Decizia nr. 291 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 58/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă în Dosarul nr. 5.846/102/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 decembrie 2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Să se stabilească dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1 2 ) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, arondarea creşelor de stat la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităţilor deliberative, prin decizie a inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, unităţilor de învăţământ care au nivel preşcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar reprezintă un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator în sensul art. 173 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În ipoteza unui răspuns negativ la prima întrebare, să se stabilească dacă, în interpretarea art. II şi VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2022 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, şi a art. 33 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, trimiterea făcută la dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (2) şi ale art. 36 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, impune păstrarea funcţiilor şi a drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2022 deţinute de personalul din creşe anterior arondării. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale (Legea nr. 1/2011) ” Art. 27. – (…) (1 2 ) Începând cu anul şcolar 2021-2022, creşele de stat sunt arondate la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităţilor deliberative, prin decizie a inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, unităţilor de învăţământ care au nivel preşcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar. Decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti se comunică spre informare Ministerului Educaţiei în termen de 15 zile de la emitere.”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii) ” Art. 173. – (1) Salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii. (2) Drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului. (3) Transferul întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaţilor de către cedent ori de către cesionar.”

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) ” Art. 107. – (…) (3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2022 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021) ” Art. II. – Salariile de bază ale funcţiilor specifice din creşe se vor stabili cu respectarea prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) şi ale art. 36 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (…) ” Art. VI. – La data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar desemnate de acestea vor lua toate măsurile necesare pentru reorganizarea reţelei şcolare, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale.”

Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară (anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022) ” Art. 33. – (1) Structura orientativă a personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar cu nivel antepreşcolar este formată din: a) personal de conducere: director, în cazul unităţilor prevăzute la art. 1 alin. (3) şi la art. 6 alin. (1); în cazul celor prevăzute la art. 1 alin. (3), acesta este directorul unităţii de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică; b) personal didactic de predare: educator-puericultor; c) personal didactic auxiliar: administrator financiar, administrator de patrimoniu, infirmieră şi, după caz, secretar; d) personal nedidactic: asistent medical şi, după caz, medic, bucătar, ajutor de bucătar (în cazul unităţilor cu program prelungit), îngrijitoare. (2) Structura personalului din unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară este stabilită în conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru fiecare tip de serviciu în parte, cu obligativitatea respectării prevederilor prezentei metodologii.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 28. – Stabilirea salarizării pentru funcţii specifice (1) Autorităţile, instituţiile publice şi celelalte unităţi bugetare pot include în statele de funcţii şi unele funcţii specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la prezenta lege, care se dovedesc a fi necesare desfăşurării activităţii. (2) Salariile de bază ale personalului încadrat în funcţii specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, al Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru funcţionarii publici, prin asimilare cu funcţiile şi salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege şi aplicabile categoriei de personal respective. (…) Reîncadrarea personalului Art. 36. – (…) (2) În cazul în care funcţia deţinută nu se regăseşte în prezenta lege, reîncadrarea se face pe una dintre funcţiile prevăzute în anexe.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cu nr. 8.310/3/2023, reclamantul Sindicatul Acord, în numele membrilor de sindicat indicaţi în acţiune (B.E. ş.a.), a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa nr. xxx, să dispună: – obligarea pârâtei să respecte în privinţa reclamanţilor dispoziţiile art. 173 din Codul muncii privitoare la transferul salariaţilor, respectiv să fie obligată pârâta să păstreze funcţia şi drepturile salariale aflate în plată în decembrie 2022, ca urmare a transferului de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 (DGASPC Sector 2) la unitatea pârâtă; – obligarea pârâtei la întocmirea, începând cu 1 ianuarie 2023, a contractelor individuale de muncă ale reclamanţilor cu respectarea drepturilor salariale şi a funcţiei deţinute avute în decembrie 2022, ca urmare a transferului de la unitatea pârâtă, cu valorificarea majorărilor salariale stabilite începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022); – obligarea pârâtei la calculul şi plata în favoarea reclamanţilor a despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între drepturile salariale cuvenite conform art. 173 din Codul muncii raportat la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi cele efectiv plătite de unitatea pârâtă începând cu 1 ianuarie 2023 şi în continuare; – actualizarea sumelor de bani prevăzute mai sus cu indicele de inflaţie aferent perioadei de la care trebuia acordat sporul şi până la data plăţii efective şi cu dobânda legală penalizatoare aferentă aceleiaşi perioade; – obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În privinţa membrei de sindicat B.E., cauza a fost declinată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în favoarea Tribunalului Mureş, prin Sentinţa civilă nr. 4.014 din 23 iunie 2023.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.517 din 10 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 5.846/102/2023, prima instanţă a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost formulată, obligând pârâta Grădiniţa xxx ca începând cu data de 1.01.2023 să păstreze funcţia şi drepturile salariale aflate în plată în luna decembrie 2022 şi să încheie contract de muncă cu reclamanta cu respectarea funcţiei şi a drepturilor salariale avute în decembrie 2022, dar şi la plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu rata inflaţiei şi cu plata dobânzii legale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. În motivare a arătat că în mod greşit prima instanţă a apreciat că transferul membrei de sindicat trebuie să se realizeze pe un post similar sau echivalent, iar nu pe unul inferior, deoarece, în speţă, nu este vorba de un transfer de întreprindere realizat în conformitate cu art. 173 din Codul muncii, aşa cum în mod greşit a înţeles prima instanţă, ci un transfer la cerere, realizat în conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra dezlegării chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanţei de trimitere, arondarea creşelor la unităţile de învăţământ în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 şi a anexei la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 nu constituie un „transfer de întreprindere” în sensul art. 173 din Codul muncii, al Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, cu modificările ulterioare (Legea nr. 67/2006) şi al Directivei 2001/23/CE.

În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune supusă dezlegării, instanţa a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 şi anexa la Hotărârea Guvernului nr. 655/2022 nu impun obligativitatea ca unităţile de învăţământ să preia automat personalul nedidactic (de exemplu, infirmiere, îngrijitoare) din fostele creşe şi nici să le menţină funcţiile sau salariile avute anterior arondării creşelor. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

La solicitarea Înaltei Curţi, instanţele naţionale au comunicat un număr mic de opinii teoretice cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării, fără a identifica şi comunica practică judiciară cu privire la aceste aspecte.

Astfel, într-o primă opinie, instanţele consultate au transmis faptul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1 2 ) din Legea nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021, arondarea creşelor de stat la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităţilor deliberative, prin decizie a inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, unităţilor de învăţământ care au nivel preşcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar nu reprezintă un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator, în sensul art. 173 din Codul muncii (tribunalele Buzău, Călăraşi, Ilfov şi Iaşi).

Cea de-a doua opinie exprimată a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor antemenţionate, arondarea creşelor de stat la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităţilor deliberative, prin decizie a inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, unităţilor de învăţământ care au nivel preşcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar reprezintă un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator în sensul art. 173 din Codul muncii (Curtea de Apel Bucureşti, tribunalele Bucureşti, Giurgiu şi Teleorman).

Cu privire la ce-a de-a doua problemă de drept, tribunalele Călăraşi, Ilfov şi Iaşi au apreciat că nu este obligatorie păstrarea funcţiilor şi a drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2022, deţinute de personalul din creşe anterior arondării, în timp ce judecătorii din cadrul Tribunalului Buzău au opinat în sensul că, în interpretarea art. II şi VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 şi art. 33 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022, trimiterea făcută la dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (2) şi art. 36 alin. (2) din Legeacadru nr. 153/2017 impune păstrarea funcţiilor şi a drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2022 deţinute de personalul din creşe anterior arondării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată următoarea decizie care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizării: Decizia nr. 114 din 31 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 19 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluarea elementelor prezentei sesizări relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale unei persoane ce se înscrie în noţiunea de personal plătit din fonduri publice, se află în curs de soluţionare în calea de atac, în faţa unui complet de judecată din cadrul Secţiei I civile a Curţii de Apel Târgu Mureş, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept enunţate, trei dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării fiind îndeplinite.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate, respectiv ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, aceasta nu este îndeplinită.

În legătură cu acest din urmă aspect, se observă că art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conţinut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, se constată că, şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, prevăzută de Codul de procedură civilă, a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

Totodată, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65), s-a mai reţinut că „problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (…), reclamă (…) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (…) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei”.

Din considerentele prezentate în cadrul paragrafelor anterioare rezultă că sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii, iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Prin raportare la aceste exigenţe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că instanţa de trimitere nu pune, însă, în discuţie interpretarea unei anume norme de drept, ci atât prima, cât şi a doua întrebare formulate de instanţă urmăresc, în realitate, identificarea normei aplicabile în cauză, şi nu o interpretare abstractă şi de principiu a unei chestiuni de drept.

În concret, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă art. 173 din Codul muncii este aplicabil situaţiei juridice deduse judecăţii, respectiv dacă trebuie menţinute funcţiile şi drepturile salariale ale personalului din creşe anterior arondării. Acest demers nu vizează însă o problemă de drept de interes general, ci determinarea normei incidente şi a modului de aplicare a acesteia în situaţia litigioasă expusă în actul de sesizare, aspecte care însă excedează competenţelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În consecinţă, întrebarea adresată instanţei supreme nu se circumscrie necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcţie de cadrul judecăţii, contrar exigenţelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu. Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii) către instanţa supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

Din modul în care instanţa de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în circumstanţele litigiului dedus judecăţii. Astfel, deşi instanţa de trimitere afirmă că dificultatea rezultă din noutatea reglementării, din lipsa de claritate a termenului „arondare” folosit de legiuitor, precum şi din generalitatea termenilor art. 173 din Codul muncii şi lipsa de coerenţă a dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 în privinţa interpretării noţiunii de unitate economică şi transfer din cadrul Directivei 2001/23/CE, aceasta nu dezvoltă în concret aceste argumente. Din contră, în cadrul încheierii de sesizare, instanţa formulează un raţionament juridic coerent şi bine structurat, pe de o parte, în sensul inaplicabilităţii art. 173 din Codul muncii la situaţia din cauză, iar pe de altă parte, în sensul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 şi anexa la Hotărârea Guvernului nr. 655/2022 nu impun obligativitatea ca unităţile de învăţământ să preia automat personalul nedidactic (de exemplu, infirmiere, îngrijitoare) din fostele creşe şi nici să le menţină funcţiile sau salariile avute anterior arondării creşelor, nerezultând aspectele de neclaritate şi incoerenţă evocate în partea de admisibilitate a chestiunii.

Se constată astfel că instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale şi nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuţie este susceptibilă a da naştere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal şi nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligaţiei de a interpreta şi aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariţiei unei practici neunitare, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.

Chiar dacă instanţa de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita (prima fiind de aplicare a dispoziţiilor art. 173 din Codul muncii, iar secunda de inaplicare a acestui articol, respectiv de negare a existenţei unui transfer de întreprindere în înţelesul art. 173 din Codul muncii), totuşi intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a formula o dezlegare cu privire la norma de drept nu este necesară, având în vedere faptul că însăşi instanţa de trimitere face apel la o practică judiciară majoritară în sensul aplicării art. 173 din Codul muncii, dar şi faptul că toate instanţele naţionale consultate au comunicat faptul că nu a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunile de drept în discuţie, un număr mic dintre acestea transmiţând doar opinii teoretice. Or, una dintre condiţiile admisibilităţii sesizării este existenţa unei practici judiciare neunitare sau riscul de dezvoltare a unei astfel de practici, ceea ce nu rezultă din cuprinsul sesizării.

Dezvoltarea motivării sesizării indică mai degrabă o problemă teoretică cu privire la aplicarea dreptului Uniunii Europene (Directiva 2001/23/CE) şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), decât o dificultate concretă legată de interpretarea dreptului intern. Or, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este competent să se pronunţe cu privire la interpretarea normelor europene sau asupra aplicabilităţii directe a jurisprudenţei CJUE, în absenţa unei veritabile chestiuni de drept naţionale controversate.

Aşadar, în lipsa problemei de interpretare din partea instanţei a textelor legale naţionale, de natură a constitui izvor al jurisprudenţei divergente şi care să justifice pronunţarea hotărârii prealabile, sesizarea urmăreşte doar o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, abordare ce are semnificaţia nesocotirii sensului şi raţiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile. Operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege circumstanţelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raţionamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

A rezolva pretinsa chestiune preliminară de către Înalta Curte, în cadrul prezentei hotărâri, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speţei, prin aplicarea normelor incidente la situaţia de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,