Decizia nr. 291/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 58/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 58/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă în Dosarul nr. 5.846/102/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 decembrie 2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Să se stabilească dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 27 alin. (1 2 ) din Legea educației naționale nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, arondarea creșelor de stat la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizie a inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, unităților de învățământ care au nivel preșcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităților de învățământ care au în structură învățământ preșcolar reprezintă un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator în sensul art. 173 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În ipoteza unui răspuns negativ la prima întrebare, să se stabilească dacă, în interpretarea art. II și VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, și a art. 33 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, trimiterea făcută la dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) și ale art. 36 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, impune păstrarea funcțiilor și a drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2022 deținute de personalul din creșe anterior arondării. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea educației naționale nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale (Legea nr. 1/2011) " Art. 27. - (...) (1 2 ) Începând cu anul școlar 2021-2022, creșele de stat sunt arondate la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizie a inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, unităților de învățământ care au nivel preșcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităților de învățământ care au în structură învățământ preșcolar. Decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București se comunică spre informare Ministerului Educației în termen de 15 zile de la emitere."

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii) " Art. 173. - (1) Salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii. (2) Drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului. (3) Transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaților de către cedent ori de către cesionar."

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) " Art. 107. - (...) (3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021) " Art. II. - Salariile de bază ale funcțiilor specifice din creșe se vor stabili cu respectarea prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) și ale art. 36 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (...) " Art. VI. - La data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și conducerile unităților de învățământ preșcolar desemnate de acestea vor lua toate măsurile necesare pentru reorganizarea rețelei școlare, cu sprijinul autorităților administrației publice locale."

Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară (anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022) " Art. 33. - (1) Structura orientativă a personalului din unitățile de învățământ preuniversitar cu nivel antepreșcolar este formată din: a) personal de conducere: director, în cazul unităților prevăzute la art. 1 alin. (3) și la art. 6 alin. (1); în cazul celor prevăzute la art. 1 alin. (3), acesta este directorul unității de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică; b) personal didactic de predare: educator-puericultor; c) personal didactic auxiliar: administrator financiar, administrator de patrimoniu, infirmieră și, după caz, secretar; d) personal nedidactic: asistent medical și, după caz, medic, bucătar, ajutor de bucătar (în cazul unităților cu program prelungit), îngrijitoare. (2) Structura personalului din unitățile de educație timpurie antepreșcolară este stabilită în conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru fiecare tip de serviciu în parte, cu obligativitatea respectării prevederilor prezentei metodologii."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 28. - Stabilirea salarizării pentru funcții specifice (1) Autoritățile, instituțiile publice și celelalte unități bugetare pot include în statele de funcții și unele funcții specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la prezenta lege, care se dovedesc a fi necesare desfășurării activității. (2) Salariile de bază ale personalului încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, al Ministerului Finanțelor Publice și al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru funcționarii publici, prin asimilare cu funcțiile și salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege și aplicabile categoriei de personal respective. (...) Reîncadrarea personalului Art. 36. - (...) (2) În cazul în care funcția deținută nu se regăsește în prezenta lege, reîncadrarea se face pe una dintre funcțiile prevăzute în anexe." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București cu nr. 8.310/3/2023, reclamantul Sindicatul Acord, în numele membrilor de sindicat indicați în acțiune (B.E. ș.a.), a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Grădinița nr. xxx, să dispună: - obligarea pârâtei să respecte în privința reclamanților dispozițiile art. 173 din Codul muncii privitoare la transferul salariaților, respectiv să fie obligată pârâta să păstreze funcția și drepturile salariale aflate în plată în decembrie 2022, ca urmare a transferului de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 (DGASPC Sector 2) la unitatea pârâtă; - obligarea pârâtei la întocmirea, începând cu 1 ianuarie 2023, a contractelor individuale de muncă ale reclamanților cu respectarea drepturilor salariale și a funcției deținute avute în decembrie 2022, ca urmare a transferului de la unitatea pârâtă, cu valorificarea majorărilor salariale stabilite începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022); - obligarea pârâtei la calculul și plata în favoarea reclamanților a despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între drepturile salariale cuvenite conform art. 173 din Codul muncii raportat la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și cele efectiv plătite de unitatea pârâtă începând cu 1 ianuarie 2023 și în continuare; - actualizarea sumelor de bani prevăzute mai sus cu indicele de inflație aferent perioadei de la care trebuia acordat sporul și până la data plății efective și cu dobânda legală penalizatoare aferentă aceleiași perioade; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În privința membrei de sindicat B.E., cauza a fost declinată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în favoarea Tribunalului Mureș, prin Sentința civilă nr. 4.014 din 23 iunie 2023.

Prin Sentința civilă nr. 2.517 din 10 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 5.846/102/2023, prima instanță a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost formulată, obligând pârâta Grădinița xxx ca începând cu data de 1.01.2023 să păstreze funcția și drepturile salariale aflate în plată în luna decembrie 2022 și să încheie contract de muncă cu reclamanta cu respectarea funcției și a drepturilor salariale avute în decembrie 2022, dar și la plata diferențelor salariale rezultate, actualizate cu rata inflației și cu plata dobânzii legale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. În motivare a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că transferul membrei de sindicat trebuie să se realizeze pe un post similar sau echivalent, iar nu pe unul inferior, deoarece, în speță, nu este vorba de un transfer de întreprindere realizat în conformitate cu art. 173 din Codul muncii, așa cum în mod greșit a înțeles prima instanță, ci un transfer la cerere, realizat în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu și-au exprimat punctul de vedere asupra dezlegării chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanței de trimitere, arondarea creșelor la unitățile de învățământ în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2021 și a anexei la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 nu constituie un "transfer de întreprindere" în sensul art. 173 din Codul muncii, al Legii nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, cu modificările ulterioare (Legea nr. 67/2006) și al Directivei 2001/23/CE.

În ceea ce privește cea de-a doua chestiune supusă dezlegării, instanța a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021 și anexa la Hotărârea Guvernului nr. 655/2022 nu impun obligativitatea ca unitățile de învățământ să preia automat personalul nedidactic (de exemplu, infirmiere, îngrijitoare) din fostele creșe și nici să le mențină funcțiile sau salariile avute anterior arondării creșelor. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

La solicitarea Înaltei Curți, instanțele naționale au comunicat un număr mic de opinii teoretice cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării, fără a identifica și comunica practică judiciară cu privire la aceste aspecte.

Astfel, într-o primă opinie, instanțele consultate au transmis faptul că, în interpretarea dispozițiilor art. 27 alin. (1 2 ) din Legea nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021, arondarea creșelor de stat la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizie a inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, unităților de învățământ care au nivel preșcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităților de învățământ care au în structură învățământ preșcolar nu reprezintă un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, în sensul art. 173 din Codul muncii (tribunalele Buzău, Călărași, Ilfov și Iași).

Cea de-a doua opinie exprimată a fost în sensul că, în interpretarea dispozițiilor antemenționate, arondarea creșelor de stat la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizie a inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, unităților de învățământ care au nivel preșcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităților de învățământ care au în structură învățământ preșcolar reprezintă un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator în sensul art. 173 din Codul muncii (Curtea de Apel București, tribunalele București, Giurgiu și Teleorman).

Cu privire la ce-a de-a doua problemă de drept, tribunalele Călărași, Ilfov și Iași au apreciat că nu este obligatorie păstrarea funcțiilor și a drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2022, deținute de personalul din creșe anterior arondării, în timp ce judecătorii din cadrul Tribunalului Buzău au opinat în sensul că, în interpretarea art. II și VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021 și art. 33 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2022, trimiterea făcută la dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) și art. 36 alin. (2) din Legeacadru nr. 153/2017 impune păstrarea funcțiilor și a drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2022 deținute de personalul din creșe anterior arondării.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată următoarea decizie care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării: Decizia nr. 114 din 31 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 19 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență sus-menționate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor prezentei sesizări relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale unei persoane ce se înscrie în noțiunea de personal plătit din fonduri publice, se află în curs de soluționare în calea de atac, în fața unui complet de judecată din cadrul Secției I civile a Curții de Apel Târgu Mureș, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept enunțate, trei dintre condițiile de admisibilitate a sesizării fiind îndeplinite.

Cât privește cea de-a doua condiție de admisibilitate, respectiv ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", aceasta nu este îndeplinită.

În legătură cu acest din urmă aspect, se observă că art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență anterior menționate, se constată că, și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă, a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

Totodată, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65), s-a mai reținut că "problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei".

Din considerentele prezentate în cadrul paragrafelor anterioare rezultă că sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății, iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Prin raportare la aceste exigențe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că instanța de trimitere nu pune, însă, în discuție interpretarea unei anume norme de drept, ci atât prima, cât și a doua întrebare formulate de instanță urmăresc, în realitate, identificarea normei aplicabile în cauză, și nu o interpretare abstractă și de principiu a unei chestiuni de drept.

În concret, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă art. 173 din Codul muncii este aplicabil situației juridice deduse judecății, respectiv dacă trebuie menținute funcțiile și drepturile salariale ale personalului din creșe anterior arondării. Acest demers nu vizează însă o problemă de drept de interes general, ci determinarea normei incidente și a modului de aplicare a acesteia în situația litigioasă expusă în actul de sesizare, aspecte care însă excedează competențelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În consecință, întrebarea adresată instanței supreme nu se circumscrie necesității unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcție de cadrul judecății, contrar exigențelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu. Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o "delegare" a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății) către instanța supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

Din modul în care instanța de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în circumstanțele litigiului dedus judecății. Astfel, deși instanța de trimitere afirmă că dificultatea rezultă din noutatea reglementării, din lipsa de claritate a termenului "arondare" folosit de legiuitor, precum și din generalitatea termenilor art. 173 din Codul muncii și lipsa de coerență a dispozițiilor Legii nr. 67/2006 în privința interpretării noțiunii de unitate economică și transfer din cadrul Directivei 2001/23/CE, aceasta nu dezvoltă în concret aceste argumente. Din contră, în cadrul încheierii de sesizare, instanța formulează un raționament juridic coerent și bine structurat, pe de o parte, în sensul inaplicabilității art. 173 din Codul muncii la situația din cauză, iar pe de altă parte, în sensul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021 și anexa la Hotărârea Guvernului nr. 655/2022 nu impun obligativitatea ca unitățile de învățământ să preia automat personalul nedidactic (de exemplu, infirmiere, îngrijitoare) din fostele creșe și nici să le mențină funcțiile sau salariile avute anterior arondării creșelor, nerezultând aspectele de neclaritate și incoerență evocate în partea de admisibilitate a chestiunii.

Se constată astfel că instanța de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale și nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuție este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal și nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a interpreta și aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

Chiar dacă instanța de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita (prima fiind de aplicare a dispozițiilor art. 173 din Codul muncii, iar secunda de inaplicare a acestui articol, respectiv de negare a existenței unui transfer de întreprindere în înțelesul art. 173 din Codul muncii), totuși intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a formula o dezlegare cu privire la norma de drept nu este necesară, având în vedere faptul că însăși instanța de trimitere face apel la o practică judiciară majoritară în sensul aplicării art. 173 din Codul muncii, dar și faptul că toate instanțele naționale consultate au comunicat faptul că nu a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunile de drept în discuție, un număr mic dintre acestea transmițând doar opinii teoretice. Or, una dintre condițiile admisibilității sesizării este existența unei practici judiciare neunitare sau riscul de dezvoltare a unei astfel de practici, ceea ce nu rezultă din cuprinsul sesizării.

Dezvoltarea motivării sesizării indică mai degrabă o problemă teoretică cu privire la aplicarea dreptului Uniunii Europene (Directiva 2001/23/CE) și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), decât o dificultate concretă legată de interpretarea dreptului intern. Or, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este competent să se pronunțe cu privire la interpretarea normelor europene sau asupra aplicabilității directe a jurisprudenței CJUE, în absența unei veritabile chestiuni de drept naționale controversate.

Așadar, în lipsa problemei de interpretare din partea instanței a textelor legale naționale, de natură a constitui izvor al jurisprudenței divergente și care să justifice pronunțarea hotărârii prealabile, sesizarea urmărește doar o confirmare a soluției care se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, abordare ce are semnificația nesocotirii sensului și rațiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile. Operațiunile de identificare, interpretare și aplicare a textelor de lege circumstanțelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raționamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

A rezolva pretinsa chestiune preliminară de către Înalta Curte, în cadrul prezentei hotărâri, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speței, prin aplicarea normelor incidente la situația de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,