Decizia nr. 252 din 23 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 534/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.001/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 2 alin. (2) teza I şi art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, determinarea bazei de calcul pentru stabilirea indemnizaţiei de creştere a copilului în situaţia persoanelor care au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală implică scăderea din acest venit numai a sumelor datorate cu titlu de impozit pe venit şi, după caz, a contribuţiilor sociale obligatorii sau trebuie făcută prin raportare la prevederile Codului fiscal, respectiv prin scăderea din venitul brut şi a cotei forfetare de 40%, conform art. 72 alin. (2) din Codul fiscal.

Magistratul-asistent arată că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi un punct de vedere din partea intimatei.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 10 februarie 2025, în Dosarul nr. 1.001/99/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 7 martie 2025 cu nr. 534/1/2025. II. Normele legale incidente

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 ” Art. 2. – (1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară. (…) (2) Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. (…) Art. 3. – (1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, veniturile din salarii şi asimilate salariilor, din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală şi din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt cele definite la art. 67, art. 70, art. 76 alin. (1) şi (2) şi art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pentru persoanele îndreptăţite care realizează venituri din categoriile celor prevăzute la alin. (1), veniturile luate în calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare sunt: a) veniturile rezultate după scăderea impozitului pe venit şi, după caz, a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit; (…) Art. 13. – (1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de: (…) c) actele doveditoare care să ateste îndeplinirea perioadelor prevăzute de art. 2; d) dovada privind veniturile realizate, eliberată de angajator/plătitorul de venit sau de organele fiscale competente, ori declaraţia fiscală, prevăzută de lege, pentru categoriile de venituri prevăzute la art. 3, pentru care Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede emiterea unei decizii de impunere din partea organului fiscal central; (…) (3) La stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare toate veniturile supuse impozitului realizate de persoana îndreptăţită, precum şi veniturile aferente perioadelor asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6). (4) Baza de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului stabilită potrivit alin. (3) se determină ca suma totală a veniturilor realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului împărţită la

(5) În cazul veniturilor din activităţi independente sau agricole, la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în calcul veniturile înscrise în actele doveditoare împărţite la numărul de luni în care s-au realizat acestea. (…)” 10. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal „Stabilirea impozitului pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă Art. 72. – (…) (2) Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, se determină de către plătitorii venitului, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut.” III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta persoană fizică a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (…) anularea Deciziei nr. (…) şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să procedeze la recalcularea indemnizaţiei datorate reclamantei prin raportare la veniturile nete obţinute din activităţi independente, astfel cum acestea sunt menţionate în Adeverinţa nr. (…) emisă de o persoană juridică, şi obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre indemnizaţia achitată şi cea stabilită conform dispoziţiilor instanţei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data emiterii deciziei contestate şi până la data achitării efective a debitului. 12. În motivare, s-a arătat că pârâta a făcut confuzie între modalitatea de stabilire a impozitului pe venit din drepturile de proprietate intelectuală (a bazei impozabile) şi modalitatea de stabilire a cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, relevante fiind în acest sens prevederile art. 72 din Codul fiscal, astfel încât calculul efectuat de pârâtă este unul greşit, întrucât aceasta a procedat la scăderea din venitul brut a cotei forfetare de 40%, iar la diferenţa astfel obţinută a aplicat impozitul de 10%.

Or, pentru stabilirea sumei efectiv încasate de contribuabil şi pentru calculul indemnizaţiei se procedează doar la scăderea din venitul brut a impozitului (de 10%).

Pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, legislaţia fiscală stabileşte, pe de o parte, modul de calcul al venitului net (rezultat ca urmare a scăderii din venitul brut a cotei de 40%), iar, pe de altă parte, impozitul datorat (calculat prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net), care se reţine din veniturile plătite de către plătitorii veniturilor prevăzuţi de art. 72 alin. (2) din Codul fiscal.

Cota forfetară de 40%, care se deduce din venitul brut şi conduce la stabilirea venitului net asupra căruia se aplică impozitul pe venit, reprezintă un beneficiu în favoarea persoanelor care obţin venituri din drepturile de proprietate intelectuală şi nu are relevanţă pentru calculul prevăzut de art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aspect ce reiese din cuprinsul art. 3 alin. (1), care trimite la definiţia dată veniturilor din drepturile de autor prevăzută de art. 70 din Codul fiscal.

Contestaţia administrativă a fost respinsă de pârâtă, reţinându-se, în esenţă, faptul că venitul din această adeverinţă nu poate fi luat în considerare separat pentru că veniturile obţinute de beneficiar din drepturile de proprietate intelectuală au fost deja incluse în calculul indemnizaţiei în baza adeverinţelor emise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) pentru ambii ani. S-a apreciat astfel că venitul net obţinut din drepturi de autor se calculează aplicând cota forfetară de 40% asupra venitului brut, rezultând venitul impozabil, din care se scade apoi impozitul de 10%, informaţiile referitoare la elementele de calcul fiind preluate din adeverinţele emise de A.N.A.F.

Prin Sentinţa civilă nr. 684/2024/c.a. din 10 octombrie 2024, Tribunalul Iaşi – Secţia II civilă – contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat decizia emisă şi a obligat pârâta la recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, având în vedere veniturile nete obţinute de reclamantă din activităţi independente, şi la plata cuantumului diferenţelor băneşti rezultate în urma recalculării indemnizaţiei pentru creşterea copilului, precum şi la plata dobânzii legale aferente, cu începere de la data de 3.10.2023 şi până la data plăţii efective.

Considerentele decizorii ale acestei hotărâri s-au axat pe faptul că trebuie făcută diferenţa dintre venitul net în cazul drepturilor de proprietate intelectuală, care se calculează, potrivit Codului fiscal, prin deducerea din venitul brut a cotei forfetare de 40%, şi venitul bază de calcul al indemnizaţiei de creştere copil, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, care se determină doar prin scăderea din venitul brut a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii.

Astfel, s-a apreciat că pârâta a procedat greşit la stabilirea bazei de calcul prin scăderea şi a sumei forfetare de 40%, pe lângă impozitul pe venit şi contribuţiile sociale, realizând practic un cumul nepermis între Codul fiscal şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, fiecare din aceste acte normative prevăzând reguli speciale de determinare a venitului net, respectiv a venitului bază de calcul pentru indemnizaţia de creştere copil.

Noţiunea de „venit net realizat”, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, vizează venitul efectiv încasat, din care se scad, în conformitate cu art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, numai sumele datorate cu titlu de impozit pe venit şi, după caz, cu titlu de contribuţii sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit, iar trimiterea realizată de art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 la dispoziţiile art. 67, art. 70, art. 76 alin. (1) şi (2) şi art. 103 din Codul fiscal are în vedere numai identificarea categoriilor de venituri ce trebuie avute în vedere de instituţia publică ce pune în aplicare prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat recurs, arătând că hotărârea a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material, în sensul art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, potrivit cărora venitul net obţinut din drepturi de autor se calculează plecând de la adeverinţele emise de A.N.A.F., anume aplicând cota forfetară de 40% asupra venitului brut, rezultând venitul impozabil minus impozitul de 10%.

În cadrul soluţionării recursului s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Curtea de Apel Iaşi a arătat că de modalitatea de interpretare a noţiunii de venit realizat în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului în situaţia în care solicitantul a obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală, în contextul analizei coroborate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 (respectiv cu scăderea sau nescăderea din acestea a cotei forfetare de 40%), depinde însăşi soluţionarea prezentului recurs.

Din verificările efectuate pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema de drept nu a beneficiat anterior de o dezlegare şi nici nu face actualmente obiectul unui recurs în interesul legii sau al altor solicitări de rezolvare de principiu a chestiunii de drept.

În ceea ce priveşte practica judiciară naţională, instanţa a identificat mai multe exemple care atestă caracterul divergent al acesteia: deciziile nr. 538 din 15 martie 2024 şi nr. 185 din 31 ianuarie 2024 ale Curţii de Apel Bucureşti, Decizia nr. 414 din 25 iunie 2024 a Curţii de Apel Braşov; în subsidiar, mai pot fi reţinute şi exemplele de practică judiciară consemnate în cadrul referatului întocmit cu ocazia dezbaterilor din cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicate unificării practicii judiciare, în domeniul contencios administrativ şi fiscal, din mai 2023.

Materia în care s-a ivit problema aflată în dezbatere se încadrează în art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indemnizaţia de creştere a copilului fiind o prestaţie circumscrisă principiului contributivităţii, specific prestaţiilor de asigurări sociale, şi serveşte evident unui scop de protecţie socială.

Corelativ, prin însăşi natura sa, reglementarea şi interpretarea aferentă calculului pot afecta o multitudine de beneficiari, astfel încât riscul pronunţării unor soluţii judiciare divergente este semnificativ, mecanismul pus la dispoziţie de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 găsindu-şi pe deplin utilitatea. V. Punctul de vedere al completului de judecată

În opinia instanţei de sesizare, interpretarea sistematică a art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 înclină în favoarea concluziei că noţiunea de „venit net” se raportează la modalitatea de determinare conform Codului fiscal, respectiv cu scăderea cotei forfetare de 40%. În context fiscal, noţiunea de „venit net” aferentă drepturilor de proprietate intelectuală implică obligatoriu scăderea din venitul brut a cotei forfetare.

Noţiunea utilizată de legiuitor în art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, respectiv de „venit net realizat”, nu beneficiază de o definiţie proprie materiei reglementate de acest act normativ, astfel încât se impune aplicarea cu necesitate a prevederilor Codului fiscal, de vreme ce doar acolo se regăseşte o astfel de statuare, iar categoriile în sine de venituri avute în vedere de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt tot cele identificate de legislaţia fiscală.

Totodată, această raportare se impune a fi avută în vedere cu privire la toate veniturile din activităţi independente, agricultură, silvicultură, piscicultură. Pentru toate aceste venituri, raportarea se impune a fi făcută unitar, respectiv la informaţiile prezentate în adeverinţele emise de A.N.A.F. unde figurează venitul impozabil (stabilit prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor aferente).

În privinţa tuturor acestora, legislaţia fiscală pleacă de la premisa că, pentru realizarea unui venit, beneficiarul a efectuat şi o serie de cheltuieli inerente. Acestea cheltuieli au un caracter deductibil conform normei fiscale. În cazul veniturilor din drepturile de proprietate intelectuală, aceste cheltuieli deductibile sunt prezumate la o cotă forfetară de 40%. Astfel, conform pct. 11 alin. (3) din titlul IV cap. II secţiunea a 6-a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare: „Venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină de către plătitorii de venituri prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut.”

Acest venit net este menţionat în adeverinţele emise de către A.N.A.F. şi face parte din dosarul administrativ impus a fi întocmit de către beneficiar.

Interpretarea contrară ar semnifica crearea pe cale jurisprudenţială a unei noţiuni autonome de „venit net” în scopul stabilirii indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru această categorie de venituri şi contrare celei deja statuate de legislaţia fiscală. VI. Punctul de vedere al părţilor

Recurenta-pârâtă a susţinut că baza de calcul trebuie să aibă în vedere venitul net identificat în adeverinţa emisă de către A.N.A.F. (din care s-a scăzut cota forfetară de 40%) minus impozitul pe venit.

Intimata-reclamantă a arătat că această bază de calcul trebuie să aibă în vedere venitul realizat conform adeverinţei emise de persoana juridică plătitoare a drepturilor de autor, din care se scad doar cota de impozit pe venit şi, după caz, contribuţiile de asigurări sociale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, înaintând hotărâri judecătoreşti, a opinat că impozitul pe venit se calculează doar prin raportare la veniturile impozabile [conform art. 75 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal, după deducerea din venitul net anual a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, venitul net fiind calculat la rândul său, conform art. 70 din Codul fiscal, prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor forfetare de 40%], nu la toate veniturile realizate. Ca atare, veniturile rezultate după scăderea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, conform legii, la care se referă art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, nu pot fi decât veniturile nete calculate conform dispoziţiilor Codului fiscal, în vigoare la data realizării veniturilor, după scăderea cotei forfetare de cheltuieli în cuantum de 40% din venitul brut. Art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se interpretează prin coroborare cu art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, nu în mod izolat, iar art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se referă la veniturile nete, în acelaşi sens exprimându-se şi Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Teleorman. Tribunalul Ilfov a arătat că, potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, veniturile luate în calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare sunt veniturile rezultate după scăderea impozitului pe venit şi, după caz, a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit, iar nu şi prin scăderea cotei forfetare de cheltuieli de 40%, cotă care nu se scade pentru determinarea mediei veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, la care se referă art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, medie ce trebuia fi avută în vedere la calculul indemnizaţiei de creştere a copilului.

Curtea de Apel Braşov a înaintat Decizia nr. 414/R/25.06.2024, pronunţată în Dosarul nr. 665/62/2023, care cuprinde revirimentul practicii anterioare, în cuprinsul căreia s-a reţinut că veniturile luate în calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare în cazul beneficiarilor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală se determină prin raportare la Codul fiscal.

Opinia unanimă la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Iaşi este în sensul că baza de calcul pentru indemnizaţia de creştere a copilului în ipoteza obţinerii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală trebuie raportată la prevederile Codului fiscal, respectiv prin scăderea din venitul brut realizat a cotei forfetare de 40% conform art. 72 alin. (2) din Codul fiscal.

Punctul de vedere al judecătorilor din Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti este în sensul că, în cazul veniturilor obţinute din drepturi de proprietate intelectuală, veniturile luate în calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt veniturile rezultate după scăderea impozitului pe venit şi, după caz, a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, conform legii.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 66 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 22 aprilie 2025, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma în vigoare la 16 mai 2019, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma în vigoare în prezent, precum şi a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se realizează, cu respectarea limitei maxime prevăzute de lege, la cererea persoanei îndreptăţite, chiar după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, dacă ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au acordat diferenţe de drepturi salariale sau asimilate acestora, impozabile, drepturi corespunzătoare perioadei de contributivitate impuse de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: ” (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, iar, potrivit art. 4, „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 136/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În contextul normativ expus, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificându-se îndeplinirea cerinţelor legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele sunt îndeplinite doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Astfel, se constată că obiectul litigiului îl reprezintă solicitarea reclamantei de anulare a deciziei de calcul al indemnizaţiei de creştere a copilului, emisă în baza adeverinţelor eliberate de o societate (persoană juridică de drept privat), aceasta fiind nemulţumită de faptul că nu au fost luate în considerare veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală.

Procesul se află în curs de soluţionare pe rolul Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în ultimă instanţă.

Reclamanta din dosarul aflat pe rolul instanţei de sesizare a obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală plătite de Murarum Web Developement – S.R.L., care este persoană juridică română, având forma juridică de societate cu răspundere limitată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile legii se aplică: „a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, unităţile teritoriale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă; e) persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.”

Mai precis, anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar; au fost create astfel, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaţionale de funcţii bugetare [„Învăţământ” (anexa nr. I), „Sănătate şi asistenţă socială” (anexa nr. II), „Cultură” (anexa nr. III), „Diplomaţie” (anexa nr. IV), „Justiţie şi Curtea Constituţională” (anexa nr. V), „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” (anexa nr. VI), „Administraţie” (anexa nr. VIII) şi funcţiile de demnitate publică (anexa nr. IX)].

Aşadar, soluţionarea cauzei în care a fost formulată sesizarea nu pune în discuţie condiţia ca reclamanta să fi făcut parte din categoria persoanelor salarizate din fonduri publice, astfel că nu este îndeplinită cerinţa ca litigiul să privească stabilirea şi/sau plata altor prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Or, în această situaţie se constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate ce rezultă din prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora ordonanţa de urgenţă „se aplică şi în procesele (…) privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)”.

În consecinţă, reţinând că una dintre condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate reglementate de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, respectiv cea referitoare la existenţa unui litigiu care să privească drepturile la prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, nu este îndeplinită, prezenta sesizare va fi respinsă, ca inadmisibilă.