot beneficia copiii persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (6) din acest act normativ. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sunt: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte un grad de dificultate care impune intervenţia instanţei supreme şi să aibă caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Examinarea îndeplinirii, în mod cumulativ, a condiţiilor în care poate fi declanşat acest mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidenţă faptul că, în cazul prezentei sesizări, nu toate cerinţele esenţiale enunţate se verifică.

Astfel, din datele prezentate în cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, învestit cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ prin care reclamantul solicită, în esenţă, a se stabili calitatea sa de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 5 alin. (6) din Legea nr. 130/2020 şi de art. 5 alin. (6) din Legea nr. 232/2020, în calitate de urmaş al tatălui său biologic BB, închis pe criterii politice timp de aproximativ şapte ani, conform Sentinţei nr. 1.566 din 12.12.1949 a Tribunalului Militar Iaşi şi Biletului de eliberare nr. cccc/1955. Cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului, conform art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 raportat la art. 8 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), şi la art. 95 pct. 4 din Codul de procedură civilă.

În concluzie, se verifică condiţiile referitoare la existenţa unei cauze în curs de soluţionare, aflată în competenţa legală a unui complet de judecată al instanţei de trimitere (Tribunalul Galaţi), învestită să judece litigiul în ultimă instanţă [art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990]; hotărârea ce urmează a fi pronunţată este definitivă, în raport cu dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Cu referire la cerinţa ivirii unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea în fond a cauzei respective, se constată că legiuitorul a instituit o dublă condiţie: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei în fond.

Condiţia care vizează existenţa unei chestiuni de drept având, în mod obligatoriu, anumite caracteristici supuse interpretării, în anumite condiţii procedurale, este de esenţa mecanismului de unificare a practicii judiciare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile cu valoare de principiu şi obligatorie pentru instanţe. Cu toate acestea, legea de procedură nu defineşte noţiunea „chestiune de drept”, revenind astfel doctrinei şi jurisprudenţei obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rolul de a stabili conţinutul acesteia.

În acest sens, printr-o jurisprudenţă bine conturată în timp, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că prin această condiţie a legii este vizată o chestiune de drept veritabilă, susceptibilă de a genera interpretări diferite ale unui text de lege, fie din cauză că acest text este îndoielnic, neclar sau lacunar, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că el nu ar mai fi în vigoare. Pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidenţa unor principii generale, al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Totodată, relativ la această condiţie, a existenţei unei chestiuni de drept, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a precizat că problema de drept care necesită cu pregnanţă să fie lămurită trebuie să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanţei supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu şi acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea Decizia nr. 20 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020).

Prin urmare, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual ori complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite, acela de a judeca în mod direct şi efectiv procesul. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu înseşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării efective a unei cauze pendinte, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, precitată; Decizia nr. 39 din 23 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 11 noiembrie 2019).

Aşa fiind, chestiunea de drept, în înţelesul art. 519 din Codul de procedură civilă, este absolut necesar să rezulte din interpretarea diferită sau contradictorie a unei anumite dispoziţii a legii, iar nu din aplicarea acesteia la circumstanţele particulare ale cauzei deduse judecăţii. Simpla dilemă a instanţei de judecată cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială, reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragrafele 36-42).

În concluzie, se poate reţine că sintagma „chestiune de drept” are un conţinut semantic complex, menit să identifice, în esenţă, o problemă de drept reală, autentică, esenţială şi dificilă, generată de existenţa unor texte normative îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei deduse judecăţii.

Verificându-se, în contextul acestor considerente doctrinare şi jurisprudenţiale, cerinţa referitoare la învestirea instanţei supreme cu o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că ea nu a fost demonstrată în cazul prezentei sesizări.

În concret, în timp ce Decretul-lege nr. 118/1990, în forma sa iniţială, limita categoria beneficiarilor drepturilor recunoscute de acest act normativ la titularii persecuţiei politice şi soţiile acestora, Legea nr. 232/2020 include în această categorie şi copiii titularilor persecuţiei politice, în cazul decesului titularilor.

Chestiunea de drept cu a cărei lămurire a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990 într-o ipoteză dată, aceea în care copilul a fost adoptat cu efecte restrânse ale filiaţiei fireşti şi ambii părinţi paterni (adoptatorul şi tatăl biologic) s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) din decretul-lege anterior evocat.

Instanţa de trimitere, din oficiu, a apreciat că este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990 raportat la cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, reţinând, fără nicio motivare, că „(…) acest lucru influenţează direct soluţia finală asupra fondului”.

Pe de altă parte, tribunalul nu a motivat nici îndeplinirea, în cazul prezentei sesizări, a condiţiei privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept.

Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamantul beneficiază de aplicarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, după adoptatorul său, dat fiind faptul că, prin Decizia nr. gggg/15.12.2022, acestuia i s-au acordat drepturile prevăzute de lege, în calitate de fiu al adoptatorului, decedat la 3.02.1991.

Or, din apărările formulate în cuprinsul acţiunii introduse rezultă că acesta tinde la stabilirea dreptului de urmaş de pe urma ambilor părinţi paterni (atât a tatălui adoptiv, cât şi a tatălui biologic), despre care susţine că s-au aflat în situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, refuzul AJPIS fiind motivat prin aceea că textul de lege invocat de către solicitant face vorbire despre părinţi naturali (mama şi tatăl biologici), ceea ce nu este cazul în speţă.

Exprimând un punct de vedere cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării, în raport cu circumstanţele cauzei, instanţa de trimitere nu pune în evidenţă vreo dificultate de interpretare a textului de lege supus dezbaterii, dedusă din caracterul lacunar, neclar ori îndoielnic al acestuia, şi nici vreo contradicţie între dispoziţiile normei şi alte prevederi legale, de natură să îi confere un caracter îndoielnic, sub aspectul limitelor aplicării; nu există nicio referire la potenţialul de dificultate al chestiunii de drept în discuţie ori la caracterul controversat al acesteia. Or, pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere să le expună în cuprinsul încheierii de sesizare, demonstrând astfel aptitudinea problemei de drept de a genera în viitor o jurisprudenţă neunitară.

Prin urmare, ceea ce în mod real se doreşte este ca instanţa supremă, prin mecanismul hotărârii prealabile, să confirme raţionamentul juridic al judecătorului fondului în interpretarea şi aplicarea art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. Mecanismul hotărârii prealabile nu poate fi utilizat pentru îmbunătăţirea legislaţiei ori pentru adaptarea soluţiei legislative deja prevăzute de legiuitor într-o manieră care ar contrazice atât textul normativ în discuţie, cât şi conţinutul normei, pentru că s-ar produce o deturnare de la competenţele recunoscute instanţei supreme şi de la scopul în realizarea căruia acest mecanism procedural a fost reglementat, în esenţă, acela al unificării practicii judiciare.

Raţionamentul judiciar aparţine judecătorului cauzei şi acesta impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a situaţiilor de fapt concrete. Interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin exclusiv instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a ei unei situaţii de fapt concrete.

Textul normativ în dezbatere, art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990, este redactat cu suficientă claritate şi precizie, el nu are un caracter lacunar sau îndoielnic, nefiind semnalată, de altfel, prin sesizarea instanţei de trimitere, existenţa unei dificultăţi reale în interpretarea acestuia.

Astfel, utilizând metoda primordială de interpretare a unei norme juridice, aceea gramaticală, precum şi metoda sistematică, se poate ajunge cu uşurinţă la o interpretare declarativă, literală, impusă de concluzia că între formularea literală a normei şi conţinutul său real există o concordanţă deplină, sintagma „ambii părinţi” referindu-se, în toate ipotezele textului de lege, la componenţii aceleiaşi familii.

În acest context legislativ, aparţine exclusiv instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ competenţa de a aprecia dacă, în circumstanţele concrete dovedite ale cauzei, se impune admiterea sau respingerea pretenţiilor reclamantului. Vor fi avute în vedere şi dezlegările din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 1 martie 2023, potrivit cărora reglementarea unor atari drepturi a urmărit să atenueze suferinţele proprii de ordin material şi moral ale copiilor titularilor persecuţiei politice, pentru a se analiza dacă norma şi-a atins finalitatea, de vreme ce o astfel de persoană este deja beneficiarul unei indemnizaţii reparatorii.

Nu este, aşadar, îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă privind existenţa unei chestiuni de drept reale, dificile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea în fond a cauzei, care să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale de principiu, preîntâmpinând astfel generalizarea unei practici judiciare neunitare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,